Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Așa l-am cunoscut pe fratele Traian Dorz…

Așa l-am cunoscut pe fratele Traian Dorz…

Așa l-am cunoscut pe fratele Traian Dorz…

Am ajuns într-o toamnă şi am intrat în curte la fratele Traian. Când am intrat în curte, văd la el, acolo, aproape o maşină de porumb. Ziceam aşa în sinea mea: „Oare fratele Traian a avut pământ aşa de mult de-a adus porumbul ăsta aici?” Şi, pentru că aveam timp mai mult, stăteam de vorbă cu el şi l-am întrebat:

– Da’, cu porumbul acesta, frate Traian, cum e? Aţi avut mult porumb…, aţi muncit pământ…

– O, Slăvit să fie Domnul, frate, Domnul se îngrijeşte de toate!…

Dar, după o altă discuţie cu alţi fraţi de prin regiune, din cele ce îmi povestea, am aflat că fratele Traian, ca un om muncitor, ca un om conştient, el lucra la grădină pe vremea aceea, la Colectiv, şi acolo era multă lume. Femeile, oamenii de la muncă de acolo, când venea vremea prânzului, se duceau în grădină, luau roşii, luau ceapă, ce mai găseau, serveau şi mâncau aşa din bunurile muncii gospodăreşti ale Colectivului. Dar fratele Traian lua roşii şi le cumpăra de la aprozar, şi mergea şi servea masa la C.A.P. cu roşii cumpărate, cu ceapă şi ouă cumpărate, iar femeile, se duceau pe la crescătoria de păsări şi luau de acolo ouă şi mâncau. Deci, ca om gospodar şi conştient, lui nu i-a plăcut să pună mâna unde el nu a muncit şi nu a fost al lui. Iar, toamna, pentru că oamenii sinceri, oamenii curaţi şi devotaţi de caracter social sănătos, pentru problemele acestea aşa de frumoase şi de viaţa care a trăit-o în societate, ca om al comunei şi ca un bun gospodar în familia lui, toamna, i-a revenit ca o premă şi ca o binefacere din partea conducerii Colectivului de acolo, aducându-i şi lui o maşină de porumb. Mai bine a suferit el, cumpărându-şi roşiile, ceapa şi pâinea… şi acolo o consuma în faţa tuturor, dând dovadă de un mare exemplu. Îl râdeau oamenii şi spune-au:

– Uite, baciul Traian aduce roşii în traistă de acasă!… Da, aicea nu sunt?…

Şi atunci el le răspundea frumos şi le zicea aşa:

– Vedeţi, voi sunteţi aicea o sută de oameni. Dacă fiecare se duce în grădină şi ia câte patru roşii, este o jumătate de kg de roşii. Deci o sută de oameni, cu o jumătate de kg de roşii, sunt cincizeci de kg de roşii, o ladă plină. Cine le plăteşte? Sau ruşinat, au pus capul în jos şi unii au zis:

– Da’ cei şi cu asta?… Aşa-i la grămadă!…

– Dar grămada nu este făcută de-a lua din ea. La grămadă trebuie pus. Ea nu este a noastră, ci este a celor care o muncesc cinstit, spunea fratele Traian.

Unii au rămas ruşinaţi, dar alţii murmurau şi vorbeau urât.

– Apoi… şi cu Oastea asta, ce să faci cu ea? Nu faci nimic cu ăştia…

Oastea a recrutat oameni de căpătâi, oameni hotărâţi care le-au fost teamă de păcat. Deci fratele Traian, cât l-am cunoscut, eram ca într-o familie. Toată frumuseţea lui, viaţa care a trăit-o acolo, până în 1989, el nu a ştiut să spună vreodată la vreun vecin: „Vezi că pasărea ta a sărit gardul la mine”. Nici cum, pentru lucrurile astea, el era departe, pentru că avea în el adevăratul simţ, ca om mai întâi. Îi plăcea să fie pus în ordine din toate punctele de vedere. Când îl întâlneam pe fratele Traian, prima dată mă întreba de familie şi de copii. Cum merg cu şcoala şi cum stau cu învăţătura. Era foarte apropiat de starea asta socială şi dorea să ştie multe din familiile fraţilor şi îndeosebi greutăţile cu care se confruntau diferite familii de fraţi. Spunea fratele Traian că învăţătura asta a copiilor, care ajung chiar pe băncile facultăţilor, e foarte bună. E foarte frumos, pot deveni oameni cu caracter deosebit şi e bine să ajungă copiii fraţilor la un nivel înalt, dar să dovedească cu adevărat. Noi ne bucurăm, aşa spunea el, când fraţii au copii care merg la biserică, merg la adunare şi scriu cântări, cum era pe atunci, fac lucrări frumoase… ne bucurăm mult. Fratele Traian era interesat de orice iniţiativă bună şi încuraja mult pe tineri să lucreze pentru Domnul. Şi astăzi, vă spun cu mâna pe conştiinţă, sunt momente când îmi aduc aminte şi încep a plânge, că nu l-am preţuit încă mai mult cât trebuia, nu i-am cunoscut puterea, cât de înalt a fost şi nu i-am văzut vârful. Căci tot el a spus cuvântul acesta – şi verbal şi scris – şi a spus aşa: „La un munte, niciodată nu-i vezi vârful, dacă eşti lângă el, dar, când te-ai depărtat, de-abia atunci vezi vârful muntelui. Aşa s-a întâmplat cu mine, a zis fratele Traian despre Părintele Iosif Trifa. Poate că nu am făcut totul aşa cât a trebuit faţă de Părintele Iosif cât l-am cunoscut şi a fost în viaţă omul lui Dumnezeu, dar, după ce a plecat la Domnul, de-abia atunci am simţit lipsa şi greutatea mare care apăsa din greu Lucrarea Domnului.” Aşa a spus şi scris, şi aşa l-am cunoscut pe fratele Traian Dorz.

Îmi aduc aminte de stările noastre şi plâng, şi lăcrimez, pentru că nu i-am înţeles pe deplin starea lui duhovnicească, starea lui de sfinţire. Parcă aş repeta iar cuvântul acesta pe care l-a spus: Orice vorbitor orice lucrător care ajunge în locul unde să-L mărturisească pe Domnul, prin viu grai, pe limba lui şi gura lui, bine ar fi şi dorim ca fratele acesta când se ridică să vorbească despre minunile, despre viaţa, Jertfa şi Învierea Domnului, bine ar fi să aibă şi el o parte din viaţa Domnului trăită în el. Şi de abia atunci o parte din ascultătorii lui ar putea să înţeleagă ceva, şi s-ar putea hotărî şi ei pentru Domnul. Numai în felul acesta pot sufletele să se hotărască pentru o viaţă nouă, când lucrătorul lui Dumnezeu are în el simţământul acela de mântuire a altora.

Dumnezeu să ne ajute şi pe noi să ne putem duce lupta aşa cum au dus-o Înaintaşii şi Părinţii noştri, aşa cum au dus-o toţi cei dragi şi iubiţi, care s-au topit pe Altarul dragostei lui Hristos. Să ne păstrăm şi noi demnitatea de oameni ai Evangheliei, de oameni cu simţ de răspundere în Lucrarea Domnului!… Asta o doreşte Oastea Domnului, asta o doreşte Domnul Iisus, nu să ne mântuim noi sufletele în afară de cei din jurul nostru. Domnul să ne ajute să ne ducem lupta până la încheierea muncii noastre şi pe pământ şi în cer. Amin! Slăvit să fie Domnul!

A consemnat Sava CONSTANDACHE

din Almanahul ”Iisus Biruitorul” – 2019 – Editura ”Oastea Domnului”, Sibiu,  2018

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat