Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home admin

Author Archives

20 Ianuarie – Cel rău zice cu trufie

20 Ianuarie – Psalmul 10, vers 4

Trufia este începutul oricărei căderi şi nebunii. Când îngerul Lucifer a început să se îngâmfe, atunci a şi început prăbuşirea lui. Căci orice neascultare îşi are începutul în trufie. Păcatul trufiei îl face pe om să se ridice împotriva respectului şi ascultării pe care le datorează părinţilor. Sau mai-marilor săi. Adică împotriva rânduielilor lăsate de Dumnezeu între care să se desfăşoare viaţa omenească pe pământ. Şi, începând cu neascultarea acestora, curând ajunge şi la împotrivirea faţă de Dumnezeu. Neascultarea părinţilor, neascultarea faţă de autoritatea căreia omul trebuie să-i fie supus, prin poziţia lui şi porunca lui Dumnezeu, nesupunerea faţă de rânduielile cărora trebuie să le fie subordonat, de învăţătura bună pe care trebuie să o urmeze sau de frăţietatea şi familia în care s-a născut şi în care trebuie să fie un mădular sănătos şi supus, — este păcatul luciferic care duce totdeauna la prăbuşire luciferică pe acela care nu se trezeşte la timp din neascultă-rile sale. Trufia îl face pe om nerecunoscător pentru binefacerile primite, dispreţuitor al binefăcătorului său, necuviincios, obraznic, egoist, nepăsător, mânios, certăreţ, răzbunător, nestăpânit, trădător şi vânzător, căpetenie de tulburări sau dezbinare, adică tocmai cum l-a făcut trufia pe satan, căpetenie a dezbinării şi organizator al împotrivirii faţă de Dumnezeu şi îl face să fie luptătorul încăpăţânat plin de toată răutatea şi cruzimea împotriva lui Hristos şi a Lucrării Sale. Ce grozav păcat şi ce primejdioasă ispită este trufia de orice fel şi de orice grad! Dar mai ales trufia religioasă. Câte nenorociri şi pagube au venit peste Lucrarea şi Biserica lui Dumnezeu din pricina acestui mare păcat! Câte dezbinări împotriva învăţăturii de la început. Câte secte stricătoare ale credinţei. Câte învăţături stricate şi rătăcite (2 Tim. 4, 3-4). Câţi lepădaţi şi prigonitori (Ioan 16, 2). Câţi mincinoşi şi prefăcuţi (Iuda 4-13). Câţi trădători şi vânzători de fraţi (Luca 21, 16; 2 Tim. 4, 10-15; 3 Ioan 9-10). Toate aceste nenorociri au venit din păcatul cel de moarte al trufiei. Nu versetele Domnului fac dezbinările, ci păcatul trufiei! Şi până la sfârşitul şi nimicirea trufiei, a acestui demon viclean, crud, prefăcut şi ucigaş, ea va mai face încă mult rău lucrării lui Dumnezeu. Bisericii Domnului Iisus. Şi vieţii oame-nilor pe pământ. Îndată ce omului încep să i se ridice în inimă gânduri de „independenţă“ şi nesupunere faţă de ceea ce este normal să asculte, el se şi găseşte pe alunecuşul trufiei. Îndată ce ridică fruntea şi tonul în faţa părinţilor săi sau îşi permite cuvinte obraznice în faţa învăţătorilor săi sau ridică pretenţii de întâietate în faţa fraţilor lui sau începe să privească de sus în jurul său, omul a şi căzut în mâinile ucigaşului demon al trufiei. Iar pierzarea lui se apropie cu repeziciune. Vai de acel suflet care, într-o astfel de stare fiind, îşi închipuie că merge bine. Şi că lucrează după voia lui Dumnezeu! Vai de acela care, când face dezbinare între credincioşii Domnului şi împotriva învăţăturii primite, adică împotriva dragostei şi a adevărului — crede totuşi că el este un inspirat şi un luptător pentru adevăr. Vai de acela care este atât de orbit atunci, încât, făcând acest mare rău, crede că face binele (Fapte 26, 9-11). Vai de acela care, când este mustrat pentru neascultările sale, se îndărătniceşte şi mai mult, încurajându-se că este un martir şi că suferă pentru adevăr. Nu poate fi o mai mare prăbuşire şi înşelare decât aceasta. O, cât de greu se mai pot izbăvi aceşti nenorociţi! De cele mai multe ori este cu neputinţă.

19 Ianuarie – Pentru ce stai departe, Doamne?

19 ianuarie – Psalmul 10, vers 1

Îndată ce sufletului i se deschid ochii cei duhovniceşti şi primeşte lumina lui Dumnezeu, el vede ce uriaşe şi bine organizate sunt oştirile duşmane împotriva lui Hristos. Începând cu mai-marii pământului, cu împăraţii neamurilor din Psalmul 2, cu zecile de mii de popoare din Psalmul 3, cu batjocoritorii din Psalmul 4, cu nebunii şi mincinoşii din Psalmul 5, cu răufăcătorii din Psalmul 6, cu prigonitorii şi ucigaşii din Psalmul 7, cu clevetitorii şi răzbunătorii din Psalmul 8 şi până la chinuitorii din Psalmul 9, — întocmai după cum este scris (Efes. 6, 12-17).

Sufletului slab, când vede atâtea căpetenii, domnii şi stăpânitori ai întunericului, atâtea duhuri ale răutăţii, ridicându-se împotriva sa, i se umple inima de groază şi de teama morţii.În faţa tuturor acestora, de multe ori, văzându-se dezarmat şi neputincios, se cutremură. Cu toate că ştie bine făgăduinţa cea dulce şi scumpă a apărării Domnului (Mat. 28, 20). Şi cu toate că a văzut de atâtea ori izbăvirile cele mari ale puterii lui Dumnezeu. Atacurile vrăjmaşului sunt totdeauna primejdioase şi în orice vreme ne pot face răul.

Dar în vremea necazului (Ps. 10, 1), în ziua cea rea (Efes. 6, 13), în ceasul întunericului (Luca 22, 53), puterea răului este şi mai mare, iar cruzimea lui şi mai primejdioasă. În astfel de clipe, singura noastră scăpare este Numele şi răbdarea lui Hristos. „Acum sufletul Meu este tulburat… şi ce voi zice: «Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?». Dar tocmai pentru aceasta am venit până în ceasul de acum“ (Ioan 12, 27).

Da, tocmai pentru asta! Tocmai pentru a da lupta cu potrivnicul lui Hristos şi a-l birui. Tocmai pentru a lua parte la marea luptă a Binelui împo-triva Răului atunci când se petrece această mare înfruntare a Luminii cu Întunericul. Tocmai pentru a suferi cu Hristos (2 Tim. 2, 3) şi pentru Hristos. Tocmai pentru asta ai venit şi tu, drag ostaş al Lui, în slujba şi în Oastea Sa. Tocmai pentru a fi un miel în mijlocul lupilor (Luca 10, 3), ai fost chemat. Şi tocmai pentru a suferi ai fost rânduit (1 Tes. 3, 3). Căci aceasta este calea lui Iisus (Mat. 7, 14). Înarmează-te dar cu acest fel de a gândi. Şi învaţă-te să nu mai strigi înspăimântat de fiecare dată când vrăjmaşul răcneşte la tine. Ci caută-ţi puterea şi liniştirea în Numele şi răbdarea Domnului tău Iisus Hristos.

Niciodată să nu te îngrozeşti de înfăţişarea fioroasă a vrăjmaşilor. Căci ei nu-ţi vor putea face nici cât voiesc, nici cât spun. Fiindcă nu-i va lăsa Hristos, Domnul tău, Care este cu tine (Isaia 43, 1). Chiar dacă ochii tăi îngroziţi nu-L pot vedea pe Domnul, El nu este departe — cum ţi se pare ţie. Ci este chiar de faţă. Întăreşte-ţi inima (Isaia 57, 15). Şi nu te teme. Căci tu, cel slab, vei birui pe cel rău, cântând cu Sfântul Ioan: N-ai să mă-nfrângi, Irod necredincios, dar ale tale zile-s numărate curând, pe veci, te va zdrobi Hristos sub ale noastre tălpi însângerate!

CALEA MANTUIRII ESTE CALEA LUPTEI, A SERIOZITATII SI A DISCIPLINEI

Pr. Prof. Dr. Vasile MIHOC

„Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean.” (I Sf. Ap. Ioan, 5,13)

Biruinţa presupune luptă. Nu există biruinţă fără luptă. Trăim într-o lume în care ai impresia că se vrea ca oamenii, iar în special tinerii și copiii, să fie nişte înfrânți de la bun început, niște predați de bună voie în mâna vrăjmașului.

Dacă sunteţi atenți la lucrarea demonică care se petrece în jurul nostru, vedem lucrarea de înșelare prin care vrea să se lase impresia că, de fapt, nu există luptă și că nu este necesară o luptă. Patimile sunt proclamate normalitate și nici nu se pune problema ca cineva să lupte împotriva patimilor! În patimi e ascuns cel viclean. „Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean.”, spune Ioan, Apostolul iubirii. E viclean vrăjmaşul, pentru că, iată, lasă impresia – şi are multe mijloace s-o facă – că nu e nevoie de luptă. (mai mult…)

Cine stă în credinţă este plin de dorinţa ca şi alţii să fie mântuiţi.

Adevăratul creştin este plin de dorinţa arzătoare de a slăvi pe Dumnezeul lui. Şi când este Dumnezeu slăvit? Când păcătoşii se întorc la El, se supun Lui şi primesc harul care este în Hristos. Acest lucru îl ştie bine cel credincios, şi de aceea zi şi noapte arde în el un foc care nu-l lasă să stea locului. Este focul iubirii şi al milei de păcătoşi. El vrea să-i vadă mântuiţi, pentru ca, prin ei, Dumnezeu să fie slăvit.

Ca să-şi ajungă acest gând, lucrează cu stăruinţă pentru mântuirea păcătoşilor. Pentru aceasta, foloseşte orice prilej, ca să stea de vorbă cu ei, să-i înştiinţeze, să-i aducă la o judecată mai dreaptă, să-i încredinţeze şi să le arate pedeapsa care-i aşteaptă, dar şi mântuirea în Domnul Iisus Hristos. Pretutindeni, în casă, pe stradă, în tren, pe vapor, în atelier, în birou, oriunde ar fi, cine stă în credinţă caută să mântuiască suflete. Împarte pliante, pofteşte pe păcătoşi să vină acolo unde se vesteşte Cuvântul, se duce la ei acasă ca să-i ia la adunare, vorbeşte cu ei despre Domnul Iisus; şi dacă a adus pe cineva la adunare, ia loc lângă el şi strigă către Dumnezeu ca să trimită o săgeată în inima păcătosului şi astfel să fie mântuit. Când s-a sfârşit adunarea, vorbeşte prieteneşte cu el despre cele auzite în legătură cu mântuirea sufletului lui. Zi şi noapte lucrează ca să aducă roadă pentru Dumnezeu. (mai mult…)

18 Ianuarie – Nişte dărâmături veşnice

 18 ianuarie – Psalmul 9, vers 6

Privind înapoi peste veacurile istoriei omeneşti, peste tot întinsul câmpurilor de luptă pe care s-au înşiruit, valuri după valuri, rândurile războinice ale vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi ale potrivnicilor Lui, te umpli de un sfâşietor simţământ de milă — şi de un fericit simţământ de încredere. Milă, pentru toate aceste puteri atât de ameninţătoare cândva, când erau „tari“ şi „bine organizate“, dar din care foarte curând n-au mai rămas decât nişte triste ruine, peste care colbul uitării se aşază în tot mai groase straturi. Până le înghite de tot şi pe veşnicie.

Şi te umpli de încredere în nebiruita Putere Slăvită a lui Dumnezeu, Care trece liniştit peste Istorie în Carul nimicitor al Timpului. Neridicând nici un deget şi totuşi prefăcând cu atâta uşurinţă toate „fortăreţele puternice“, ridicate cu atâta trudă împotriva Sa, în nişte dărâmături veşnice. O smeriţi copii ai lui Dumnezeu, priviţi mereu spre Trecut, ca să puteţi vedea Viitorul şi să nu vă înşele nici un Prezent!

Dacă undeva şi cândva este cineva care se ridică cu vrăj-măşie împotriva lui Dumnezeu, să nu vă îndoiţi nici o clipă de soarta care îl aşteaptă. Mai curând sau mai târziu, dărâmăturile lui se vor adăuga celorlalte dărâmături, sporind şi mai mult numărul dovezilor despre puterea şi judecata lui Dumnezeu şi despre soarta cutremurătoare a vrăjmaşilor Lui. Nu tremuraţi şi nu cădeţi niciodată înfrânţi în faţa vrăjmaşilor lui Dumnezeu. Nici chiar când înţelepciunea lui Dumnezeu va îngădui să cădeţi pentru o vreme în mâinile lor chinuitoare.

Fiţi siguri de înfrângerea lor, chiar dacă voi n-aţi mai ajunge să vedeţi aceasta cu ochii voştri cei trupeşti, dar a multora o veţi vedea. Chiar dacă puterea lor ar întrece tăria Babilonului şi fala Romei, toţi vor fi dărâmaţi. La timpul lor, în curând, dărâmăturile nebuniei acestora vor fi pricină de clătinare din cap pentru unii şi de groază pentru alţii.

Deci să nu vă temeţi de ei, oricât de mare le-ar părea puterea şi întinderea, oricât le-ar fi îngăduit să apese şi să prigonească. Făcându-vă datoria de a vă supune — după Cuvântul Domnului — în ce priveşte obligaţia omenească faţă de stăpânirea sub care trebuie să vă trăiţi viaţa pământească, rămâneţi sufleteşte liberi faţă de toţi. Făcând numai binele şi urmărind numai ceea ce este cinstit faţă de toţi, în tot ce gândiţi şi lucraţi, supuneţi-vă credinţa inimii şi închinarea duhului numai Singurului Dumnezeu Adevărat, prin Iisus Hristos, Mântuitorul vostru (1 Tim. 6, 16). El Singurul are cinstea şi puterea veşnică. Rezemându-vă de El şi slujind spre lauda Lui, veţi rămâne veşnic în picioare, ca o cetate neclătinată (Evrei 11, 10).

Adunare de tineret la Matca

     Iubiţi fraţi şi surori, Tinerii Oastei Domnului şi nu numai, sunt aşteptaţi, cât mai numeroşi, la Adunare de tineret la Matca, jud. Galaţi, care va avea loc în Sala de Sport a Şcolii nr. 3, la intrare în Matca dinspre Tecuci, lângă Biserica Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului”, sâmbătă 19 ianuarie a.c. începând cu ora 14,00, adunare de tineret cu tema:

“Nașterea din nou – Taina pocăinței“.

Slăvit să fie Domnul!

 

A deosebi duhurile

Cel născut din nou a învăţat apoi să deosebească duhurile (I Ioan 4, 1-2), pentru a şti care vin de la Dumnezeu şi care nu. Cine este mânat de Duhul lui Hristos se cunoaşte după semnele: dragoste faţă de fraţi, faţă de copiii Domnului (Ioan 13, 34-35; Petru 1, 22), dragoste faţă de Hristos, care se arată prin păzirea poruncilor Lui (Ioan 14, 15), adică prin via­­ţă sfântă (I Ioan 3, 7-10) şi prin marea dorinţă de a-L face cunoscut pe El, pentru ca şi alte suflete să fie mântuite.

În învăţătura pe care o dă, nu străluceşte decât Hristos. Nimic şi nimeni – decât El. Duhul Sfânt nu are de dat decât o învăţătură: a lui Hristos (Evanghelia harului) – „…vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu“ (Ioan 14, 26); nu are să vorbească şi nu va vesti şi descoperi decât o persoană: pe Hristos.

„Căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi (…). Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti“ (Ioan 16, 13-14). Ceea ce ne învaţă Duhul Sfânt este să rămânem în Iisus (I Ioan 2, 27). (mai mult…)

Hotărâţi şi statornici

Nu fi un steag arătator de vânt,
şi nu primi uşor orice cuvânt.
Rămâi statornic până la sfârşit
în ceea ce Domnul ştii c-a poruncit.

Nu fi ca plopul ce tremură la orice adiere,
când vrea ispita inima şi cugetul ţi-l cere.
Ori când vreun vântişor de prigonire bate,
tu ţine spada de-ncercare şi răzbate. (mai mult…)

17 Ianuarie – Voi lăuda pe Domnul

17 ianuarie – Psalmul 9, vers 1

Nu este suflet de om care, privind spre ceruri şi văzând lucrarea Mâinilor creatoare, înţelepte şi puternice ale lui Dumnezeu, să nu-L recunoască în aceste mari lucrări. Să nu-L simtă în toate. Şi să nu-L laude apoi cu toată smerenia şi dragostea fiinţei sale. Dar când omul n-are minte sau n-are cinste, atunci, în loc să privească spre cer, ca să ajungă să laude pe Domnul Dumnezeu din toată inima sa, el priveşte spre bani, spre plăceri trupeşti, spre slava lumii acesteia, spre opera „geniului“ său — şi atunci începe să laude pe cine-l plăteşte.

Să laude plăcerile josnice, să-şi laude calităţile sale, să laude tot ce i le poate procura pe acestea. Pe cât de înţeleaptă şi cinstită este judecata şi strădaniile unui lăudător al Domnului, pe atât de nebună şi necinstită este mintea şi fapta unui lăudător şi închinător al omului şi lumii. Acela care istoriseşte lucrările lui Dumnezeu şi face din El bucuria şi veselia inimii sale, nu numai că se păstrează într-o stare de unire sfântă şi apropiată de Dumnezeu, pe care tocmai prin slujirea aceasta a lor o au şi îngerii, — ci înaintează mereu în această sfântă unire, bucurându-se tot mai din plin de părtăşia cerească încă din viaţa lui de pe pământ.

Dar acela care pentru satisfacţii lumeşti refuză slujirea laudei lui Dumnezeu, făcându-se robul şi lăudăreţul oamenilor, decade tot mai mult. Până când ajunge ca tot ce era cândva urmă de inspiraţie şi de artă în îngânările lui rămâne doar o repetare respingătoare şi o înşiruire de vorbe deşarte. Ba unii dintre aceşti lăudăreţi, ca să fie şi mai pe placul idolilor lor, pentru a fi mai răsplătiţi de aceştia cu ale lor laude lumeşti, cu banii murdari ai păcatului, se întrec în a batjocori Numele cel Sfânt al Singurului Dumnezeu Adevărat şi al Domnului Iisus Hristos, Fiul Său. Luând în derâdere tot ce cinstiseră şi respectaseră chiar şi ei cândva, dar de care acum nu numai că se leapădă, dar se şi ruşinează.

Aceşti „geniali“ lăudăreţi, în trufia lor nebunească şi „originală“, sfidează şi provoacă pe Dumnezeu în modul cel mai periculos şi mai jalnic. Vai, cât de nenorociţi pot fi aceşti bieţi oameni. Şi câte rugăciuni pline de milă trebuie înălţate spre bunul Dumnezeu pentru vindecarea sufletului lor nenorocit, stăpânit de atâtea legiuni de demoni.

WhatsApp chat