Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Avuţia Sfântului Moştenitor

Avuţia Sfântului Moştenitor

FAŢA ŞI FĂŢĂRNICIA (II)

 

10. De cuvintele cuiva poţi să nu ţii seamă,
dar de lucrările lui nu poţi să nu ţii.
Cu atât mai mult este adevărat lucrul acesta când este vorba de Hristos.
Lucrările Sale sunt materializarea, sunt întruparea Cuvintelor Sale.
Atât unele, cât şi altele sunt adevăruri.

11. Crezând Cuvântul lui Dumnezeu, crezi în lucrările Sale. Şi crezând lucrările Sale, crezi Cuvântul Său.
Pentru că fiecare cuvânt al Lui se întrupează la timpul său
într-o lucrare, într-un eveniment, într-o împlinire.
Nici un Cuvânt al lui Dumnezeu nu rămâne fără împlinire.
Fiecare ban al Domnului are acoperirea în aur. (mai mult…)

FAŢA ŞI FĂŢĂRNICIA (I)


1. Faţă are omul cinstit; făţărnicia o are omul fără cinste.
Nici copiii nu te mai cred dacă tu doar zici, dar nu faci.
Dacă îi înveţi într-un fel, dar ei văd că tu nu faci cum spui, ci faci altfel, toţi te vor socoti un mincinos. şi nici unul nu-ţi va mai da ascultarea lui de bunăvoie şi cu bucurie.
Şi cine face răul merită să fie dispreţuit.

2. Dacă se va vedea la tine nepotrivire între vorbă şi faptă,
între ce zici că eşti şi ce văd că faci,
nici cei mai neştiutori oameni nu te vor crede.
Atunci cum să te mai creadă oamenii care judecă, văzând că tu propovăduieşti într-un fel, dar faci într-altul?

3. Cum să mai creadă oamenii cuvântul tău despre înfrânare, când ei văd că tu eşti un desfrânat – în mâncare, în băutură şi în celelalte?
Cum să asculte vorba ta despre sfinţenie, când ei văd la tine nelegiuire în purtarea ta şi în familia ta?
Înainte de a mătura curtea vecinului, caută să faci curată curtea ta.

(mai mult…)

VINDECAREA ŞI MOARTEA

 

Nu există boală fără de leac.
Dumnezeu, când a îngăduit să vină pe pământ o boală, a pregătit şi leacul pentru ea.
Dar leacul trebuie căutat! Şi în aceasta stă datoria omului şi ispăşirea păcatului care i-a adus boala.
Leacul trebuie însă căutat la timp.
Şi acolo, în singurul loc unde se află, adică în Iisus Hristos.
O Doamne, ajută-ne pe toţi să-l aflăm în Tine.
Amin.

1. Hristos Iisus a venit să vindece ceea ce era pe moarte, ba chiar ceea ce era mort,
adică pe aceia care nu mai aveau absolut nici o cale şi nici o nădejde de scăpare.

2. Hristos Domnul a venit să-i izbăvească pe cei robiţi,
adică pe aceia care, prin ei înşişi sau prin alţii din afară, nu mai puteau avea absolut nici un alt mijloc de izbăvire şi nici o nădejde, cât de îndepărtată, de vreo răscumpărare (Isaia 61, 1-3; Evr 2, 14-15).
O, ce Mântuitor minunat este El!

3. Pentru că nici unul dintre cei pierduţi nu-L cu-noştea pe Izbăvitorul trimis să-i scape – fiindcă Faţa Lui era acoperită, iar ei nu ştiau unde şi cum să-L caute – îi căuta mereu El pe ei.
Domnul Iisus trecea anume prin casele pe unde ză-ceau cei bolnavi şi îi căuta El, să-i vindece.
Umbla pe drumurile pe unde rătăceau cei pierduţi, ca să-i mântuiască
şi mergea prin locurile pe unde pribegeau ei fără nădejde şi sufereau fără mângâiere ei, cei nefericiţi, pentru care venise El anume ca să-i caute şi să-i ajute.

4. Acolo unde nici măcar ucenicii lui Iisus nu văd nimic şi nu pot descoperi nimic, Hristos vede totul şi descoperă comori nepreţuite, de credinţă şi de fru-museţe sufletească,
fiindcă El vede şi aude toate cele ascunse. Dar oa-menii nu.

5. Suflete părăsite, pe care nimeni nu vă iubeşte şi nu vă caută,
nu vă părăsiţi nădejdea şi nu vă lăsaţi doborâte de întristare nici chiar când vi se pare că toţi v-au uitat.
Nu vă pierdeţi nici atunci când veţi vedea că până şi ucenicii Domnului nu vă mai văd şi nici chiar când şi aleşii Lui vă uită.
Căci Domnul Iisus totdeauna vă vede, vă aude şi vă ştie inima.
Nădăjduiţi în El!

6. O, ucenici ai lui Hristos, nu treceţi niciodată nepăsători pe lângă nimeni din cei ce zac în jurul vostru robiţi de orbia sufletească.
Dacă mergeţi după Hristos, faceţi şi voi ca Domnul:
căutaţi-i pe cei orbi din naştere, pe cei neîntorşi la Dumnezeu şi pe cei care nu L-au cunoscut pe Hristos niciodată,
pe cei care n-au primit lumina Duhului şi nu se pot bucura de ea.

7. Nu treceţi nepăsători pe lângă nimeni, ci apro-piaţi vă până lângă fiecare cu un cuvânt, cu un gest de iubire, cu o dovadă de bunătate, de înţelegere şi de prietenie.
Mulţi dintre ei tânjesc de mult şi însetează după lumină, dar încă nimeni nu s-a apropiat şi nu s-a oprit lângă sufletul lor cu milă şi cu bunătate până acum, ca să li L vestească pe Hristos.
Ei vă aşteaptă şi acum pe voi.

8. Pe voi vă aşteaptă vecinii voştri cu care glumiţi poate, vă bucuraţi poate, vă împrumutaţi poate şi vă ajutaţi.
La care v-aţi dus de multe ori pe zi după de toate, dar la care nu v-aţi dus poate niciodată în viaţă până acum numai pentru ca să le spuneţi despre Hristos şi despre mântuirea sufletului lor.
Mergeţi acum şi numai pentru asta!

9. Pe voi vă aşteaptă rudele voastre cu care adesea aţi ospătat,
cu care v-aţi împărţit averea sau banii, dar cu care n-aţi stat poate niciodată încă de vorbă până astăzi nu-mai despre Dumnezeu şi despre mântuirea sufletului lor.
Acum vorbiţi-le numai despre asta!

10. Pe voi vă aşteaptă cei cu care locuiţi în acelaşi sat sau oraş,
cei cu care munciţi împreună,
cei pe lângă care treceţi zilnic încoace şi încolo,
dar faţă de care nu v-aţi făcut încă datoria de uce-nici ai lui Hristos.
Opriţi-vă lângă ei astăzi. Şi faceţi-vă datoria asta.

11. În viaţa noastră pământească există o nesăturată poftă de a-l pândi pe altul.
O dorinţă aprinsă avem fiecare dintre noi de a afla tainele aproapelui nostru.
O pornire vinovată de a-l dezgoli pe semenul nostru, aflându-i păcatele lui ascunse, ca să le ştim şi să le judecăm.
O sete chinuitoare după cunoaşterea vieţii celor din jurul nostru, după aflarea scăderilor şi slăbiciunilor lor,
ca apoi să-l putem dispreţui, şi cleveti, şi înjosi cât mai mult pe semenul nostru.
Ca o fiară care pândeşte altă fiară, ca să o sfâşie.

12. Totuşi ce întrebare ciudată au pus ucenicii: Cine a păcătuit, omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
Dar cum putea el să păcătuiască înainte de a se naşte?
Sau cum putea să fie el pedepsit înainte de naştere pentru păcatele de după ea?
Iată o întrebare la care nici Domnul n-a răspuns.
Nu vom răspunde nici noi, – dar merită să gândim la ea, căci îşi are rostul ei mare, adânc şi tainic.
O, câte adevăruri încă nu le cunoaştem!
13. Nu îngăduiţi în inimile voastre bănuieli rele faţă de alţii şi cu atât mai mult nu le răspândiţi.
Căci din acestea se nasc apoi vorbele rele care aduc nimicirea numelui cinstit al multor nevinovaţi. Oare cine dintre voi este chiar fără nici un păcat?

14. Dumnezeu nu dezvăluie tainele celor ce-L iubesc pe El nimănui.
Şi nu le dezvăluie nici chiar păcatele lor. Aceasta este dragostea care acoperă totul.

15. Nu ştiţi oare chiar voi înşivă câte păcate de-ale voastre le-a acoperit Domnul? Astfel că nimeni, nici până azi, nu vi le-a aflat şi nu a ştiut nimeni că voi le aţi făcut.
O, cât bine v-a făcut El în felul acesta! Şi de la ce ruşine şi nenorocire v-a scăpat bunătatea Lui, acope-rindu-vă fărădelegea!
De ce nu puteţi şi voi acoperi nimic la de-aproapele vostru?

16. Domnul vi le-a acoperit şi n-a lăsat să fie aflate şi ştiute aceste păcate ale voastre nu pentru că Domnul ar îndreptăţi păcatul şi l-ar aproba, ci pentru că n-a vrut să vă lase pe voi de ruşinea şi de batjocora lumii. O, ce adânc adevăr vrea să vă înveţe asta!

17. Ce te-ai fi făcut tu, omule, şi toată lucrarea ta dacă s-ar fi descoperit toate păcatele tale în văzul oamenilor?
Sau măcar unele dintre ele, acelea pe care le-ai avut mai ascunse!
Aşa cum a vrut diavolul să ţi le afle lumea, atunci când te-a îndemnat să le faci!
Ai mai fi tu oare astăzi credincios? N-ai fi căzut tu oare pe veci atunci în ghearele iadului?
Nu uita mila cea mare a lui Dumnezeu!

18. Domnului I-a fost milă de tine şi nu te-a părăsit.
A ales alte căi pe care să te ducă să-ţi vezi, să-ţi urăşti şi să-ţi părăseşti păcatul tău, spre a nu te părăsi,
– numai pentru ca să-ţi mântuiască sufletul şi să te despartă de păcat chiar şi fără voia ta –
dar nu ţi l-a descoperit!
Fă şi tu asemenea cu alţii când le afli păcatele lor.

19. Din naştere, noi toţi suntem robi ai păcatului strămoşesc, după cum este scris.
Din fire, noi toţi suntem copii ai mâniei (Ef 2, 3).
Iar ca să ajungem să vedem, trebuie să ni se des-chidă fiecăruia ochii.
Iar ca să ni se deschidă ochi, trebuie ca fiecare dintre noi să ne întâlnim cu Hristos, Singurul Dumnezeu şi Mântuitor Care ne poate dărui vederea sufletului.

20. Nu există boală fără de leac.
Dumnezeu, când a îngăduit să vină pe pământ o boală, a pregătit şi leacul pentru ea.
Dar leacul trebuie căutat! Şi în aceasta stă datoria omului şi ispăşirea păcatului care i-a adus boala.
Leacul trebuie însă căutat la timp.
Şi acolo, în singurul loc unde se află, adică în Iisus Hristos.
O Doamne, ajută-ne pe toţi să-l aflăm în Tine.
Amin.

Avuţia sfântului moştenitor / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005

DAREA ŞI PRIMIREA (III)

12. Există numai două feluri de inimi: inimi bune şi inimi rele.
Numai cugete curate şi necurate.
Numai duhuri neprihănite şi duhuri drăceşti.
Numai minţi luminate şi minţi neluminate…
Iar oamenii sunt numai vasele care se pun în slujba unora sau a altora.

13. Cele două feluri de gânduri trăiesc uneori multă vreme împreună, în aceeaşi inimă omenească, fără a se da pe faţă că unele sunt rele, necurate, rătăcite, blestemate şi drăceşti, iar altele ascultătoare de Dumnezeu (I In 2, 19).
Până când vine încercarea care să le arate clar.
Atunci omul trece hotărât de una sau alta din cele două părţi
şi îşi primeşte una sau alta din cele două plăţi.

14. Există la un loc oameni buni şi oameni răi.
După cum există livezi cu pomi verzi şi cu pomi uscaţi,
sau vii cu viţe verzi şi cu viţe uscate,
sau tufe cu muguri buni şi cu muguri seci,
toate acestea la un loc, fără a se cunoaşte o vreme lungă că unii muguri sunt morţi şi uscaţi, iar alţii verzi şi plini de viaţă.
Până când vine primăvara.
Atunci soarele primăverii arată care sunt viii şi care morţii. Care buni şi care răi. Care seci şi care plini.
Aşa va fi la venirea Domnului Iisus Hristos.

(mai mult…)

DAREA ŞI PRIMIREA (II)

7. În toată lucrarea mântuirii noastre, nici Tatăl şi nici vrăjmaşii,
nici prietenii şi nici Moartea
nu I-au luat Domnului Iisus Hristos nimic cu sila. Dumnezeu putea, dar n-a voit. Moartea voia, dar n-a putut.
Ci şi lui Dumnezeu, şi Morţii, El S-a adus ca jertfă de bunăvoie.
Acesta este Marele Său Preţ, Care a acoperit marea noastră datorie.

8. Fiind una cu Tatăl, Care este Izvorul Vieţii,
fiind El Însuşi Viaţa şi având viaţă în Sine Însuşi, Domnul Hristos, Mântuitorul nostru, Şi-a dat viaţa de la Sine, din Sine Însuşi,
adică avea în El Însuşi Viaţa pe care Şi-a dat-o de bunăvoia Sa, pentru ca astfel, prin această Viaţă dumnezeiască dăruită ca preţ răscumpărător, să ne-o elibereze din robia morţii şi a diavolului pe a noastră.

9. Toţi ne primim viaţa, de orice fel, pe care am avea-o, numai din Iisus Hristos.
Atât viaţa trupească, cât şi cea sufletească şi cea duhovnicească – în întregime ne primim viaţa de la El.
În valuri şi în unde de căldură, de putere şi de lumină vine din Iisus Hristos viaţa care ne dă nouă fiinţa, mişcarea şi rodirea cea bună.
O, ce datori suntem să ne-o îndrumăm toată numai spre El!

10. Şi la fel, viaţa noastră trebuie să se înalţe tot atrasă de El. Tot ceea ce este în noi viaţă Îi datorăm Lui… Viaţa din fiinţa noastră, din opera noastră, din tot ce suntem noi.
Întreg acest circuit de viaţă este o poruncă a Tatălui, care în felul acesta întreţine şi primeneşte viaţa noastră, a tuturor sufletelor, prin viaţa care este şi care vine din Izvorul Vieţii noastre, Care este Hristos.

11. După cum Tatăl întreţine viaţa naturii prin circuitul aerului, sau al luminii, sau al apei – care din mări se face nori, apoi ploaie (care, după ce udă pământul, se întoarce iarăşi înapoi, acolo de unde a plecat, făcând toată această slujbă a vieţii fără să scadă şi fără să crească, [astfel că] nimic nu este mai mult decât era la început) –,
tot aşa, Hristos ne întreţine nouă viaţa în orice fel, prin Harul Său.
Iisus Hristos ne dă viaţa proaspătă mereu şi dulce pe totdeauna.
Pentru că n-ar exista viaţă în alt fel.
O, cât de asemănătoare sunt între ele toate lucrările lui Dumnezeu!
Şi cât de minunate sunt ele toate!

Va urma…

Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”

DAREA ŞI PRIMIREA (I)

1. Domnul Iisus Şi-a dat viaţa nu ca s-o mai ia iarăşi înapoi numai pe a Sa, ci tocmai s-o ia mai îmbogăţită şi cu ale noastre.
N-a trăit fără rod şi n-a murit fără nădejde, ci le a avut pe acestea amândouă, cuprinzându-ne şi pe noi în ele.

2. Domnul Iisus Şi-a dat viaţa de bunăvoie, pentru slăbiciunea noastră, pentru ca iarăşi să Şi-o ia prin tăria puterii Lui,
nimicind prin moarte pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavolul (Evr 2, 14-15).

3. Domnul Iisus Şi-a dat viaţa prin „slăbiciune“, ca să Şi-o ia înapoi prin putere.
Şi pentru că toate acestea Hristos le-a făcut în deplină ascultare de Tatăl – adică: fără să-I fie frică, fără vreo împotrivire, fără nici o ură, fără răzbunare şi fără cârtire,
deci fără păcat, – de aceea El a biruit.

4. Nici cărturarii şi nici fariseii nu I-au luat cu de-a sila viaţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus.
Nici Pilat, nici Irod şi nici Caiafa (In 19, 11; Fapte 4, 27-28).
Nimeni nu I-au putut-o lua silit.
El Şi-a dat-o de bunăvoia Lui, pentru iubirea noastră.
O, ce putere şi ce iubire a avut Domnul nostru pentru noi!

(mai mult…)

MARTA ŞI MARIA (II)

10. Dumnezeu a făcut timpul prin Hristos, căci este scris: „prin El au fost făcute şi veacurile“ (Evr 1, 2)!
Şi Dumnezeu a măsurat mai dinainte durata timpului, pentru a încăpea în el exact atâtea evenimente câte a rânduit El să se întâmple.
De aceea se spune mereu: „la plinirea vremii“ (Gal 4, 4; Ef 1, 10). Sau: „când a sosit ceasul“… (Mc 14, 41; In 13, 1).

11. Dumnezeu a rânduit şi numărul zilelor noastre mai dinainte de a fi vreuna din ele, după cum este scris: „…şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de-a fi fost vreuna din ele“ (Ps 139, 16).
Ce mare lucru este să ni le ştim număra fiecare cât mai bine!

12. Domnul Dumnezeu a pregătit toate faptele bune în care noi să umblăm tot timpul acestei vieţi, zi de zi, după cum de asemenea este scris: „am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca noi să umblăm în ele“ (Ef 1, 5-6; 2, 10).
Fericit este cel ce umblă în toate. Fiecare faptă trecută se duce la Dumnezeu să spună cum am umblat în ea.

13. De împlinirea întocmai, la vremea sa, a oricărui lucru mai depind foarte multe altele, care vor sfârşi atunci sau vor începe atunci,
după cum în pânza unui ţesător iscusit, fiecare fir îşi are locul său în care să se întâlnească cu alt fir, spre a-şi împlini acolo rostul lui. După planul celui ce a urzit ţesătura.

(mai mult…)

MARTA ŞI MARIA (I)

1. Marta, ca stăpână a casei cum era, avea o zi foarte grea şi încărcată ori de câte ori venea Domnul la casa ei.
Cât de mult ar fi dorit şi ea să poată sta ca Maria, să asculte cuvintele pline de dulceaţă şi de lumină care ieşeau din gura Domnului! Dar datoria de a îngriji de hrana oaspeţilor ei iubiţi,
de spălarea picioarelor sau a schimburilor lor
era pentru Marta o grijă scumpă, prin împlinirea căreia se arăta marea ei dragoste faţă de Nepreţuitul lor Oaspe.
Ce minunată este dragostea ostenitoare pentru Domnul şi pentru fraţi!

2. Trebuie să ne gândim cât de grea era o astfel de zi pentru Marta, care dorea să fie de folos Domnului.
Domnul venea cu încă doisprezece după El. Cel puţin cu doisprezece; uneori, desigur, cu şi mai mulţi!…
Şi toţi veneau de pe drumuri lungi – flămânzi, obosiţi, prăfuiţi…
Binecuvântată fie sora care se gândeşte la toate acestea şi le împlineşte.

3. Pentru cel puţin treisprezece bărbaţi deci trebuia pregătită mâncare.
Trebuia cărată apa de spălat picioarele, şi mâinile, şi feţele lor.
Trebuia spălate rufele lor.
Trebuia făcute aşternuturi, să odihnească…
Fericit este sufletul care nu uită primirea oaspeţilor cu bucurie.

(mai mult…)

Ceasul suferinţei…

Ceasul suferinţei e un ceas ceresc,
o, de-aş şti mai bine cum să-l preţuiesc!

Ceasul rugăciunii e un ceas divin,
o, de-aş şti oriunde să-l cuprind din plin!

Ceasul aşteptării e un ceas frumos,
o, de-aş şti să-l umplu cu plăcut folos!

Ceasul întâlnirii e un ceas slăvit,
o, de-ar fi întruna cald şi fericit!

Ceasu-mbrăţişării e un ceas de har,
o, de-aş şti să-i dărui tot, ca pe-un altar!

Ceasul morţii este ceasul meu sublim,
o, de-aş şti mai bine cum să ne-ntâlnim!

Ceasul Veşniciei este neclintit,
fericit cel cărui îi va fi nuntit…

Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”

WhatsApp chat