Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home 2018

Archive: 2018

19 noiembrie – Psalmul 131, v. 2: … după lucruri prea mari

Una dintre cele mai frumoase trăsături ale firii duhovniceşti este smerenia.

În smerenie nu este numai înfăţişarea blândă a feţei.

Nici numai renunţarea înfrânării.

Nici numai vorba domoală sau locul de pe scaunul cel mai din urmă.

Ci în smerenie este, mai ales, acea înţelepciune curată şi paşnică,

blândă şi uşor de înduplecat,

plină de milă şi de roade bune,

nefăţarnică şi nepărtinitoare (Iac. 3, 17),

care totdeauna păstrează măsura frumoasă a bunei-cuviinţe.

Ea nu trece niciodată peste marginile priceperii sale. Sau ale meritelor sale. Sau ale poziţiei sale.

Va avea totdeauna conştiinţa stării sale modeste şi din această stare va gândi, va vorbi şi va lucra, atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de oameni.

Atât faţă de cine îl cunoaşte, cât şi acolo unde este necunoscut.

 

Un om smerit cu adevărat nu se va împodobi niciodată cu lucruri care nu sunt ale lui,

nici nu va lua ideile altuia, ca să şi le dea drept ale sale.

Nici nu va fura sufletele strânse de alţii, spre a-şi face din ele şi de la ele un folos şi o laudă.

Nici nu va umbla mereu să pară ceea ce nu-i

şi să lase altora păreri mai înalte despre el, de cât este şi de cât merită.

Nici nu va ţine neapărat cu îndârjită încăpăţânare la părerile sale în mijlocul fraţilor lui,

dispreţuindu-i pe toţi ceilalţi

şi considerându-se pe sine singurul înţelept. Iar părerea lui, singurul adevăr.

Nu va lupta cu orice preţ să ajungă în locul unde nu merită nici prin munca sa,

nici prin trecutul său,

nici prin pregătirea sa duhovnicească

şi nici, mai ales, prin caracterul său.

 

Ci va avea totdeauna o echilibrată şi cuviincioasă părere despre sine,

despre posibilităţile, despre meritele şi despre orizonturile sale.

Iar această cunoaştere sinceră nu-l va duce niciodată în încurcături din care să nu mai ştie ieşi nici el – şi nici să mai ştie scoate pe alţii.

Din cauza unor astfel de oameni nechibzuiţi şi neînţelepţi a avut de suferit de multe ori Biserica lui Dumnezeu. Şi a avut multe şi mari pagube şi nenorociri Lucrarea Domnului Iisus.

Astfel de oameni nepregătiţi duhovniceşte, nesmeriţi şi neînţelepţi,

folosind în Lucrarea Domnului mijloace satanice,

au ajuns de multe ori în fruntea unui număr mai mic sau mai mare de suflete.

Apoi, mânaţi de ambiţie, de trufie, de lăcomie şi de alte patimi trupeşti, aceştia,

dând din mâini, din picioare şi din gură,

au reuşit să pătrundă tot mai spre vârf.

Şi-au luat aere de conducători, iar pe cei care meritau cu adevărat să fie îi săpau cu orice prilej şi cu orice mijloace,

spre a-i înlătura.

Din numărul acestora au fost Imeneu, Filet, Alexandru, Diotref, Arie şi alţii la fel de tulburători şi dezbinători,

făcătorii tuturor rupturilor, ai sectelor şi ai partidelor.

Căci tot ce se ridică nu împotriva păcatului, ci pentru uzurparea învăţăturii şi autorităţii rânduite şi statornicite de Dumnezeu (Rom. 13, 1; 1 Cor. 12, 28),

este pornit numai din duhul trufiei şi din nechibzuinţa acelora care nu-L au, nici nu-L urmează pe Hristos şi n-au în ei gândul care era în El (Filip. 2, 5-11).

O, de s-ar feri bietele suflete neştiutoare de conducerea lor!

Dacă ar cerceta bieţii fraţi mai cu grijă duhurile celor care-i învaţă aşa şi, mai ales, ce urmăresc ei prin aceasta,

de multe rele ar scăpa Lucrarea Domnului Iisus!

 

Preabunule Doamne,

Te rugăm, ai milă de noi şi ne izbăveşte de păcatul nechibzuinţei.

Nu ne lăsa, Doamne Iisuse, călăuziţi de gândul nebunesc al trufiei, ci de gândul smerit al înţelepciunii,

pentru a nu avea niciodată o inimă îngâmfată şi nişte priviri trufaşe,

nici să nu ne îndeletnicim cu lucruri prea mari pentru priceperea noastră,

prea înalte pentru starea noastră,

prea nemeritate pentru pregătirea noastră în Evanghelie, ca să nu ajungem nişte robi ai diavolului şi nişte unelte ale lui.

Ca să nu ajungem la nenorocirea noastră şi să nu mai nenorocim şi pe alţii.

Ci ajută-ne, Doamne Iisuse, să fim călăuziţi de buna-cuviinţă a înţelepciunii în tot ce facem şi urmărim noi,

pentru a putea cunoaşte şi pe cei care nu fac şi nu urmăresc ceea ce este folositor şi plăcut înaintea Ta.

Scapă, Doamne, Lucrarea Ta de toţi cei care vor fi robiţi de lăcomia slavei lumeşti şi nu lăsa pe nici un rob al Tău să urmeze pe un astfel de orb.

Amin.

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

«Iisus Mântuitorul – Care S-a smerit pe Sine până la moarte de Cruce – rămâne pilda desăvârşită de smerenie pentru toate vremile şi pentru toţi oamenii. Oricine păşeşte cu adevărat pe urmele Domnului câştigă şi virtutea smereniei. Oricine intră cu adevărat în şcoala Golgotei trăieşte o viaţă de neîncetată smerenie.»

 

Preot Iosif Trifa

 

*

 

Eşti curat numai atâta câtă vreme eşti smerit;

când smerenia-ai pierdut-o, eşti un trufaş osândit

şi eşti frate câtă vreme poţi fi sincer şi curat;

dacă pierzi sinceritatea, eşti un iudă blestemat!

 

 

Cântarea Psalmului 131

 

O cântare a treptelor. Un psalm al lui David.

 

  1. Doamne, n-am în mine

inimă-ngâmfată,

nici priviri trufaşe

eu n-am niciodată,

Tu ştii, Doamne, că de-acestea eu n-am niciodată,

 

Nu m-apuc de lucruri

ce nu se cuvine,

care sunt prea nalte,

prea mari pentru mine,

Tu ştii că eu nu caut, Doamne, ce nu-i pentru mine.

 

  1. Sufletul meu, Doamne,

pururi liniştit e

ca un prunc la sânul

mamei lui iubite,

ca-nţărcatul prunc la sânul mamei lui iubite.

 

  1. Israele,-ntreaga

ta nădejde vie

pune-o numa-n Domnul

de-azi până-n vecie,

tare-n Domnul s-ai nădejdea până-n veşnicie!

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (IV)

Adunarea Oastei Domnului din Teţcani

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Voi, iubiţilor, nu v-aţi adunat aici numai ca să nu faceţi ce fac alţii, adică cei mânaţi de poftele lumii, ci să faceţi altele, faptele Duhului lui Dumnezeu. Voi aţi fost destul de tari şi n-aţi căzut nici în ispitele altora, nici într-ale voastre. V-am spus că prin asta voi v-aţi luptat, aţi stat împotriva altora, împotriva gustului lor, a poftirilor lor, împotriva râsu­lui lor. Nu v-aţi potrivit acelora, ci aţi urmat calea voastră, la care vă îmbiau alte privelişti, mai curate, la care vă îndemna întreaga învăţătură sfântă pe care voi cu drag o ascul­taţi.

Şi doar aţi văzut înaintea voastră destulă veselie a altora. Aţi văzut cum oamenii se pregătesc pentru pe­trecerea lor de duminică, cum se gândesc la ea de mai înainte, cum se desfătează numai gândindu-se la ea, cum îşi mărturisesc unii altora: „Numai să vină ziua aceea!… Are să fie lată!… Să facem un chef să se ducă pomina!…”. Şi într-adevăr, de multe ori se duce pomina mai mult decât se gândesc, pentru că ajung la bătăi, se aleg cu capetele sparte, unii ajung la spital, iar alţii la morgă şi apoi la mormânt. (mai mult…)

Pocăinţa, leac al mântuirii

Iubite fiu al meu duhovnicesc în Domnul, am primit scrisoarea dumneavoastră şi cu atenţie am citit şi văzând rănile pe care vi le-a făcut lupul cel înşelător, preavicleanul şi vrăjmaşul diavol, am compătimit alături de dumneavoastră şi mi-am pus în gând să vă tămăduiesc. Leacul este adevărata şi sincera pocăinţă şi întoarcerea din păcat la virtute şi de la diavol la preabunul Dumnezeu. Ură şi depărtare de păcat, mai ales de trufie, din care se naşte amintirea răului care te-a stăpânit şi din care ies şi celelalte păcate; dragoste din tot sufletul şi din toată inima către Dumnezeu şi smerenie din care se nasc adevărata căinţa şi toate celelalte virtuţi. Dacă vei primi acest leac mântuitor pe care, ca părinte duhovnicesc, ţi-l ofer spre mântuire, veţi merge cu fiul cel rătăcitor sau cu desfrânata, cu vameşul, cu tâlharul, şi cu miile de oameni pocăiţi, în Rai. Ai grijă, fiule iubit, să asculţi sfatul duhovnicescului părinte căci ascultarea este viaţă.

Fericitul Filotei Zervakos,
Sfaturi, minuni, rugaciuni, Edturile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005

Postul, armă împotriva poftelor

 

„Prin post – zice părintele Ieronim – ne putem întoarce din nou în raiul din care am fost scoşi pentru plăcerea mâncării. Cea dintâi poruncă, pe care Dumnezeu a dat-o omului a fost postul. Cât timp el a păzit-o, a fost fericit; când a nesocotit-o, a ajuns un nenorocit.“

„Deci, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, de-a fost postul de treabă în rai, cu cât este mai de treabă afară din rai! De a fost de treabă iarba (leacul) mai înainte de rană, cu atât mai vârtos după ce s-a făcut rana! Şi de-a fost bună arma aceasta a postului mai înainte de războiul poftelor, cu cât mai bună este după atâta război ce avem de la poftele trupeşti şi de la diavolul. (mai mult…)

ZI DE TOAMNĂ DUREROASĂ… (I)

Zi de toamnă dureroasă, zi de stare mohorâtă,
înapoi mă duce gândul iar spre viaţa amărâtă…
Şi te văd torcând, măicuţă, în căsuţa noastră goală,
când udată ţi-e de lacrimi feleguţa cea din poală.

Prin frăgarii din fereastră, vântul cerne stropi de bură,
iar în soba rece nu e nici un vreasc să dea căldură,
tata-i cine ştie unde, dus la muncă prin noroaie,
chinuindu-se-n povoară, el şi boii uzi de ploaie…
Casa-i umedă şi tristă şi-i atâta jale-n aer,
când tu torci şezând tăcută, mai mult lacrimi decât caier,
căci atâta depărtare şi durere te apasă
după fiul tău departe şi de mult plecat de-acasă.

Zi de primăvară dulce, zi de primăvară sfântă,
la bisericuţa noastră toate clopotele cântă
şi aşa te văd, măicuţă, suind dealul cuvioasă,
ca durerea ta din suflet s-o alini în Sfânta Casă. (mai mult…)

„NOE, NOE, SLOBOZI-NE ŞI PE NOI ÎN CORABIE!“…

Când s-au ivit norii vestitori de primejdie „Noe a intrat în corabie cu familia lui şi două câte două din orice făptură care are suflare de viaţă, precum îi poruncise lui Domnul Dumnezeu. Apoi Domnul a închis uşa după El… a încuiat Domnul Dumnezeu uşa pe dinafară“ (Fac. 7, 15-16).

După ce a intrat Noe în corabie, au început ploile şi potopul. „Şi a căzut ploaie pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi creştea apa şi se înmulţea foarte pe pământ“ (Fac. 7, 17-18).

Ce vor fi făcut păcătoşii în timpul acesta? Ne putem închipui. La început nu vor fi dat însemnătate ploilor. Vor fi crezut că sunt nişte ploi ca altele. Dar când au început a veni valurile şi ploaia se revărsa înainte, o spaimă mare i-a cuprins. Abia atunci şi-au adus aminte de vorbele lui Noe, că va fi potop. „Oameni buni, – vor fi strigat bătrânii – se plineşte ceea ce a spus moş Noe… vine potopul… vine prăpădul“. Spaima începu să alerge de la om la om, din sat în sat… Apele începură a îneca locurile mai joase. O spaimă mare cuprinse pe tot omul. Toată lumea alerga acum spre corabia lui Noe şi cerea intrare, dar acum era prea târziu. Corabia era încuiată. Însuşi „Domnul Dumnezeu o încuiase pe dinafară“ (Fac. 7, 16). (mai mult…)

CE FRUMOS EŞTI, PREAIUBITULE…

Cântarea Cântărilor 1, 16

Aceste cuvinte dulci le spui şi tu dragului tău Iisus. Dar ţi le spune şi El ţie, fiindcă în dragoste totul este frumos şi când spui, şi când asculţi.

Suflete drag… Tu ai fost zămislit de dragoste.

O rază a Soarelui din Cer – şi un mugur al pământului, în unirea unei clipe de dragoste, te-au zămislit şi te-au făcut o floare.

Acelaşi Soare, Hristos, acum te îmbrăţişează cu dragostea Crucii Lui…

Te sărută cu cuvintele gurii Lui, care sunt mai bune decât orice vin.

Adică decât tot ce este inspiraţie omenească, desfătare pământească, îmbătare lumească…

Şi vrea să te înveşmânteze în miresmele Lui cereşti, de la viaţă spre viaţă (II Cor. 2, 16). (mai mult…)

18 noiembrie – Psalmul 130, v. 1: Din fundul adâncului

Adeseori se întâmplă aşa: multă vreme îţi mersese bine şi te obişnuiseşi cu bucuriile, cu tihna, cu un drum uşor şi plăcut –

şi dintr-o dată te pomeneşti într-un vârtej de necazuri, într-o lovitură ca de trăsnet şi prăbuşit într-o prăpastie parcă fără fund…

Iată aşa s-a petrecut şi cu credinciosul Domnului din psalmi, pe drumul vieţii sale cu Dumnezeu, când a ajuns aici la începutul Psalmului 130!

Ce frumos sfârşeşte el Psalmul dinaintea acestuia şi ce stare plină de încredere avea el când spunea: «… Destul m-au asuprit din tinereţe, dar nu m-au biruit!…» (v. 2).

Cât a avut el de suferit din partea vrăjmaşilor săi, dar ei nu l-au putut birui.

 

A venit însă o ispită, un atac pe neaşteptate – şi iată-l doborât… în fundul adâncului!

Dar şi de acolo strigă tot spre Dumnezeu!

Spre Domnul, Care nu păstrează mereu amintirea păcatelor, că atunci nimeni nu s-ar mai putea îndrepta înaintea Lui,

ci la El este iertare…

Spre această iertare care uită, care şterge şi care acoperă toate păcatele noastre (Ps. 85, 2-3), spre aceasta nădăjdu-ieşte sufletul credincios totdeauna,

chiar şi în cele mai grele stări ale lui.

Şi după răscumpărarea adusă de Sângele Domnului aşteaptă şi se roagă el din orice prăbuşire s-ar afla căzut (1 Ioan 2, 1-2).

Desigur, el se va feri totdeauna, cu toată grija pe care o poate avea,

ca să nu păcătuiască niciodată!…

Dar dacă totuşi se întâmplă nenorocirea de a cădea,

el nici nu se va tăvăli cu plăcere în păcat

şi nici nu se va prăbuşi în deznădejde,

ci, îndată ce se pomeneşte trântit, se va lupta să iasă, strigând după ajutorul Domnului.

Şi nu se va lăsa până când iarăşi va fi izbăvit şi scos!…

 

Dar în afară de zugrăvirea stării acesteia în care fiecare dintre noi putem cădea, dacă nu veghem cu toată grija în toată vremea,

Psalmul acesta, ca mulţi alţii, este şi el un psalm profetic.

El înfăţişează îngroparea Mântuitorului, după ce «… plugarii araseră pe spinarea Lui şi trăseseră brazde lungi pe ea…» (Ps. 129, 3).

Din pricina fărădelegilor noastre El a murit şi a fost îngropat (Isaia 53, 5-9; Rom. 3, 25).

Dar şi acolo Domnul Iisus era în părtăşie cu Dumnezeu, făcând mântuire (1 Petru 3, 18-20).

Luptând pentru uitarea şi înlăturarea fărădelegilor noastre de la noi – şi aşteptând Învierea mai mult decât străjerii dimineaţa…

O, cu ce strigăt de izbândă iese Domnul, din fundul adâncului, vestindu-ne tuturor: … Puneţi-vă nădejdea în Domnul…,

căci la El este de acum belşug de răscumpărare!…

El a răscumpărat pe ai Săi din toate nelegiuirile lor… (Rom. 4, 24-25; Evrei 5, 7-9).

 

Aceasta este strălucita noastră nădejde şi acesta este Preţul marii noastre răscumpărări! (1 Petru 1, 18-19).

Aceasta este puternica noastră temelie pe care zidim toate încredinţările noastre neclintite,

pe care ne întemeiem rugăciunile noastre,

pe care ne bizuim nădejdile noastre, în orice loc ne-am găsi şi din orice stare ne-am afla.

Chiar şi din fundul adâncului întristării, al descurajării, asupririi sau căderii, noi privim spre El.

Pe temeiul mântuirii aduse de Domnul şi Mântuitorul nostru, prin Crucea, prin îngroparea şi prin Învierea Sa,

noi nădăjduim totdeauna şi nu deznădăjduim niciodată.

 

O tu, sufletul meu şi fiul meu, chiar şi în cel mai întunecat, mai rece, mai bine păzit fund al adâncului, să nu te laşi copleşit

şi să nu deznădăjduieşti,

căci Hristos a fost şi acolo!

Iar El va veni şi te va scoate şi pe tine. Numai crede şi-L cheamă, nădăjduind puternic în El, până ce vei fi izbăvit într-adevăr!

 

Slavă Ţie, Puternic şi Etern Biruitor, Iisuse Hristoase,

Care prin moartea Ta ai plătit nelegiuirile noastre

şi prin Învierea Ta ai adus mântuirea noastră!

Te rugăm, umple inimile noastre de credinţa cea mai neclintită în răscumpărarea pe care ne-o dai prin Sângele Tău

şi de nădejdea cea mai vie că, în orice loc am ajunge, Tu ne poţi izbăvi.

Nu ne lăsa să cădem niciodată, Doamne Iisuse, ca să nu ne mai întinăm, după ce Tu ne-ai răscumpărat cu un preţ atât de mare!

Dar dacă totuşi vreun vrăjmaş ne-a trântit până în fundul adâncului,

nu ne lăsa niciodată să deznădăjduim,

ci cu credinţă să strigăm după ajutorul Tău

şi cu răbdare să-l aşteptăm până când va veni.

Pentru că Tu eşti Cel Atotputernic.

Tu ai câştigat biruinţa asupra Adâncului.

Şi Tu rămâi, Iisuse, veşnic, Biruitorul.

Amin.

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

„Când te-a cuprins viforul ispitelor şi al păcatelor, când toate încercările tale să scapi de păcat, cu puterile tale, se gată prin acel faliment: «Am cercat, dar nu pot!…», când simţi acest naufragiu şi plângi cu amar, cerând mila, dragostea şi ajutorul Fiului de Sus, atunci ţi se arată Crucea, mântuirea.“

 

Preot Iosif Trifa

 

*

 

Deznădejdea e păcatul cel mai mare şi mai greu,

căci el îţi ucide-n suflet chiar pe Însuşi Dumnezeu

şi te lasă-n faţa morţii şi a iadului, zdrobit

– o, să n-ajungi niciodată la acest păcat cumplit,

căci oricât de grea să fie starea-n care ai ajuns

Dumnezeu există încă –

şi la El va fi-un răspuns!

 

 

Cântarea Psalmului 130

 

O cântare a treptelor.

 

  1. Din fundu-adâncului Te chem,

din noaptea cea mai multă,

  1. O Doamne,-ascultă-mă când gem

şi cererea-mi ascultă!

 

  1. O Doamne, dacă ai păstra

aducerea-aminte

a vinei…, cine-ar mai putea,

ca drept, să-Ţi stea nainte?

 

  1. Dar Tu în veac eşti iertător

ca toţi să Ţi se-nchine.

  1. Nădejde-aştept şi ajutor

eu numai de la Tine,

 

Aştept făgăduinţa Sa,

  1. Da, sufletu-mi se-ndreaptă

spre Domnul pentru-a-L aştepta

cum straja zorii-aşteaptă.

 

O Doamne, eu doresc atât

şi-aştept ca să-Ţi văd Faţa,

mai mult, cu mult mai mult decât

străjerii, dimineaţa!

 

  1. În Domnul pune-ţi, Israel,

nădejdea veşnic tare,

căci El e Dumnezeu, la El

belşug e de-ndurare

 

şi de răscumpărări, căci El

e milă şi iubire,

  1. El va scăpa pe Israel

de-a lui nelegiuire.

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

«Nădejdea este o încredere adevărată în Dumnezeu, dată în inima omului prin insuflare şi iluminare de la Dumnezeu, ca să nu deznădăjduiască vreodată de harul lui Dumnezeu, atât pentru iertarea păcatelor, cât şi pentru oricare cerere, când se cere un lucru bun, fie din lucrurile vremelnice, fie din cele veşnice.»

 

Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă

 

*

 

«Nădejdea bunătăţilor viitoare îmbărbătează sufletul.»

 

Teofilact

 

*

 

Să nu cazi în deznădejde, nici în ceasul cel mai greu,

totul este cu putinţă de mai crezi în Dumnezeu;

deznădejdea e vrăjmaşul cel mai crud şi ucigaş

– chiar dacă ţi-ai pierde totul, sufletul să nu ţi-l laşi!

CU CINE ŞEZI?

Cu cine şezi alături – întreabă-te oricând,
că cel de lângă tine nu ştii ce are-n gând:
el poate fi un frate ori poate-un ucigaş;
– în mia de prieteni, să nu uiţi de-un vrăjmaş.

Cu cine mergi pe cale alăturea ades,
cu cel ce te respinge ori cel ce te-a ales?
Oricât ţi-ar fi cu toate hotarul vieţii plin
– în mia de petreceri, să nu uiţi de-un suspin. (mai mult…)

WhatsApp chat