Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Cântãri Uitate

Cântãri Uitate

CRUCE VECHE…

de Traian DORZ

Cruce veche dintre drumuri,
părăsită şi uitată,
ce duios mi-aduci aminte
viaţa mea de altădată…

Ce duios mi-aduci aminte
câte primăveri senine
din uitata mea pruncie
mi le-am petrecut cu tine! (mai mult…)

ÎN PACEA SERII

de Traian DORZ

Doamne Sfinte, Domn Puternic, Domnul Păcii şi-al Iubirii,
toate Te măresc pe Tine în tot necuprinsul Firii,
deci şi eu acum, Părinte, dintre braţele durerii,
îmi aplec pios genunchii către Tine-n pacea serii
şi Te rog cu ochii-n lacrimi şi cu inima smerită,
o, primeşte-mi rugăciunea, că din inimă-i pornită. (mai mult…)

SCRISOARE UNUI TÂNĂR

de Traian DORZ

Tinere, tu, care lumea cu plăcerile-i şi dorul
a gonit din al tău suflet pe Iisus Mântuitorul,
tu, ce cauţi un reazem veşnic în iubirea trecătoare,
crezând foc nestins toţi vecii o scânteie-nşelătoare,
tu, care doreşti păcatul zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
şi în el ţi-ngropi puterea şi simţirile, şi gândul,
îţi crezi veşnică plăcerea unei clipe care trece
şi crezi foc nestins această palidă scânteie rece,

(mai mult…)

Lacrimi…

1Lacrimi, – mir sfinţit în rugãciune,
jertfe scumpe sfinţitoare
pe-ale dragostei altare,
nu e grai sã poatã spune
cât suspin şi rugãciune
cu voi pot sã mã-mpreune.

Şi nu-i apã curgãtoare
ca sã cureţe sub soare
inimi rele-fãcãtoare
ca voi lacrime amare!

Rouã scumpã de argint,
stropi de cer de Sânziene,
torsu-v-am pe rând alene
şi din peanã şi din gene,
în durere şi-n alint.

V-am cântat în vremuri bune
şi v-am plâns în suferinţã
poate cât n-a plâns pe lume
altã stingherã fiinţã
mir sfinţit în rugãciune,
baie sfântã de cãinţã…

Doamne, Tatãl Sfânt şi Tare,
fã mereu din ochi sã-mi cadã
calde lacrimi de cãinţã
stropi fierbinţi de lumânare, –
albi, ca fulgul de zãpadã, –
sã mã spele-n suferinţã
pentru Ziua Ta cea Mare…

Traian Dorz, din ”Cântări Uitate”

Lacrimi…

7Lacrimi, – stele cãzãtoare
din doi ochi senini ca cerul
cine v-ar cunoaşte oare
obârşia şi misterul?

Cine ştie câtã jale
plânge-n stropii ploii voastre
stele ce cãdeţi la vale
tot din înãlţimi albastre!…

Lacrimi, pâinea tuturora
celor care plâng ca mine,
aşteptându-şi aurora
unor zile mai senine.

Voi nãlţaţi spre Domnul plânsul
şi durerea noastrã multã,
şi oricând le duceţi – Dânsul
ne-nţelege şi ne-ascultã.

Lacrimi, – martorã ni-i faţa
v-am golit din plin paharul,
v-am gustat din plin dulceaţa,
v-am simţit din plin amarul! (mai mult…)

Pe drumul Crucii

12Şi eram copil Iisuse,
glasul când Ţi-am înţeles,
drumul Crucii, drumul Crucii,
suferinţa, de-am ales.

La-nceput când era pace,
calea plinã de popor,
drumul Crucii, drumul Crucii,
era dulce şi uşor.

Dar când a venit furtuna
şi prigoana mai târziu,
drumul Crucii, drumul Crucii,
rãmãsese mai pustiu.

Şi din ce mergeam şi crucea
tot mai grea mi se fãcea,
drumul Crucii, drumul Crucii,
tot mai greu şi gol era…

Crucea era grea – şi spinii
se-nmulţiserã amar,
drumul Crucii, drumul Crucii,
ajunsese la Calvar. (mai mult…)

Cum stau privind…

4Cum stau privind albastrul mãrii
şi-ntinsul ei cel larg deschis,
mã tot gîndesc adânc Iisuse
ce-ascunde negrul ei abis?

O, câte lucruri nepãtrunse
ţin valurile-n fundul lor,
când adâncimile albastre
le-ascund de ochii tuturor…

… În ochii-albaştri, cum e marea
când lacrima îşi face loc,
o, cine-ar şti ce-ascunde-un suflet
de om purtat de nenoroc!…

Când lacrimile curg la vale
lãsând în piept un lung suspin,
o, cine-ar şti durerea-ntreagã
ce-o poartã sufletul strãin!

De-aceea când vedea-vei lacrimi
curgând din ochii oarecui
nu-l necãji, – cãci cine ştie
ce-ascund adâncurile lui!…

Traian Dorz, din ”Cântări Uitate”

Şi anii m-au strãpuns

6… Şi anii m-au strãpuns întruna
cu spinii goi, izbiţi de vânt
când, notã dupã notã, struna
mi-a plâns al suferinţei cânt.

Când toamne reci veneau – şi bruma
rãrea iar codrul meu frumos,
pierdusem tot, – strânsesem numa
podoaba mea cãzutã jos.

Şi anii lunecând la vale
din harfa mea uitatã-n spin,
am scos doar cântece de jale,
de deznãdejde şi suspin.

Dar într-o dulce primãvarã
când codru-i plin cu muguri deşi
când lumea se-mbrãcase iarã
în floarea albã de cireşi.

O Mînã mi-am simţit pe strune
şi cerul s-a lãsat pe lunci
şi-un cânt pornit-a sã rãsune
cum nu cântasem pînã-atunci. (mai mult…)

Am fost o harfã

8Am fost o harfã plângãtoare
sortitã-n faptul unei seri
pe-a mele strune cãlãtoare
sã plâng a dragostei dureri.

Cu mâna-i, soarta mea pribeagã
de-un spin uscat m-a atârnat
sã-mi fie zbucium viaţa-ntreagã
şi-n plâns sã-mi fie-al meu cântat.

… Era o dulce primãvarã
şi vântu-n frunze adia,
atunci când eu întâia oarã
am început cântarea mea.

În razele de dulce soare
şi-n caldele-adieri de vânt,
iubirea lumii trecãtoare
am început voios s-o cânt.

Pe fragedele mele strune
nestãpânitele porniri,
sãlbatic au pornit sã-şi spuie
cântarea tristei lor iubiri… (mai mult…)

Doamne-n fiecare slovã

4Doamne-n fiecare slovã,
bietu-mi suflet de strãin,
plânge tainica-i durere
şi ascunsul lui suspin.

Cãci voind, pe marea vieţii
tot mai larg sã mã depart,
m-au izbit atâtea valuri
şi corabia mi-au spart.

Când furtuna era mare
şi eram a mã-neca,
Stâncã Tu mi-ai fost Iisuse
şi scãpare Crucea Ta.

… Azi, la umbra Crucii Tale,
toatã viaţa mi-o aştern
Tu-mi eşti Veşnica Nãdejde,
Tu-mi eşti Reazemul Etern…

Iar aceste stihuri sfinte
lãcrimate din condei,
sunt prinosul tinereţii
viaţã din viaţa ei…

Le-am sfinţit în rugãciunea
din al inimii izvor,
şi tot focul tinereţii
arde în suspinul lor…

Traian Dorz, din ”Cântări Uitate”

  • 1
  • 2
WhatsApp chat