Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Adânciri în Evanghelia Mântuitorului

Adânciri în Evanghelia Mântuitorului

„MERGEŢI, VĂRSAŢI PE PĂMÂNT CELE ŞAPTE CUPE ALE MÂNIEI LUI DUMNEZEU”…

Cu adevărat, trăim vremuri biblice. De ani de zile, Dumnezeu a început a grăi cu oamenii prin semne şi arătări cereşti. Şi războiul a fost un astfel de semn, şi răutăţile şi greutăţile de după război sunt un astfel de semn, şi vremile grele: potopurile, furtunile, seceta, greutăţile etc., sunt un astfel de semn… prin care Dumnezeu îi cheamă pe oameni la întoarcere din căile cele rele. Dar oamenii nu se întorc, ci tot mai răi şi mai răi se fac. Cu adevărat, se împlineşte în zilele noastre proorocia din Apocalipsa, pe care o arată chipul de alături.

„Şi am auzit glas mare zicând celor şapte îngeri: «Mergeţi şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu». (mai mult…)

TRĂIM VREMURI BIBLICE

Imaginea de mai sus arată una din vedeniile Evan­ghelistului Ioan istorisite în Apocalipsa, la cap. 6. Când citeşti în Biblie această vedenie, parcă vezi în ea istoria vremurilor noastre. Iată mai jos această vedenie:

„Şi am văzut – scrie Evanghelistul Ioan – când a deschis Mielul (Iisus) una din cele şapte peceţi… şi mi‑a zis: «Vino şi vezi». Şi am văzut şi iată un cal alb; şi cel ce şedea pe el avea arc; şi s-a dat lui cunună şi a ieşit biruind şi ca să biruiască.”

Vedenia aceasta înseamnă biruinţa Evangheliei lui Iisus Hristos pe pământ, adică binele, pacea şi iubirea între oameni.

„Şi când a deschis a doua pecete, am văzut şi iată alt cal, roşu; şi celui ce şedea pe el s-a dat lui să ia pacea de pe pământ şi ca unul pe altul să se junghie; şi s‑a dat lui sabie mare”… (mai mult…)

„NOE! FĂ-ŢI CORABIE DIN LEMNE CE NU PUTREZESC”…

In imaginea de mai sus se vede cum îi arată Dumnezeu lui Noe să-şi facă corabie de mântuire şi de scăpare din potop.

„Şi a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: «Umplutu-s-a pământul de nedreptate şi, iată, voi pierde pe oameni şi pământul. Iar tu fă-ţi corabie din lemne neputrezitoare, în patru muchii… Şi aşa vei face corabia: de trei sute de coţi va fi lungimea şi de cincizeci de coţi lăţimea şi de treizeci de coţi înălţimea; şi o fereastră să faci corăbiei…» Şi a făcut Noe toate câte i-a poruncit lui Domnul Dumnezeu şi scăpă din potop… (Citiţi pe larg această istorie la Facere, cap. 6.)

Să luăm aminte că istoria lui Noe cu clădirea coră-biei este plină de învăţătură sufletească pentru noi. Şi tu, dragă cititorule, trebuie să fii un Noe clăditor de co-rabie. Întocmai cum a clădit Noe corabie să scape de potop, aşa trebuie să lucrezi şi tu la corabia mântuirii tale sufleteşti, ca să fii gata pe când vine potopul morţii şi să poţi scăpa de pieire sufletească. Lui Noe îi arăta Dumnezeu în amănunt cum să-şi lucreze corabia mântuirii. Tot aşa şi ţie, şi mie, iubite cititorule, Dumnezeu ne arată amănunţit cum să ne lucrăm corabia mântuirii sufleteşti. Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, din Evan¬ghelie, din biserică ne spune şi nouă şi ne arată lămurit cum să clădim bârnă de bârnă şi cui de cui corabia mântuirii sufleteşti. Planul mântuirii noastre sufleteşti se află spus aşa de frumos, de limpede şi de amănunţit în Biblie, în cartea pe care a lăsat-o Dumnezeu pe pământ; şi tu, cititorule, nu citeşti acest plan, nu vrei să-l afli şi nu vrei să te apuci de lucru? (mai mult…)

„ŞI A BĂUT NOE DIN VIN ŞI S A ÎMBĂTAT”…

Imaginea de alături arată o întâmplare pe care o cunoaştem încă din pruncie, de când umblam la şcoală. E întâmplarea cu Noe când s-a îmbătat. Despre Noe ne spune Biblia că, după ce a scăpat de potop şi a ieşit din corabie, „s-a făcut lucrător de pământ şi a sădit vie”. Scăpat din potop şi împăcat cu Dumnezeu, Noe şi feciorii lui trăiau în pace şi fericire. Dar într-o zi ce s-a întâmplat? „Şi a băut Noe din vin şi s-a îmbătat”, ne spune Biblia. Şi din această beţie ce a ieşit? Ham a râs de goliciunea tatălui său şi pentru asta Noe l a blestemat, zicând: „Blestemat să fie Ham, pruncul meu , şi să fie slugă fraţilor săi”. (Citiţi pe larg în Biblie, la Facere 9, 20-28.)

Când eram la şcoală, dascălul stăruia asupra greşelii lui Ham care a râs de tatăl său. Toată lecţia dascălului se descărca în capul bietului Ham, iar despre beţia lui Noe nimic rău nu se pomenea. Greşeala lui Ham a fost mare, aceasta e adevărat. Dar nici greşeala lui Noe n-a fost mai mică. Izvorul greşelii lui Ham e a se căuta tocmai în vorbele: „şi s-a îmbătat Noe”; pentru că, de nu se îmbăta Noe, nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greşelile şi păcatele. Ham a început a râde, iar Noe a început a… blestema. (mai mult…)

PÂINE (MANĂ) DIN CER ŞI APĂ DIN STÂNCĂ…

Imaginea de mai sus ne arată întâmplarea israe­liţilor în pustie, când Dumnezeu le-a dat mană din cer şi apă din stâncă.

„Şi a cârtit toată adunarea fiilor lui Israel împotriva lui Moise, zicând: «Mai bine am fi murit bătuţi de Domnul în pământul Egiptului, când şedeam lângă oalele cu carne şi mâncam de ne săturam, decât să murim în pustia asta». Şi a zis Domnul către Moise: «Iată, Eu voi face să plouă pâine din cer…» Şi s-a făcut seară, iar dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s-a luat roua, iată, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe… Şi fiii lui Israel întrebară: «Ce este aceasta?» Şi Moise zise: «Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Dumnezeu spre mâncare…»”

Moise a poruncit să strângă mană fiecare câtă îi trebuie pe o zi. Unii însă au strâns mai multă, dar aceasta „a făcut viermi şi s-a împuţit. Şi a zis Moise: «Şase zile veţi aduna mană, dar a şaptea zi nu veţi afla». Şi au ieşit unii din popor să adune – în ziua Domnului – şi n-au aflat”.

Pe urmă, poporul murmura, căci n-avea apă. Şi Dumnezeu îi zise lui Moise: „Loveşte cu toiagul piatra Horeb şi Eu voi sta acolo şi vei lovi piatra şi va ieşi dintr-însa apă. Şi Moise a făcut aşa”… (Citiţi pe larg la Ieşire, cap. 16 şi 17.) (mai mult…)

„Predica de pe Munte“

Un mare învăţat spune că nu s-a rostit şi nu se va rosti niciodată în această lume o altă predică ce ar putea să o întreacă în adâncime pe aceasta. Ce ne spune Mântuitorul în predica celor nouă fericiri? Ni-i înşiră pe cei ce vor fi cu adevărat fericiţi în lumea aceasta şi în cealaltă. Dar ce băgăm de seamă?

Nici una din cele nouă fericiri nu vorbeşte de bogăţie lumească, nici de mărire omenească, nici despre bani, averi şi plăceri.

Fericirea pe care a făgăduit-o Mântuitorul este înlăuntrul omului şi pleacă dinlăuntru în afară.

Mântuitorul face fericiţi pe cei blânzi, pe cei milostivi, pe cei curaţi la inimă, dar toate acestea pleacă din lăuntrul omului; acolo e mila, pacea, dreptatea şi acolo e şi inima curată. Spre deosebire de această fericire adevărată, noi căutăm o fericire ce pleacă din afară înlăuntru. (mai mult…)

La picioarele Crucii se poate afla taina mântuirii sufleteşti

Din toate părţile primesc întrebări despre tainele mântuirii sufleteşti. Taina cea mare a mântuirii sufleteşti se poate afla numai la picioarele Crucii. Înţelesul şi taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îţi pui în gând să ieşi mai întâi din răutăţi ca să te faci un creştin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufleteşti stă tocmai în aceea ca păcatele şi răutăţile să te doboare la picioarele Crucii… Să cazi la picioarele Crucii doborât de greutatea păcatelor… Să cazi plângând la picioarele Crucii, aşa cum eşti, plin de răutăţi. Carul mântuirii tale sufleteşti atunci începe a porni la drum, când simţi că te înăbuşă răutăţile şi cauţi o scăpare, când simţi o pieire şi cauţi o mântuire, când te simţi într-o prăpastie şi cauţi o ieşire, când te simţi în întuneric şi doreşti o lumină, când simţi că te-a schilodit păcatul, când simţi că te-a orbit patima, când simţi că nu mai poţi sta şi umbla pe picioarele tale şi strigi cu lacrimi din adâncul sufletului: „Iisuse Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduişte!“ Să cauţi mai întâi să te faci bun şi apoi să pleci la Domnul ar însemna să înjugi boii înapoia carului. (mai mult…)

Pilda cu aluatul

Şi iarăşi a zis (Iisus): Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dum­nezeu?

Asemenea este aluatului pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit totul (Lc 13, 20-21).

O femeie pune de seara aluat în trei măsuri de făi­nă. Dimineaţa când se scoală, o minune… Află dospită toată plămădeala şi pe urmă se dospeşte toată făina. Ce mare putere are aluatul! Un astfel de aluat dos­pitor de lucruri minunate este şi în lumea cea sufletească. Acest aluat este credinţa cea vie în Dumnezeu şi în Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Este acesta un aluat plămădit cu sângele Domnului care „ne curăţeşte pe noi de orice păcat” (I In 1, 7). O, ce lucruri minunate face şi dospeşte acest aluat în lumea cea sufletească! Precum aluatul dospeşte toată făina în care e pus, aşa şi acest aluat dospeşte toată fiin­ţa omului când omul îl pune în făina vieţii sale. Când în făina vieţii tale ai pus aluatul Evan­gheliei, alu­atul cre­dinţei în Dumnezeu şi în Jertfa Mân­tuito­rului, atunci acest aluat deodată, ca prin minune, începe să-ţi dos­pească toată fiinţa ta, toate simţirile tale, toate gân­dirile tale, toată judecata, toată vederea, toate umblările, toate lucrările tale. Când a apucat acest aluat în făina vieţii tale, atunci începi altcum să simţi, altcum să vezi, alt­cum să vorbeşti şi altcum să trăieşti. Când a apucat acest aluat în făina vieţii tale, atunci el lucrează cu pu­tere şi îţi dă şi ţie putere ca să fii şi să te faci „frământă­tura nouă” (I Cor 5, 7) „făptură nouă” (II Cor 5, 17). Fără acest aluat şi fără această dospire nu este şi nu poate fi mântuire sufletească. Taina mântuirii sufleteşti începe din clipa când în făina vieţii tale, în plămădeala vieţii tale, ai pus aluatul Evangheliei, ai pus un aluat nou care să dospească o viaţă nouă cu Domnul. Orice hotărâre contra păcatelor, fără acest aluat şi fără această dospire, n-ajunge nimic. Sunt destui care predică foarte fru­mos despre Hristos, dar nu trăiesc o viaţă cu Hristos, pentru că viaţa lor nu e dospită de aluatul Evangheliei. (mai mult…)

CUVÂNTUL ŞI PAZA DOMNULUI

1. Slăvit să fie Domnul, căci El a avut milă şi de mine – şi, în cele mai lungi vremuri din toată viaţa mea, Cuvântul sfânt mi-a fost un însoţitor nedespărţit şi îngerii Domnului mi-au fost nişte paznici bucuroşi. Ce fericite au fost pentru mine aceste vremuri! Şi ce binecuvântate au fost aceste drumuri, însoţit de El şi păzit de ei!

2. Ce bine a fost când, Cuvântul Domnului, cu dragoste l-am întrebat, l-am ascultat şi l-am urmat oriunde m-a chemat sau m-a trimis.
Când, dacă m-a mustrat, nu l-am îndepărtat, nici nu i-am pus pe gură palma vinovată.

3. Ce bine a fost când Cuvântul Domnului m-a lovit peste păcat, iar eu nu m-am ridicat împotriva lui!
Când mi-a străpuns adânc inima, pentru a îndepărta din ea microbul îndărătniciei, al nepăsării şi al trufiei, iar eu nu m-am ridicat cu vrăjmaşă împotrivire, să nu-L ascult.

4. Atunci şi el mi-a devenit tot mai bun prieten şi tot mai dulce mângâietor.
Prin flăcări a fost cu mine şi m-a scos din ele, având ochii inimii nespus mai pătrunzători decât îi aveam mai înainte.
Din valuri m-a scos cu o înţelegere mai limpede şi mai înaltă
şi nu mai doresc să se coboare el la mine, ci doresc să mă sui mereu eu spre el. (mai mult…)

Fericiţi veţi fi când…

Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte şi, aşe­zân­du-Se, ucenicii Lui au venit la El.

Şi, deschizându-Şi gura, îi învăţa, zicând:

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

Feriţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri… (Mt 5, 1-12).

 

Evanghelia aceasta e cunoscută în Biblia Noului Testament sub denumirea „Predica de pe Munte”, pentru că Mântuitorul a rostit-o stând sus pe o colină. (mai mult…)

WhatsApp chat