Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Apostolia femeilor

Apostolia femeilor

Apostolia femeilor

Părintele Iosif Trifa

În vremea aceea, venit-a Iosif din Arimateea, sfetnic cu bun chip, care şi acela era aşteptând Împărăţia lui Dumnezeu; şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a murit aşa curând. Şi, chemând pe sutaşul, l-a întrebat pe dânsul de a murit de mult.

Şi, înţelegând de la sutaşul, a dăruit lui Iosif trupul. Şi, cumpărând giulgiul şi pogorându-L pe El, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus în mormânt, care era săpat în piatră şi a prăvălit o piatră pe uşa mormântului.

Iar Maria Magdalena şi Maria lui Iosif priveau unde-L pun. Şi, dacă a trecut sâmbăta, Maria Magdalena şi Maria lui Iacov şi Salome au cumpărat miresme ca să meargă să-L ungă pe El. Şi foarte de dimineaţă, într-una a Sâmbetelor, au venit la mormânt, răsărind soarele.

Şi ziceau una către alta: „Cine va prăvăli nouă piatra de pe uşa mormântului?”

Şi, căutând, au văzut piatra prăvălită, că era foarte mare.

Şi, intrând în mormânt, au văzut pe un tânăr şezând de-a dreapta, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au înspăimântat.

Iar el a zis lor: „Nu vă înspăimântaţi! Pe Iisus căutaţi, Nazarineanul cel Răstignit? S-a sculat; nu este aici! Iată locul unde L-au pus pe El! Deci mergeţi de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea pe El, precum a zis vouă”.

Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă şi nimănui nimic n-au spus, că se temeau. (Marcu 15,43-47; 16, 1-8)

De mare dar s-au învrednicit femeile mironosiţe. Lor li s-a arătat mai întâi Iisus cel Înviat din morţi. Această cinste le-a venit de altfel ca un răspuns la credinţa şi statornicia ce le-au arătat în timpul răstignirii. Vai, ce lucru dureros s-a întâmplat în timpul răstignirii Domnului! Toţi L-au părăsit pe Domnul! Unii de frică, alţii din nerecunoştinţă. De frica iudeilor, fugiseră şi se ascunseseră până şi apostolii (afară de Ioan).

Petru, cel care se lăuda că va rămâne credincios chiar de s-ar lepăda toţi, s-a lepădat de frica unei slujnice. Singure femeile s-au ţinut pe urmele Domnului cu statornicie, până la sfârşit. Le vedem urmându-L pe Domnul în drumul cel grozav al ocărilor şi bătăilor… Le vedem plângând, la Crucea Lui, la suferinţele Sale… Le vedem coborând de pe Cruce Preacurat trupul Domnului şi aşezându-l în mormânt. Le vedem aşteptând învierea Lui…

Trebuie să ne dăm seama că n-a fost uşoară această statornicie de credinţă a femeilor. Singură furia gloatei, ura iudeilor şi zăngănitul armelor soldaţilor ar fi fost destul să înspăimânte inima şi sufletul celor câteva femei neajutorate. Trebuie să ne dăm seama că soldaţii romani vor fi căutat să le depărteze pe aceste femei din preajma Celui „osândit”.

Trebuie să ne dăm seama că gloatele erau cuprinse de un fel de beţie de ură, iar această ură nu putea suferi plânsul şi lacrimile femeilor. În ura lor cea grozavă, fariseii şi cărturarii nu puteau suferi plânsul femeilor. Lor le trebuia strigăte de batjocură şi ură. Desigur, vor fi căutat să le îndepărteze pe femeile plângătoare. Dar ele s-au alipit cu toată puterea lor de Crucea Răstignirii.

Îmbrăţişând Crucea Domnului,braţele lor cele slabe se prefăcuseră în braţe de fier. Nici o putere din lume nu era în stare să le smulgă de lângă Crucea Domnului. Numai o sabie ce le-ar fi tăiat mâinile ar fi putut să le smulgă de lângă Crucea pe care suferea şi murea scumpul nostru Mântuitor.

O, voi, binecuvântate Marii! Credincioşii din toate timpurile vă vor păstra o veşnică amintire şi recunoştinţă pentru credinţa şi statornicia voastră, că n-aţi părăsit pe scumpul nostru Măntuitor în clipele cele mai groaznice.

Dar credinţa voastră trebuie să ne fie şi o predică mişcătoare despre cum trebuie să ne alipim de Domnul.

Eu, de câte ori simt ispitele apropiindu-se de mine, mă gândesc la voi şi strâng cu toată puterea braţelor mele sufleteşti Crucea Răstignirii; de câte ori simt că diavolul umblă să mă smulgă de lângă Crucea mântuirii, mă gândesc la voi şi la cuvintele Sf. Ap. Pavel: „Cine mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos?… Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigoana, nici primejdia sau sabia nu vor fi în stare să mă despartă de Hristos” (Rom 8, 38-39).

Dar femeilor mironosiţe li s-a dat şi o solie: să vestească Învierea Domnului. Şi femeilor deci li s-a dat o apostolie în această lume. Li s-a dat şi lor solia şi apostolia să-L vestească neîncetat pe Iisus cel viu şi înviat. Însă prima condiţie a acestei vestiri este ca vestitoarea să fie ea însăşi un suflet viu şi înviat.

Pildă ne dau şi aici mironosiţele femei. Maria Magdalena a fost cea dintâi care L-a văzut pe Iisus cel înviat din morţi. Ei i S-a arătat întâi Iisus cel înviat şi darul Învierii.
Ei, şi cine era această femeie învrednicită de un dar aşa de mare? Evanghelia ne spune: „Iar Iisus, după ce a înviat, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte diavoli” (Mc 16, 9).

Maria Magdalena fusese şi ea un fel de moartă, îngropată în adâncul pierzării. Din moartea aceasta s-a ridicat şi a înviat, prin darul iertării, prin darul morţii şi al învierii Domnului. Vestindu-L pe Domnul, desigur, Maria nu va fi spus numai că L-a văzut pe Domnul şi răstignirea Lui, ci va fi strigat peste tot locul: „Eu, Maria Magdalena, am fost o femeie pierdută… aveam şapte duhuri rele… mă tăvăleam în şapte păcate de moarte… zăceam în adâncul pierzării… toate răutăţile şi blestemăţiile erau în mine; eram o moartă… Dar, din moartea aceasta, m-a ridicat Domnul şi Mântuitorul meu Iisus Hristos!… Apropia-ţi-vă şi voi de acest Mântuitor şi îndată veţi lua iertare şi mântuire…”.

Mironosiţele femei s-au făcut vestitoare nu numai pentru că au văzut suferinţele Domnului, ci pentru că au gustat din taina cea mare a Jertfei de pe Cruce. Maria Magdalena vesteşte şi ne spune că orice femeie -oricât de păcătoasă ar fi fost – se poate face o vestitoare a Domnului, după ce a aflat şi a gustat taina cea mare şi sfântă a morţii şi învierii Domnului. De aici pleacă apostolia femeilor. De aici trebuie să plece şi numai de aici poate pleca. Apostolie adevărată pot face numai „Mariile” care plâng la picioarele Domnului…, numai „Mariile” care au gustat din darurile Crucii.

Astfel de „Marii”, vestitoare ale Domnului, se străduieşte să facă şi Oastea Domnului. O apostolie a femeilor, fără de acest temei, n-ajunge nimic.

Aici, pe la oraş, sunt „Reuniuni” şi „Carităţi”, formate din femei, care se ocupă cu organizări de petreceri şi de baluri, uneori chiar şi în timpul posturilor…

Ce fel de apostolie să facem noi, nişte femei neajutorate? – ne va întreba cineva dintre femei.

Vom răspunde îndată: femeile pot face o apostolie mai mare chiar decât bărbaţii. Prin rosturile sale, o femeie poate face pentru Domnul mai mult chiar şi decât un bărbat.

O femeie este chemată, înainte de toate, să facă apostolie în casa ei, prin grija de copii, prin grija de soţul ei, prin rugăciunile ei, prin căldura, prin lumina ei cea sufletească.

O, ce dar mare este o „Marie” adevărată pentru casă şi familie!

Apostolia femeii trebuie să iasă apoi şi afară din casa ei, căutând peste tot locul să împace zavistiile dintre oameni şi să semene pace, dragoste, bunătate, milă.

Se va face apoi şi o vestitoare a Domnului, aşa cum fac cele care intră în Oastea Domnului.

O, ce lucruri minunate poate face o femeie intrată în slujba Domnului! Femeia parcă e anume făcută pentru lucrul Domnului. Inima ei este mai caldă, mai simţitoare, poate fi mai uşor de aprins. Poate de când au văzut suferinţele Domnului, inima femeilor a rămas mai simţitoare, mai caldă, mai gata să plângă, mai gata să se aprindă. Femeile sunt înzestrate cu daruri sufleteşti mai alese decât bărbaţii.

Dar, vedeţi, tocmai pentru asta diavolul a alergat şi aici tot în galop. Tocmai pentru aceste daruri sufleteşti diavolul se sileşte să atragă femeile în slujba şi în apostolia lui.

Şi, vai, câte femei fac slujba şi apostolia asta. „Iară unele femei s-au abătut după satan”, zicea Sf. Ap. Pavel (I Tim 5, 15).

Azi însă se poate spune că şi mai multe femei s-au abătut după satan. Acestea sunt femeile care aţâţă vrajbă între oameni prin clevetiri şi minciuni… Acestea sunt femeile care îşi pun în slujba diavolului darurile ce le au de la Domnul: inima, ochii, frumuseţea etc. „Casa acestor femei este un iad şi un mormânt” (Pilde 7, 26). Vai, ce seceriş bogat are diavolul pe urma unor astfel de femei!

Marele poet şi gânditor al neamului nostru, Mihai Eminescu, a zis despre femeie că este „înger şi demon”. Cu adevărat, înger ceresc este femeia când îşi pune însuşirile şi darurile ei în slujba Domnului, dar diavol se face când îşi pune darurile în slujba răului.

Femeia cea evlavioasă şi cuminte este cu adevărat un înger în casa omului şi face un rai din căsuţa lui; dar femeia cu năravuri rele face un iad din casa omului. Tot aşa e şi în viaţa satelor. Femeile care trăiesc o viaţă cu Domnul sunt mironosiţe răspânditoare de pace şi împăcare a vrăjmăşiilor. Dar, pe de altă parte, celelalte femei – care parcă nu fac altceva decât aţâţă minciuni, ură, clevetiri, adultere – atrag pe urmă şi pe bărbaţii lor în aceste mânii şi lupte şi ispite.

Una dintre pricinile că satele noastre sunt pline de desfrânare, de adultere şi zavistuiri sunt femeile.

Preoteasa e amărâtă cu notăreasa; învăţătoarea, cu primăriţa. Liţa asta s-a certat cu ceea, şi ceea cu cealaltă… şi, în vrajba asta, apoi femeile bagă şi pe bărbaţii lor; şi bagă, pe urmă, tot satul în mânii şi lupte ce ţin ani de zile, aşa precum şi grecii s-au războit cu troienii zece ani de zile pentru o femeie…

Dacă femeile fruntaşe ar fi mironosiţe, bine-vestitoare ale Domnului, o, cum ar spori pacea Lui prin satele şi oraşele noastre!

Femeilor! Aplecaţi-vă cu mironosiţele la picioarele Crucii şi, luând pildă de la ele, puneţi-vă şi voi viaţa în slujba Domnului!

Rugaţi-vă pentru soţii voştri

Binecuvântate sunt casa şi familia unde soţii – bărbatul şi femeia – trăiesc o viaţă de credinţă şi de rugăciune. Dar, vai, ce grozavă este viaţa în casa şi-n familia unde au intrat necredinţa şi răutăţile!

Ce jug greu duce, spre pildă, o soţie credincioasă alături de un soţ necredincios! Dar o astfel de stare totuşi se poate îndrepta. Soţia credincioasă trebuie să se roage pentru îndreptarea soţului ei (iar soţul cel credincios, pentru îndreptarea soţiei sale). Să se roage cu răbdare, cu stăruinţă şi cu credinţă, şi Domnul va răspunde acestei credinţe.

O soţie credincioasă, dintr-un ţinut minier, suferea foarte mult din partea bărbatului ei necredincios şi beţiv. Dar ea se ruga stăruitor pentru mântuirea lui. De câte ori soţul venea beat acasă şi o găsea rugându-se, îi smulgea din mână cartea de rugăciuni şi o călca în picioare.

Dar într-o zi veni o ştire de alarmă de la mină; bărbatul îşi rupsese un picior. Soţia alergă plângând, întrebând ce s-a întâmplat. „Scumpa mea soţie, răspunse bărbatul, nu s-a întâmplat nimic… Asta-i judecata lui Dumnezeu! Piciorul care a călcat Biblia şi cartea ta de rugăciuni şi-a primit pedeapsa… De acum nu va mai călca Biblia; de acum eu mă întorc la Dumnezeu…”

Din acea clipă, soţul a devenit un credincios. I s-a vindecat pe urmă şi piciorul şi i s-a vindecat şi sufletul. Rugăciunea soţiei sale n-a fost zadarnică.
Avem şi în Oastea Domnului atâtea şi atâtea femei care au adus la Domnul pe soţii lor prin răbdare, rugăciune şi suferinţă… şi avem atâtea şi atâtea care suferă încă şi se roagă cu stăruinţă. Domnul va răspunde la rugăciunea lor.

Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.

Author: admin

Comentarii

  1. Hristos A Inviat !
    Am citit si eu viata sf. Mironosite Maria- Magdalena ,o admir si o cinstesc , dar din pacate multi chiar oameni Biserici nu cunosc aceasta lucrare care a facut-o si o face si in ziua de azi Dumnezeu,, La noi se spune femeia trbuie sa taca e nu are minte de barbat. Dar femiea vorbeste cu ,,Inima,, si cind femeia vorbeste cu inima atunci Dumnezeu o asculta.,Am citit ca dupa inaltarea Domnului la ceruri Maria Magdalena aiesit si si ea, ca un apostol la propovaduire si binevestind pe Hristos prin multe tari , a ajus laRoma si la tamaduit pe CezarulTiberiu fiind bolnav de ochi si la facut sa creda in Hristos si multe suflete a a adus la Domnul,. De cind am citit viata sf, mi-am dorit sa fiu si eu ca si ea dar,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat