Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Editor

Author Archives

E posibilă pocăinţa? E posibil adică să scăpăm de greşelile noastre din trecut?

Ne aflăm în Duminica de după marea sărbătoare a Botezului Domnului. Versetele Evangheliei de astăzi sunt pline de încărcătură doctrinară, continuând descoperirea de la Botez cu privire la Dumnezeu, arătat în chip vădit ca Treime.

În religia iudaică de până atunci şi până azi, nu exista şi nu există o învăţătură explicită despre Sfânta Treime. Evreii credeau doar într-un Dumnezeu unic, o singură persoană, întotdeauna afirmându-şi unicitatea şi blamându-i când îşi făceau idoli sau apelau la „dumnezei străini”.

Dogma Dumnezeului unic a fost cea dintâi şi cea mai puternică începând de la Moise până în prezent. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” (Ieşire 20, 2-3), se spusese în Vechiul Testament.

Şi deodată, la Botezul Domnului, Dumnezeu se descopere în trei persoane. Nu ca trei Dumnezei. În această privinţă Unimea rămânea cum a fost. Dar unimea se descoperea la Botez, în chip vădit, ca Treime. Unul în Treime. Este, în această privinţăşi o primă confruntare dintre noua religie pe care o aducea Iisus şi religia iudaică pe care se grefa învăţătura Sa cea nouă. (mai mult…)

IPS Bartolomeu Anania – Duminica după Botezul Domnului

Una din învăţăturile Sfintei Evanghelii din Duminica de azi spune: De atunci a început Iisus a propovădui şi a zice: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 4, 17). Acelaşi cuvînt l-a spus şi Sfîntul Ioan Botezătorul cînd a început să propovăduiască în pustiul Iordanului: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 3, 2). Acelaşi cuvînt au primit şi Sfinţii Apostoli, cînd au fost trimişi să propovăduiască Evanghelia, că le-a zis lor: Şi mergînd, propovăduiţi, zicînd: S-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 10, 7).

Sf. Ioan Gură de Aur – Comentariul capitolului 7 din Epistola I către Corinteni 1

(Migne,P.G. 61, 151-160)

„Despre cele ce mi-aţi scris: bine este omului să nu se atingă de femeie, dar din pricina desfrâului fiecare bărbat să-şi aibă femeia lui şi fiecare femeie bărbatul ei” (I Corinteni 7, 1-2).

1.Îndreptând cele mai grele trei probleme – mai întâi sfâşierea Bisericii, a doua cazul desfrânatului şi a treia cazul celui lacom – a întrebuinţat mai departe un cuvânt mai blând. Şi a pus după [acestea] îndemnul şi sfâtuirea cu privire la nuntă şi feciorie, odihnind pe ascultător după cele mai împovărătoare2, în cea de-a doua epistolă face exact pe dos: începe de la cele mai blânde şi sfârşeşte în cele mai întristătoare. Dar şi aici, potrivind bine cuvântul despre feciorie, iarăşi ajunge la cele mai biciuitoare; şi nu le pune pe toate dintr-o dată, ci variază cuvântul în fiecare [caz], după cum cere momentul şi nevoia lucrurilor puse [în discuţie]. De aceea zice: „despre cele care mi-aţi scris”. Căci i-au scris dacă trebuie să stea departe de femeie sau nu. Şi răspunzând la acestea şi legiuind pentru nuntă, introduce şi cuvântul despre feciorie: „bine este omului să nu se atingă de femeie”. (mai mult…)

Pe cine deranjează versurile imnului nostru național?

Anul 2018 a fos anul unității naționale, anul în care s-a vorbit cel mai mult despre simbolurile naționale, dar iată că a sosit momentul când în loc să ni le afirmăm în mod oficial, facem compromisuri de ne iertat. Președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker, în discursul de la Ateneu a spus: „UE nu face compromisuri”, de ce nu a spus așa și România când a sosit momentul intonării Imnului Național?

Cu ocazia Ceremoniei Oficiale de preluare a președinției Consiliului Uniunii Europene, cei care conduc vremelnic această țărișoară numită România, și-au dat pe față fățărnicia și necredința, acceptând la evenimentul de la Ateneu, să ne „ciuntească” Imnul Național.
Copiii de la corul „Cantus Mundi” au interpretat prima strofă, iar continuarea a aparținut Corului Naţional „Madrigal-Marin Constantin”. Ceea ce a surprins neplăcut este faptul că ultima strofă a imnului în varianta scurtă nu a mai fost interpretată. Culmea, stofa este cea referitoare la preoți și religie.

Pe cine deranjează versurile strofei a unsprezecea?

„Preoţi, cu cruce-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!”

Așa cum s-a observat în direct aseară Corul „Madrigal” intonează doar strofele 1,2 și 4 din imnul de stat. În acest moment, nu este clar dacă a fost o gafă sau un act deliberat din partea organizatorilor. Având în vedere politica secularistă promovată de Consiliul European, este lesne de înțeles de ce acest compromis urât.

Dreptate avea Sf. Nicolae Velimirovici: ”Când oamenii denaturează noţiunea de Dumnezeu, potrivit strâmbătăţii lor, atunci pierd frica lui Dumnezeu; când denaturează noţiunea de om, atunci ajung să nu se mai ruşineze de oameni. …. În Europa contemporană, Dumnezeu şi sfântul sunt dispreţuiţi; de aceea Europenii nici nu au frică de Dumnezeu, nici nu se ruşinează de oameni. Nimic nu este mai dispreţuit în Europa decât Dumnezeu şi sfântul.” (Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, Prin Fereastra temniţei, Editura Predania, p. 143)

LEGEA nr.75 din 16 iulie 1994 (privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice -Textul actului publicat în M.Of. nr. 237/26 aug. 1994)

CAPITOLUL 2

Intonarea imnului naţional al României
Art. 9. – Imnul naţional al României este „Deşteaptă-te române”, redat în anexa nr. 2.

„DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE”

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!

În interpretare vocală prescurtată, imnul naţional al României se intonează potrivit textului şi partiturii prevăzute în anexa nr. 3.

ANEXA 3:

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!

Sorin

Despre descoperirea dumnezeiască ( IV )

Se poate vorbi despre trepte ale Descoperirii dumnezeiești?

Se poate vorbi cu toată siguranţa. Am văzut mai înainte că Descoperirea dumnezeiască

poate fi împărţită în trei mari perioade de timp. Fiecăreia dintre aceste perioade îi corespunde mai mult sau mai puţin o treaptă de înaintare, cu toate că aceste trepte nu sunt nici totdeauna egale şi nici nu vin unele după altele într-o ordine neschimbată. Timpul de la căderea în păcat până la darea Legii pe muntele Sinai cuprinde nu numai strădanii ale firii omeneşti spre cunoaşterea adevărului şi deci a lui Dumnezeu, ci şi ajutoare directe de sus, prin Descoperirea mai presus de fire, făcută patriarhilor. La fel, după darea Legii. După venirea Mântuitorului, Care a desăvârşit Descoperirea, cele două trepte ale Descoperirii de dinainte n-au fost înlăturate. Deci, în linii mari, Biserica admite trepte în lucrarea Descoperirii supranaturale. (mai mult…)

TAINA EVANGHELIEI

1. Taina Evangheliei este naşterea din nou, revelaţia lui Hristos, care îl prăbuşeşte pe Saul de pe drumul Damascului, din vârful nebuniei omeneşti, în adâncul smereniei şi transformării divine.

2. Această taină a creat, prin inspiraţia Sfântului Duh, oameni noi, opere noi, o istorie nouă şi o lume nouă, începând din Ziua Rusaliilor. Fenomenul acesta a fost singurul activ şi durabil, fiindcă era izvorât şi alimentat din revărsarea Vântului Ceresc.

3. Toate celelalte lucrări până la aceasta au încetat ca nişte vulcani stinşi. O gheaţă veşnică s-a întins peste toate – şi tot ce a mai rămas după ele este numai o amintire searbădă şi moartă.

4. Lucrarea Evangheliei vii este pretutindeni un fenomen, un miracol, un vulcan mereu în plină erupţie, creând opere mereu noi, prin oameni mereu noi.
5. Secretul acestui fenomen este descoperirea personală a lui Hristos, într-un moment crucial al fiecărui om. Clipa iluminării, fulgerul unui legământ ca o sudură albă şi totală care trece apoi peste timp, peste via¬ţă, peste moarte şi veşnicie, fără formalism şi fără schemă. (mai mult…)

Să n-ajungi prea târziu

Să n-ajungi prea târziu în har,
să nu-ţi pierzi locul sfânt promis,
căci în zadar, – vai, în zadar
ajungi când uşa s-a închis;
– mulţi vor veni-n zadar
când nu va mai fi har!…
şi uşa s-a închis…

Să n-ajungi prea târziu,
să nu plângi în pustiu,
să nu aştepţi pân’ la apus
– acum vin la Iisus! (mai mult…)

Când începem să ne gândim la sfârșitul nostru și la mântuire, atunci mergem împotriva celui rău

Citești ziarele lumești sau revistele: se citesc ușor și plăcut, toți cred în ele ușor. Însă hai să citim ziare duhovnicești sau, mai ales, cărți bisericești, sau de rugăciuni… Îi este greu inimii și te vor chinui îndoielile și necredința și o anumită întunecare și dezgust. Mulți mărturisesc acest lucru. De ce se întâmplă acest fapt? Nu din firea, desigur, a cărților, ci de la firea cititorilor, de la calitatea inimii lor și, mai important, de la diavolul, dușmanul omenirii, dușmanul tuturor lucrurilor sfinte. El ia cuvintele din inima lor. Atunci când citim lucrări lumești nu ne plictisim, și ele nu ne plictisesc. De îndată ce trecem la cărți sfinte, când începem să ne gândim la sfârșitul nostru și la mântuire, atunci mergem împotriva celui rău, îl irităm, chinuim răutatea sa și iată că se năpustește asupra noastră și ne chinuie și el pe noi – ce este de făcut? Nu lăsați lucrul cel bun, citirea care este folositoare sufletului, rugăciunea, trebuie să răbdați și prin răbdare vă veți mântui. „Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre” (Luca 21,19) – spune Domnul.

Sfântul Ioan de Kronstadt, Cum ne mântuiește Dumnezeu. Sfaturi de urmat pentru toată vremea, traducere din limba rusă de Corina-Alexandra Toader, Editura Sophia, București, 2012, pp. 222-223

Dedublarea în creştinism nu-şi are locul…

Este un moment in timpul Sfintei Liturghii, în care preoţii se îmbrăţişează şi îşi spun:
– Hristos în mijlocul nostru!
– Este şi va fi!
– Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor amin!
În trecut, acest lucru îl făceau şi credincioşii în biserică, dar s-a renunţat la această practică.
Am participat de câteva ori la Sfânta Liturghie, într-o biserică unde credincioşii au păstrat, sau au redescoperit acest obicei.

Vreau să vă spun că nu am văzut niciodată mai real prezenţa lui Hristos în cel de lângă mine, ca în acele momente. Cum spune părintele Arsenie Boca într-o rugăciune: Doamne, Cela ce vii în taina între oameni…
Exact asa e in acele clipe. Hristos vine în taina, te prinde de mână şi-ţi spune că a fost, este şi va fi singurul liant care poate să lege sufletele!

În această sinceritate cred! În care nu mai trăim noi, ci Hristos trăieşte în noi! Să-L cunoaştem pe Hristos! Să ne unim cu Hristos! Să trăim cu Hristos! Atunci vom ştii ce înseamnă să iubim cu adevărat pe oameni! (mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur – Despre relaţia dintre bărbat şi femeie ( IV )

(Migne, P. G. 61,211-224)

7. Însă nu lua aminte numai la acestea, ci, spunând acestea, cercetează şi cele de dinainte: cum slujnica a ocărât-o, cum s-a lăudat înaintea stăpânei. Şi ce era mai dureros decât asta pentru o femeie liberă şi cu bunăcuviinţă? Aşadar, să nu aştepte femeia virtutea bărbatului, şi atunci [numai] să o dea pe a ei. Căci asta nu e nimic mare. Nici, iarăşi, să nu aştepte bărbatul buna rânduială a femeii, şi atunci [numai] să filosofeze. Căci nici asta nu e vreo ispravă. Ci fiecare, după cum am spus, să dea cel dintâi cele ale sale.

Căci dacă celor din afară care ne pălmuiesc obrazul drept trebuie să le dăm şi celălalt obraz, cu mult mai mult trebuie să  suferim pe bărbatul obraznic.Şi nu spun asta ca femeia să fie lovită. Să nu fie! Căci acest lucru este cea de pe urmă ocară [hybris], nu pentru cea lovită, ci pentru cel ce loveşte, însă chiar dacă dintr-o împrejurare oarecare ai parte, femeie, de un astfel de bărbat, nu te necăji, ci cugetă că ai plată pusă deoparte pentru acestea şi laudă în viaţa aceasta. (mai mult…)

WhatsApp chat