Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Editor

Author Archives

Sf. Ioan Gură de Aur – Către cei ce lasă Biserica şi se întinează la hipodrom şi teatru

(Migne, P.G. 56, 263-270)

1. Sunt de răbdat acestea? Sunt de suferit acestea? Căci către voi, împotriva voastră vreau să mă pornesc. Aşa a făcut şi Dumnezeu cu evreii, căci pornindu-Se împotriva lor a zis: „Poporul Meu ce ţi-am făcut Eu ţie şi cu ce te-am întristat s-au cu ce te-am asuprit? Răspunde-mi!” (Miheia 6, 3). Şi iarăşi: „Ce greşeală au găsit părinţii voştri în Mine?” (Ieremia 2, 5). Pe Acesta îl voi urma şi eu şi voi spune iarăşi către voi: „Sunt de răbdat acestea? Sunt de suferit acestea?”

După îndelungate revărsări de cuvinte şi atâta învăţătură, unii, lăsându-ne pe noi, s-au întinat prin privirea întrecerii cailor. Şi atât s-au aprins încât au umplut tot oraşul de ţipăt şi strigăt neorânduit care aduce mult râset, ba, mai degrabă, jale. Aşadar, eu, şezând acasă şi auzind glasul ţipător, am pătimit mai cumplit decât cei bătuţi de furtuni. Căci după cum aceia, în timp ce valurile sfarmă pereţii corăbiei primejduindu-se, se tem că [le-a sosit] vremea de pe urmă, aşa şi pe mine acele ţipete cumplite m-au sfărâmat şi m-au aruncat la pământ şi am fost acoperit [de ele]. Şi asemenea lucruri le fac pe de-o parte cei necuviincioşi din tribune şi, pe de altă parte, în mijlocul forului, cei ce ţin frâiele şi care strigă lucruri mai cumplite decât aceia. (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Despre modul de a depăşi piedicile de familie

(Migne, P. G. 62, 660-662)

Şi cum este cu putinţă să fie atras harul [charis]?

Făcând cele plăcute lui Dumnezeu şi supunându-ne Lui întru toate. Oare nu şi în casele mari vedem că acelea dintre slugi au trecere [charis] care nu se îngrijesc de ale lor, ci, cu tot sufletul şi sârguinţa, de cele ale stăpânilor? Şi le rânduiesc bine pe toate nu numai fiindcă sunt nevoiţi aşa din pricina stăpânirii , ci şi din râvnă şi din iubire.
Când pururea ei se află în ochii lor [ai stăpânilor]2, când petrec în casă, când nu fac nimic pentru ei înşişi, când nu se îngrijesc de ale lor, oare nu au atunci mai degrabă în locul [câştigurilor] lor cele ale stăpânilor lor3? Căci cel ce a făcut cele ale stăpânului nu a făcut cele ale unui stăpân [oarecare], ci cele ale stăpânului său. Asemenea stăpânului porunceşte în cele ale stăpânului. Asemenea aceluia le deţine [pe toate]. Şi multe dintre slugi mai degrabă se tem de el; şi ce zice el [sluga], aceasta zice şi acela [stăpânul]. Şi toţi duşmanii lui au frică de el. (mai mult…)

În nădejde nu încape pesimism

Astăzi oamenii s-au obişnuit să le asigure pe taote la banca, la CEC şi la trezorărie. Ştiţi de ce? Ca să poată dormi liniştiţi. S-au obişnuit cu spiritul comercialist şi vor sa-şi „asigure” şi mântuirea. Daca ar fi aşa şi în duhovnicie ar însemna ca mânturea să nu fie cu mult mai deosebită decât o afacere pământeacă în care destinul, fie chiar şi cel veşnic, să fie stabilit în urma unui contract de moment dintre Dumnezeu şi om. Nu degeaba se spune că în Occident mântuirea este cugetată în termeni legalişti.

…Totul este regizat, viitorul îmi este asigurat, libertatea mea este încorsetată în legile unui destin pe care îl cunosc foarte bine. Nu mai este loc de mişcare, întindere, fior şi zbor, fiindcă totul este asigurat indiferent de atitudinea mea. Nu-i de mirare că din pridvorul siguranţei s-a ajuns foarte uşor în spaţiul predestinaţiei pe care o întâlnim tot în protestantism. (mai mult…)

IOAN MARINI, CONTEMPORANUL NOSTRU

Cititorul care a parcurs paginile biografiei „Învăţă­to­rul Ioan Marini – o viaţă de apostol“[1] îşi poate face o impresie destul de cuprinzătoare despre viaţa şi activitatea acestui adevărat om al lui Dumnezeu, care a lăsat o dâră luminoasă pe firmamentul creştinismului românesc.

Nu putem vorbi de prima jumătate a secolului al XX‑lea, pe tărâm religios, fără să avem în vedere rolul jucat de Ioan Marini între 1926 şi 1947 în Mişcarea Oastea Domnului, aflată în plină ascensiune spirituală. După acest an, el a trecut în veşnicie, iar România a intrat în conul de umbră al stăpânirii regimului antihristic instaurat de comunism.

Faptul că în timpul dictaturii atee Oastea a activat în ilegalitate, iar libertatea de expresie, atât orală, cât şi scrisă, a fost abolită, a determinat ca, treptat-treptat, imaginea fratelui Marini să ajungă în conştiinţa generaţiilor mai tinere învăluită într-o umbră de legendă. Din scris, nu putea fi cunoscut prea mult, căci, din biblioteci, cărţile şi publicaţiile religioase au fost retrase sau distruse, iar cele găsite la percheziţiile făcute fraţilor au fost confiscate şi arse sau livrate fabricilor de hârtie. Din ceea ce a mai supravieţuit celor patruzeci şi mai bine de ani trăiţi în catacombe şi prin închisori, precum şi din mărturiile celor mai vârstnici, personalitatea duhovnicească a fratelui Marini ne apare însă ca aceea a unui om deplin în Hristos, în ciuda curmării vieţii sale la jumătatea ei (29 ian. 1947). Din datele şi întâmplările menţionate în această biografie, ne dăm seama acum, la nivelul începutului mileniului trei, cât de contemporan este cu noi, în atitudini şi idei, acest neînfricat luptător pentru cauza lui Hristos! (mai mult…)

PĂRINŢII NOŞTRI…

Nu vorbiţi niciodată mai ales lucruri pe care nu le cunoaşteţi bine.
Acestea cu atât mai mult atunci când e vorba de mai-marii voştri, pentru că uşor te poate înşela şi ochiul şi urechea ta.
Bănuind şi şoptind despre învăţătorul tău, te poţi face vinovat de un păcat foarte greu.
Şi poţi fi aspru pedepsit (Numeri 12, 1-15; I Tim 5, 19).
Căci este scris: „Pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău” (Fapte 23, 5).

1. În urma părinţilor noştri au rămas cele mai frumoase sălaşe de rugăciune, biserici, schituri, paraclise, cruci, mănăstiri…
Aceste dovezi văzute arată marea lor credinţă şi adânca lor închinare…
Iar noi, nevrednicii, nu suntem în stare nici măcar să le păstrăm!

2. Nu-i de-ajuns să vezi,
nu-i de-ajuns să afli numai câteva adevăruri începătoare,
ci trebuie să mergi până la credinţă.
Cele ce se văd trebuie să te ducă spre cele ce nu se văd.
Legea trebuie să te conducă spre Har,
Proorocii trebuie să te conducă până la Hristos.
El este ţinta. Şi El trebuie să fie! (mai mult…)

Poetul Traian Dorz despre Poetul Mihai Eminescu

La 169 de ani de la nașterea Poetului Mihai Eminescu, iată câteva gânduri  ale Psalmistului Golgotei, poetul şi scriitorul creştin Traian DORZ (1914-1989), scrise, veți vedea și simți, cu atâta admirație și recunoștință pentru Mihai Eminescu, poet naţional şi universal:

„Şi fiindcă tot eram aici, foarte aproape de cimitirul Belu, unde ştiam că este mormântul marelui poet Eminescu, pe la care nu fusesem de mulţi ani, am mers să-l mai vedem.
Am trecut pe lângă toate celelalte morminte cu nume cunoscute, ale unora dintre cei mai aleşi scriitori ai neamului nostru şi am ajuns la mormântul frumosului luceafăr al poeziei noastre vii. Era acoperit cu flori verzi şi proaspete, ca şi mormântul părintelui Oastei noastre vii.
– Ce-i aducem noi acestui suflet mare, am zis eu, dacă am venit acum pe neaşteptate aici lângă odihna lui zbuciumată? Flori văd că are destule şi văd că mulţi îi aduc flori. Noi să-i aducem ceea ce cred că îi aduc puţini sau poate nimeni. Să-i aducem rugăciunile şi lacrimile noastre.
Şi cu cea mai profundă iubire înlăcrimată, participantă la suferinţa, la dragostea şi la jertfa lui aduse pe altarul frumuseţii şi poeziei adevărate, am aşezat în faţa mormântului lui Mihai Eminescu lacrimile noastre. Şi în faţa Tronului lui Dumnezeu rugăciunile noastre cele mai fierbinţi pentru odihna şi mângâierea în lumea cealaltă a sufletului său atât de zbuciumat în lumea asta.”
( Traian DORZ, din „Istoria unei jertfe” , vol. IV /Anii 1976 – 1988, pag.475, – Sibiu: Oastea Domnului)
„Mare lucru este ca un binefăcător pe pământ să găsească un loc unde să se adăpostească. Fiindcă, de obicei, oamenii care au făcut cel mai mare bine omenirii au fost cel mai vitreg trataţi de către oameni.
În biografia tuturor oamenilor mari, care au făcut ceva, care au lăsat ceva în urma lor pentru toată omenirea, dacă o veţi citi, veţi vedea că ei au avut o viaţă plină de încercări, de amărăciune şi că aşa de puţine au fost locurile în care aceşti oameni au fost adăpostiţi.
Dacă aţi citit viaţa lui Eminescu, a lui Bălcescu, a tuturor celor care au însemnat ceva pentru poporul nostru (nu vorbesc numai de Sfinţii Părinţi, pe care, pe trei dintre ei, îi sărbătorim şi pomenim astăzi: Sfântul Vasile, Sfântul Gri¬gorie, Sfântul Ioan), [veţi vedea că] toţi aceşti oameni ai lui Dumnezeu au avut ceva de întâmpinat pe pământ.
Puţine au fost casele şi locurile care i-au adăpostit. Totuşi, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa noastră, a tuturor, trebuie să aibă totdeauna preţ casele şi locurile care L-au mărturisit pe Domnul şi cei care L-au mărturisit, care au fost mai aproape de viaţa Lui şi de Evanghelia Lui, de El Însuşi nu numai cu cuvântul lor, ci cu viaţa şi cu suferinţele lor.”
( din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Hălmagiu – 30 ianuarie 1982   
/ Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 2)
” Neamul nostru românesc a fost binecuvântat de Dumnezeu totdeauna; a avut mulţi oameni mari. Dar un profet mare ştiu că a avut. Profetul acela a fost Părintele Iosif Trifa. Poate că suntem prea aproape de el şi de aceea nu cunoaştem acum marea şi uriaşa lui dimensiune spirituală pe care a avut-o în mijlocul poporului nostru. Nici pe Sfântul Ioan Gură de Aur nu l-au cunoscut oamenii din vremea lui. Nici pe ceilalţi sfinţi şi părinţi, şi profeţi nu i-au cunoscut contemporanii lor. Pentru că totdeauna contemporanii oamenilor mari sunt foarte mici. Şi nu i-au înţeles din cauza micimii lor şi nu i-au preţuit. Marii oameni ai lui Dumnezeu – chiar şi marii oameni ai poporului nostru – n-au fost înţeleşi de contemporanii lor şi au murit chinuiţi; cum a murit Eminescu, cum a murit Tudor Vladimirescu, cum a murit Horea, cum a murit Iancu, cum a murit Bălcescu… oameni mari ai istoriei noastre, cu care ne lăudăm şi se vor lăuda urmaşii noştri. Ce-au făcut contemporanii lor mici când au trăit [aceştia] printre ei? Noi zicem: „Dacă ar trăi acum Eminescu… dacă ar trăi acum Brâncuşi… dacă ar trăi acum Enescu… şi ceilalţi mari, munţi înalţi ai istoriei noastre, cum am şti noi să ne comportăm acum faţă de ei!”.
Aşa s-au comportat şi faţă de Părintele Iosif Trifa. Şi totuşi omul acesta a fost cel mai mare profet din timpurile noastre. „
( din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de Botez de la Pechea Călmăţui? – 9 august 1986
/ Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010,vol. 3 )
” Pe întinsul patriei noastre sunt însemnate semnele credinţei şi dragostei lor faţă de Dumnezeu. Numai Ştefan cel Mare, cât a semănat pe întinsul acestor plaiuri!… Veneam pe drumurile acestea şi, cu ochii în lacrimi mă uitam spre aceste dealuri şi spre aceste drumuri pe care… ziceam, vorbind cu fraţii: „Pe aici au umblat picioarele sfinte ale lui Ştefan cel Mare, apărând ţarinile acestea, munţii aceştia, hotarele acestea”, cum spune Eminescu: „Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”. Acestea erau sfinte prin sudoarea şi sângele, şi lacrimile lor. Aşa strămoşi minunaţi am avut noi. Şi atunci, noi cum să ne putem lepăda de ei? Dacă Sfinţii noştri Părinţi bisericeşti ne-au învăţat şi ne-au lăsat nouă dogmele credinţei noastre (că toate săvârşirile Tainelor noastre sfinte trebuie să le facem într-o atmosferă, într-un mediu sfânt), atunci cum să nu călcăm noi pe urmele lor? Cum să călcăm noi cuvintele lor, dacă vrem să avem parte şi noi de binecuvântarea de care au avut parte ei când au trăit pe aceste meleaguri?”
(din vorbirea fratelui Traian Dorz de la o nuntă
/ Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010,vol. 3 )
 

Direcționează 2% din impozitul pe venit către asociația misionară „Oastea Domnului”

Termenul de depunere: 15 martie 2019

Începem cu multe mulțumiri la adresa celor care deja, de ani buni, redirecționează 2% din impozitul pe venit către asociația misionară „Oastea Domnului”

Reamintim și anul acesta faptul că toți cei care depun la termen declarațiile de venit au posibilitatea să redistribuie 2% din impozitul pe care îl datorează statului către o asociaţie non-profit. DIRECŢIONEAZA 2% DIN IMPOZITUL PE VENIT CĂTRE ASOCIAŢIA MISIONARĂ “OASTEA DOMNULUI” DIN CADRUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE (mai mult…)

Despre descoperirea dumnezeiască ( VI )

Ce sunt proorociile?

Proorociile sau profeţiile sunt arătări prin viu grai, sau prin scris, ale anumitor adevăruri şi întâmplări care privesc viitorul, pe care Dumnezeu le vesteşte prin aleşii Săi, în vederea mântuirii şi care se petrec întocmai. Cele cuprinse în proorocii nu pot fi cunoscute pe cale firească. Proorociile sau profeţiile tălmăcesc voinţa lui Dumnezeu şi ele se fac numai sub insuflarea Duhului Sfânt. Ele ocupă o bună parte din cărţile Vechiului Testament, unde prevestesc pe Mântuitorul şi multe întâmplări din viitorul poporului iudeu şi al altor popoare.

Noul Testament însuşi şi Tradiţia de la începutul Bisericii cuprind o seamă de proorocii;

Mântuitorul încă a proorocit (Matei 24 etc.). (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Despre petrecerea femeii în casă

(Migne, P. G. 59,340-342)

Căci, dacă în Ioan trebuia să creadă, cu atât mai mult în Acesta. Dacă fără semne au crezut în acela, cu atât mai mult în Acesta, Care avea împreună cu mărturia aceluia şi dovada semnelor. Vezi cât i-a folosit pe ei petrecerea în loc [pustiu] şi depărtarea de oamenii răi? De aceea, neîncetat îi scoate şi îi depărtează de la petrecerea cu aceia. Acest lucru l-a făcut şi în Vechiul Testament, formându-i în pustiu, departe de egipteni, şi dându-le [acolo] iudeilor, întru toate, un mod de vieţuire [rythmizein].

Acest lucru şi pe noi ne îndeamnă să-l facem, poruncindu-ne pe de-o parte să fugim de for2 şi de agitaţii şi de tulburări, iar pe de alta să ne rugăm în cămara [noastră] cu liniştire [meta esychias]. Căci şi corabia depărtată de tulburarea [valurilor] pluteşte cu vânt prielnic; [tot aşa] şi sufletul ce este în afara lucrurilor [lumii], şade în port. De aceea şi femeile trebuie să fie mai filosoafe decât bărbaţii, ca unele ce se preumblă mai mult în vântul prielnic al casei3. La fel şi lacov era în starea lui bună4 [aplastos] când locuia acasă şi era slobod de tulburările ce sunt în mijlocul [cetăţii]. Că nu degeaba a pus Scriptura acest lucru, când zice: „locuind în casă” (Facerea 25, 27). (mai mult…)

ÎNSETAREA ŞI APA VIEŢII

Să ştiţi însă că nu ajunge numai mărturisirea păcatului, ci trebuie şi părăsirea lui.
Şi despăgubirea aproapelui de vătămarea adusă lui prin păcat. Despăgubire atât semenilor noştri, cât şi lui Dumnezeu.
Dacă pocăinţa ta va fi sinceră şi dacă vrei să afli cu adevărat iertarea, pacea şi mântuirea,
atunci nu vei sta pe gânduri,
nici nu vei face lucrul acesta cu viclenie sau pe jumătate.

1. Alexandru Macedon a spus: Universul este plin de atâtea miliarde de planete uriaşe, iar eu n-am putut cuceri şi păstra nici măcar una din acestea, cea mai mică. Ce nemernic sunt!
Nişte bieţi nemernici sunt toţi lăudăroşii lumii.

2. Însetezi tu oare după lucruri înalte, după scaune alese, după slujbe mari?
Diavolul ţi le poate da, dacă te închini lui. Dar vai, ce prăbuşire te aşteaptă!
Priveşte la cei dinaintea ta, ca să vezi pe ce urme alergi şi în ce adânc vei putrezi şi vei arde. (mai mult…)

WhatsApp chat