Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home 3 Februarie – Oamenii lumii acesteia

3 Februarie – Oamenii lumii acesteia

3 Februarie – Oamenii lumii acesteia

3 februarie – Psalmul 17, v. 14: Oamenii lumii acesteia

 

Ce bun lucru este pentru orice om cumpătat când, prin felul muncii lui sau prin al firii sale, se poate ţinea cât mai departe de oamenii lumii acesteia.

De mulţimea gălăgioasă şi stricată.

De tovărăşiile desfrânate şi pierzătoare.

De societatea zgomotoasă şi uşuratică.

De anturajul vicios şi blestemat al oamenilor lumeşti.

Al acelui fel de oameni care, în orice loc şi cu orice ocazie, se dedau la desfrânare,

atât cu vorbele gurii,

cât şi cu mişcările privirii,

şi cu gesturile mădularelor,

şi cu toate expresiile fiinţei lor.

Al acelui soi de oameni care sunt plini de orice fel de prefăcătorie în orice stare a vieţii lor.

 

Aceştia, dacă sunt fraţi, sunt fraţi prefăcuţi.

Dacă sunt soţi, sunt soţi prefăcuţi.

Dacă sunt prieteni, sunt prieteni prefăcuţi.

Şi tot prefăcuţi sunt şi când sunt credincioşi, evlavioşi, bisericoşi, „binefăcători“, „colaboratori“. Sau orice altceva.

Fericit este oricine crede şi ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, care îl sfătuieşte pe orice om să se ferească de căile acestora,

de sfaturile lor

şi de tovărăşia lor, mai înainte de a face vreun pas spre însoţirile lor blestemate şi pierzătoare (Mat. 7, 13).

Fericit este orice om care, prin puterea lui Dumnezeu şi prin sinceritatea legământului său cu Hristos, o rupe cu felul nelegiuit de vieţuire al oamenilor lumeşti.

Şi, intrând în ascultarea de voia lui Dumnezeu, ajunge în frăţietatea sfântă a oamenilor evlavioşi, care, sub ascultarea Bisericii (Mat. 18, 17), umblă în dragostea frăţească, pe căile sfinţeniei, înfrânării, evlaviei şi credinţei Domnului nostru Iisus Hristos,

şi aduc roadele Duhului Sfânt (Gal. 5, 22-23),

şi se fac părtaşi binecuvântărilor Sale.

 

Un astfel de suflet are ca îndreptar de viaţă învăţătura sănătoasă a Bisericii şi a Bibliei.

Are ca prieteni şi însoţitori pe fraţii de aceeaşi credinţă.

Iar bucuria şi plăcerea sa este să facă în orice fel voia cea bună a lui Dumnezeu.

Când sfinţii din ţară, adică sufletele alese, sunt prietenii cuiva, prietenia lor nu numai că îi este de un ajutor sfânt ca să aducă roade pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea sa, ci îi este şi un scut puternic împotriva rătăcirilor, căderilor şi primejdiilor de tot felul. În care cad toţi ceilalţi care n-au acest scut. Sau se despart de el.

Însă vai de sufletele slabe şi nepăsătoare care nu ascultă de buna îndrumare la timpul când sunt sfătuiţi sau mustraţi, ca să nu se piardă.

Vai, mai ales, de sufletele tinere pe care tovărăşiile rele le trag mai grabnic şi mai uşor spre felul pierzător al oamenilor lumii acesteia.

Căci locul unde sunt duşi este un îngrozitor mormânt sufletesc,

şi o înecăcioasă mocirlă pierzătoare,

şi un iad chinuitor şi veşnic.

 

Dragă suflet tânăr, fereşte-te de duhul străzii,

de tovărăşia zgomotoasă şi vagaboandă a flecarilor lumeşti,

de ispita alergării după bancuri,

după desfrânări,

după patimi şi plăceri vinovate,

după tot ce iubesc şi practică oamenii lumeşti.

Căci în toate acestea este veninul păcatului, care te va ucide trupeşte şi sufleteşte.

Iar dacă te găseşti în această pierzătoare stare, ascultă îndată, vino chiar acum la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul sufletului tău,

predă-te Lui şi alipeşte-te de credincioşii Săi.

Domnul Iisus Hristos te va curăţi de păcatele tale.

Îţi va da o minte nouă şi o inimă nouă.

Te va uni cu voia Sa şi cu Biserica Sa cea vie.

Iar tu vei deveni o creatură sfântă şi vrednică de pământ şi de cer.

 

Preadulcele nostru Mântuitor, Iisuse Doamne, Care ai venit în lumea aceasta să ne chemi şi să ne smulgi din felul deşert de vieţuire al oamenilor lumeşti (Luca 19, 10; Efes. 2, 4-5),

ai milă de toţi cei care mai zac încă în această moarte sufletească.

Şi trezeşte-i la o viaţă nouă şi sfântă cu Tine şi cu Biserica Ta cea vie şi dreaptă.

Iar pe cei pe care i-ai trezit, păzeşte-i, Te rugăm, Iisuse Doamne, spre a nu mai fi ispitiţi şi atraşi din nou în ceata cea nelegiuită şi în felul cel pierzător de suflet al lumii acesteia.

Ci, credincioşi şi biruitori, să-Ţi urmeze Ţie până la moarte.

 Amin.

 

 

Cântarea Psalmului 17

 

O rugăciune a lui David

 

  1. Doamne Bun, ascultă-mi, Doamne, pricina nevinovată

şi strigarea rugăciunii din neprefăcuta gură.

  1. Să se facă-a mea dreptate înainte-Ţi arătată,

ai Tăi ochi preasfinţi mă vadă. De dreptatea mea Te-ndură.

 

  1. Să mă-ncerci şi zi şi noapte, n-afli-n duhul meu minciună:

că ce-mi iese de pe buze, mi-e şi-n gânduri, ca-n cuvinte.

  1. Iar în legătura cu-alţii, după-a Ta povaţă bună,

mă feresc de-asupritoarea cale-a celor fără minte;

 

  1. Paşii mei pe-a Ta cărare merg mereu cu neclintire.
  2. Ţie strig, ascultă, Doamne, înspre glasul meu Te-apleacă
  3. Şi-mi arată bunătatea, Cel ce dai adăpostire

celor asupriţi când răii caută răul să li-l facă.

 

  1. Mă păzeşte ca lumina ochilor cu-a-Tale-arípe
  2. de vrăjmaşii mei de moarte şi de ura lor cea mare,
  3. Că li-e inima închisă şi-s făloşi în orice clipe,
  4. Mă pândesc şi mă-nconjoară la pământ să mă doboare.

 

  1. Parc-ar fi un leu ce-ntruna după pradă stă la pândă.
  2. Scoală, Doamne,-aţine-i calea, îl doboară şi mă scapă,

scapă-mă de toţi vrăjmaşii şi de-a urii lor osândă;

cu-a Ta sabie-ascuţită de-al lor sânge Tu-i adapă.

 

  1. Izbăveşte-mă Tu, Doamne, de-aceşti oameni care-n lume

parte au în viaţa asta de belşug şi desfrânare,

cărora le-ngădui, Doamne, bunătăţi fără de nume

de-şi îmbuibă şi urmaşii cu prisosul lor cel mare.

 

  1. Iar eu, Doamne, în curata, sfânta nevinovăţie

voi vedea pe totdeauna Faţa Ta cea strălucită:

când mă voi trezi din noaptea ce-a trecut pe veşnicie

mă voi sătura de Chipul şi de Faţa Ta Slăvită.

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

«Precum nu e cu putinţă să treacă cineva marea cea mare fără corabie, aşa nu poate trece cineva la dragoste fără temere. Marea cea furtunoasă aşezată între noi şi raiul spiritual o putem trece numai în corabia căinţei, condusă de vâslaşii fricii Domnului. Dacă vâslaşii aceştia ai fricii Domnului nu cârmuiesc bine corabia căinţei, prin care trecem marea lumii acesteia spre Dumnezeu, ne înecăm în ea. Căinţa e corabia, temerea de Domnul este cârmaciul, iar dragostea e limanul dumnezeiesc…»

 

Sf. Isaac Sirul

 

*

 

Orişicât ar fi de lungă şi plăcută o ispită

tu te luptă ca virtutea să nu-ţi fie biruită,

căci puţini pot să reziste la asemenea ispite,

dar ce scumpă-i biruinţa şi cununa ce-o promite!

Author: Gradinaru Dragos

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat