Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Editor

Author Archives

A trecut la Domnul, sora ELISAVETA VÂTCĂ (sora Veta), din Timișoara

Cu sufletele înlăcrimate anunțăm plecare în Veșnicie, astăzi, 18 Martie 2019, a mamei, soției și surorii ELISAVETA VÂTCĂ (sora Veta), din Timișoara…

A iubit Biserica lui Hristos și Lucrarea Oastei Domnului, jertfind și jertfindu-se din dragoste de Domnul și de frați.

Casa i-a fost totdeauna deschisă… masa așternută… și locul de găzduire pregătit…

În ultimii ani, trupul i-a fost mistuit de durere, de neputință… Și de DOR…

Inima însă i-a rămas statornic alipită de Prietenul Tainic, de Martorul Credincios – Singurul Care a mângâiat-o cu adevărat…

Serile de priveghere vor fi marți și miercuri seara, 19-20 Martie 2019, în Timișoara, iar înmormântarea va fi joi, 21 Martie 2019.

Vom reveni cu detalii privind locul și ora.

Îi așteptăm pe toți cei care au iubit-o, care i-au poposit în casă… care i-au fost aproape. Sau departe…

Fr. Nuțu, Neli și Mia

Sileşte-te mereu să vezi dincolo de întrebări gândurile celor care te întreabă

10. O dată ce ai pornit pe calea Domnului, vei avea a face cu mulţi oameni.
Unii, mişcaţi de schimbarea care s-a făcut cu tine, te vor întreba, dorind şi ei sincer să-L cunoască pe Domnul Care te-a vindecat pe tine.
Dar alţii, vrăjmaşi şi prefăcuţi, te vor iscodi şi întreba numai spre a putea stoarce de la tine un cuvânt cu care apoi să te învinuiască pe tine
sau să-L poată batjocori pe Dumnezeul tău şi Evanghelia Sa,
ori ca să facă un rău Lucrării Domnului şi fraţilor tăi.
Fii cu grijă.

11. Fii deci cu toată grija totdeauna când vei fi întrebat.
La întrebările scurte, răspunde scurt.
La cele încurcate şi dubioase, răspunde fără grabă.
La cele curate, răspunde cald.
Iar la cele răutăcioase şi răuvoitoare, nu răspunde deloc. (mai mult…)

Cât de mult îți pare rău pentru ce ai greșit azi?

Ce greu îi este eului nostru să spună: „Îmi pare rău!”; „Iartă-mă!”
Cu mulţi ani în urmă, a trăit un om căruia nu i-a fost frică să spună: “Am greşit”. El era judecătorul Samuel Sewall. A făcut parte din comisia specială din Massachusetts care s-a ocupat de faimoasele cazuri ale vrăjitoarelor din Salem. A fost unui dintre judecătorii care a dat verdictul “vinovat” pentru aşa-numitele vrăjitoare. Însă mai târziu Sewall s-a convins că judecata sa a fost greşită.

Şi astfel, într-o zi rece de ianuarie din anul 1697, în timp ce Rev. Samuel Willard se îndrepta spre amvon, judecătorul Sewall i-a înmânat un document cerând ca acesta să fie citit înaintea tuturor oamenilor. Pe acea hârtie, judecătorul Sewall a scris că a greşit în verdictul pe care l-a dat cu cinci ani în urmă. Nu dădea vina pe nimeni, doar pe el. A cerut iertare de la oameni şi de la Dumnezeu. În nici un alt moment nu a fost mai curajos sau mai bun acest judecător decât atunci când a stat în biserică în faţa adunării credincioşilor, în timp ce pastorul îi citea mărturisirea: “Am greşit”.

Cât de vindecătoare pot fi aceste cuvinte, şi totuşi cât de greu recunoaştem că am greşit!…
Cât de diferită ar fi părtăşia dintre fraţi şi surori, dintre părinţi şi copii dacă toţi am învăţa să spunem sincer: “Îmi pare rău. Şi eu am greşit”. (mai mult…)

OBIŞNUIT ŞI NEOBIŞNUIT

Să nu-i judecăm pe cei ce poartă cele mai mari sarcini în Lucrarea Domnului – nici să nu-i vorbim de rău.

Ci să ne rugăm pentru ei, gândindu-ne la răspunde­rea ce-o au înaintea Domnului; să-L chemăm pe Domnul în ajutorul lor ori de câte ori ne aducem aminte de ei.

Domnul va veni totdeauna şi-i va izbăvi cu siguranţă.

Chiar dacă noi îi vom fi îngropat.

Căci dragostea Lui nu-i va uita. Legământul cre­din­cioşiei Lui nu se schimbă (Rom 3, 3).

1. Dintr-o iubire neobişnuită, un suflet iubitor de Hristos va şi face lucruri neobişnuite pentru El.
Dar neobişnuite vor fi nu numai unele fapte ale lui, din când în când, ci neobişnuit va fi întreg felul lui de a se purta.
Tot ce va izvorî zilnic din inima şi din trăirea unui astfel de suflet va fi neobişnuit. (mai mult…)

„IATĂ, NEAMURILE PĂMÂNTULUI M-AU PĂRĂSIT ŞI SE ÎNCHINĂ LA IDOLI“…

Tabloul de mai sus reprezintă o vedenie ce i s‑a arătat proorocului Ieremia.

„Şi a întins Domnul mâna Sa către mine – scrie Ieremia (cap. 1) – şi S-a atins de gura mea şi a zis către mine: «Ce vezi tu, Ieremia?» Şi am răspuns: toiag de nuc văd şi căldare arzând văd şi faţa ei dinspre miazănoapte. Şi zis Domnul către mine: «Dinspre miazănoapte se vor aţâţa relele peste toţi cei ce locuiesc pe pământ. Pentru că, iată, Eu chem toate neamurile pământului şi voi grăi către ele cu judecată pentru toată răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine şi au jertfit dumnezeilor străini şi s-au închinat idolilor»… «Pentru acestea, iată, chem sabie asupra tuturor celor ce locuiesc pe pământ»“ (Ier. 25, 29).

Această vorbire a lui Dumnezeu cu Ieremia o arată imaginea de alături. Proorocul Ieremia a scris profeţiile de mai sus pentru vremurile de atunci şi pentru oamenii de atunci, dar ele se potrivesc şi pentru vremurile şi oamenii de acum. Chipul de alături este parcă icoana şi oglinda lumii de astăzi. În dreapta lui se văd doi oameni ce tămâiază un viţel, adică un idol. Asta înseamnă păcatele oamenilor de atunci şi de acum. În stânga se văd ivindu-se ostaşi înarmaţi. Asta înseamnă pedeapsa necazurilor şi războaielor pentru păcatele oamenilor. În mijloc se vede Domnul Dumnezeu, Care, prin gura proorocului Ieremia, vesteşte pedeapsa şi-i cheamă pe oameni la îndreptare. Asta înseamnă că şi astăzi Dumnezeu îi cheamă pe oameni la îndreptare. Scripturile sunt glasul Domnului şi chemarea Domnului la îndreptare. „Pe Mine, izvorul apei vieţii, M-aţi părăsit“ – zice Domnul şi astăzi către noi (Ier. 2, 13) – şi v‑aţi făcut vouă idoli din bani, din plăceri, beţii, chefuri, pofte şi alte fărădelegi; de aceea, „iată, vin zile când voi face să se audă iarăşi strigare de război“ (Ier. 49, 2) şi „vă voi da săbiei“ (Isaia 65, 1) şi războaielor. „Ascul­tă, pământule, iată, Eu aduc peste aceşti oameni rele din care nu vor mai putea scăpa“ (Ier. 11, 11) şi „necazuri care n-au fost de la începutul lumii până acum“ (Matei 24, 21). Oare vremurile grele de azi nu sunt ele o dovadă că, iată, noi am ajuns plinirea Scripturilor de mai sus? (mai mult…)

Sarea nu sufere pământul în ea

Cercetând ocnele de sare de la Ocna Sibiului, am văzut un lucru interesant. Bolovanii de sare scoşi din adâncul pământului erau plini de straturi de pământ ce se scuturau mereu de pe ei.

– Ce înseamnă acest pământ ce iese din sare? l-am întrebat pe ocnaşul ce mă conducea prin baie.

– Asta e puterea sării, mi-a răspuns ocnaşul. Sarea nu sufere pământul, se curăţă de el, îl scoate afară din ea…

Aşa e şi cu creştinul cel adevărat despre care a zis Mântuitorul că e o „sare a pământului“ (Matei 5, 13). El nu sufere cele lumeşti, el se curăţă mereu de pământul ce a apucat în el. Omul cel duhovnicesc nu sufere cele lumeşti, le alungă, se curăţă de ele cu „pu¬terea ce o are de la Duhul Sfânt.

Un creştin ce sufere păcatul şi lumeştile plăceri este o „sare ce şi-a pierdut puterea“ (Marcu 9, 50).

Citiri şi tâlcuiri din Biblie : adânciri sufleteşti în Sfintele Scripturi / preot Iosif Trifa. – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

Sfântul Ioan de Kronstadt – Priviţi cu atenţie în ce chip îl cinstesc oamenii pe Dumnezeu

Nefireasca dominaţie a cărnii asupra spiritului se explică printre altele şi prin aceea că spiritul pare a fi „îngropat” în carne, legat de aceasta. Aceasta iese în evidenţă îndeosebi în raport cu slujirea lui Dum­nezeu. Omul pare a se apropia de Dumnezeu mai mult cu gura, cu trupul, fals, nu I se închină în duh şi adevăr. într-adevăr, trăim adesea ca şi cum n-ar exista în noi spirit, suprema treaptă a desfrânării vădindu-se în om atunci când spiritul este sufocat cu totul şi când omul rămâne doar trup şi nimic altceva. „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia pentru că sunt numai trup” (Facerea 6, 3).

Priviţi cu atenţie în ce chip îl cinstesc oamenii pe Dumnezeu: veţi constata că trupul încearcă să o ia înaintea spiritului. La sfinţi se vede că spiritul precumpăneşte asupra trupului, fiindcă aceştia trăiesc cu spiritul, nu văd în lume nimic altceva decât spirit, înţelepciunea, atotputernicia şi bunătatea lui Dumnezeu vădindu-se în toate. în orice feno­men, în orice lucru văd pecetea spiritului. (mai mult…)

Umbra măgarului

Un predicator se silea odată să trezească în popor dragoste şi râvnă pentru lucrul mântuirii sufleteşti. Însă la râvna lui, poporul răspundea cu căscături şi semne de plictiseală.

Atunci predicatorul începu în mijlocul predicii o poveste: Cică odată un călător a închiriat de la un cio­ban un măgar. Pe drum, fiind cald, călătorul făcu un popas; şi, nefiind alt loc, se adăposti la umbra măgarului.

– N-ai drept să foloseşti umbra măgarului meu, zise atunci ciobanul. Eu ţi-am arendat numai măgarul, nu şi umbra lui. Umbra e a mea…
Din vorbă în vorbă, ajunseră la ceartă şi, pe urmă, la judecată. Lumea se umplu de faima acestui proces; toţi aşteptau cu gura căscată să vadă ce se va alege… (mai mult…)

Dumnezeu aşa înlătură toate cioatele din faţa copiilor Săi

Pe câţi am dus noi la adunare, cum a făcut Filip când a zis: „Natanail, noi L-am aflat pe Domnul, Cel despre care se vorbeşte în Lege şi în Scripturi”. „Din Nazaret poate fi ceva bun?” „Vino şi vezi!” Doar atât, doar atât i-a zis Filip. Nu arată Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu că ar fi zis mai mult decât atât: „Vino şi vezi!”. Şi Natanail, sincer în inima lui, l-a ascultat pe Filip şi a păşit după el şi s-a dus. Şi când s-a apropiat de Domnul Iisus – poate mai aveau cinci, zece paşi –, Domnul, când îl vede de la distanţă, zice: „Iată un israelit în care cu adevărat nu este vicleşug”. „Rabi, de unde mă cunoşti?” „Înainte de a vorbi tu cu Filip, când erai sub smochin, te-am văzut eu pe tine.” „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” „Că ţi-am spus aceste lucruri crezi? Mai mari decât acestea vei vedea!” Adică el a rămas pe urmă lângă Domnului Iisus şi a devenit apostol. Apostolul Bartolomeu, dacă nu mă înşel, i s-a spus mai târziu. „Da, zice, Eu te-am văzut pe tine când erai sub smochin”.

Sfinţii Părinţi împart în două cazul acesta, cu el sub smochin. Unii zic că Natanail avea obiceiul ca, sub smochinii pletoşi şi cu frunze late din grădină, să stea şi să se roage acolo… Undeva sub nişte smochini deşi, unde nu-l vedea nimeni, acolo avea el locul de rugăciune, de refugiu, acolo era „cămara” lui unde intra el, [cum spune Domnul]: „Intră în cămara ta şi roagă-te Domnului Dumnezeului tău în ascuns… Părintelui tău în ascuns”. Şi el acolo se ducea. Şi Domnul îl cunoştea pe el acolo. Era locul tainic pe care numai el şi-l ştia. El se ducea acolo. Acolo, departe de zgomotul lumii, de zgomotul familiei. (mai mult…)

Hristos este minunea istoriei pe acest pământ

Sf. Nicolae Velimirovici
Predică la Duminica Ortodoxiei

Cât de mare şi însufleţitoare de temere este arătarea lui Dumnezeu – O, cât de mare şi însufleţitoare de temere este Dumnezeul Cel viu!

Puterile îngereşti stau înaintea Lui cu cutremur; serafimii îşi ascund feţele sub aripioarele lor înaintea luminii strălucitoare şi a frumuseţii de negrăit prin cuvânt, a Lui.

Cât de strălucitor este soarele! Cât de frumos este cerul înstelat! Cât de întins este oceanul învolburat! Cât de măreţi sunt munţii uriaşi! Cât de înfricoşători sunt norii purtători de tunete şi vulcanii aruncători de lavă! Cât de minunate sunt pajiştile acoperite cu flori, cu miile lor de izvoare şi cu turmele lor albe! Dar toate acestea sunt lucrarea mâinilor lui Dumnezeu; acestea sunt lucrurile cele trecătoare, făcute de către Ziditorul Cel fără de moarte. Zidirea sa fiind atât de minunată, atunci cum trebuie să fie Ziditorul?

Dacă în inima omului se află frică, sau bucurie, sau lacrimi înaintea zidirii lui Dumnezeu, atunci ce se află în inima omului când se află înaintea Ziditorului Celui atotputernic şi viu? (mai mult…)

WhatsApp chat