Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Editor

Author Archives

Zburați, cântări – Tinerii Oastei Domnului pelerini în Țara Sfântă

Zburați, cântări, în patru zări,
pe dragoste și unde,
pătrundeți voi pe unde noi
nu mai putem pătrunde!

Mărturisiți pentru Hristos,
convingeți conștiința
că totul este-n veci frumos
când biruie Credința!
Zburați, cântări! Zburați cântări!…

Zburati, cântari, spre zeci de tari,
chemând la rugaciune
un legamânt prin Duhul Sfânt
pe toti sa ne-mpreune!

Cutremurati pentru Hristos,
trezind trairea vie,
ca tot este-n veci frumos
în pace si-n fratie!
Zburati, cântari! Zburati cântari!…

Zburati, cântari, în departari,
spre-a lumii-ntregi popoare,
înflacarati pe mii de frati
spre-o unica lucrare!

Apropiati pentru Hristos
spre-o unica-nfratire,
caci tot ce-i vesnic si frumos
sta-n pace si-n iubire!
Zburati, cântari! Zburati cântari!…

Zburati, cântari, spre tari si mari,
pe dragoste si unde,
purtând cu drag al Crucii steag
cât veti putea patrunde!

Îngenunchiati pentru Hristos
întreaga omenire,
s-a ajungeti toti în Mai Frumos
o unica-nfratire!
Zburati, cântari! Zburati cântari!…

Traian Dorz

În Biserică Dudul lui Zaheu din Ierihon

Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan

Pe Muntele Fericirilor

Așezământul Românesc de la Ierihon

Pe Marea Galileii

 

Suntem pe stâncă sau suntem pe nisip?…

Am vrea cu durere, deşi suntem la o nuntă, să plângem pe acel frate care şi-a zidit casa pe nisip… Şi-a zidit şi el o casă, a depus şi el o muncă. Precum cel care şi-a zidit casa pe stâncă, aşa şi cel care a zidit-o pe nisip, a depus şi el o muncă destul de grea. Nopţi şi zile de sudoare, de alergare, de griji… Muncă s-a depus şi pentru această casă… Şi, la urma urmei, această casă să fie prăbuşită…

Ce dureros, ce dureros! Era şi el un frate, era şi el un om care dorea să aibă o casă a lui, dar se dovedeşte un chip de nechibzuinţă la el. Căci la începutul lucrării n-a controlat dacă temelia casei este pe nisip…

Ce este stânca? Stânca este o piatră puternică, cea care nu se mişcă. Oricâte vânturi ar veni peste ea, nu o mişcă pe o piatră puternică. Chiar dacă este în mijlocul mării, oricât ar lovi-o valurile, nu o pot clinti din loc. Are greutate şi toate se sparg, lovindu-se de stâncă. (mai mult…)

Cum ar trebui să cultivam răbdarea și smerenia?

Pentru a putea răspunde, trebuie să vedem definiția teologică celor doi termini. Răbdarea este definită în dicționar ca fiind capacitatea firească de a suporta greutăți fizice sau morale. Trecută la virtute răbdarea ne face să suportăm răstriștile cu bărbăție fără a cârti.

Smerenia este definită ca o atitudine umilă, supusă, respectoasă, comportare plină de bună cuviiță. Sfântul Ioan gură de Aur spune că smerenia este temelia pe care se pot înălța fără primejdie orice altceva. Smerenia este izvorul tuturor virtuților.

Cat de frumos se înțelege cum trebuie sa fie comportamentul unui om din cele spuse mai sus. Dumnezeu face din răbdare o condiție de mântuire, „așa a zis apostolului: ve-ți devei fii lui Dumnezeu , așa arăta El: ve-ți fi desăvârșiți și reînoiți prin naștere cerească, dacă Răbdarea Părintelui rămâne în voi, dacă asemenea cu Dumnezeu se manifestă în voi și strălucește în faptele voastre. Ce mare slavă este a fi asemănător lui Dumnezeu , ce fericice, cat de mare, să ai în virtuțile tale ceva care să poată egala cu lauda ce se aduce lui Dumnezeu”. (Sf.Ciprian) (mai mult…)

Vremile noastre sunt un mare fiu rătăcit

Vremile noastre sunt pilda fiului rătăcit arătată în chip mare. Pe fiul cel pierdut l-au întors acasă lipsa, foamea şi necazul.

Necazurile şi suferinţele vin din îndepărtarea de Dumnezeu, ca o chemare cerească să ne oprim din calea morţii şi să ne întoarcem „acasă“, la cele sufleteşti. Necazurile, greutăţile şi lipsurile vremurilor noastre sunt strigarea şi chemarea Tatălui Ceresc să ne oprim din calea răutăţilor şi să ne întoarcem „acasă“ la El. Însă lumea, oamenii de azi, aleargă înainte pe căile pierzării. Necazurile şi greutăţile nu i-au putut opri în loc.

Vremile noastre sunt un mare fiu rătăcit ce a ajuns să mănânce „roşcovele“… a ajuns să îndure cumplite lipsuri şi greutăţi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă“ la Tatăl Ceresc… Chefuieşte, rabdă şi stă slugă la diavoleştile patimi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă“ la mântuire.

De greutăţi şi necazuri nu vom scăpa până ce nu vom apuca înapoi pe calea întoarcerii la Tatăl Ceresc. Lumea de azi e plină de fii rătăciţi şi nepăsători, de aceea nu mai sosesc binele şi uşurarea.

Ca să scăpăm la bine şi uşurare, ne trebuie şi nouă lacrimile fiului pierdut şi hotărârea lui: Scula-ne-vom – din răutăţi – şi ne vom întoarce la Tatăl nostru cel Ceresc…

Fără această hotărâre, nu vom avea uşurare.

Din pildele Mântuitorului / preot Iosif Trifa. – Ed. a 6-a. – Sibiu : Oastea Domnului, 2015

HIROTONIA (preoția)

Text din: Învățătură de credință creștină ortodoxă (Catehism ortodox), București 1952, reed. Iași, 1996

Hirotonia sau Preoţia este Taina prin care cei anume pregătiţi primesc, prin punerea mâinilor şi rugăciunea Arhiereului, puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a sfinţi prin Sf. Taine şi slujbele bisericeşti şi de a conduce pe cei credincioşi la mântuire (Matei 28, 19-20).

Hirotonia e cuvânt grecesc, care se tălmăceşte: alegere prin ridicarea şi punerea mâinilor, pentru ca orice har în legătura cu gradele preoţiei se dă prin punerea mâinilor Episcopului.

Prin Taina Hirotoniei se aşază în Biserică cele trei trepte sau stări ale preoţiei, adică (începând de jos în sus): diaconia, preoţia şi arhieria. La treptele de sus se ajunge numai trecând prin cele de jos, adică: cel ce se hirotoneşte preot trebuie să fie mai întâi hirotonit diacon şi apoi preot. (mai mult…)

BUCURIA PĂCATULUI

1. Bucuria nelegiuită a celor ce atrag la ei pe un suflet dezbinat va fi multă vreme un adăpost sub care dez¬binatul va putea trăi acum pe faţă ceea ce mai înainte trebuia să ţină în ascuns.
Căci toţi amăgitorii lui, având şi ei, fiecare, de ascuns câte ceva pe care el trebuie să l acopere, vor acoperi şi ei, la rândul lor, ceea ce văd la noul lor frate căzut.
Astfel o mână va murdări pe alta.
Un păcat va acoperi pe altul.
Şi o nelegiuire va justifica pe alta.
Aşa ocolesc oamenii marea şi pământul, ca să ajungă la osânda veşnică (Mt 23, 15).

2. Cine s a întinat o dată, cu mult mai lesne îi va fi s o facă a doua oară.
Cine s a rupt o dată din locul unde s a născut, puţin îi mai pasă unde se mai opreşte apoi. Şi cât stă.
Pentru că nici un hristos mincinos şi nici o credinţă falsă nu poate da pacea şi siguranţa sufletului.
De aceea cei răi n au pace. (mai mult…)

Sfântul Ioan de Kronstadt – Suferim din pricina patimilor, năravurilor noastre nelegiuite!

Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa într-o direcţie pozitivă. Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se atrofiază cel mai mult ,,de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii“ (Luca 21, 34) şi prin acestea ne îndepărtăm de Dumnezeu, Izvorul vieţii, cădem în păcat, în stricăciune şi deşertăciune, desfigurând şi întinând în noi chipul lui Dumnezeu. Lăcomia burţii şi concupiscenţa ne ţintuiesc de pământ şi am putea zice că ne retează aripile sufletului.

Ştiţi cât de înalt era zborul celor ce s-au dat pe sine postului şi înfrânării? Planau în ceruri asemenea vulturilor; fii ai pământului fiind, trăiau cu mintea şi cu inima în ceruri, auzeau acolo cuvinte negrăite, învăţau dunmezeiască înţelepciune. Cât de mult se înjoseşte omul fâcându-se rob pântecelui, mâncării şi băuturi! Îşi perverteşte firea, cea creată după chipul lui Dunmezeu, se face asemenea dobitoacelor necuvântătoare, căzând chiar mai jos decât acestea. (mai mult…)

Adevărul lui Hristos se numeşte Ortodoxia!

Să ne păstrăm credinţa părinţilor şi strămoşilor noştri, fără să dispreţuim celelalte credinţe… Noi ne-am adunat de curând, noi, ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Transilvaniei şi am dezbătut şi această problemă: ce se întamplă cu ecumenismul? Mulţi cred că ecumenismul înseamnă pur şi simplu să ridici mâinile şi să te predai! Că este tot un Dumnezeu pentru toţi, că adevarul este parţial, că fiecare biserică are o parte din adevăr, dar nici una nu are adevărul întreg…

Nu, dragii mei! Noi, ortodocşii, fără să îi dispreţuim şi cu atât mai puţin să îi persecutăm pe ceilalţi, posedăm adevărul întreg! Ne mântuim în Adevărul Iisus Hristos, pentru o raţiune foarte simplă. Aţi rostit şi astăzi Crezul în Biserică. Reţineti vă rog: Crezul pe care l-aţi rostit voi la această biserică împreună cu noi este cel pe care Sfinţii Parinţi ai Bisericii l-au formulat în primele două Sinoade Ecumenice. Fără nici un adaos şi fără nicio ştirbire! (mai mult…)

PRICEPERE ŞI TEAMĂ

91. Dacă Dumnezeu i-a dat unui om mai mult decât îndrăznise să gândească sau să ceară, omul să nu uite asta.
Dacă după munca, după răbdarea şi economia sa, omul sau poporul a ajuns la o stare mai înaltă, mai bună şi mai largă decât se aştepta,
atunci – o, mai ales atunci – trebuie să recunoască cu toată teama şi smerenia şi să nu uite niciodată că totul se datorează numai lui Dumnezeu.
Lui, Care i-a dat priceperea prevederii şi i-a dat puterea muncii.

2. O, unde este înţeleptul om sau popor care vede aceasta?
Care, din economiile sale, nu uită să-I facă totdeauna parte şi lui Dumnezeu.
Roadele lui, el şi le-a strâns prin ajutorul Său?
Deci este drept să-I dea şi Domnului, la vremea roadelor, partea cuvenită Lui.
Cine n-are nici pricepere, nici teamă, – acela se va prăbuşi ori în zgârcenie, ori în risipă. (mai mult…)

Cum ar trebui să mă raportez față de semenul meu din perspectiva Sfinților Părinți?

Cuviosul Porfirie ne îndeamnă: Dragostea pe care o avem pentru aproapele nostru întărește și înmulțește dragostea pentru Dumnezeu. Aceasta este a doua poruncă pe care ne-o dă Domnul nostru Iisus Hristos: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. (Matei 22, 37-39) .

Apoi Sfântul Paisie Aghioritul ne spune : „Omul merită să fie iubit numai pentru că este chipul lui Dumnezeu. Nu are importanță nici dacă este bun sau rău, virtuos sau păcătos. Omul merită să fie iubit pentru ceea ce este. Hristos a iubit și S-a jertfit pentru oameni păcătoși, destrăbălați: N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Marcu 2, 17). În acest fel trebuie să-i iubim pe toți, fără deosebire.” (mai mult…)

WhatsApp chat