Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Avuţia Sfântului Moştenitor

Avuţia Sfântului Moştenitor

DAREA ŞI PRIMIREA (I)

1. Domnul Iisus Şi-a dat viaţa nu ca s-o mai ia iarăşi înapoi numai pe a Sa, ci tocmai s-o ia mai îmbogăţită şi cu ale noastre.
N-a trăit fără rod şi n-a murit fără nădejde, ci le a avut pe acestea amândouă, cuprinzându-ne şi pe noi în ele.

2. Domnul Iisus Şi-a dat viaţa de bunăvoie, pentru slăbiciunea noastră, pentru ca iarăşi să Şi-o ia prin tăria puterii Lui,
nimicind prin moarte pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavolul (Evr 2, 14-15).

3. Domnul Iisus Şi-a dat viaţa prin „slăbiciune“, ca să Şi-o ia înapoi prin putere.
Şi pentru că toate acestea Hristos le-a făcut în deplină ascultare de Tatăl – adică: fără să-I fie frică, fără vreo împotrivire, fără nici o ură, fără răzbunare şi fără cârtire,
deci fără păcat, – de aceea El a biruit.

4. Nici cărturarii şi nici fariseii nu I-au luat cu de-a sila viaţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus.
Nici Pilat, nici Irod şi nici Caiafa (In 19, 11; Fapte 4, 27-28).
Nimeni nu I-au putut-o lua silit.
El Şi-a dat-o de bunăvoia Lui, pentru iubirea noastră.
O, ce putere şi ce iubire a avut Domnul nostru pentru noi!

(mai mult…)

MARTA ŞI MARIA (II)

10. Dumnezeu a făcut timpul prin Hristos, căci este scris: „prin El au fost făcute şi veacurile“ (Evr 1, 2)!
Şi Dumnezeu a măsurat mai dinainte durata timpului, pentru a încăpea în el exact atâtea evenimente câte a rânduit El să se întâmple.
De aceea se spune mereu: „la plinirea vremii“ (Gal 4, 4; Ef 1, 10). Sau: „când a sosit ceasul“… (Mc 14, 41; In 13, 1).

11. Dumnezeu a rânduit şi numărul zilelor noastre mai dinainte de a fi vreuna din ele, după cum este scris: „…şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de-a fi fost vreuna din ele“ (Ps 139, 16).
Ce mare lucru este să ni le ştim număra fiecare cât mai bine!

12. Domnul Dumnezeu a pregătit toate faptele bune în care noi să umblăm tot timpul acestei vieţi, zi de zi, după cum de asemenea este scris: „am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca noi să umblăm în ele“ (Ef 1, 5-6; 2, 10).
Fericit este cel ce umblă în toate. Fiecare faptă trecută se duce la Dumnezeu să spună cum am umblat în ea.

13. De împlinirea întocmai, la vremea sa, a oricărui lucru mai depind foarte multe altele, care vor sfârşi atunci sau vor începe atunci,
după cum în pânza unui ţesător iscusit, fiecare fir îşi are locul său în care să se întâlnească cu alt fir, spre a-şi împlini acolo rostul lui. După planul celui ce a urzit ţesătura.

(mai mult…)

MARTA ŞI MARIA (I)

1. Marta, ca stăpână a casei cum era, avea o zi foarte grea şi încărcată ori de câte ori venea Domnul la casa ei.
Cât de mult ar fi dorit şi ea să poată sta ca Maria, să asculte cuvintele pline de dulceaţă şi de lumină care ieşeau din gura Domnului! Dar datoria de a îngriji de hrana oaspeţilor ei iubiţi,
de spălarea picioarelor sau a schimburilor lor
era pentru Marta o grijă scumpă, prin împlinirea căreia se arăta marea ei dragoste faţă de Nepreţuitul lor Oaspe.
Ce minunată este dragostea ostenitoare pentru Domnul şi pentru fraţi!

2. Trebuie să ne gândim cât de grea era o astfel de zi pentru Marta, care dorea să fie de folos Domnului.
Domnul venea cu încă doisprezece după El. Cel puţin cu doisprezece; uneori, desigur, cu şi mai mulţi!…
Şi toţi veneau de pe drumuri lungi – flămânzi, obosiţi, prăfuiţi…
Binecuvântată fie sora care se gândeşte la toate acestea şi le împlineşte.

3. Pentru cel puţin treisprezece bărbaţi deci trebuia pregătită mâncare.
Trebuia cărată apa de spălat picioarele, şi mâinile, şi feţele lor.
Trebuia spălate rufele lor.
Trebuia făcute aşternuturi, să odihnească…
Fericit este sufletul care nu uită primirea oaspeţilor cu bucurie.

(mai mult…)

Ceasul suferinţei…

Ceasul suferinţei e un ceas ceresc,
o, de-aş şti mai bine cum să-l preţuiesc!

Ceasul rugăciunii e un ceas divin,
o, de-aş şti oriunde să-l cuprind din plin!

Ceasul aşteptării e un ceas frumos,
o, de-aş şti să-l umplu cu plăcut folos!

Ceasul întâlnirii e un ceas slăvit,
o, de-ar fi întruna cald şi fericit!

Ceasu-mbrăţişării e un ceas de har,
o, de-aş şti să-i dărui tot, ca pe-un altar!

Ceasul morţii este ceasul meu sublim,
o, de-aş şti mai bine cum să ne-ntâlnim!

Ceasul Veşniciei este neclintit,
fericit cel cărui îi va fi nuntit…

Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”

ADEVĂRUL ŞI INIMILE (II)

9. Totdeauna neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu aduce păcatul.
Păcatul totdeauna întinează şi strică cugetul.
Cugetul stricat totdeauna rătăceşte credinţa şi strâmbă judecata.
Iar omul cu credinţă rătăcită şi cu judecată strâmbă numeşte binele rău şi răul îl numeşte bine.
Numeşte adevărul minciună, iar minciuna o numeşte adevăr.
Numeşte virtutea păcat, iar păcatul virtute.

10. Când răsturnarea adevărului se întâmplă în mulţime, atunci are loc decăderea şi stricăciunea în masă a unui întreg popor sau a mai multora.
Şi duce sigur la prăbuşirea şi nimicirea întregilor mulţimi bolnave de neascultarea de Dumnezeu.

11. Din starea blestemată a neascultării de Dumnezeu, cum să mai poată judeca bine o gloată sau un individ?
Cu o minte blestemată, cum să mai poată gândi drept, sănătos şi ordonat?
Şi cu o limbă blestemată, cum să nu hulească, să nu mintă şi să nu blesteme?
O, ce stare nefericită este neascultarea de Dumnezeu!

(mai mult…)

ADEVĂRUL ŞI INIMILE (I)

1. Ascultând Adevărul, inimile smerite se pleacă înaintea Lui în tăcere şi în respect, recunoscându-L.
Inimile curate se apleacă înaintea Lui cu uimire şi cu admiraţie.
Inimile bune I se apleacă şi Îl primesc în linişte şi în blândeţe.
Inimile înţelepte Îl adâncesc cu grijă şi preţuire, primindu-L conştiente şi pătrunzându-se deplin de El,
şi descoperindu-L, I se închină pe totdeauna şi pline de frumuseţe.

2. Inimile rele, fiind pline de prostie şi de inferioritate, dispreţuiesc Adevărul
şi-L resping fără să-L cerceteze;
iar inimile trufaşe nu-L pot suferi nicidecum.

3. Unele inimi se ridică direct şi pe faţă împotriva Adevărului şi caută cu ură să-L nimicească de oriunde şi prin orice mijloace,
fără judecată şi fără amânare.
De aceea, aceste inimi sunt cele mai asemănătoare cu a diavolului.
Ce cumpliţi şi vinovaţi sunt oamenii care sunt gata oricând să ia pietre pentru a ucide lumina şi adevărul care le osândesc păcatul şi orbia lor!

4. Lumea cea de azi, ca şi cea din trecut, Îl urăşte de moarte pe Hristos şi Adevărul Său.
Urăşte Calea Lui, urăşte Cuvântul Lui, urăşte lucrarea Lui, pentru că El mărturiseşte despre ea şi despre faptele ei că sunt rele;
şi de aceea lumea îi urăşte şi pe credincioşii lui Hristos.

(mai mult…)

Întinde-Ţi Mâna

Întinde-Ţi Mâna Albă
când trec pe lângă iad,
şi calea-mi luminează,
Iisuse, să nu cad.

Întinde-Ţi Mâna Dulce
când ceasul mi-e amar,
puterile răbdării
să le recapăt iar.

Întinde-Ţi Mâna Dragă
când sunt departe dus
şi-ajută-mi legământul
pe care Ţi l-am pus.

(mai mult…)

MĂREŢIA ŞI BUNĂTATEA (III)

16. Tatăl şi Fiul sunt Una,
dar nu numai Una, ci Unul, ca două lumini împreunate.
Păstrându-Şi deplin Persoana Sa, Fiul Era şi Este totuşi Unul cu Tatăl. O, ce Taină Dumnezeiască este Asta:
Unul, pentru că nici într-o zi şi în nici o lucrare n au fost şi nu sunt despărţiţi. Ci într-o deplină unitate, totdeauna şi pretutindeni.
Unul, pentru că întru totul sunt la fel, Hristos fiind Lumină şi Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat şi de Aceeaşi Fiinţă cu Tatăl, Cel binecuvântat în veci.
Unul, pentru că oricine Îl cinsteşte pe Tatăl, Îl cinsteşte pe Fiul în acelaşi timp.
Şi tot aşa, oricine Îl tăgăduieşte pe Fiul, Îl tăgăduieşte şi pe Tatăl!

17. Tatăl este Veşnicul Spirit Unic, Izvorul tuturor Cauzelor, Creatorul Spiritului şi al Materiei, Pricina tuturor evenimentelor şi explicaţia tuturor acestora.
Tatăl este Cel care a dat fiinţă la tot ce este nevăzut şi la tot ce nu se poate vedea,
la tot ce se poate bănui şi la tot ce nici măcar nu se poate.

(mai mult…)

MĂREŢIA ŞI BUNĂTATEA (II)

8. Dumnezeu nu este mărginit nici în mic şi nici în mare,
nici de timp, nici de spaţiu, nici de posibilităţi,
ci – depăşind infinitul mic, depăşind infinitul mare şi controlând totul – pentru Dumnezeu nu este nimic nepătruns nicăieri şi nicicând.
Iată, din cunoaşterea acestor taine izvorăşte pacea celui credincios, adâncă, înaltă, veşnică şi liniştită,
ca a lui Dumnezeu.

9. Eşti dus în exil undeva departe şi trebuie să lucrezi sau să suferi între oameni necunoscuţi sau vrăjmaşi sau între primejdii şi necazuri ori lipsuri şi greutăţi mari?
Nu te descuraja! Tatăl tău Cel Ceresc este şi acolo mai mare decât toţi.
El ştie de tine şi te va salva la timp.
Dar ai grijă să ştii şi tu de El!

10. Eşti chinuit sau închis undeva
sau eşti supravegheat de superiori aspri şi nemiloşi?
Nu te teme, nu te nelinişti, nu te descuraja;
Tatăl tău Cel Ceresc este mai mare şi acolo.
Ei nu-ţi vor putea face decât ceea ce este îngăduit de Tatăl; cu nimic mai mult şi cu nimic mai greu [decât îngăduie El],
ci numai atâta cât socoteşte Tatăl că este necesar şi că este potrivit pentru tine.

(mai mult…)

MĂREŢIA ŞI BUNĂTATEA (I)

1. Nu există, şi n-a existat, şi nu va exista niciodată nici vreun popor şi nici vreo putere, în nici vreun timp,
în care să fie cineva mai mare decât Dumnezeu şi în care cineva să poată face ceva fără ştirea şi fără voia Lui.

2. Nu există doi „mari“ în cer, ci numai Unul Singur Mare şi Puternic, Dumnezeu, Care este mai mare decât toţi.
Nu există doi stăpâni, Unul Bun şi altul rău, ci numai Dumnezeul cel Bun, Singurul Stăpân al tuturor.
Singurul Căruia Îi sunt supuse toate lucrurile,
Singurul Care face tot ce vrea în cer şi pe pământ
şi Care este mai mare decât toţi (Deut 32, 39; Mc 12, 32).

3. După cum soarele sau aerul cuprinde în sine toată lumina şi toată umbra, toate fiinţele şi lucrurile, toate zilele şi evenimentele de pe pământ,
tot aşa Dumnezeu îi cuprinde în Sine Însuşi, în puterea şi în cunoştinţa Lui, pe toţi oamenii, cu toate gândurile şi planurile lor cunoscute sau necunoscute şi cu toate acţiunile lor,
fie din umbră, fie din lumină.
Şi nimic nu poate trece şi nu se poate petrece în afară de El.

(mai mult…)