Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Corabia lui Noe

Corabia lui Noe

„NOE, NOE, SLOBOZI-NE ŞI PE NOI ÎN CORABIE!“…

Când s-au ivit norii vestitori de primejdie „Noe a intrat în corabie cu familia lui şi două câte două din orice făptură care are suflare de viaţă, precum îi poruncise lui Domnul Dumnezeu. Apoi Domnul a închis uşa după El… a încuiat Domnul Dumnezeu uşa pe dinafară“ (Fac. 7, 15-16).

După ce a intrat Noe în corabie, au început ploile şi potopul. „Şi a căzut ploaie pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi creştea apa şi se înmulţea foarte pe pământ“ (Fac. 7, 17-18).

Ce vor fi făcut păcătoşii în timpul acesta? Ne putem închipui. La început nu vor fi dat însemnătate ploilor. Vor fi crezut că sunt nişte ploi ca altele. Dar când au început a veni valurile şi ploaia se revărsa înainte, o spaimă mare i-a cuprins. Abia atunci şi-au adus aminte de vorbele lui Noe, că va fi potop. „Oameni buni, – vor fi strigat bătrânii – se plineşte ceea ce a spus moş Noe… vine potopul… vine prăpădul“. Spaima începu să alerge de la om la om, din sat în sat… Apele începură a îneca locurile mai joase. O spaimă mare cuprinse pe tot omul. Toată lumea alerga acum spre corabia lui Noe şi cerea intrare, dar acum era prea târziu. Corabia era încuiată. Însuşi „Domnul Dumnezeu o încuiase pe dinafară“ (Fac. 7, 16). (mai mult…)

„NOE, INTRĂ ÎN CORABIE, TU ŞI TOATĂ CASA TA!“

Când corabia a fost gata, „Domnul Dumnezeu a zis către Noe: «Noe, intră în corabie, tu şi toată casa ta (Fac. 7, 1) şi din toate dobitoacele, şi din toate fiarele, şi din toate păsările, din orice făptură şi din toate vietăţile ce se târăsc pe pământ, câte două să iei în corabie, parte bărbătească şi parte femeiască să fie» (Fac. 6, 19-20). Şi a intrat Noe în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nurorile sale. Şi din toate dobitoacele curate şi necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ au intrat în corabia lui Noe, două câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, precum poruncise lui Domnul Dumnezeu“ (Fac. 7, 7-9).

O, ce înţeles adânc este în această istorie de-spre intrarea lui Noe în corabie! Am amintit mai înainte că corabia lui Noe a preînchipuit pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă. O, ce dar mare este nouă Jertfa Mântuitorului! Ea este corabia mântuirii noastre sufleteşti. Dar această „corabie“ pentru noi nu valorează nimic dacă nu intrăm în ea, dacă nu ne folosim de ea. Corabia lui Noe n-ar fi valorat nimic pentru el, dacă n-ar fi intrat în ea. (mai mult…)

CE SPUN ISTORIA ŞI ŞTIINŢA DESPRE POTOP

Ceea ce spune Biblia despre potop este un lucru deplin adeverit şi din partea istoriei. În istoria tuturor popoarelor din lume s-a păstrat tradiţia şi amintirea unui potop care a înecat pământul. Se află în istoria haldeilor, perşilor, egiptenilor şi chinezilor. Tradiţia potopului s-a păstrat până şi în America.

Geologia, ştiinţa care se ocupă cu cercetarea straturilor de pământ, adevereşte şi ea acest lucru. Geologia vorbeşte despre o lume „antidiluvi-ană“ (de dinainte de potop); o lume cu plante şi animale ce s-au stins. Istoria spune că potopul a fost cam prin anii 1600-1700 după facerea lumii. Unii spun că potopul a fost în anul 1656 după facerea lumii. În anul 1656, noiembrie 17 a intrat Noe în corabie. (mai mult…)

LUMEA CHEFUIA ŞI RÂDEA DE LUCRUL LUI

Biblia ne spune că se făcuse în lume o stricăciune generală. „Se stricase tot pământul şi tot omul se abătuse de la calea lui” (ca şi azi). În mijlocul acestei lumi stricate a început Noe să-şi lucreze corabia. Ce vor fi zis oamenii văzând pe Noe că începe a clădi o casă aşa de mare? Cu siguranţă, vor fi sărit la el cu întrebări de batjocură:

– Ce faci, moşule?… ce va fi cu şura asta aşa de mare? Ai de gând să te îmbogăţeşti?…

– Dragii mei, – le va fi răspuns Noe – Domnul mi-a spus că va pierde pământul cu potop… lăsaţi-vă de răutăţi… Veniţi să ne facem corabie de mântuire!…

– Ce potop?… Ce Dumnezeu?… – vor fi zis păcătoşii. Ai înnebunit, moşule? Moş Noe şi-a pierdut minţile!…

Dar Noe tăcea şi lucra. Lucra şi plângea de mila unei lumi pe care o aştepta potopul dar ea nu voia să se trezească din răutăţi. Lucrurile se vor fi petrecut aşa cum arată chipurile de mai sus. Noe cu familia lui lucra la corabia mântuirii, iar lumea chefuia şi petrecea. Chefuitorii îl vor fi arătat cu degetul pe Noe, strigând în batjocură: (mai mult…)

ÎN VREME CE NOE LUCRA LA CORABIA MÂNTUIRII…

Biblia nu ne spune mai amănunţit ce s-a întâmplat în timpul de când Domnul i-a spus lui Noe să facă corabie de mântuire, până în clipa când a sosit potopul. S-a făcut socoteala că Noe a lucrat la corabie 120 de ani biblici (anii biblici erau mai mici decât cei de acum). Ce s-a întâmplat în acest timp? Ne putem închipui.

LUMEA CHEFUIA ŞI RÂDEA DE LUCRUL LUI

Biblia ne spune că se făcuse în lume o stricăciune generală. „Se stricase tot pământul şi tot omul se abătuse de la calea lui“ (ca şi azi). În mijlocul acestei lumi stricate a început Noe să-şi lucreze corabia. Ce vor fi zis oamenii văzând pe Noe că începe a clădi o casă aşa de mare? Cu siguranţă, vor fi sărit la el cu întrebări de batjocură:
– Ce faci, moşule?… ce va fi cu şura asta aşa de mare? Ai de gând să te îmbogăţeşti?… (mai mult…)

NOE CLĂDEŞTE CORABIE DUPĂ PLANUL LUI DUMNEZEU

„Şi a zis Domnul Dumnezeu către Noe: «Sfârşitul a tot omul vine înaintea Mea, că s-a umplut pământul de nedreptate de la dânşii (oameni) şi iată voi pierde pe ei şi pămâtul. Iar tu fă-ţi corabie din lemn de gofer (chiparos); despărţitori (cămări) vei face prin corabie şi o vei smoli pe dinăuntru şi pe dinafară cu smoală. Şi aşa vei face corabia: de trei sute de coţi lungimea, cincizeci de coţi lăţimea şi de treizeci de coţi înălţimea ei. Să faci corăbiei o fereastră sus lată de un cot; uşa să o pui în latura corăbiei; şi cămări cu câte două şi trei rânduri de poduri vei face în ea. …Şi vei intra în corabie tu şi feciorii tăi»“ (Fac. 6, 13-18).

O, ce înţeles adânc este în această corabie de mântuire! (mai mult…)

NOE ŞI FAMILIA LUI

„Şi se stricase pământul înaintea lui Dumnezeu şi se umpluse de nedreptate. Şi S-a uitat Dumnezeu spre pământ şi a văzut că pământul era stricat; pentru că tot omul s-a abătut de la calea sa… Şi a zis Dumnezeu: «Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la dobitoc şi de la cele ce se târăsc pe pământ până la păsările cerului…»“. Dar Noe a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu. Noe era un om drept şi fără prihană. El umbla (trăia) în legătură cu Dumnezeu. „Şi Noe avea trei feciori: pe Sem, pe Ham şi Iafet“ (Fac. 6, 1-12).

Grozavă stricăciune sufletească era pe vremea lui Noe! De unde şi cum se făcuse această stricăciune? Ne spune Biblia şi acest lucru. „Fiii lui Dumnezeu – spune Biblia – s-au amestecat cu fetele (şi cu fiii) oamenilor“ şi pe urmă s-au stricat cu toţii (Fac. 6, 4). Urmaşii lui Abel s-au amestecat cu urmaşii lui Cain… cei buni s-au amestecat cu cei răi şi pe urmă s-au stricat cu toţii. (mai mult…)

BABILONUL RISIPEŞTE PE URMAŞII LUI NOE – GOLGOTA ÎI STRÂNGE DIN NOU ÎN „CORABIE“

Biblia nu ne spune mai amănunţit ce s-a petrecut mai departe, după ce Noe a blestemat pe fiul său Ham.

Un lucru însă e sigur. Cei trei fraţi n-au mai trăit laolaltă. Blestemul lui Noe făcuse în casa lor „slugă“ şi „stăpâni“. Ei s-au despărţit, s-au înmulţit, şi din urmaşii lor au ieşit trei spiţe de oameni din care se trag toate neamurile pământului. „Din fa­miliile fiilor lui Noe au ieşit neamurile care s-au răs­pândit peste tot pământul“ (Facere 9, 32). (mai mult…)

NOE BLESTEMĂ PE FIUL SĂU HAM – DIN ISPITA BEŢIEI RĂUTĂŢILE AU ÎNCEPUT A CURGE CA DINTR-UN IZVOR

Satana s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Îndată ce Noe a gustat din ispita beţiei, răutăţile şi greşelile au început a curge ca dintr-un izvor, întocmai ca la Adam şi Eva, după ce au gustat din pomul cel oprit.

Şi a băut Noe din vin şi s-a îmbătat… Ham a râs de goliciunea tatălui său… Şi s-a trezit Noe din ameţeala vinului şi a cunoscut câte i-a făcut lui fe­ciorul cel mai tânăr şi a zis: «Blestemat să fie Ham, pruncul meu, şi să fie slugă fraţilor săi»“ (Fa­c. 9, 20-28).

Când eram prunc la şcoală, dascălul stăruia a­supra greşelii lui Ham care a râs de tatăl său. Toa­tă lecţia dascălului se descărca în capul bietului Ham, iar despre beţia lui Noe nimic de rău nu se pomenea. Greşeala lui Ham a fost mare, aceasta e adevărat, dar nici greşeala lui Noe n-a fost mai mică… Izvorul greşelii lui Ham e a se căuta tocmai în fap­tul că „s-a îmbătat Noe“; că de nu se îmbăta Noe nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greşelile şi păcatele. Ham a început a râde, iar Noe a început a… blestema. (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat