Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Căutaţi la păsările cerului!

Căutaţi la păsările cerului!

Nu cântă păsările care îşi fac cuibul pe pământ

Păsările care îşi fac cuibul pe pământ nu sunt cântăreţe şi nici nu pot zbura la înălţime (fazanul, prepeliţa, pitpalacul, cocoşul de munte etc.). Numai păsările care îşi fac cuibul sus, în arbori, sunt bune cântăreţe. Ciocârlia cântă numai când se desparte de pământ şi se înalţă sus spre cer. Cântă în plin zbor spre cer…

Aşa e şi cu viaţa noastră cea duhovnicească. Un creştin care îşi are „cuibul“ pe pământ, un creştin care e legat cu totul de pământ, de grijile şi poftele acestei lumi, acela nu poate nici „zbura“ şi nici „cânta“.

Un creştin „cântător“ şi „zburător“ e numai acela care îşi are „cuibul“ sus, care se desprinde de pământ, de duhul acestei lumi, şi se ridică în lumina şi slava vieţii celei duhovniceşti. Creştinul cel adevărat e ca ciocârlia; cântă, înălţându-se spre cer. Cântă în plin „zbor“ spre cer, spre lumină…

Iar dacă totuşi cuibul cel de sus e bătut de vânturi şi furtuni – o, apoi poate că şi pentru asta cântă păsările din el. Eu mă gândesc şi la „cuibuşorul“ vieţii mele. Dacă n-ar fi bătut în el atâtea aspre „vânturi“ şi „furtuni“, azi n-ar cânta „păsările“ de la Oastea Domnului. (mai mult…)

De ce cântă păsările?

Nu o dată, învăţaţii care cercetează viaţa păsărilor şi-au pus întrebarea: de ce cântă păsările?

Răspunsurile şi părerile au fost şi sunt diferite; la o regulă nu s-a putut ajunge. Singura părere în care s-au întâlnit cu toţii este că: păsările cântă fără să aibă lipsă de nimic; fără să ceară nimic prin cântările lor.

Noi ducem mai departe răspunsul învăţaţilor şi zicem: păsările cântă pentru slava lui Dumnezeu. Este în firea lor să-L laude neîncetat pe Dumnezeu prin cântările lor.

Ce predică, ce lecţie usturătoare ne sunt, şi în privinţa aceasta, păsările cerului! Ele cântă fără să aibă lipsă de nimic. Ele cântă fără să ceară nimic. Ele cântă pentru slava lui Dumnezeu. (mai mult…)

Pasărea în colivie

Am vorbit cu un crescător de canari (păsări ce cântă închise în colivie). Îmi spunea lucruri interesante. Când ies din ouă, canarii sunt şi ei un fel de vrăbii care nu cântă. Pentru a-i îndemna să cânte, li se face o colivie închisă cu totul în trei părţi; deschisă numai într-o parte. Băgat şi izolat în această colivie întunecoasă, canarul începe să cânte. Din ce se încăpăţânează să nu cânte, i se micşorează lumina. Sunt păsări care nu cântă decât închise în colivie.

Cam de specia aceasta suntem şi noi. Noi „cântăm“ de regulă numai închişi în „co­livie“… numai pe timp de necaz şi încercări.

Mă gândesc chiar la mine. În sanatoriul de la Geoagiu am stat şi eu închis într-un fel de „colivie“. Acasă aveam şase ferestre la casă şi lărgământ destul. Aici am stat într-o cameră mică, cu o singură fereastră, spre pădure. Domnul Dumnezeu m-a închis şi pe mine într-un fel de „colivie“, să mă învăţ a „cânta“ mai bine:

Simţindu-mă singur,

să cânt singurel:

mai lângă Domnul meu,

mai lângă El.

Părintele Iosif Trifa, din „Căutaţi la păsările cerului!”
Ediţia a VII-a, Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001

O rugăciune în pădure

Cât de minunate sunt, o Doamne, toate lucrurile mâinilor Tale! Cât de minunată este şi această pădure! Îmi aplec genunchii şi aici, în faţa Ta, pentru că şi aici este o biserică a Ta; o biserică măreaţă unde se face slujbă neîncetat pentru slava Ta… Unde brazii freamătă veşnic un freamăt ceresc, iar păsările Te slăvesc neîncetat prin cântările lor.

Şi, o, ce predică minunată aud eu aici! Bradul, care creşte drept spre cer, parcă mă mustră pentru strâmbăturile vieţii mele. Iar păsările care Te slăvesc neîncetat (şi Tu, Doamne, Te îngrijeşti de hrana lor) parcă mă mustră pentru puţina mea credinţă, pentru veşnicele mele îngrijorări şi alergări! (mai mult…)

Predica păsărilor

„Căutaţi la păsările cerului că nici seamănă, nici seceră, nici adună în jitniţe şi Tatăl Ceresc le hrăneşte pe dânsele. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?“ (Matei 6, 26)

 Aceste cuvinte le-a spus Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ce cuvinte scumpe sunt acestea! Ce predică minunată este aceasta! O predică pe care o putem vedea pe tot locul şi în toată vremea. Păsările ne predică într-o limbă minunată.

Un an de zile am stat bolnav într-un sanatoriu unde era şi o lume a păsărilor (sanatoriul din Geoagiu). Acolo, în lumea păsărilor şi a suferinţelor, am văzut mai de-a­­proape cât de adevărate sunt cuvintele de mai sus ale Mântuitorului.

Păsările cerului ne sunt predică vie în multe privinţe. Întâi, ele ne predică despre cum grijeşte Tatăl Ceresc de ele. Nici un fel de pasăre nu strânge mâncare şi totuşi ele îşi au zilnic hrana lor atât vara, cât şi iarna. Tatăl Ceresc se îngrijeşte şi iarna de hrana lor; şi încă într-un chip minunat. (mai mult…)

Cântările păsărilor

Dar păsările cerului ne sunt apoi o predică vie şi prin altceva: prin cântările lor.

Tatăl Ceresc se îngrijeşte de ele, dar, în schimb, şi ele Îl slăvesc neîncetat prin cântările lor. Pădurea e cu adevărat o biserică măreaţă ce răsună de cântecele de slavă ale păsărelelor.

Păsările îşi fac regulat cântările şi rugăciunile lor. În pădurea de la Geoagiu, ascultam în fiecare dimineaţă cântarea lor. Îndată ce se trezesc, înainte de a pleca după hrană, păsările îşi fac utrenia lor de dimineaţă.

Şi seara, tot aşa. Înainte de a se culca, păsările îşi fac vecernia lor. Răsună pădurea de „slujba“ lor seara.

Şi de aceea, păsările nu duc lipsă de nimic. Noi însă lucrăm şi asudăm de dimineaţa până seara şi totuşi ducem lipsă de toate. De ce? Pentru că nu „căutăm la păsările cerului“.

Creştinii cei dintâi „căutau la păsările cerului“. Erau şi ei „în fiecare zi în biserică, lăudând pe Dumnezeu“ (Fapte 2, 46), de aceea „nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă şi un mare dar era peste toţi“ (Fapte 4, 33-34).

Părintele Iosif Trifa, din „Căutaţi la păsările cerului!”

Privighetoarea orbită

Cine nu cunoaşte cântecul cel fermecat al privighetorii? Ce minunat cântă privighetoarea! Dar ea nu cântă decât noaptea sau, cel mult, pe înserate, când a slăbit lumina.

În colivie i se împuţinează lumina, ca să cânte cât mai mult. Ba s-au aflat unii amatori de păsări cântătoare care au mers mai departe. Au trecut în barbarie. Au stricat ochişorii cei negri ai privighetorii; au orbit-o, pentru ca, simţindu-se într-o veşnică noap­te, să cânte şi ziua; să cânte necurmat.

E, desigur, o mare barbarie aceasta. În Anglia, un astfel de amator a fost pedepsit cu temniţă şi cu pedeapsa dispreţului public. (mai mult…)

WhatsApp chat