Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Avuţia Sfântului Moştenitor

Avuţia Sfântului Moştenitor

ADEVĂR ŞI ÎNŞELARE (III)

14. Ascultarea este cea mai înaltă dovadă de iubire, pentru că cere cea mai mare jertfă şi cea mai grea de dat dintre toate jertfele de pe lume.
Ascultarea cere anularea întregii tale voinţe şi primirea întregii voinţe a lui Hristos.

15. Ascultarea cere deplina uitare de sine şi deplina contopire cu Domnul şi cu voia Lui.
Cere renunţarea desăvârşită la toate dorinţele tale şi primirea desăvârşită a dorinţelor lui Iisus, Domnul şi Stăpânul tău.

16. Ascultarea Domnului cere lepădarea oricărui merit al firii tale,
nesocotirea oricărei pretenţii personale
şi restrângerea voită a tuturor orizonturilor tale omeneşti,
spre a ţi le depune toate, legate şi robite, la picioarele lui Hristos, cu dragă inimă şi pe totdeauna.
Din nemărginita recunoştinţă pentru binefacerile Lui.

(mai mult…)

ADEVĂR ŞI ÎNŞELARE (II)

9. Există suflete care nu pot crede în Hristos, pentru că nu vor să creadă în El.
Nu pot crede în întruparea Lui Dumnezeiască din Sfânta Fecioară Maria. Mintea lor nu poate înţelege şi primi această credinţă.
Nu pot crede mai ales în Învierea Lui Dumnezeiască şi în văzuta Lui înălţare la ceruri…
Atunci cum să creadă în A Doua Lui Venire? Şi în Judecata Lui Veşnică?

10. Unii oameni nu pot crede, fiindcă mintea lor este deprinsă numai cu ceea ce este obişnuit, ieftin şi firesc
şi cu ceea ce poate fi priceput cu uşurinţă, fără muncă, fără efort şi fără credinţă.
Aceştia nu luptă să se urce pe înălţimi şi nu se trudesc să pătrundă în adâncime.

11. Unii oameni nu pot crede, fiindcă inima lor n-a cunoscut puterea flăcărilor sau a revelaţiei
şi sufletul lor nu s-a putut uimi niciodată în căinţă, în iubire sau în lacrimi.
Nu pot crede, fiindcă stau departe de minune, de cer, de Tăcere şi de Lumină…

12. Vai vouă, suflete nefericite, care sunteţi în necredinţă! Noi nu vă osândim, dar vă veţi osândi voi înşivă curând. Nimeni nu vă osândeşte mai cumplit decât vă veţi osândi voi înşivă în curând.
Vă veţi osândi pe vecii vecilor, fiindcă n-aţi putut crede.
Fiindcă n-aţi vrut să credeţi dumnezeieştile dovezi pe care le-aţi văzut.

13. Căutaţi adunarea celor credincioşi din Biserica Domnului Iisus, căutaţi „pridvorul lui Solomon“ din Templul Sfânt şi mergeţi acolo să-i aflaţi pe ai lui Iisus,
apoi staţi mereu cu ai Lui, cântaţi cu ei,
ascultaţi cu ei, rugaţi-vă cu ei şi umblaţi cu ei.
Veţi vedea că în curând şi voi veţi crede.
Iar prin credinţă, veţi ajunge [să faceţi parte] din numărul oilor Sale binecuvântate.

Va urma…

Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”

ADEVĂR ŞI ÎNŞELARE (I)

1. Din pricina nestatorniciei lor, iudeii au gustat nenorocirea de a sluji zeci de dumnezei
şi au simţit sute şi sute de ani grozăvia pedepselor venite peste ei pentru vina aceasta.
Ei au cunoscut prăbuşirea şi bezna în care ajunge sufletul spânzurat fără nădejde între două minciuni: şi cea a oamenilor falşi, şi cea a dumnezeilor falşi.

2. Acum, din pricină că ascultaseră prea mulţi prooroci mincinoşi, nu mai puteau deosebi încredinţarea Adevărului din gura Proorocului – Dumnezeu.
Din pricină că umblaseră după prea mulţi dumnezei mincinoşi, nu-L mai puteau recunoaşte pe Dumnezeul Cel Adevărat.

3. Din pricină că rătăciseră prea mult prin casele străinilor, nu-şi mai puteau recunoaşte propria lor casă.
Şi acum stăteau în faţa Mântuitorului-Mesia cum stă cineva în faţa propriei sale mame când, după o prea îndelungă despărţire, inima o presimte, dar ochii nu o mai pot recunoaşte…

(mai mult…)

Suntem în drum

Suntem în drum spre-o oră din care-apoi vom fi
pe veci numai în noapte sau veşnic numa-n zi,
aşa precum ne-alegem, aşa precum ne vrem,
din felul cum viaţa ne-o ducem cât suntem!

Din sarcina averii pe care o târâm
nimic n-avem să ducem pe celălalt tărâm,
doar ce-am trimis nainte iertând şi dăruind,
acela e al nostru şi-o să-l aflăm sosind…

O, Dragoste şi Milă, voi mergeţi, – numai voi,
cu noi spre ceasu-n care de toate-ajungem goi
– când le vom pierde toate câte-am crezut că sânt,
voi să ne fiţi avutul cel netrecut şi sfânt…

Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”

 

ÎNAINTAŞII ŞI URMAŞII (II)

9. Piatra şi insulta sunt ultima dovadă a aceluia care nu are dreptate.
A aceluia care este şi josnic, şi mincinos, şi nedrept,
care nu mai are cu ce să se apere şi cum să-şi mai susţină ceea ce spune decât punând mâna pe piatră sau pe ciomag.
Care, în momentul când ar trebui să răspundă în faţa unui adevăr strălucit şi biruitor, se apleacă să ia piatra sau parul. (mai mult…)

ÎNAINTAŞII ŞI URMAŞII (I)

1. O, ce mari înaintaşi am avut şi noi în credinţa noastră şi în neamul nostru!
Când ne apropiem de viaţa şi de faptele lor,
când privim cu băgare de seamă urmele lor şi dovezile rămase până astăzi printre noi,
inima noastră se umple de mândrie faţă de trecut şi de rugăciune faţă de prezent şi viitor.

2. O, dacă am întoarce mai des şi mai atenţi inima spre înaintaşii noştri, spre credinţa şi pilda lor,
dacă am răsfoi mai cu respect filele istoriei lor
şi dacă am privi mai cu cutremur urmele şi ruinele sfinte care ni le-au lăsat ei,
lăcaşurile şi învăţăturile lor izvorâte dintr-o credinţă puternică în Dumnezeu,
atunci poate că faptele lor ne-ar trezi şi pe noi.
Şi am ajunge să trăim mai demni şi mai vrednici de părinţii noştri şi de Dumnezeul lor.

(mai mult…)

ASCULTARE ŞI PĂRTĂŞIE (II)

11. Fiind prezent pretutindeni şi totdeauna, Veşnicul Hristos îi vede, îi ajută şi îi scapă pe fiecare dintre ai Lui din toate primejdiile lor, văzute şi nevăzute, până la capăt,
fiindcă are toată puterea în cer şi pe pământ să facă aceasta.

12. Generaţie după generaţie s-au dus credincioşii Domnului în cer la Hristos, Domnul lor,
iar El a rămas mereu pe pământ, spre a fi veşnicul însoţitor şi pentru celelalte generaţii de oameni care încă vor veni – până la cea din urmă.

13. Veşnicul Hristos, rând pe rând, i-a scăpat pe ai Lui din închisori, din spitale, din cuptoare, din necazuri, din lume.
Dar El Însuşi, Care fusese cu ei, a rămas mereu tot acolo, pentru ca să-i primească, să-i asculte şi să-i izbăvească mereu pe alţii, până îi va scăpa pe toţi ai Săi care va trebui să treacă pe acolo,
până ce îi va duce în fericita nemurire pe toţi ai Săi, prin iubirea de El.

14. Ultimul va ieşi din închisorile lumii El, Nemuritorul Iisus Hristos, cum şi după ce-au ieşit cei trei tineri din cuptorul lor de foc, El, Cel de-al patrulea, a rămas încă (Dan 3, 25).

15. Ultimul va pleca din lume şi din toate locurile pe unde El stă acum să sufere, şi de unde El i-a izbăvit pe toţi ai Săi, Nedespărţitul şi Izbăvitorul nostru Hristos Iisus.
Credinciosul Mântuitor Iisus Hristos va pleca numai atunci când cel din urmă răscumpărat al Său se va fi dus în cer.
Şi El va închide pe totdeauna Uşa Cerului în urma Lui.

(mai mult…)

ASCULTARE ŞI PĂRTĂŞIE (I)

1. Cine se alipeşte, prin ascultare, de Hristos ajunge, prin părtăşie, un singur duh cu El (I Cor 6, 17).
Numai aceasta este o adevărată cunoaştere a Domnului.
Şi numai pe aceştia îi va recunoaşte şi Iisus că sunt cu adevărat ai Lui.

2. Pe adevăratul părtaş în duh cu Mântuitorul Hristos, dacă îl vor chema minciuna avantajoasă şi adevărul păgubitor, el va alege totdeauna şi fără părere de rău adevărul,
mergând hotărât şi bucuros după el.

3. Dacă îl vor chema comoditatea leneviei şi asprimea muncii, el va alege hotărât munca, fiindcă ştie că aceasta este voia şi plăcerea Dumnezeului său.

4. Dacă te vor chema amăgirea promiţătoare a patimii şi anevoiosul urcuş al înfrânării, tu să alegi totdeauna şi hotărât înfrânarea.

5. Dacă te vor chema cărările lăturalnice ale unei credinţe suspecte şi drumul luminos, drept şi cunoscut al luptei cinstite, tu să alegi hotărât ceea ce îţi porunceşte Domnul, mergând curajos după Hristos, Mântuitorul tău.

6. Fericit este cel ce merge după Hristos în biserică şi în adunare, în orice vreme, ca o oaie ascultătoare după bunul ei păstor.
Acela va merge după Hristos şi în muncă, şi în cinste, şi în statornicie.
Va merge după El şi în răbdare, şi în batjocuri, şi în prigoniri, şi în temniţe.
Va merge după Hristos pe pământ, căci în felul acesta are deplină încredere că va ajunge să meargă după El şi în cer.
Şi la capătul tuturor acestor mergeri, se va pomeni ajuns în rai – căci toate drumurile lui Hristos sfârşesc Acolo.

(mai mult…)

O, lângă Tine, Doamne

O, lângă Tine, Doamne,
mi-e totul fericit,
dar fără Tine totul
mi-e greu şi chinuit.
Când Tu eşti lângă mine,
nici anii nu-mi ajung,
dar când îmi eşti departe,
şi-un ceas îmi pare lung…

Când sunt cu Tine, Doamne,
tot trupul meu e-n har,
dar fără Tine sufăr
cu orice mădular.
Cu Tine trec prin noaptea
durerii ca prin sori,
dar fără Tine, ziua
mi-e negură şi nori.

O, apără-mi iubirea
de orice despărţiri,
înlătură-mi şi teama
de negre presimţiri,
alungă-mi şi-ndoiala
c-aş mai cădea din har,
ca pacea mea să n-aibă
nici umbre, nici hotar…

Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”

 

CINSTE ŞI RUŞINE

1. Acela care poate să-i înveţe pe alţii, acela nici nu se ruşinează a învăţa şi el însuşi de la toţi.

2. Acela care merită să fie înălţat deasupra tuturora este acela care nu se ruşinează să le slujească el însuşi tuturor, cu răbdare şi cu blândeţe înţelegătoare.

3. Cine nu se lasă învăţat de către Dumnezeu, cum să vrea el să asculte, să primească şi să înveţe ceva de la oameni? Oricine ar fi ei!
Şi cine nu ascultă de Domnul nostru Iisus şi de Cuvântul Lui Sfânt, cum să asculte el de fraţi?
Un astfel de îngâmfat este fiul satanei.

4. Cel care s-a obişnuit de mult cu nesupunerea faţă de oameni,
faţă de părinţi, faţă de îndrumători, faţă de învăţătorii şi de fraţii săi,
acela în curând va ajunge nu numai nesupus, dar şi vrăjmaş faţă de Dumnezeu, pe faţă.
Căci nesupunerea aceasta a început din chiar clipa când a căzut în mândria şi neascultarea de părinţii şi de fraţii lui.

5. S-a spus: Când un om face răul, este mai spre folosul lui să fie pedepsit decât să nu fie!

6. Când un suflet porneşte hotărât pe calea pierzării, este mai spre folosul lui să se poticnească astăzi decât mâine.
Este mai bine să fie scos din Lucrarea Domnului mai devreme decât prea târziu.

7. Nu-i o dovadă de deşteptăciune, ci de prostie şi chiar de nebunie să priveşti numai de sus la toţii fraţii şi la toţi oamenii…
şi să spui că toţi văd îngust, numai tu vezi larg.
Că toţi sunt neştiutori, numai tu eşti ştiutor,
că toţi sunt răi, numai tu eşti bun.
Astfel pot gândi şi vorbi numai acei care, cu toate diplomele lor, n-au învăţat decât prea puţin. Şi cu toate talentele lor, n-au înţeles nimic.

8. Cine spune: „Tu să mă înveţi pe mine?“, deseori este un neînvăţat.
Acela care este înţelept învaţă de la toţi:
de la cei buni, cum să fie,
iar de la cei răi, cum să nu fie.

9. Cred că nu există o mai mare greşeală la un „credincios“ decât dezertarea, părăsirea locului său, împotriva voii Domnului Care, dacă i-a aprins cuiva lumina Lui, i-a aprins-o acolo, tocmai pentru că acolo avea El nevoie de ea.
Acolo trebuie să rămână el ascultător, credincios şi smerit, luminând cu viaţa pentru Iisus.

(mai mult…)