14 februarie

 

Psalmul 22, v. 22:

Dupã cum Dumnezeul Cel Viu este Mântuitorul tuturor oamenilor, dar mai ales al celor credincioși (1 Tim. 4, 10), —

tot așa noi trebuie sã muncim în adevãr și sã ne luptãm spre a vesti Numele Sãu Cel Sfânt

și Cuvântul învãțãturii Sale mântuitoare tuturor oamenilor,

dar mai ales celor mai apropiați nouã.

Fiindcã noi cunoaștem acest Nume

și ne-am împãrtãșit din mântuirea dãruitã de El.

Vestirea Numelui Sãu, care este iubire,

și a Cuvântului Sãu, care este dreptate,

trebuie sã fie nu numai miezul predicilor noastre, dar mai ales lumina faptelor noastre.

A predica Cuvântul cel Adevãrat al Domnului Iisus Hristos celor mai de departe nouã nu este prea greu lucru. Cere sã ai numai o pregãtire oarecare și puțin talent.

Dar a mãrturisi Numele Lui cel Sfânt fraților tãi,

adicã celor din apropierea ta,

familei tale,

vecinilor tãi, —

este nu numai o dovadã a conștiinței cinstite, ci mai ales dovada unei înalte și permanente sforțãri de a trãi în lu

na și în ascultarea lui Hristos.

De aceea slujba celor ce doar predicã învãțãturile Domnului este foarte ușoarã…

Pe când mãrturisirea celorlalți este nu ocupație, ci jertfã,

nu datorie, ci dãruire.

Din pricina aceasta predicatori se gãsesc destui și peste tot,

dar mãrturisitori cu fapta și cu adevãrul se gãsesc prea puțini și numai în rare locuri.

Legãmântul pe care l-am pus încã din clipa când Sângele Sãu cel Sfânt ne-a curãțit de întinãciunile noastre

și ne-a iertat de osânda pãcatelor

ne este un angajament solemn cã vom fi nu numai predicatori și vestitori la cei strãini,

ci niște mãrturisitori ai lui Hristos la cei apropiați.

Vai însã, cât de puțin și de slab mi-am îndeplinit eu acest angajament sfânt și cutremurãtor!

Poate cã predici am rostit și eu destule

și la destui,

prin graiul și prin scrisul meu,

iar pentru aceasta mi-am primit mai mult sau mai puțin de la semenii mei o platã bunã sau rea…

Dar angajamentul cel mai însemnat de mãrturisitor cu trãirea în mijlocul celor apropiați mie nu mi l-am împlinit

nici cum eram dator

și nici cât puteam sã-l fac.

 

Iar ca mine vei recunoaște cã ai fãcut și tu, frate credincios, și tu, sorã credincioasã.

Și ca noi au mai fãcut și mai fac încã și alții mulți dintre noi…

Cea mai mare parte dintre oameni facem așa.

Ce pierdere dureroasã și ce stare jalnicã este aceasta!…

Dar Domnul nostru Iisus Hristos și Sfinții Sãi aleși n-au fost așa.

Domnul nostru Iisus Hristos S-a întrupat, fãcându-Se ca noi,

frate cu noi,

asemãnãtor nouã ca stare și putere,

apoi ne-a vestit nouã,

de lângã noi,

în numele Tatãlui, mãrturisindu-ne prin trãirea Sa Adevãrul (Ioan 17, 6-8).

În urma acestei mãrturisiri a Lui,

iar apoi a aleșilor Sãi, care au fãcut întocmai ca El,

au rãmas milioane nesfârșite de ucenici

și veacuri multe de roade strãlucite…

Dar oare pe urma noastrã ce a rãmas frumos și durabil?

Și ce va mai rãmâne oare, dupã trecerea focului încercã-tor al lucrãrilor noastre? (1 Cor. 3, 13).

 

O Credincios Mãrturisitor Adevãrat și Slãvit, Iisuse Doamne, fii binecuvântat în vecii vecilor,

pentru credincioșia pe care ai arãtat-o în mãrturisirea Numelui cel Sfânt al Tatãlui

și pentru dragostea pe care ai avut-o fațã de noi, aducându-ne solia mântuitoare a Lui.

Îți mulțumesc pentru rãbdarea și îngãduința pe care ai avut-o și fațã de mine, un rob care m-am dovedit atât de nevrednic și de slab în împlinirea datoriei de a mãrturisi Numele Tãu fraților mei

și celor din casa mea și din apropierea mea,

în chip vrednic de Tine.

Te rog, Doamne Iisuse, trezește în inima mea nu numai o râvnã și mai mare pentru aceasta,

dar mai ales grija neîncetatã ca mãrturisirea pe care o fac cu gura mea sau cu condeiul meu

sã fie neapãrat însoțitã în chip fericit de trãirea vieții mele,

potrivit cu cele ce spun altora.

Pentru ca ai mei din casa mea,

ai mei din patria și din țara mea,

ai mei din generația și din lumea mea,

toți, sã vadã iubirea Ta

și sã afle mântuirea Ta.

Amin.