Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Editor

Author Archives

Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda sau Arătarea lucrării îngerești. A patra duminică după Sfintele Paști (Ioan 5, 1-15)

Dacă primele trei duminici după Paști se concentrează asupra Învierii lui Hristos, după cum e firesc, ultimele trei se concentrează asupra apei (1), pentru că Biserica ne pregătește pentru Cincizecime, apa fiind unul dintre marile simboluri ale Duhului Sfânt. Minunea de astăzi este istorisită doar de Sf. Ioan.

Domnul se află la începutul vieții sale publice și „urcă la Ierusalim” pentru o sărbătoare evreiască, probabil cea a Paștelui. Când se intră în Ierusalim pe la miazănoapte, venind dinspre Galileea, calea care duce la Templu trece pe lângă o scăldătoare numită „scăldătoarea oilor” (2), care se găsește chiar la nord față de Templu, în locul numit „Vitezda” (3). (mai mult…)

PREDICĂ LA DUMINICA A IV-A DUPĂ PAŞTI (A SLĂBĂNOGULUI)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Hristos a înviat!

Iată-ne ajunşi în cea de-a IV-a Duminică după Învierea Domnului şi, deşi lăsăm în spate sărbătoarea cea mare, iată-ne tot în lumina Învierii, întâlnindu-ne astăzi cu Evanghelia de la Ioan 5, 1-15. Îngăduiţi-mi să luăm aminte la text:

 „După aceea, era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numeşte pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau o mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era ţinut.

Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. (mai mult…)

Dar ce noapte a fost aceasta? Numele de „Slăbănogul Oastei“ sau a cui este Oastea Domnului

Mă întorc de la un examen duhovnicesc, de la cel mai greu examen duhovnicesc pe care l-am avut în viaţa mea cea duhovnicească.

Am trecut prin o noapte teribilă. Boala mă secătuise cu totul. Suferinţa, deznădejdea şi ispita făcuseră noapte. Parcă cerul mă părăsise ca pe Iov, mă lăsase în mâna ispitei. Satana îmi punea degetul şi gândul pe cuvântul de la Moise: „Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară‑mă“ (Numeri 11, 15) şi mă îndemna să zic ca Iov: „Când se va sfârşi noaptea aceasta?… Mai bine moartea decât aceste oase“ (Iov cap. 7).

O, cât de slab am fost în examenul de la Davos! De nu-mi veneau în ajutor rugăciunile ostaşilor, poate că rămâneam pentru totdeauna într-un mormânt din Elveţia.

În „şcoala“ de la Davos, Domnul m-a umilit din nou, ca să înţeleg din nou şi să spun tuturor, pe tot locul, că Oastea nu este a mea, un vas netrebnic şi slăbănog. În noaptea de la Davos, Domnul mi-a spus din nou răspicat, că Oastea nu este a mea, a oamenilor, ci este a lui Dumnezeu. (mai mult…)

Mulţi au viaţă de slăbănog…

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Bunul Dumnezeu, după ce l-a făcut pe om, i-a dat viaţă. A pus în lut suflare de viaţă, dar Domnul a ştiut că nu e de ajuns numai viaţa în om, ci i-a făcut încă mai înainte raiul şi fericirea în care să trăiască, i-a făcut soţia şi tot ce era necesar pentru o viaţă fericită.

Deci Domnul Dumnezeu, iată cum a lucrat de minunat! Nu i-a dat omului numai viaţa, suflarea de viaţă – şi cu asta gata –, ci i-a făcut omului şi i-a dat belşug, adică viaţă din belşug, să aibă tot ce-şi dorea, punându-l stăpân peste toate.

Ce fericit era omul atunci că avea viaţă, dar nu numai viaţă, ci viaţă din belşug! (mai mult…)

INDIVIDUAL ŞI GENERAL

1. În Lucrarea lui Dumnezeu, fiecare suflet trebuie să se realizeze separat, până la cel mai înalt nivel posibil lui.

2. Fiecare suflet însă, ajungând în Domnul până la cea mai înaltă stare atinsă de el, trebuie să fie şi mai convins de marele adevăr că Hristos vrea ca noi să de-păşim acest nivel individual, ca să ajungem la stadiul superior, care este conştiinţa de grup.

3. Dumnezeu vrea nu să ne formeze pe noi nişte indivizi separaţi, ci să ne facă să ne integrăm fiecare în acel specific al grupării din care facem parte, pentru că, având un scop comun cu care trebuie să ne identificăm, – trebuie să avem şi un specific în care să ne contopim. (mai mult…)

BUCURIILE NOASTRE

1. Serile noastre de colinde şi bucuriile noastre din Noaptea Naşterii Domnului sunt ca ale cetelor îngereşti care îl însoţeau pe măreţul arhanghel Gavril, purtătorul Veştii Bune la Buna-Vestire, spre Sfânta Maria, iar acum, cu împlinirea ei, spre păstori.
Asemenea îngerilor trebuie să-i însoţim şi noi de fiecare dată pe cei ce duc Vestea cea Bună celor ce-L aşteaptă pe Mântuitorul.

2. Vouă, care sunteţi treji, vouă, care vreţi să auziţi cea mai Bună Veste ce s a dus vreodată cuiva, ascultaţi şi primiţi bucuria, că şi pentru voi S a născut Iisus, Singurul, dar Desăvârşitul Mântuitor al fiecăruia şi al tuturor.

3. Vestea cea mai mare trebuia dusă de mesagerul cel mai însemnat. Marele înger Gavril spunea el însuşi despre sine: Eu sunt Gavril care stau în faţa lui Dumne-zeu şi am fost trimis să ţi aduc această Veste Bună (Lc 1, 19).
Ce sol strălucit şi ce solie strălucită! (mai mult…)

Arhim. Vasilios Gondikakis – Binecuvântarea și datoria de a fi aghiorit ( II )

Și când stăm la priveghere și priveghem și Dumnezeu ne dăruiește harul Său, în acel ceas respirația adâncă pe care o tragem, aduce o mângâiere care ajunge ”în toate articulațiile, în rărunchi și în inimă”. Această mângâiere prin ea înseși, ca și bucuria, ajung și la toți frații noștri aflați în necazuri, în greutăți și în chinuri, cei care trăiesc în lume. Prin urmare, dacă cineva trăiește aici după dreapta rânduială și cu recunoștință față de Domnul, cu adevărat propovăduiește și îi ajută pe toți ceilalți. ”Un trup suntem cei mulți” (I Corinteni 10: 17).

Urmăream azi această priveghere și această slujbă a marii Sfinte Anastasia, pe care pentru prima oară am simțit-o atât de puternic prin apropierea de moaștele ei și prin întreagă această lungă slujbă de toată noaptea. Vedeți ce a suferit? Scoaterea dinților, tăierea mădularelor, tăierea sânilor și moartea nedreaptă. Însă în cele din urmă, nici nu a fost nedreptățită, nici nu a fost biruită viața ei de moarte. Acesta a fost și este marele eveniment: înfrângerea morții în Biserica noastră. De aceea, în chip de negrăit, întreaga noastră existență va trebui să devină un act de recunoștință față de Dumnezeu, a cărui dragoste, precum și milostivirea Doamnei noastre Născătoare de Dumnezeu ne-au adus aici. (mai mult…)

Fiule, dă-mi inima ta! – Prov. 23, 26 –

Ferice este ziua când lacătul şi zăvorul de la uşa unei inimi au căzut la pământ şi Domnul a trecut pra­gul în casa unui suflet: „…voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine“ (Apoc. 3, 20). El vine să rămână acolo pentru totdeauna, de aceea şi tu trebuie să-L primeşti şi să-I pre­dai toate cheile de la încăperile inimii tale. El vrea să fie singur Stăpân, de aceea trebuie să te lepezi cu hotărâre de asupritorul cel rău, de diavolul şi de toate lucrurile lui; să arunci a­fară toate vechiturile păcatelor, ca să poţi fi o „frământătură nouă… fără aluatul vechi“ (I Cor. 5, 7).

Când Domnul îţi spune: „Fiule, dă-mi i­nima ta!“, El îţi cere întreagă inima şi întreagă făptura ta. Zacheu a primit o mântuire deplină fiindcă a predat tot. Numai atunci câştigăm tot, când predăm tot. Trebuie să-I pre­dăm Domnului, fără rezerve, întreagă inima noastră, ca El sin­gur să fie stăpân într-însa. (mai mult…)

MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE ( II )

Numim spiritualitate esenţa lucrării de înduhovnicire a creştinilor, lucrare proprie Duhului Sfânt. În Sf. Scriptură, mai ales în Vechiul Testament, întâlnim adesea expresii ca acestea: Duhul lui Dumnezeu, Duhul Tatălui, Duhul Fiului, Duhul Domnului, în care se întruneşte spiritualitatea Sfintei Treimi. „Ca dobitoacele care coboară la şes, aşa Duhul Domnului îi aducea la odihnă. Astfel ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-ţi faci un nume slăvit” (Is 63, 14). „Şi pământul era netocmit şi gol, întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Fac 1, 2). Numirea „Duhul Domnului” ne apare ca un adjectiv, o însuşire generală a divinităţii.

„Dar Domnul Dumnezeu a zis: «Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că ei sunt numai trup. Deci zilele lor să fie numai de o sută douăzeci de ani»” (Fac 6, 3).

Proorocul Isaia, la capitolul 11, versetul 2, ne prezintă profeţia ca dar duhovnicesc. Prin Duhul Sfânt, zice despre Domnul Iisus: „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul”. Această profeţie este reluată de Domnul Iisus arătând împlinirea ei (cf. Lc 4, 18). Şi apoi în reluare: „Iată Robul Meu pe Care L-am ales, Preaiubitul Meu, în Care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El şi va vesti neamurilor judecata” (Mt 12, 18). (mai mult…)