Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Editor

Author Archives

Plictiseala aduce nesimțirea Duhului

Slăvit să fie Domnul!

Este aproape incredibil să auzi că poate există plictiseală în viața omului dar mai ales când poți fii la adunare.

Ce este plictiseala? Renunțarea de a fi ființă rațională pe care a făcut-o Dumnezeu.

Chiar dacă nu mă interesează adunarea, sau poate mă plictisește, impropriu spus, pentru că adunarea întotdeauna are ceva de dat minții sau inimii, sau cel puțin motive de bârfă cu altcineva despre ce sa vorbit sau cum sa vorbit, sau cine a vorbit.

Cel puțin curiozitatea de a vedea ce are de spus fratele îți poate alunga plictiseala.
În literatura duhovnicească a părinților sfinți ai bisericii această plictiseală se numește achedia-akedia-acedia ; sau demonul de amiază. (mai mult…)

Să-I dăm inima noastră

Nu ajunge numai să-L cunoaştem, ci trebuie să-L şi dobândim. Dar cum poate fi dobândit Domnul?Se dobândeşte prin dragoste. Ne roagă să-I dăm inima noastră. Dă-mi Mie, fiule, inima ta. Să-i dăm deci inima noastră întreagă, să-L iubim cu toată inima noastră, cu sufletul, cu cugetul, cu toată puterea şi atunci îl vom dobândi, căci Dumnezeu dragoste este, iubire este, cel ce rămâne în iubire în Dumnezeu rămâne şi Dumnezeu în el. Când Dumnezeu rămâne întru noi, atunci şi de am părăsi această lume vremelnică şi de ne-am muta în cea veşnică, vom fi tot cu dânsul. Ce fericire, ce bucurie, ce slavă, ce cinste! Ce copii neînţelepţi suntem din nefericire noi oamenii care ne dăm inima nu lui Dumnezeu ci unii o dăm lumii, alţii o dăm lui Mamona, alţii dorinţelor celor păcătoase, alţii diavolului. Noi cei cu cugetul drept, cei miluiţi şi luminaţi de atotmilostivul Dumnezeu să I-o dăm Acestuia, ca şi bunătăţile cele vremelnice să le dobândim, şi bunului celui de nepreţuit să ne facem părtaşi.

Fericitul Filotei Zervakos,
Sfaturi, minuni, rugaciuni, Edturile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005

LUMEA CHEFUIA ŞI RÂDEA DE LUCRUL LUI

Biblia ne spune că se făcuse în lume o stricăciune generală. „Se stricase tot pământul şi tot omul se abătuse de la calea lui” (ca şi azi). În mijlocul acestei lumi stricate a început Noe să-şi lucreze corabia. Ce vor fi zis oamenii văzând pe Noe că începe a clădi o casă aşa de mare? Cu siguranţă, vor fi sărit la el cu întrebări de batjocură:

– Ce faci, moşule?… ce va fi cu şura asta aşa de mare? Ai de gând să te îmbogăţeşti?…

– Dragii mei, – le va fi răspuns Noe – Domnul mi-a spus că va pierde pământul cu potop… lăsaţi-vă de răutăţi… Veniţi să ne facem corabie de mântuire!…

– Ce potop?… Ce Dumnezeu?… – vor fi zis păcătoşii. Ai înnebunit, moşule? Moş Noe şi-a pierdut minţile!…

Dar Noe tăcea şi lucra. Lucra şi plângea de mila unei lumi pe care o aştepta potopul dar ea nu voia să se trezească din răutăţi. Lucrurile se vor fi petrecut aşa cum arată chipurile de mai sus. Noe cu familia lui lucra la corabia mântuirii, iar lumea chefuia şi petrecea. Chefuitorii îl vor fi arătat cu degetul pe Noe, strigând în batjocură: (mai mult…)

14 noiembrie – ŞI DUMNEZEU A VĂZUT

Geneza 1, 4

Când le-a făcut Bunul Dumnezeu pe toate cele create de El în zilele Facerii, după fiecare lucrare făcută, El a văzut fericit că toate erau bune. Pentru că toate cele ce ieşiseră din Cuvântul Lui împlineau cu ascultare statornică şi frumoasă tot gândul pe care El îl avuse cu ele la crearea lor.

Numai când l-a creat pe om, Cuvântul Sfânt nu mai completează descrierea acestei lucrări cu strigătul fericit: Dumnezeu a văzut că acesta era bun.

De ce numai despre om nu este spus aşa?

Pentru că pe toate celelalte Dumnezeu le-a sfârşit, lor nu le-a mai lăsat să‑şi adauge nimic la fiinţa lor. Le-a lăsat numai ascultarea şi porunca Sa. (mai mult…)

CEEA CE NE DĂ HRISTOS

1. Tot ce a rămas şi va rămâne durabil şi valoros în lumea aceasta este numai ceea ce ne-a dat şi ne dă Hristos şi cei inspiraţi de El… În toată literatura lumii, în toată muzica şi arta omenească n-a rămas şi nu va rămâne de valoare şi de durată decât ceea ce a izvorât şi va mai izvorî din Duhul şi din dragostea lui Hristos.

2. Dacă a rămas ceva nemuritor în poezie, în cântare – în orice domeniu de creaţie –, au rămas numai operele create spre slava lui Dumnezeu, ceea ce a izvorât din sentimentul şi adoraţia lui Hristos.

3. Tot ce nu-şi are izvorul în credinţa şi în dragostea lui Hristos, oricâtă artă, chiar geniu dacă s-ar pune în ele, se devalorizează, se pulverizează, se întunecă şi se pierde. Ca nişte uscături pe care le arde focul timpului, ca nişte pleavă pe care o spulberă trecerea veacurilor, ca nişte gunoaie pe care le duce apa uitării.
4. Sufletele oamenilor caută şi însetează după Dumnezeu… Şi acesta este un semn că tot ce-i frumos şi plăcut, şi fericit este numai în Dumnezeu… Poezia, cântarea, meditaţia, arta inspirată sunt mijloacele cele mai fericite prin care Dumnezeu Se apropie de sufletele oamenilor – şi ele se apropie de El. (mai mult…)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL!

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

„Să învie Dumnezeu, să se ruşineze vrăjmaşii şi să fu­gă de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe El” (Ps 67, 1).

Prea iubiţi fraţi şi surori întru Domnul!

De câte ori noi ne adunăm în chi­pul acesta, de atâtea ori luptăm pen­tru Domnul. Eşti un om tăcut, o fe­meie care numai la luptă nu te gân­deşti, care nu poţi ucide nici măcar un gândac. Cu toate acestea, eşti un luptător. Fără să te gândeşti, fără să cauţi aceasta, tu totuşi te lupţi.

Toţi cei ce se adună mărturisind pe Domnul, bucuroşi că se pot vedea cu alţii care au aceeaşi dorinţă, toţi cei ce se adună ca să cânte laude Domnului, să se îmboldească a făptui lucrurile Domnului, oricât ar fi ei de potoliţi şi de dulci în vorbele şi gân­durile lor, sunt tot nişte luptători.

Doar omul nu se luptă numai cu armele. Ba am putea spune, fără a greşi, că cel ce se luptă cu armele este mai slab decât cel ce se luptă cu duhul. Da, noi avem armele duhului şi prin aceasta, suntem şi noi luptători şi putem fi mai tari decât cei ce se luptă cu armele. (mai mult…)

E vremea Postului

Ce spun Sfinţii Părinţi

 Dăm mai jos câteva din părerile şi cuvintele Sfinţilor Părinţi cu privire la post şi sănătate.

Postul e folositor sănătăţii

Să nu-mi pui înainte slăbiciunea sănătăţii tale, zice Sfântul Vasile cel Mare.

„Nu pot posti“, zici tu, dar să mănânci fără încetare şi să-ţi îndopi pântecele cu mâncăruri grele poţi şi nu-ţi vine greu. Eu ştiu că firilor slabe, şubrede, doctorii nu le poruncesc mare câtime de hrană, ci mai ales le recomandă înfrânarea. Deci tu, care eşti în stare să te îngreunezi cu atâta mâncare, de ce nu poţi s-o faci şi pe aceasta, să posteşti?

Ce este mai lesnicios pentru pântece: de-a trece noaptea după o hrănire uşoară sau de-a se odihni sub povara unei hrăniri îmbelşugate? (mai mult…)

Ecoul Iubirii necondiţionate…

Astăzi, Iubirea are culoarea jertfirii
Astăzi, Jertfa are culoarea iubirii…

Pe un loc înalt, cel mai înalt, Iubirea îşi desface braţele pentru cea mai largă îmbrăţişare,
şi cea mai caldă, şi cea mai înlăcrimată! Îmbrăţişarea care schimbă vieţi pe totdeauna.

Astăzi Cuvântul tace. Doar câte o rugă de iubire se aude ,,Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!”…
Astăzi Cuvântul tace, dar strigă Iubirea răstignită… Ecoul răsună repetat în inimile golite de ,,eu”
pentru umplerea cu Hristos.

Astăzi vreau să învăţ să tac ca să vorbeşti Tu, doar Tu! Să foloseşti inima mea şi gura mea
din clipa în care le vei înnoi după chipul Iubirii Tale Sfinte, pe totdeauna.  (mai mult…)

Despre calea cea lată şi despre cea strâmtă

Lată şi uşoară este calea păcatului, pe care cei mai mulţi oameni cu voie şi cu bucurie păşesc, căci se găsesc în întuneric şi în întuneric păşesc. Strâmtă şi îngustă este calea virtuţii. Este numită îngustă de către indiferenţi şi leneşi, că o consideră tristă pentru ostenelile virtuţii. Dar pentru lucrătorii cei binevoitori şi sârguincioşi, care sunt plini de credinţă şi de nădejde, dragoste, dreptate şi adevăr, îmbogăţiţi cu virtuţi, este simplă şi uşoară. „Căci jugul Meu e bun, zice Domnul, şi povara Mea este uşoară“ (Matei 11, 30).

Tu, iubite fiu, ai ales calea virtuţii, păşeşte neînfricat, bărbăteşte, cu răbdare, fără ezitare. Îl ai cu tine pe Hristos ajutător, Cel care te iubeşte, care te acoperă, te apără, îţi îndreptează paşii; ajunge numai să-L iubeşti şi tu din tot sufletul şi până la sfârşitul vieţii tale să păzeşti poruncile Sale şi atunci cu siguranţă vei ajunge la limanul cel liniştit al raiului,… unde Îl vom vedea faţă către faţă pe Dumnezeu şi-L vom lăuda şi-L vom slăvi cu îngerii şi cu toţi Sfinţii şi drepţii în nesfârşiţii veci ai vecilor. Amin.

Fericitul Filotei Zervakos,
Sfaturi, minuni, rugaciuni, Edturile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005

WhatsApp chat