Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Calea spre Patria cerească

Calea spre Patria cerească

Calea spre Patria cerească

Să dorim cu ardoare, fraţilor, propria noastră patrie; iar pământul acesta al exilului care încă ne desparte de ea, să-l răbdăm, dar să nu-i dăruim inima noastră; să ne grăbim totuşi. Ce ne‑ar putea reţine aici? Ce-aţi putea iubi în veacul acesta? Chiar şi iubirea pe care o avem pentru părinţii noştri, pentru soţiile noastre, copii, pentru bogăţiile noastre, de câtă suferinţă nu este ea urmată! Câtă frică naşte! Nu este loc să ne stabilim aici. Grăbindu-ne, să aspirăm spre bunătăţile cele veşnice, fără să ne temem ca veacul acesta ne târăşte în prăbuşirea lui. Să pregătim proviziile noastre pentru drum, să urcăm în corabia credinţei şi a crucii, să luăm nădejdea drept ancoră a mântuirii noastre, să întindem ca nişte frânghii diferitele noastre virtuţi, dragostea să ne slujească de pânze, drept vânt propice să cerem Cuvântul lui Dumnezeu; să ne curăţim sufletele noastre de orice păcat şi conştiinţa noastră prin milostenii. Nimic să nu oprească mersul corăbiei noastre; să ostenim mâinile noastre la lucru. Şi le ostenea, pentru a se curăţi, cel ce zicea: „Noaptea spre El se ridică mâinile mele şi nu m-am înşelat” (Ps 76, 2). Să nu adormim în păcatele noastre: sunt uşoare, dar multe. Un val puternic şi furios se aruncă asupra corăbiei şi o ameninţă cu naufragiul; o undă amară intră prin crăpături şi, adunându-se în cală, ameninţă cu atâta nenorocire, dacă nu suntem atenţi să o respingem imediat. Să ne grăbim deci să curăţim scursurile şi să nu neglijăm mila, căci mila izbăveşte de la moarte şi curăţă păcatele[1].

Harul lui Iisus Hristos fie sprijinul nostru, iar noi să glăsuim strigătul marinarilor, cântarea cea dulce: Aliluia, să intrăm imediat cu bucurie şi în siguranţă în veşnica şi fericita Patrie. Să nu se teamă sufletul nostru de marea aceasta adâncă, adică de veacul de acum, ale cărui puteri se ridică asupra noastră cu valuri apăsătoare, cu nesfârşită vâltoare. Deoarece şi-au pus toată nădejdea lor în Dumnezeu, mulţimea cea nenumărată a sfinţilor au dispreţuit valurile, le-au călcat în picioare şi, mergând pe ape, au ajuns sănătoşi şi teferi în Patria cea veşnică. Dar iată, venind un vânt furios, o furtună violentă (şi, pentru fiecare dintre noi, furtuna aceasta e propria lui lăcomie) şi se clatină credinţa pe mare, imediat să strige Petru: „Doam­ne, pier!”; iar Cel ce pentru noi a cutezat să meargă pe ape, să dea mâna Sa celui ce se îneacă şi să nu-l lase să piară[2].

Vedeţi pe Pavel nu doar urcând pe corabie, ci el însuşi angajându-se şi chemând pe toţi fraţii să-i urmeze. Atunci când spunea: „Deoa­rece aveţi mâncare şi haine, să ştiţi să vă mulţumiţi cu ele” (I Tim 6, 8), nu voia el oare să ne arate cu ce provizii trebuie să ne înzestrăm? Când spunea: „Departe de mine să mă laud, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea e răstignită pentru mine şi eu răstignit pentru lume” (Gal 6, 14), nu făcea altceva decât să intre în corabie. Când spunea: „Ca aleşi ai lui Dumnezeu, îmbrăcaţi-vă cu bunătate, smerenie, îndelungă răbdare, blândeţe”, însemna pentru el a întinde frânghiile. Când spunea: „Rămân credinţa, nădejdea, dragostea, cea mai mare însă între cele trei este dragostea” (I Cor 13, 13), îşi aşeza pânzele. Când zicea: „Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască în voi din belşug” (Col 3, 16), chema vântul cel bun. Când zicea: „De aceea, cât avem vreme, să ne arătăm neobosiţi spre a face binele tuturor” (Gal 6, 10), sau iarăşi: „Lucrând cu propriile voastre mâini” (I Tes 4, 11), nu poruncea oare să golim cala? Când zicea: „Prin har sunteţi mântuiţi” (Ef 2, 8), cerea o stăpânire ocrotitoare. Când zicea: „Cântând psalmi şi imne din adâncul inimilor voastre slavei lui Dumnezeu” (Ef 5, 19), ne învăţa pe noi care trebuie să fie strigătul marinarilor. Când zicea: „Am fost mântuiţi prin nădejde” (Rom 8, 24), arunca ancora în inima credincioşilor. Când zicea: „Ierusalimul cel de sus este liber, el este mama noastră” (Gal 4, 26), ne arăta Patria. Când zicea: „O, moarte, unde este boldul tău? Să dăm slavă lui Dumnezeu, Care ne-a dăruit biruinţă prin Iisus Hristos Domnul nostru” (I Cor 15, 55-57), nu mai era el expus primejdiilor mării şi gusta toate bucuriile Patriei? Acestea ai învăţat, acestea ai făcut, o, minunat cârmaci, o, renumit învăţător şi doctor! Şi, dacă ai ajuns atât de repede în Patrie, aceasta pentru că, înainte de a da lecţii, ai dat exemplu.

[1] Tob 4, 11

[2] Mt 14, 25-32

Opuscule / Fericitul Augustin ; trad.: protos. dr. Arsenie Obreja. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *