Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Aduceri aminte: 4 ianuarie 1937 – A trecut la Domnul fratele Gheorghe Munteanu din Batiz

Aduceri aminte: 4 ianuarie 1937 – A trecut la Domnul fratele Gheorghe Munteanu din Batiz

Aduceri aminte: 4 ianuarie 1937 – A trecut la Domnul fratele Gheorghe Munteanu din Batiz

fr. Gheorghe Munteanu din Batiz

S-a născut în anul 1895, în satul Batiz şi a fost singurul fiu al părinţilor săi, Gheorghe şi Firuţa.

Fratele Gheorghe Munteanu a fost printre primii ostaşi ai Domnului din Hunedoara, care a devenit în curând judeţul Oastei. Din primele zi­le când i-a căzut în mână foaia «Lumina Satelor» scrisă de Părintele Iosif, inima lui s-a ataşat total faţă de părintele şi de Lucrarea Oastei Domnului.

Mama sa, Firuţa, a fost o femeie evlavioasă şi şi-a crescut pe singurul ei fiu în frica şi ascultarea lui Dumnezeu, aşa că întoarcerea lui la Domnul a fost ca o urmare normală a creşterii primite din copilăria sa. S-a înscris în Oastea Domnului încă din primii ani ai Oastei, printre cei dintâi ostaşi hunedoreni.

Încă din primele zile după hotărârea sa, a început o puternică lucrare pentru răspândirea Cuvântului Sfânt şi întoarcerea la Dumnezeu, atât în satul natal, cât şi în toate satele din jur şi până departe, vestind Lucrarea Oastei Domnului şi chemând sufletele să se întoarcă la Dumnezeu. Chemările lui la Domnul erau pline de pilde şi întâmplări din viaţa sa, toate având un puternic înţeles duhovnicesc şi fiind ascultate cu multă luare aminte şi dragoste de către toţi. În multe din aceste cuvântări vorbea cu recunoştinţă despre mama lui credincioasă, despre grija cu care l-a îndemnat ea către Dumnezeu, despre asprimea cu care îl ferea ea de orice obicei rău şi despre felul duios în care îl învăţa să se roage şi să împlinească voia lui Dumnezeu.

Fratele Gheorghe s-a căsătorit în anul 1918 cu soţia sa Maria. Au avut împreună patru copii. Sora Măriuca este cea mai mare, născută în 1919. După ce a crescut mai mare, ea a început să-l urmeze pe tatăl ei prin toate adunările, spunând mişcătoare poezii care storceau lacrimi din ochii tuturor celor ce ascultau.

Adeseori aceste poezii erau scrise chiar de fratele Gheorghe, tatăl ei, şi publicate de Părintele Iosif prin foile Oastei Domnului. Iar la urmă au fost strânse în­tr‑un volum, anume «Iisus ne-mbie crucea» – titlu al unei poezii care a şi devenit una dintre cele mai frumoase cântări ale Oastei. Multe dintre poeziile fratelui Gheorghe au primit frumoase melodii din mijlocul fraţilor şi se mai cântă şi azi cu plăcere şi bucurie neîntrecută. În călătoriile sale misionare, mergea deseori şi cu evlavie la Sibiu. Părintele Iosif îl primea mereu cu o mare dragoste şi bucurie, preţuindu-l nespus de mult din pricina râvnei sale pentru Domnul şi a dragostei sale pentru fraţi. Din stările de vorbă cu Părintele Iosif, fratele Gheorghe a învăţat multe lucruri scumpe, iar apoi le ducea şi le împărtăşea cu bucurie tuturor fraţilor pe unde ajungea.

A fost un harnic lucrător al Oastei Domnului, cutrierând toate satele din jurul Călanului, până la Ilia şi mai departe apoi, spre Arad, şi până la Haţeg şi Petroşani. Prin anii 1934-’35, fratele Gheorghe şi-a zidit o casă familială la Batiz, spunând: „Camera dinspre stradă să fie mai mare, pentru adunările frăţeşti…” Şi prima adunare în ea a fost pentru privegherea şi înmormântarea lui din ianuarie 1937.

Cu ocazia aceasta, în foaia «Isus Biruitorul» din Sibiu, Părintele Iosif a publicat următoarele:

„A trecut la Domnul fratele Gheorghe Munteanu din Batiz
Sunt 4 săptămâni de când căzuse bolnav, îndată după adunarea de la Gura-Sada, ultima adunare la care a participat. O răceală i-a cuprins vasul de lut şi boala a trecut pe urmă într-un tifos greu. S-a stins în spitalul din Deva, în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 1937. Vestea plecării lui ne-a umplut de durere. Dragul nostru frate era în plină viaţă şi activitate duhovnicească. Mărturie despre aceasta este ostăşia lui de 10 ani. Ca un viteaz al Domnului, ca un erou al Domnului, a colindat mereu satele şi oraşele, vestindu-L pe tot locul pe Iisus cel Răstignit. Era un suflet care Îl aflase pe Iisus cel Răstignit şi Îl propovăduia cu foc şi altora. Pe acest Iisus L-a iubit el şi L-a vestit cu foc prin sate şi oraşe.

Cu Acest Iisus a alergat prin mii de adunări. Sub crucea Lui a plâns şi i-a îmbiat şi pe alţii cu această cruce. Sub crucea lui Iisus a plâns mereu şi scumpa lui fetiţă, iubita noastră soră Maria, care îl însoţea pe la adunări, cutremurând toate sufletele cu focul ei şi cu lacrimile ei pentru Domnul, spunând atât de minunate poezii şi rugăciuni. Pe Acest Iisus L-a cântat el şi în poeziile sale dulci şi duioase… pentru Iisus şi-a cheltuit el viaţa sa, ostenind şi mergând pretutindeni, să spună tuturor cântarea cea dulce care a învăţat-o la picioarele Crucii: «O, Ţara mea, o, Domnul meu / o, Veşnicule Dumnezeu». Oastea Domnului în judeţul Hunedoara, în o bună parte, s-a lăţit şi s-a întărit prin râvna şi jertfa acestui devotat luptător al Domnului. Vom spicui aici la foaie, pe larg, tot ce a făcut acest luptător al Domnului, pentru a fi pildă vie pentru toţi luptătorii Domnului.

Plecarea dragului nostru frate Gheorghe ne doare. Îl plânge un ţinut întreg, îl plâng fraţii pe care i-a deşteptat el pentru Domnul şi care l-au avut ca pe un frate şi părinte drag, îl plângem cu toţii, Oastea din toată ţara. Ne mângâie însă gândul că dragul nostru a trecut la Domnul ducând cu el lupta cea bună. Solia morţii l-a aflat pe câmpul de luptă. Moartea l-a aflat în plină via­ţă şi l-a trecut la viaţă. Domnul să mângâie şi să întărească pe cei ce rămân după el (o soţie şi doi copii). Îngropăciunea se va face acum, în ziua Botezului. Se vor strânge fraţi din toate părţile. Va merge şi o delegaţie de la Sibiu. Despre îngropăciune vom scrie pe larg. În veci să fie pomenirea şi pilda preaiubitului nostru luptător.”

La înmormântare au fost foarte mulţi fraţi. Au vorbit 3 preoţi şi 2 fraţi. Fratele Diniş, notar din Gura-Sada, a spus: „…Am avut cele mai plăcute legături sufleteşti în ce priveşte lucrul Domnului… Au trecut abia câteva săptămâni de la adunarea plină de bucurii din Gura-Sada, unde l-am avut şi pe el între noi. Venea la Gura-Sada totdeauna cu bucurie. Aceasta a fost ultima adunare, aici a fost ultimul front unde a luptat cu bărbăţie. Din casa mea a plecat în miez de noapte, istovit de truda luptei. Totdeauna a venit la noi de câte ori l-am chemat, mânat de o dragoste curată şi plin de viaţă. Ştia că are aici ascultători care îi sorbeau învăţăturile ce le rostea cu duh. Dragostea neschimbată ce o avea faţă de biserica veche din Gura-Sada, în care s-a împărtăşit cu atâta smerenie cu Sfintele Taine ultima dată, cinstea faţă de preotul bătrân şi simpatia satului nostru frumos îl aduceau cu plăcere la noi. Nu se putea despărţi de bucuria vestirii Cuvântului lui Dumnezeu. Şi, după ce se termina adunarea publică, avea o plăcere dumnezeiască să vestească pe Iisus şi în cerc mai restrâns, la mine acasă şi în edificiul notarial…

În noaptea de 20 noiembrie 1936 a plecat să pregătească alte adunări, dintre care ne-a promis şi cea de la Batiz. Şi adunarea care s-a făcut la el acasă în 6 ianuarie a fost adunarea întregii familii a Oastei Domnului din Hunedoara. A fost o adunare plină de lacrimi.
…Din tinereţea lui şi până la sfârşitul vieţii, fratele Gheorghe şi-a pus de bunăvoie în slujba Domnului tot ce a avut. A cutreierat întreg judeţul şi partea cea mai însemnată a ţării, ducând solia sfântă şi chemând la Domnul pe toţi câţi îi întâlnea în cale. În această slujbă sfântă, moartea l-a chemat la Domnul…

Pentru noi, ostaşii Domnului, moartea este o nădejde fericită. A plecat la Domnul cu gândul împăcat şi şi-a împlinit rostul vieţii ca un bun ostaş al lui Hristos. Rănit în bătălia sfântă, a căzut la pat, a suferit atunci dureri cumplite, dar a răbdat sprijinit de Sf. Scriptură până ce Domnul l-a chemat la Sine. Ne mângâiem cu credinţa adevărului că sufletul fratelui nostru este primit de glasul blând al Scumpului nostru Mântuitor Iisus: «Bine, slugă bună şi credincioasă, intră în bucurie Domnului tău»…
Înmormântarea sa a fost în ziua de Bobotează, 1937.”

Viaţa fratelui Gheorghe Munteanu rămâne încă o pildă neuitată şi luminoasă despre lupta şi jertfa primilor noştri fraţi. Domnul să îndrepte toate inimile celor din viitor spre pilda Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar prin El, spre ale tuturor părinţilor şi fraţilor noştri vrednici, care au păşit aşa de frumos pe urmele Lui. Să căutăm să le fim cu adevărat urmaşi tot aşa de vrednici de Domnul nostru Iisus cum au fost ei, înaintaşii noştri în El. Doamne Dumnezeul nostru, ascultă-ne dorinţa aceasta!

Amin. Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat