Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Alergarea Stãruitoare

Alergarea Stãruitoare

Hristos nu te-a trimis să faci partidă şi prozeliţi …

Fereşte-te a te mai grăbi să „botezi”, adică a chema prea stăruitor şi prea grăbit sufletele să se predea neapărat la chemarea ta.
Nu cumva aceştia să fie numai nişte chemaţi ai tăi, şi nu ai Duhului Sfânt.
Nişte născuţi de tine, şi nu nişte născuţi de Dumnezeu (In 1, 13).

Teme-te, teme-te de păcatele tale, dar teme-te şi mai mult de ale altora, pe care le-ar face ei în contul tău.
Căci de ale tale poţi să te fereşti ori să te pocăieşti, dacă le-ai făcut. Dar cum te vei putea feri sau pocăi de ale lor?
Băgaţi bine de seamă că aproape nici unul din cei care au ajuns dezbinători şi tulburători în Lucrarea Domnului n-au venit pe cale cinstită în Lucrarea aceasta.
Totdeauna e ceva dubios în felul cum au apărut ei în mijlocul adunării frăţeşti.
Aproape despre nici unul nu se ştie precis nimic bine.
Nu se ştie când s-au predat ei Domnului,
cine a fost martor la legământul lor,
cine i-a primit în Lucrarea sfântă
şi când au intrat în ea… (mai mult…)

” O, sfinţi părinţi adevăraţi, – unde sunteţi astăzi?…”

Când eşti un fariseu, spui: Îţi mulţumesc, Doamne, că eu nu sunt atât de rău ca alţii sau chiar ca acest vameş… Când eşti un ticălos şi un desfrânat, totdeauna te vei compara cu alţii şi vei zice: Oricum, tot nu sunt ca ăla sau ca aia…

Dar şi când eşti smerit te vei compara cu vameşul şi vei zice: O, de-aş ajunge să mă pocăiesc şi eu ca el! Sau când eşti răbdător, vei arăta spre Iov sau spre Hristos – şi vei zice: O Doamne, ce este răbdarea mea pe lângă răbdarea aceasta!… Sau când eşti în suferinţă, vei zice: Ce este suferinţa mea pe lângă cele pe care le-ai îndurat Tu, Domnul meu, – şi înaintaşii mei sfinţi!… Ce greu este, într-adevăr, să te dai pildă pe tine însuţi! (mai mult…)

DARURILE DUHULUI SFÂNT (II)

11. Fraţii şi surorile mele, fiţi cu foarte multă luare-aminte la oricine vă iese înainte când voi vă veţi pregăti de rugăciune, de adunare sau de biserică.
De cele mai multe ori acela este un duh trimis de satana, ca să vă oprească, să vă încurce şi să vă tulbure.
Nu vă lăsaţi împiedicaţi de ameninţările lui.
Nu vă lăsaţi abătuţi din drum de chemările lui.
Nu vă lăsaţi încântaţi de laudele lui.
Nici tulburaţi sau necăjiţi de insultele şi de hulele lui.
Fie-vă hotărârea nestrămutată,
fie-vă paşii neabătuţi,
fie-vă sufletul tare şi fie-vă gândul netulburat. (mai mult…)

DARURILE DUHULUI SFÂNT

1. Despre vorbirea în limbi, care părea în primul veac creştin că este un dar prea puţin răspândit şi încurajat, nu se vorbeşte în Biblie decât celor din Corint – şi nici bine, nici rău.
Pe când despre calea cea nespus mai bună decât toate de la I Corinteni 13 – şi din care izvorăsc şi se întreţin toate darurile Duhului –, ce minunat vorbeşte Biblia şi ce mult o recomandă şi o doreşte ea în toate versetele tuturor scrierilor sale!

2. La fel şi noi, – cred că nu este bine să dispreţuim nici un dar pe care noi nu-l avem, dar îl au alţii, – dacă într-adevăr acesta este un dar adevărat, iar nu o prefăcătorie şi o imitaţie înşelătoare a unui duh viclean.
Această deosebire a duhurilor este iarăşi un dar ceresc… Şi acest dar, Dumnezeu îl dă fiecărui cuget curat şi smerit, fiindcă de el avem neapărată nevoie oricare dintre noi, pentru că mulţimea duhurilor înşelătoare s-a năpustit acum ca o hoardă de lăcuste peste tot ogorul Evangheliei. (mai mult…)

ALERGAREA STĂRUITOARE (II)

10. Când Sfântul Pavel vorbeşte despre darurile Duhului Sfânt în Biserică, el arată că acestea toate sunt date cu un singur scop: pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire pentru zidirea trupului lui Hristos – care este Biserica Sa,
– până ce vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei… în Hristos. La starea de om mare (matur duhovniceşte) la statura plinătăţii…
Şi acesta a rămas pe totdeauna scopul Duhului Sfânt cu ele.
Fericit acela care slujeşte numai acestui scop divin. (mai mult…)

ALERGAREA STĂRUITOARE

1. Sufletului care trăieşte în credinţă frumos, curat, credincios şi smerit,
care umblă în dragoste mărturisind, rugându-se, lu-crând şi făcând binele
şi îşi sfârşeşte viaţa în acestea, alergând cu stăruinţă ca un erou, rodind ca un pom cu roade dulci în orice vreme,
veghetor ca un slujitor vrednic, găsit treaz la orice strajă a nopţii,
ca un ostaş viteaz apărând frumos postul încredinţat lui şi împlinindu-şi cu dăruire totală misiunea pentru care a fost ales,
lauda îi va fi mare pentru Hristos înaintea oamenilor, – iar lauda Lui pentru el va fi mare înaintea Tatălui Ceresc şi a îngerilor Lui (Lc 12, 8).
Iar cununa şi răsplata îi vor fi negrăite şi strălucite…

2. Iată cel dintâi lucru care se cere să-l aibă neapărat în alergarea lui un om al lui Dumnezeu: bunătatea.
Nici un lucru nu poate fi mai frumos şi mai de preţ la un om credincios decât a fi bun. Nici predicile lui, nici învăţătura lui, nici cântările lui nu-i pot înlocui bunătatea inimii când n-o are.

3. Bunătatea adevărată le cuprinde pe toate celelalte virtuţi creştine!
Dragostea, mila, smerenia, dărnicia, evlavia sunt cuprinse în bunătate – şi toate lucrează prin ea.
Nimic nu-l arată pe un om ce are în el ca bunătatea inimii lui.
În orice fel, în orice loc şi în orice vreme.
Faţă de orice semen, faţă de orice lucru, faţă de orice făptură.

4. Cum ştim să predicăm, nu ne pot auzi toţi.
Cum ştim să scriem, nu ne pot citi toţi.
Cum ştim să cântăm, nu pot afla toţi.
Cum suntem de deştepţi, nu ne pot cunoaşte toţi – şi la prea puţini poate le pasă de aceste calităţi ale noastre.
Dar cum suntem de buni şi de blânzi – asta o văd toţi, o aud toţi, o află toţi.
Iar Cuvântul lui Dumnezeu spune: blândeţea (bu-nătatea) voastră să fie cunoscută de toţi oamenii: Domnul este aproape.

5. Binecuvântat este şi binecuvântat să fie în veci slujitorul bun care se pune el însuşi garant pentru unul pe care el îl ştie şi mai bun, când acesta este încă necunoscut. Primind astfel de bunăvoie, pentru cinstea Domnului său, să treacă în umbră el, pentru ca o lumină mai mare ca a lui să-i ia locul de cinste, pentru a-L sluji şi mai frumos pe Dumnezeu.

6. Binecuvântat este şi acela căruia, dându-i-se un loc mai dintâi, – după ce ajuns acolo, nu-l face de ruşine sau de minciună pe cel ce l-a ajutat să ajungă.
Şi nu uită niciodată că locul lui se datorează dragostei şi încrederii care i-au fost arătate lui de un om bun al lui Dumnezeu.

7. Lucrarea lui Dumnezeu este foarte felurită şi larg cuprinzătoare, aşa cum este şi viaţa şi cum sunt stările şi locurile oamenilor pe pământ.
Dar, oricâte lucrări diferite ar avea unii şi alţii, calitatea de oameni o au toţi. Şi aceasta trebuie să-i fie recunoscută fiecăruia.
Dreptul la viaţă îl au toţi,
dreptul la credinţă îl au toţi,
dreptul la o convingere îl au toţi
– şi aceste drepturi trebuie să-i fie recunoscute şi respectate fiecărui om, de către fiecare om.
Dar aceste drepturi au toate marea şi unica lor obligaţie pentru fiecare om: de a-L recunoaşte pe Dumnezeu ca Făcător şi ca Binefăcător al său
– şi de a se supune cu totul ascultării de voia Sa.

8. Oricine pretinde drepturile de om trebuie să se supună obligaţiilor omului, care cuprind în ele însele respectul şi tăcerea mai ales în faţa lucrărilor lui Dumnezeu care trec peste înţelegerea noastră.
Şi care sunt altfel de cum le-am vrea noi.
9. În Cuvântul Sfânt al Domnului se arată că ordinea în care a rânduit Dumnezeu darurile Duhului Sfânt în Biserica Domnului Iisus este aşa: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători, apoi cei care au darul minunilor, apoi cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi (I Cor 12, 28; Ef 4, 11).
Dar oamenii de azi au inversat această ordine, punând în primul rând pe cele din urmă – şi în ultimul rând pe cele dintâi.
De aceea nu le mai au pe cele adevărate.

10. Când Sfântul Pavel vorbeşte despre darurile Duhului Sfânt în Biserică, el arată că acestea toate sunt date cu un singur scop: pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire pentru zidirea trupului lui Hristos – care este Biserica Sa,
– până ce vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei… în Hristos. La starea de om mare (matur duhovniceşte) la statura plinătăţii…
Şi acesta a rămas pe totdeauna scopul Duhului Sfânt cu ele.
Fericit acela care slujeşte numai acestui scop divin

va urma

Alergarea Stăruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

ALERGAREA SPRE ŢINTĂ (III)

13. Credinciosul adevărat face mereu o mare deosebire între felul cum judecă lumea şi felul cum judecă Dumnezeu.
Între gândurile oamenilor şi Gândul Lui,
între căile oamenilor şi Calea Lui,
între mântuirile oamenilor şi Mântuirea Lui,
între judecăţile oamenilor şi Judecata Lui…
Şi numai atunci nu se înşală, când o face bine.

14. Înaintea oamenilor se are în vedere faţa omului, îmbrăcămintea omului, numele omului…
– înaintea lui Dumnezeu se are în vedere numai faptele omului.
Omul este în faţa lui Dumnezeu fără faţă, fără îmbrăcăminte, fără nume… – numai cu faptele sale, bune sau rele, drepte sau nedrepte, sfinte sau murdare…
Şi judecata se va rosti neşovăitoare, nepărtinitoare, negreşitoare asupra fiecărei vieţi omeneşti, potrivit cu faptele sale. Se va avea în vedere cunoştinţa omului, posibilităţile omului, starea omului – şi apoi faptele lui, în raport cu toate acestea şi pe măsura acestora.
Nici mai mult, dar nici mai puţin. (mai mult…)

ALERGAREA SPRE ŢINTĂ (II)

8. Iată făgăduinţa: Slavă, cinste şi pace va veni peste orice suflet omenesc care face binele. Da! – numai peste cel care face binele!
Nu peste cel care predică bine sau cântă bine, sau scrie bine, sau gândeşte bine – ci numai peste cel care face binele.
Fiindcă niciuna din celelalte nu-i de-ajuns să îmbrace pe un gol, să sature pe un flămând, să încălzească pe un îngheţat, să adăpostească pe un străin.
Ci numai fapta!
9. Toate celelalte urmăresc folosul eului. Numai binefacerea urmăreşte foloasele de-aproapelui.
Toate celelalte pot dovedi credinţă, dar niciuna nu poate fi socotită faptă, fără mâna care dă,
fără piciorul care aleargă,
fără umărul care poartă
sau genunchii care se roagă,
sau ochii ce plâng. (mai mult…)

ALERGAREA SPRE ŢINTĂ

1. Când ai ochii pironiţi spre ţintă, atunci toată fiinţa ta aleargă spre ea.
Spre ţinta ochilor tăi îţi aleargă atunci picioarele tale,
ţi se întind mâinile tale
şi ţi se îndreaptă toate simţurile şi mădularele fiinţei tale.
Pentru atingerea ţintei tale laşi totul şi dai totul,
– uiţi totul, jertfeşti totul şi faci totul.
O, dacă am face toţi aşa spre Ţinta noastră Iisus!

2. Când ţinta fiinţei tale este fericită, atunci tot ce dai tu pentru ea este fericit
– şi tot ce primeşti tu prin ea este la fel.
Dar când ţinta aceasta este o deşertăciune, – cât de nefericit eşti şi când alergi către ea – şi când îţi pare că ai atins-o! (mai mult…)

Unde să-mi mai aflu oare?

Traian DorzUnde să-mi mai aflu oare
un alt Dumnezeu şi cer,
dacă-mi lepăd pe Cel Unul
pentru astea câte pier?
Unde să-mi mai aflu oare
un Mântuitor la fel
ca Hristosul meu cel dulce,
dacă nu rămân cu El?

Doamne, nu lăsa, nu lăsa
să-mi despart iubirea mea
nici de Tine, nici de-ai mei,
ci să fiu pe veci cu ei. (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat