Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home 10 Aprilie – Altarul lui Dumnezeu — bucuria mea

10 Aprilie – Altarul lui Dumnezeu — bucuria mea

10 Aprilie – Altarul lui Dumnezeu — bucuria mea

10 aprilie – Psalmul 43, vers 4

Încă de la începutul vieţii sale pe pământ, omul căzut în neascultare de Dumnezeu, deci în primejdia şi în suferinţa care urmează totdeauna neascultării — şi vin din ea — a avut nevoie, în starea lui grea, de ajutor. Având nevoie de ajutor, omul a ajuns la rugăciune, astfel rugăciunea lui a fost mai întâi cerere, după aceea recunoştinţă, după aceea bucurie, după aceea adoraţie în faţa lui Dumnezeu. Locul de rugăciune a fost mai întâi câmpul larg, sub bolta largă a cerului lui Dumnezeu. Apoi cortul îngust. Apoi altarul rânduit şi sfinţit pentru aceasta de către Însuşi Dumnezeu (2 Cron. 6, 20), în Casa zidită Numelui Lui, care să fie pe totdeauna loc de rugăciune pentru toate neamurile şi vremurile (2 Cron. 6, 21-41; Marcu 11, 17), consfinţit de consimţământul lui Dumnezeu şi de evlavia închinătorilor Lui pentru toate veacurile (Isaia 56, 7; Mat. 21, 12-13; Fapte 2, 46). Pe măsură ce sufletul credincios a dorit să trăiască într-o mai strânsă legătură cu Dumnezeu, spre a se împărtăşi de tot mai multă mulţumire şi lumină şi ca să fie scutit tot mai mult de furtunile durerii, a început să se ocupe tot mai smerit de rugăciunea şi de adoraţia Domnului şi să-i fie tot mai preţioasă petrecerea în locul unde putea să-L întâlnească pe Dumnezeu, ca să-I aducă jertfa credinţei lui.

Prin rugăciunile împlinite, prin dovezile mereu mai multe ale iubirii lui Dumnezeu de care omul se bucura, prin totala lui atârnare de darurile şi bunăvoinţa cerului, omul s-a simţit nu numai obligat, dar tot mai atras cu evlavie şi cu recunoştinţă spre altarul lui Dumnezeu. Darurile şi bunăvoinţa cerească faţă de el l-au făcut pe om să dorească altarul Domnului şi să trăiască lângă el cele mai fericite clipe în faţa lui Dumnezeu, când jertfele sale sau lacrimile şi dragostea sa Îi erau aduse înalt şi sfânt lui Dumnezeu.

O, bucuria acestor stări dumnezeieşti!… Ce neuitate devin pe totdeauna clipele când, cu toată fiinţa arzând, stai în faţa lui Dumnezeu să-i ceri, să-I mulţumeşti, să-L lauzi sau să-L adori, îngenuncheat la altarul Său, cu faţa scăldată în lacrimi şi cu sufletul scăldat în lumină. Clipele când darul tău se înfăţişează lui Hristos, cu toată evlavia cutremurătoare, iar darurile Lui ţi se înfăţişează ţie, când tu Îi aduci Lui tot ce este mai plăcut pentru El, din inima ta, din casa ta, din lumea ta, iar El îţi dăruieşte ţie tot ce este mai folositor pentru tine din cerul Său şi din binecuvântările Sale. Când tu stai numai în faţa Lui, iar El stă numai în faţa ta!… Nicăieri nu s-ar putea împlini atât de fericit, atât de vrednic, atât de slobod această apropiere a sufletului de Dumnezeu ca acolo, la altarul Lui, după cerinţele Lui şi după condiţiile Cuvântului Său Sfânt.

Dragă suflete, tu cum stai cu respectul, cu ascultarea şi cu dragostea ta faţă de altarul Domnului, faţă de lăcaşul Său de rugăciune, faţă de datoriile pe care le ai către el? Este oare altarul Domnului într-adevăr bucuria şi veselia Ta, ca a tuturor ascultătorilor de voia lui Dumnezeu sau este încă o ţintă a batjocurilor şi defăimărilor tale, nelegiuitule necredincios sau eretic? Cauţi tu cât mai des, cu evlavie şi cu credinţă, bucuria şi veselia petrecerii în faţa lui sau te-ai lepădat şi îl ocoleşti cu ură şi cu dispreţ? Îţi duci tu darul tău la el, după porunca Mântuitorului (Mat. 5, 23-24; Fapte 24, 17) şi după pilda Sfinţilor Apostoli şi Părinţi — sau socoteşti aceasta o idolatrie, ca cei lepădaţi? (Iuda 8-10). Gândeşte bine asupra acestor lucruri!

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat