Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Editor

Author Archives

MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE

După Sf. Vasile cel Mare, în Epistola a VIII-a, sunt scrise trei creaţiuni duhovniceşti şi anume:

  1. Trecerea de la nefiinţă la fiinţă;
  2. Schimbarea de la mai rău la mai bine (recrearea omului în Hristos);
  3. Învierea din morţi.

În toate aceste trei lucrări Îl găsim pe Domnul Duhul Sfânt conlucrând cu Tatăl şi cu Fiul.

Lucrarea Tatălui se arată ca şi o cauză originară, a tuturor lucrurilor.

Lucrarea Fiului ne este înfăţişată ca o cauză operativă, a cărei lucrare ne mântuieşte de consecinţele iadului veşnic.

Lucrarea Duhului Sfânt este cauza desăvârşitoare. Prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt se continuă mântuirea adusă de Domnul Iisus în Jertfa Sa, se stabileşte aşezământul prin care oamenii se pun în legătură cu Dumnezeu. Acest aşezământ este Biserica. Adunarea este Şcoala eclesiasctică, în care sufletele învaţă cum să se roage. Prin rugăciune sufletele se spală de murdăria păcatelor, prin cântare se preamăreşte şi se slăveşte veşnica iubire a lui Dumnezeu, iar prin misiune se mărturiseşte Dumnezeu, căci S-a făcut nouă: cale adevăr şi viaţă. Cât despre Sfintele Taine, am putea să le numim vehiculul prin care harul divin se transferă către oameni. (mai mult…)

Vino chiar în clipa aceasta şi fă pasul mântuirii.

Şi dacă până astăzi n-ai aflat încă o biserică sau o adunare sfântă
în care cineva şi ceva să te cuprindă puternic,
trăgându-te cutremurat în faţa Dumnezeului TĂU,
cu Care să te întâlneşti faţă în faţă…
şi a Cărui privire să te biruie,
să te dărâme,
să te învie,
să te renască,
să te înalţe…
– atunci, dragul meu, dacă până astăzi tu nu L-ai aflat pe Hristos, să ştii că ai fost foarte nenorocit!
Vino chiar în clipa aceasta şi fă pasul mântuirii.
Încă mai poţi! Şi nu vei mai avea nici o dezvinovăţire dacă nu-l faci, pentru că acum, iată, ai cum! (mai mult…)

Arhim. Vasilios Gondikakis – Cine odihnește pe aproapele va fi odihnit de Dumnezeu

Vorbind cuiva ai șanse să reușești o comunicare bună, dacă vorbești „ca și cum n-ai exista”. Important este să-l bucuri pe celălalt. Lucrul acesta l-am văzut la părintele Dumitru Stăniloae.

Eu, dacă cu voie sau fără voie, îmi fac publicitate mie sau monahismului, sau țării mele, trădez adevărul. Un singur lucru este esențial: să iubim nearătarea, neafișarea și să constituim pentru celălalt odihnă, să înțeleagă că prin noi Dumnezeu îl iubește pe el și să nu știe de unde vine această odihnă. Atunci în această odihnă vom fi și noi, deoarece, deși suntem de aruncat, și pe noi ne iubește Dumnezeu. (mai mult…)

MEDITAŢIE ŞI TRĂIRE

1. Meditaţia înseamnă adâncirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Adâncirea înseamnă cunoaşterea Domnului Iisus.
Cunoaşterea înseamnă trăirea în Duhul Sfânt.
Trăirea înseamnă părtăşie şi împreună-lucrare cu Dumnezeu (I Cor 3, 9)
şi roadele doveditoare ale acestei Taine dumnezeieşti (Gal 5, 22).

2. Nimeni nu poate ajunge la o înaltă şi vrednică părtăşie şi împreună-lucrare cu Dumnezeu fără o limpede cunoaştere a Lui,
cunoaştere căpătată prin adâncirea şi meditarea stăruitoare asupra Cuvântului Său şi a Voii Sale. (mai mult…)

Domnul bate la uşa inimii noastre – Apoc. 3, 20 –

Cine este Cel care spune aceste cuvin­te? Cine este Cel care „stă şi bate“?… Vre­un om sărman şi fără căpă­tâi? Vreun cerşetor tre­murând de frig şi înfo­metat? Nu! Ci Domnul Iisus bate la uşa inimii noastre. El, Împăratul împăraţilor, Domnul Slavei şi Mântuitorul lumii. Şi de ce stă şi bate, cerând voie pentru intrare? N-are El putere să intre? Ba da, dar El nu vrea să intre cu de-a sila, căci nu este un spărgător de uşi.

El stă şi bate, dar noi ţinem uşa încuiată cu zăvorul iubirii de sine şi al mândriei, cu ză­vorul fricii deşarte de a nu ne hotărî pentru Domnul, din pricina lumii şi a prietenilor; cu zăvorul leneviei, ce ne împiedică să ne cu­răţim casa noastră murdară şi să stricăm lacătul apucăturilor noastre lumeşti şi urâte; cu zăvorul nepăsării şi al îndoielii, ce ne ţine adormiţi pe drojdiile păcatului în care am trăit; şi cu alte fel de fel de zăvoare, lucrate în fierăria iadului de către diavolul – încuietorul de inimi. (mai mult…)

FIECARE EXISTENŢĂ ESTE O TAINĂ

Când m-am născut cu trupul acesta printre voi

era şi nor, şi noapte, şi iarnă, şi război…

 

Actele mele spun că m-am născut în 25 decembrie 1914, iar mama mea Maria mi-a spus că atunci era o noapte noroasă, că ningea şi că era tare frig.

Tatăl meu Constantin era atunci plecat pe frontul austro-ungar, în războiul ce începuse în luna august a aceluiaşi an, iar acasă cu mama erau numai părinţii tatălui meu. Bunicului meu – tot Constantin – îi zicea lumea Moane. Iar bunicii mele, Veselina.

Părinţii mei se căsătoriseră abia în luna februarie 1914. În luna august începuse primul mare război în care au fost duşi îndată toţi tinerii în stare de arme, din toate ţinuturile stăpânite de monarhia austro-ungară, sub robia căreia era pe atunci şi Ardealul în care se găsea şi judeţul nostru Bihor, din care făcea parte comuna mea natală, Mizieş. (mai mult…)

DESPRE COMUNIUNEA NOASTRĂ CU DUMNEZEU ( II )

„Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui” (Lc 2, 14) – era cântarea îngerească ce se intona în acordurile perfecte în momentele venirii pe lume ale Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, Care a deschis calea refacerii, a unităţii, a comuniunii oamenilor cu Dumnezeu.

Păcatul destramă fiinţa omenească, distruge viaţa socială a oamenilor. Prin Domnul Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat se reface dorul, legătura cu Dumnezeu, unitatea şi comuni-unea între credincioşi prin unirea noastră cu El şi părtăşia dragostei divine.

Prin legătura şi comuniunea credincioşilor cu Dumnezeu, se aduce laudă şi preamărire lui Dumnezeu: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, cântându-I-se cântarea îngerească şi de către noi, oamenii: „Mărire Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă Lumina! Mărire întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. A doua treaptă de urcat este comuniunea şi unitatea noastră cu El în mărturisirea credinţei celei adevărate. A treia treaptă de urcat este comuniunea şi unitatea noastră cu Domnul Iisus Hristos prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui. A patra treaptă de urcat este comuni-unea şi unitatea noastră cu El prin Duhul Sfânt şi părtăşia frăţească în Duhul Sfânt. (mai mult…)

AMENINŢARE ŞI IZBĂVIRE

1. Ce îngrozitor de grea este într-adevăr starea care te înghite ca o mlaştină sau ca un balaur,
starea din care nu mai vezi nici o scăpare.
Dar nu deznădăjdui nici chiar atunci.
Mai este o salvare la Dumnezeu! El are totdeauna încă o uşă de salvare.
Dar crede atât de puternic cum cere minunea pe care o aştepţi.

2. Dar în cele mai grele din stările sale, sufletul nenorocit de tot nu mai găseşte nici o putere, nici să se roage, nici să plângă, nici să mai îndrăznească o nădejde.
Ci stă pierdut, copleşit, leşinat – aşteptând să fie înghiţit.
O, atunci, Doamne, fă numai Tu totul!

3. Căci sufletul doborât de tot nici măcar conştiinţa n-o mai are clară,
când sufleteşte el este mort înainte de a muri trupeşte,
fiindcă noaptea grozavă şi grea, noaptea desăvârşită a prăbuşirii l-a cuprins, acoperindu-l şi îngropându i tot mai adânc întreagă fiinţa sa – şi cea duhovnicească, şi cea sufletească, şi cea trupească.
Vai de cel ce a ajuns astfel! Acesta şi-a pierdut până şi speranţa – singura frânghie de salvare cu care l ar fi ridicat din valuri Dumnezeu. (mai mult…)

SĂRACI ŞI BOGAŢI

1. Câţi au ajuns, din nişte săraci, la avuţii pe care nici nu le visau înainte!
La case mari, la slujbe înalte, la căsnicii ce nici nu se gândiseră,
la poziţii de care nu erau vrednici,
la nume pe care nu le-ar fi ajuns niciodată
– dacă nu ar fi fost aduşi în Lucrarea lui Dumnezeu…
Şi multora din ei – noi le-am ajutat.

2. Ţi se rupe inima de durere,
ţi se umple faţa de ruşine
şi ţi se zdrobeşte sufletul de apăsare când vezi şi când auzi că în multe suflete şi în multe familii, ba chiar şi în multe biserici şi adunări, Templul lui Dumnezeu a început să se împace de-a binelea cu idolii,
Evanghelia, cu păcatul
şi credinţa, cu lumea şi cu felul ei nelegiuit.
3. Cum se împacă oare în unele Temple ale lui Dumnezeu şi în viaţa unor „slujitori” ai Evangheliei cuvântul dărniciei sfinte cu fapta zgârceniei şi a lăcomi-ei?
Cum se împacă oare o predică despre iertare şi blândeţe cu nişte fapte de răzbunare împotriva familiei sau a vecinului, sau a altor semeni?
Cu nişte apucături de bătăuş faţă de soţie sau faţă de un vrăjmaş?
Nu ştim cum se împacă, dar e nespus de grav că se împacă. (mai mult…)

De ce vă miraţi că „opincarii”, că dulgherii sau plugarii simpli Îl mărturisesc mai cu putere şi mai cu multă lumină ca voi pe Hristos în lume?

De ce nu vă miraţi voi oare de îngustimea voastră?

De ce vă miraţi că „opincarii”, că dulgherii sau plu­garii simpli Îl mărturisesc mai cu putere şi mai cu multă lumină ca voi pe Hristos în lume?

De ce vă miraţi că oamenii fără nici o „pregătire” sau cu o mai mică pregătire decât a voastră propovă­duiesc Evanghelia Domnului mai frumos, în timp ce voi sunteţi seci? (mai mult…)