Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Editor

Author Archives

HIROTONIA (preoția)

Text din: Învățătură de credință creștină ortodoxă (Catehism ortodox), București 1952, reed. Iași, 1996

Hirotonia sau Preoţia este Taina prin care cei anume pregătiţi primesc, prin punerea mâinilor şi rugăciunea Arhiereului, puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a sfinţi prin Sf. Taine şi slujbele bisericeşti şi de a conduce pe cei credincioşi la mântuire (Matei 28, 19-20).

Hirotonia e cuvânt grecesc, care se tălmăceşte: alegere prin ridicarea şi punerea mâinilor, pentru ca orice har în legătura cu gradele preoţiei se dă prin punerea mâinilor Episcopului.

Prin Taina Hirotoniei se aşază în Biserică cele trei trepte sau stări ale preoţiei, adică (începând de jos în sus): diaconia, preoţia şi arhieria. La treptele de sus se ajunge numai trecând prin cele de jos, adică: cel ce se hirotoneşte preot trebuie să fie mai întâi hirotonit diacon şi apoi preot. (mai mult…)

BUCURIA PĂCATULUI

1. Bucuria nelegiuită a celor ce atrag la ei pe un suflet dezbinat va fi multă vreme un adăpost sub care dez¬binatul va putea trăi acum pe faţă ceea ce mai înainte trebuia să ţină în ascuns.
Căci toţi amăgitorii lui, având şi ei, fiecare, de ascuns câte ceva pe care el trebuie să l acopere, vor acoperi şi ei, la rândul lor, ceea ce văd la noul lor frate căzut.
Astfel o mână va murdări pe alta.
Un păcat va acoperi pe altul.
Şi o nelegiuire va justifica pe alta.
Aşa ocolesc oamenii marea şi pământul, ca să ajungă la osânda veşnică (Mt 23, 15).

2. Cine s a întinat o dată, cu mult mai lesne îi va fi s o facă a doua oară.
Cine s a rupt o dată din locul unde s a născut, puţin îi mai pasă unde se mai opreşte apoi. Şi cât stă.
Pentru că nici un hristos mincinos şi nici o credinţă falsă nu poate da pacea şi siguranţa sufletului.
De aceea cei răi n au pace. (mai mult…)

Sfântul Ioan de Kronstadt – Suferim din pricina patimilor, năravurilor noastre nelegiuite!

Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa într-o direcţie pozitivă. Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se atrofiază cel mai mult ,,de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii“ (Luca 21, 34) şi prin acestea ne îndepărtăm de Dumnezeu, Izvorul vieţii, cădem în păcat, în stricăciune şi deşertăciune, desfigurând şi întinând în noi chipul lui Dumnezeu. Lăcomia burţii şi concupiscenţa ne ţintuiesc de pământ şi am putea zice că ne retează aripile sufletului.

Ştiţi cât de înalt era zborul celor ce s-au dat pe sine postului şi înfrânării? Planau în ceruri asemenea vulturilor; fii ai pământului fiind, trăiau cu mintea şi cu inima în ceruri, auzeau acolo cuvinte negrăite, învăţau dunmezeiască înţelepciune. Cât de mult se înjoseşte omul fâcându-se rob pântecelui, mâncării şi băuturi! Îşi perverteşte firea, cea creată după chipul lui Dunmezeu, se face asemenea dobitoacelor necuvântătoare, căzând chiar mai jos decât acestea. (mai mult…)

Adevărul lui Hristos se numeşte Ortodoxia!

Să ne păstrăm credinţa părinţilor şi strămoşilor noştri, fără să dispreţuim celelalte credinţe… Noi ne-am adunat de curând, noi, ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Transilvaniei şi am dezbătut şi această problemă: ce se întamplă cu ecumenismul? Mulţi cred că ecumenismul înseamnă pur şi simplu să ridici mâinile şi să te predai! Că este tot un Dumnezeu pentru toţi, că adevarul este parţial, că fiecare biserică are o parte din adevăr, dar nici una nu are adevărul întreg…

Nu, dragii mei! Noi, ortodocşii, fără să îi dispreţuim şi cu atât mai puţin să îi persecutăm pe ceilalţi, posedăm adevărul întreg! Ne mântuim în Adevărul Iisus Hristos, pentru o raţiune foarte simplă. Aţi rostit şi astăzi Crezul în Biserică. Reţineti vă rog: Crezul pe care l-aţi rostit voi la această biserică împreună cu noi este cel pe care Sfinţii Parinţi ai Bisericii l-au formulat în primele două Sinoade Ecumenice. Fără nici un adaos şi fără nicio ştirbire! (mai mult…)

PRICEPERE ŞI TEAMĂ

91. Dacă Dumnezeu i-a dat unui om mai mult decât îndrăznise să gândească sau să ceară, omul să nu uite asta.
Dacă după munca, după răbdarea şi economia sa, omul sau poporul a ajuns la o stare mai înaltă, mai bună şi mai largă decât se aştepta,
atunci – o, mai ales atunci – trebuie să recunoască cu toată teama şi smerenia şi să nu uite niciodată că totul se datorează numai lui Dumnezeu.
Lui, Care i-a dat priceperea prevederii şi i-a dat puterea muncii.

2. O, unde este înţeleptul om sau popor care vede aceasta?
Care, din economiile sale, nu uită să-I facă totdeauna parte şi lui Dumnezeu.
Roadele lui, el şi le-a strâns prin ajutorul Său?
Deci este drept să-I dea şi Domnului, la vremea roadelor, partea cuvenită Lui.
Cine n-are nici pricepere, nici teamă, – acela se va prăbuşi ori în zgârcenie, ori în risipă. (mai mult…)

Cum ar trebui să mă raportez față de semenul meu din perspectiva Sfinților Părinți?

Cuviosul Porfirie ne îndeamnă: Dragostea pe care o avem pentru aproapele nostru întărește și înmulțește dragostea pentru Dumnezeu. Aceasta este a doua poruncă pe care ne-o dă Domnul nostru Iisus Hristos: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. (Matei 22, 37-39) .

Apoi Sfântul Paisie Aghioritul ne spune : „Omul merită să fie iubit numai pentru că este chipul lui Dumnezeu. Nu are importanță nici dacă este bun sau rău, virtuos sau păcătos. Omul merită să fie iubit pentru ceea ce este. Hristos a iubit și S-a jertfit pentru oameni păcătoși, destrăbălați: N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Marcu 2, 17). În acest fel trebuie să-i iubim pe toți, fără deosebire.” (mai mult…)

Prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos am devenit fii de Dumnezeu.

Cum m-a „zidit” lectura de azi din Sf. Scriptură?

Epistola către Galateni a Sf. Ap. Pavel, cap. 4: „Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.” (v. 6-7)

Înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu sau de a ne cunoaşte El pe noi, slujeam celor ce din fire nu sunt dumnezei: păcatelor şi patimilor care ne biruiau, stăpânindu-ne (alcool, tutun, desfrâu, minciună, bârfă, mândrie, ură, răutate, neiertarea păcatelor, etc.).

Acum după ce ne-am întors la Domnul să rămânem în Dumnezeu şi să fim ca sf. Ap. Pavel, ca Sf. Ioan Gură de Aur, ca Părintele Iosif, ca părinţii noştri duhovniceşti, care suferă iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în noi! (v. 19) (mai mult…)

Sfântul Ioan de Kronstadt – Dă slavă iu­birii Sale şi îndelungii Sale răbdări!

Dacă Domnul n-ar fi iubitor de oameni şi îndelung-răbdător, ar fi putut oare să îndure nechibzuitele defăimări pe care I le aducem? S-ar mai fi întrupat oara, ar mai fi pătimit, ar mai fi murit pentru noi, ne-ar mai fi dat Preacuratul Său Trup şi Preacuratul Său Sânge, către care îngerii privesc cu frică şi cu cutremur? Ne-ar mai fi izbăvit, oare, de păcate şi de moartea sufletului, aşa cum de nenumărate ori o face?

Poate că ar fi apus atunci: chinuiţi-vă dacă sunteţi atât de răi, nu vă voi mai izbăvi, după ce în atâtea rânduri v-am dat izbăvire. Aşa însă, El îndură toată mulţimea nenu­mărată a defăimărilor noastre, aşteptând să ne întoarcem la El. Dă slavă iu­birii Sale şi îndelungii Sale răbdări! închipuie-ţi ce-ar fi dacă nu L-am avea pe Domnul, dacă ne-am lipsi de a Sa mântuire! Sufletul ni se cuprinde de fri­că şi cutremur. Dar pe păcătoşii care nu se căiesc îi ajunge, în cele din urmă, cu adevărat mânia lui Dumnezeu, „în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu” (Romani 2, 5).

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Cazul acesta al orbului din Ierihon

CHEMAŢI-L!…

„Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus” (Mc 10, 49-50).

Cazul acesta al orbului din Ierihon ne oglindeşte dorinţa arzătoare a sufletului care-L caută pe Hristos-Domnul. Adâncit în singurătate, sărăcie, întuneric şi mizerie, cugetând, conştiinţa l-a convins că Iisus Hristos este Fiul marelui prooroc şi împărat David, că din neamul lui va veni Mesia. Nu putea să-L vadă, dar s-a folosit de auzul său, ceea ce ne-ndeamnă şi pe noi, chiar dacă nu avem toate darurile duhovniceşti, să ne folosim de cele puţine ce le avem, pentru a-L găsi şi avea pe Cel dăruit nouă pentru mântuire. (mai mult…)

„Gustaţi şi vedeţi că Biblia e Cartea lui Dumnezeu, Cartea Vieţii!”

Cum m-a „zidit” lectura de azi din Sf. Scriptură?

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre dare de învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre deprinderea cea întru dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru tot lucrul bun.” (2 Tim. 3. 16-17)

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mat. 4. 4)

Aşa cum zilnic trebuie să ne hrănim trupul cu pâinea cea materială, la fel trebuie să ne hrănim zilnic sufletul cu Pâinea Vieţii, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar din tot ceea ce citim zilnic din Sfânta Sriptură există ceva… care ne-a impresionat, care ne-a zidit cel mai mult.
Acel ceva… dorim să ni-l împărtăşeşti şi nouă. (mai mult…)

WhatsApp chat