Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Aduceri aminte: 1 ianuarie 1985 – Sibiu – Prima sărbătoare literară

Aduceri aminte: 1 ianuarie 1985 – Sibiu – Prima sărbătoare literară

Aduceri aminte: 1 ianuarie 1985 – Sibiu – Prima sărbătoare literară

Când Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru face o lucrare de adevărată înnoire în viaţa cuiva, El îl face pe acela destoinic pentru orice lucrare bună. Îl face priceput şi apt în orice domeniu în aşa fel, că orice însărcinare ar primi ori şi-ar asuma, el va fi în stare sau va căuta s-o îndeplinească în cel mai frumos şi mai onorabil fel. De aceea, fie că vorbim despre poezie, fie despre cuvânt, fie mai ales despre cântare ori despre altă ramură de creaţie, noi avem în vedere în primul rând omul. În primul rând saltul lui calitativ duhovnicesc. În primul rând să fim, apoi să facem. Întâi să fim nişte oameni noi, realizaţi în Hristos, apoi să ne ocupăm de a crea ceva demn şi frumos pentru El.

Cu aceste gânduri ne-am întâlnit deci la Sibiu în după-masa zilei de Anul Nou 1985, în casa primitoare a unui frate cu o familie binecuvântată. Cele două camere ale casei s-au umplut până la înghesuire cu mulţimea tinerilor creatori sosiţi cu o mare bucurie şi un mare dor aici. Adunarea noastră a început cu o rugăciune solemnă şi înlăcrimată, pentru a invoca prezenţa Domnului Iisus şi lumina călăuzitoare a Duhului Sfânt. După un cuvânt de meditaţie şi îndrumare asupra scopului, rostului şi chemării activităţii noastre de creaţie în Lucrarea lui Dumnezeu, trebuia să-i vină rândul fiecăruia să contribuie cu ceva original la această întrunire. Iată pe scurt cum a decurs totul, din seara de 1 ianuarie 1985 până în dimineaţa zilei următoare: un psalm, o rugăciune fierbinte, o cântare; un cuvânt introductiv:

Un an nou, un început nou cu o binecuvântare nouă de la Domnul şi Dumnezeul nostru pentru El şi pentru Lucrarea Lui.

Binefacerile acestor întâlniri vor fi mari. Roadele lor vor fi din ce în ce mai minunate – veţi vedea!

Hristos e Mare, Evanghelia Lui este strălucită, ţara noastră este întinsă şi cea mai mare nevoie a ţării noastre astăzi este nevoia de Hristos. Noi suntem mulţi. Şi tinerii noştri cu toţii au, fiecare, câte un dar ori mai multe. Aici suntem adunaţi numai suflete talentate. Fiecare are de la Dumnezeu unul sau mai mulţi talanţi. Unii şi-au descoperit darul pe care îl au de la Domnul şi au început să lucreze frumos cu el, înflăcărându-şi-l precum Sfântul Timotei la îndemnul marelui său îndrumător şi părinte, Sfântul Pavel (II Tim. 1, 6).

Alţii încă nu şi l-au descoperit ori n-au început încă să lucreze cu el. Pentru că lucrul e mult şi nevoia este urgentă, Dumnezeul nostru cel Sfânt ne-a rânduit un prilej ca acesta pentru ca de aici să începem nu numai un an nou, ci mai ales o iniţiativă nouă, viguroasă, durabilă, ascendentă, nespus de necesară pentru Domnul nostru, pentru ţara noastră, pentru Biserica noastră cea vie şi luptătoare.

Au început multe talente să lucreze în diferitele regiuni ale ţării şi Lucrării Oastei Domnului, dar specificul fiecărei regiuni, care influenţează la început orice talent, creează uneori distanţe şi produce câteodată deosebiri. Datoria noastră este să înlăturăm cât mai repede şi cât mai deplin aceste necazuri inerente începutului.

Ne întâlnim acum aici şi ne vom mai întâlni, cu ajutorul Domnului, ori de câte ori vom putea, pentru a ne apropia, a ne cunoaşte mai bine unii cu alţii, pentru a ne suda sufleteşte tot mai deplin până ce se va statornici între noi toţi o atât de adâncă atmosferă de colaborare şi întrepătrundere duhovnicească, încât să ne contopim cu toţii în specificul general al Lucrării Oastei Domnului, fiindcă numai atunci creaţiile noastre vor realiza unitatea deplină a sufletelor şi muncii noastre. Şi vom aduce folosul şi bucuria cea mai mare lui Dumnezeu şi Evangheliei Sale. Specificul Oastei trebuie să ne asimileze pe toţi în felul cel mai fericit, dându-se fiecăruia – şi tuturor – acelaşi unic şi armonios fel de a fi şi de a crea.

Poezia şi cântarea sunt două arte – surori nemuritoare, eterne, divine. Dumnezeu le-a lăsat numai spre slava Lui şi fericirea creaturilor şi creaţiunii Sale. Pentru strălucirea a tot ce este frumos, nobil, curat şi ceresc. Poezia şi cântarea sunt adorare, rugăciune, laudă, înălţare, dragoste, fericire în cel mai ceresc fel. Toate acestea sunt numai din Dumnezeu şi numai pentru El. Oricine le adresează altcuiva le profanează.

Prin veacuri, Dumnezeu a ridicat în lume mari oameni ai Săi care au cultivat profund aceste două arte frumoase: poezia şi cântarea. Biblia conţine nenumărate opere alese de cântare şi poezie. În Biblie, prima poezie-cân¬tare scrisă pe larg este cea de la Exod 15 – Cântarea Izbăvirii. O cântare de laudă pentru Dumnezeul Izbăvirilor, după cum începe primul verset: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava…“

Desigur că şi ceilalţi oameni ai lui Dumnezeu au cântat şi înainte de Moise. Dar cântarea scrisă a început cu el, care a trăit în cel mai înalt grad experienţele cu Dumnezeu. Ca o dovadă eternă că adevăratele cântări pot fi create numai prin aceste experienţe. Şi pot fi inspirate numai celor care au gustat cu adevărat izbăvirile lui Dumnezeu. Noi nu ştim şi melodia acestei minunate poezii alcătuite de Moise… probabil că tot el îi va fi alcătuit şi melodia, apoi va fi învăţat-o şi pe sora lui, Maria, ca s-o cânte, fiindcă ea probabil avea şi o voce frumoasă… Clipa cea mare a acelei nemaipomenite minuni a fost un puternic imbold pentru toţi ca să laude Numele Domnului Izbăvirilor într-un fel unic şi nemuritor.

Frumoasele cântări alcătuite de-a lungul veacurilor de către marii inspiraţi ai lui Dumnezeu au mers apoi mereu crescând atât în frumuseţe, cât şi în valoare, culminând cu Psalmii, cu Cântarea Cântărilor, cu ale celorlalţi profeţi poeţi, până la cântările alese ale Noului Testament, ale Apocalipsei.

Despre valoarea cea mare a psalmilor şi a celorlalte cântări biblice s-au scris nenumărate comentarii şi elogii de-a lungul veacurilor, de când ele au umplut pământul şi cerul. Psalmii au fost cântaţi şi de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi de ucenicii Săi (Marcu 14, 26). Cântarea lui Moise se cântă şi în cer (Apoc. 15, 3).

Lumea a fost creată numai pentru poezie şi cântare, căci acestea sunt fiicele dragostei creatoare. Dumnezeu va aduce timpul lor de aur care încă n a venit, dar va veni cu siguranţă. Noi să-l grăbim, lucrând pentru el şi pentru ele. Dar noi chiar şi acum gustăm şi vedem ce minunată este lumea poeziei şi a cântării în care trăim noi, cei ce cultivăm aceste flori din grădina lui Dumnezeu în grădina inimii şi a Lucrării noastre. Când trăim între ele, noi gustăm adevărata viaţă şi fericire cerească. Ne dăm seama că fără acestea viaţa n-ar putea fi trăită. Tot ce este dincolo de ele este deşertăciune şi goană după vânt. Viitorul va fi cel al Cântării şi al Poeziei. Toate făgăduinţele şi descoperirile despre viaţa viitoare vorbesc despre Iubire, despre Poezie şi despre Cântare. Noi trăim pentru ele chiar de acum. Noi, poeţii şi cântăreţii lui Hristos, avem chiar cea mai minunată misiune pe pământ: să creăm ceea ce le lipseşte cel mai mult semenilor noştri. Să facem ca fraţii şi surorile noastre, părinţii şi copiii noştri, toţi oamenii de pe pământ să aibă în viaţa lor cât mai multă poezie şi cântare de dragoste cu care să-şi facă tot mai fericită viaţa, să-şi procure tot mai multe clipe, ceasuri, zile şi ani fericiţi. Proza mai provoacă şi dezbinări şi partide între oameni, dar poezia şi cântarea nu aduc decât armonie, unitate, înălţare, desfătare şi pace. Numai poezia şi cântarea dragostei face lumea fericită şi apropie inimă de inimă, popor de popor şi om de om.

Ce înţelept şi fericit a întocmit Duhul Sfânt ordinea celor trei cărţi de poeme ale Bibliei, aşezând întâi Proverbele şi Eclesiastul – care se încheie cu strigătul amar: Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune – şi numai apoi a pus Cântarea Cântărilor, care înalţă, fericeşte, întinereşte şi bucură. Pentru ca omul să nu rămână cu gustul amar al zădărniciei vieţii, ci cu elanul fericit al dragostei, al poeziei şi al cântării dumnezeieşti, pentru care se merită trăită viaţa şi dăruită jertfa.

Poporul nostru este un popor al poeziei şi al cântării. Cred că şi aceasta l a ajutat mult să supravieţuiască tuturor cutremurelor istoriei prin care a trecut. Lucrarea Oastei Domnului este ceva şi mai mult: o familie a poeziei, o grădină a cântă¬rilor, o patrie a dragostei şi a lacrimilor. Cred că nimeni pe lumea asta nu mai are o poezie atât de frumoasă şi o cântare atât de dulce ca noi. Acestea ne fac fericiţi nu numai pe noi, ci şi pe alţii. E un fenomen, un miracol recunoscut de către toţi cei ce au gustat acestea. Ceea ce s-a realizat şi se realizează cu noi în ceea ce priveşte poezia şi cântarea nouă, mereu nouă, de laudă şi de dragoste pentru Dumnezeu este un prilej de uimire pentru toţi cei ce nu mai găsesc nicăieri ceva asemănător.

Lacrimile şi dragostea au făcut poezia şi cântarea noastră să fie aşa. Lacrimile din iubire şi din suferinţă – şi iubirea din lacrimi şi jertfă. De aceea nu vă ruşinaţi de lacrimi şi nu fugiţi de suferinţă. Iubiţi-le şi lăsaţi-le să vă ungă dragostea, cântecul, poezia, rugăciunea cu untdelemnul lor ceresc.

Acum să-i dăm frâu liber dragostei din poezia şi cântarea noastră. Fraţii noştri mai în vârstă au fost invitaţi aici tocmai pentru a trăi şi ei câteva ceasuri fericite printre noi şi apoi să-şi exprime părerea despre felul cum creează şi începe să creeze tineretul nostru minunat. Noi vom ţine seama de tot ce ne vor spune ei din partea Domnului, căci numai atunci lucrul nostru va fi binecuvântat cu adevărat, când vor consimţi la fel, din toată inima, şi părinţii noştri duhovniceşti. Iar noi abia atunci vom fi fericiţi, când vom asculta şi vom urma pe deplin şi bunele îndrumări ale înaintaşilor noştri

Acum haideţi să ne urmăm ordinea noastră hotărâtă; începând de la cel din urmă, de acolo din colţul cel mai îndepărtat, fiecare va trebui să recite o poezie sau să ne cânte o cântare nouă, ori să prezinte un eseu, ori o meditaţie, ori un scurt cuvânt, o idee, ceva original şi frumos pregătit pentru prilejul acesta. Dar fiecare numai o singură producţie, ca să avem timp suficient pentru toţi… Rar, tare şi din toată inima…

Aşa s-a şi întâmplat. Nu ne ajunge aici timpul şi locul spre a înfăţişa ce minunate au fost toate producţiile recitate, cântate ori rostite în picioare, solemn, corect, înălţător. De asemenea, şi consideraţiile cu care s-a încheiat, dimineaţa, totul…

Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. IV, pag. 281-285

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat