Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Cantarea Oastei Domnului

Cantarea Oastei Domnului

Noutăți – CD audio – Tinerețe, tinerețe…

Preaiubiți frați și surori! Cu ajutorul Dmnului, s-a finalizat încă un nou CD audio, cu titlul de mai sus, fiind pentru prima dată integral, cu vocea caldă și duioasă a fratelui Vasile Pohrib.

Cântările din întreg albumul, au fost selectate de pe carnete vechi, scrise de mână, texte cu bogat înțeles duhovnicesc. De altfel și interpretările acestor melodii sunt frumoase, având în profunzimea lor ceva, fără cuvinte, pline de viață și dăruire. La fratele nostru bine cunoscut Vasile Pohrib, nu vedem alt stil s-au alt mod de a cânta, decât cel al inimii, și curat al Oastei Domnului. În albumul acesta se vede clar specificul nostru ostășesc și cântări cum se cântau odată!.. Așa ar trebui continuat și din punct de vedere vocal dar și instrumental. Să fie cu folos duhovnicesc pentru toți ascultătorii. Slăvit să fie Domnul!…

                                                                                                         Sava Constandache

 

IISUS NE-MBIE CRUCEA

Iisus carand cruceaIisus ne-mbie Crucea cu glasul Lui duios,
creştini, să ţinem seama de veşnicul folos! (bis)

Iisus ne-mbie Crucea, dar noi ne îndoim,
noi aşteptăm aicea răsplata s-o primim. (bis)

Dar plata biruinţei, în lumea asta jos,
e jugul suferinţei, e Crucea lui Hristos. (bis)

Putea-voi fi eu, oare, de lume mai iubit,
când Iisus-Împăratul pe Cruce-a pătimit? (bis)

Îndură-Te, Iisuse, adună-ne mereu
în Oastea Ta cea sfântă să stăm în jurul Tău! (bis)

Şi fă-ne să-nţelegem că lupta nu e grea,
iar partea să ne-alegem, pe veci, de-a dreapta Ta! (bis)

O duioasă poezie scrisă de  fr. Gh. Muntean, de la Batiz, jud. Hd.
iar melodia auzită de la sora Ileana Tol

 

‘Naintea Ta Iisus iubit

Iisus-Hristos-Pantocrator‘Naintea Ta Iisus iubit
Vin azi încrezător
Că Tu de aceea Te-ai jertfit
Să-mi fii Mântuitor.

Din cât aflat-am că stă scirs
Te-ascult în timp plăcut
Tu bucurii din Paradis
Mi-ai dat când Ţi-am cerut.

Eu altceva nimic n-aduc
Decât o vină grea,
Şi unde Doamne, eu s-apuc
Decât spre mila Ta. (mai mult…)

O, IISUSE DULCE

vc12_statio_xii_iesus_moritur_in_cruceO, Iisuse dulce,
pentru noi pe Cruce
Tu Te-ai răstignit,
iar eu, rătăcitul
şi nefericitul,
am păcătuit.

Pe-a plângerii vale
de la a Ta cale
mult m-am depărtat,
a’ Tale cuvinte,
Iisuse Preasfinte,
nu le-am ascultat.

Dar acuma, iată,
inima mea toată
Ţie Ţi-o jertfesc,
a’ mele păcate
vreau acuma, toate,
să le părăsesc. (mai mult…)

Cruce Sfântă, părăsită

Cruce Sfântă, părăsită
Lângă margine de drum,
Coperişul tău se strică
Lângă creştinii de acum.

Cruce Sfântă, jalnic este,
Tristă stai, plecată-n jos
Şi nu-i nimeni să te-ndrepte
Of, ce lucru dureros!

Oamenii nu-şi mai ridică
Pălăria-n dreptul tău,
Să se-nchine şi să zică:
Doamne, feri-ne de rău!

Cruce Sfântă cu durere
Tristă stai în locul tău,
Caţi la lume făr-a cere
Ceva-n ajutorul tău.

Nimeni astăzi nu mai vine
Să te-aşeze iar frumos,
Bate vântul, te doboară
Cu icoana lui Hristos.

Dar credinţa mea îmi spune
Ca mult nu va dăinui,
Printr-o tainică minune
Crucea tot va birui.

Poezia de la G.B. din Banat,
iar melodia de fr. N. Crețu, înv. -director școlar

Mă duc la Golgota

Mă duc la Golgota, S-aud ce vorbeşte,
Să-L văd pe Domnul meu, Cum moare pe cruce.

Ce mare durere  pe El L-a apăsat!
El strigă: „Părinte! Pentru ce M-ai lăsat?”

El nu se răzbună; L-aud cum S-a rugat:
„Părinte, iartă-le, căci ei nu ştiu ce fac!”

Cum Maică-Sa plânge, mângâind-o zice:
„Vezi mamă, fiul tău. Păzeşte-o prietene!”

Iar pe acel tâlhar, aşa îl mângâie:
„Încă astăzi în rai, vei fi tu cu Mine!”

„Setos sunt!” El strigă, durerile sunt mari!
Domnul nostru Sfânt, pe cruce între tâlhari.

Plecând capul zice: „Toate sfârşitu-s-au!
Părinte-n mâna Ta, sufletul Meu Ţi-l dau!”

din primele cărți de cântări a Oastei Domnului

 

Iisus, Regele cel Mare

Iisus, Regele cel Mare,
şi-a pus Oastea în mişcare,
a format Oaste cerească,
pământul să-l cucerească.

Prin poporul românesc
s-a-nceput Război ceresc,
pentru Sângele vărsat
pe cruce de lemn uscat.

Pentru Sângele jertfit
pentru-acest popor robit,
haideţi astăzi toţi creştinii
intraţi în Oastea Luminii! (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat