Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home 17 aprilie – Ajutorul nelipsit niciodată

17 aprilie – Ajutorul nelipsit niciodată

17 aprilie – Ajutorul nelipsit niciodată

17 aprilie – Psalmul 46, vers 1

Cu cât înaintează un om pe calea vieţii şi pe calea credin-ţei, cu cât i se deschid ochii mai bine şi mintea mai larg, cu atâta vede mai limpede lucrarea ocrotitoare a lui Dumnezeu şi grija iubirii Sale ajutătoare în toate căile şi în toate zilele prin care a trecut şi trece.

O minte sănătoasă şi deschisă nu poate să nu descopere zilnic nenumărate forme în care purtarea de grijă plină de bunătate a lui Dumnezeu trimite fiecăruia ajutorul Său, fără de care n-ar putea exista nici viaţă, nici bucurie, pentru nici o fiinţă de pe pământ şi din el. Ce-ar face omenirea întreagă fără ajutorul pe care Dumnezeu i-l trimite în fiecare clipă şi neîncetat prin soarele Său, prin apa Sa, prin aerul Său, prin pâinea Sa…, prin ocrotirea de relele ce i s-ar putea întâmpla în atâtea feluri. Dacă numai o zi am fi lipsiţi de aceste binefaceri ale lui Dumnezeu, dar ce zicem noi: o zi, dacă numai un minut ne-ar lipsi, ce-ar mai fi pe pământ în minutul următor? Dar în ziua următoare? Dacă numai o zi sau un minut chiar am fi lipsiţi de harul Prezenţei Lui, de harul ocrotirii mâinilor Sale, de harul apărării Lui, al milei Lui şi al îndelungii Lui răbdări plină de bunătate, nu vă cutremuraţi, oare, de groază gândindu-vă ce s-ar putea întâmpla cu fiecare din noi şi cu toţi la un loc, dacă, numai o clipă, ne-ar părăsi Dumnezeu?!

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat