Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Corabia lui Noe

Corabia lui Noe

ŢI-AU PLĂCUT ÎNVĂŢĂTURILE DIN CARTEA ACEASTA?

Dragă cititorule! Eu ştiu că ţi-au plăcut învăţă­turile din cartea aceasta. Pe unele locuri, te-ai înfi­orat cu sufletul, citindu-le.

Mă grăbesc însă, acum la încheiere, să spun că singură numai plăcerea acestor învăţături nu fo­loseşte nimic, n-ajută cu nimic lucrarea mântuirii sufleteşti.

Diavolul râ-de de plăcerea sufletească cu care cineva citeşte Biblia şi alte cărţi religioase, câtă vre-­me cititorul se tăvăleşte mai departe în păcate, şi de răutăţi nu se lasă. Din această plăcere, omul nu câştigă nimic, şi diavolul, aşijderea, nu pierde ni­mic. Ba încă diavolul câştigă din acest lucru.În chipul de mai jos, se vede un om citind cu interes şi plăcere învăţăturile despre corabia lui Noe. Nu e de ajuns însă numai plăcerea de a citi cărţi religioase. Această plăcere trebuie să treacă la o hotărâre contra păcatelor. (mai mult…)

BABILONUL RISIPEŞTE PE URMAŞII LUI NOE – GOLGOTA ÎI STRÂNGE DIN NOU ÎN „CORABIE

Biblia nu ne spune mai amănunţit ce s-a petrecut mai departe, după ce Noe a blestemat pe fiul său Ham.

Un lucru însă e sigur. Cei trei fraţi n-au mai trăit laolaltă. Blestemul lui Noe făcuse în casa lor „slugă” şi „stăpâni”. Ei s-au despărţit, s-au înmulţit, şi din urmaşii lor au ieşit trei spiţe de oameni din care se trag toate neamurile pământului. „Din fa­miliile fiilor lui Noe au ieşit neamurile care s-au răs­pândit peste tot pământul” (Facere 9, 32).

Biblia nu ne spune mai amănunţit nici despre ce purtări au avut urmaşii fiilor lui Noe. Desigur, fiii lui Noe vor fi păstrat încă cu recunoştinţă amin­tirea despre potop şi despre corabia mântuirii. Vor fi spus şi nepoţilor lor despre cum i-a scăpat Dum­nezeu din prăpădul potopului. Dar pe urmă, încetul cu încetul, amintirea despre urgia potopului şi des­pre darul lui Dumnezeu s-a stins.

Aşa e omul. Îndată ce se depărtează de darul şi ajutorul lui Dumnezeu, uită binefacerea, uită pe Dumnezeu. (mai mult…)

NOE BLESTEMĂ PE FIUL SĂU HAM – DIN ISPITA BEŢIEI RĂUTĂŢILE AU ÎNCEPUT A CURGE CA DINTR-UN IZVOR

Satana s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Îndată ce Noe a gustat din ispita beţiei, răutăţile şi greşelile au început a curge ca dintr-un izvor, întocmai ca la Adam şi Eva, după ce au gustat din pomul cel oprit.

Şi a băut Noe din vin şi s-a îmbătat… Ham a râs de goliciunea tatălui său… Şi s-a trezit Noe din ameţeala vinului şi a cunoscut câte i-a făcut lui fe­ciorul cel mai tânăr şi a zis: «Blestemat să fie Ham, pruncul meu, şi să fie slugă fraţilor săi»” (Fa­c. 9, 20-28).

Când eram prunc la şcoală, dascălul stăruia a­supra greşelii lui Ham care a râs de tatăl său. Toa­tă lecţia dascălului se descărca în capul bietului Ham, iar despre beţia lui Noe nimic de rău nu se pomenea. Greşeala lui Ham a fost mare, aceasta e adevărat, dar nici greşeala lui Noe n-a fost mai mică… Izvorul greşelii lui Ham e a se căuta tocmai în fap­tul că „s-a îmbătat Noe”; că de nu se îmbăta Noe nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greşelile şi păcatele. Ham a început a râde, iar Noe a început a… blestema. (mai mult…)

PE NOE, PE AL DOILEA ADAM AL OMENIRII, SATANA L-A ÎNŞELAT CU ISPITA BEŢIEI

Potopul a înecat o lume veche; a nimicit cu totul o lume veche. Pe urmele potopului a rămas lume nouă, o lume spălată şi curăţită de păcat. În această lume, Noe era acum un al doilea Adam al omenirii. Era un Adam căruia Dumnezeu i-a dat din nou în stăpânire pământul şi vieţuitoarele.

Când S-a arătat Dumnezeu lui Noe după potop, i-a zis, ca odinioară lui Adam: „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-a zis: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pe el»“ (Fac. 9, 1).

Această binecuvântare era o a doua facere a lumii, o a doua facere a omenirii.

Potopul s-a gătat cu o împăcare a lui Dumnezeu cu omul. Totul era bine după această împăcare. În­căpeau şi aici cuvintele: „Şi a văzut Dumnezeu că toate erau foarte bune“ (Fac. 1, 31). (mai mult…)

DUMNEZEU FACE LEGĂMÂNT CU NOE – LEGĂMÂNTUL LEGII CELEI NOI

În timpul când Noe ridica jertfă de mulţumită lui Dumnezeu, „a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-a zis: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul…». Şi a grăit Dumnezeu către Noe, zicând: «Iată, Eu fac un legământ cu voi şi seminţia voastră, că nu va mai veni potop de apă care să pustiască pământul. Curcubeul Meu îl pun în nori şi va fi semn de legătură între Mine şi pământ. Când voi strânge norii deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nori şi Îmi voi aduce aminte de legământul Meu… Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ»“ (Fac. 9, 1-17).

Legământul ce l-a făcut Dumnezeu cu Noe ne cuprinde şi pe noi. Prin legământul făcut cu Noe, Dumnezeu ne-a făgăduit, ne-a asigurat că nu va mai veni potop de apă să pustiască pământul. „Prin urmare – ar zice atare necredincios – ne putem vedea fără nici o grijă de păcate şi fărădelegi. Dumnezeu ne-a asigurat că nu va mai fi prăpăd de ape pe pământ…“.
Mincinoasă şi păcătoasă ar fi nădejdea aceasta. Căci lumea şi oamenii vor trece prin alt prăpăd şi potop, cu mult mai groaznic decât potopul apelor. (mai mult…)

NOE ÎNALŢĂ RUGĂCIUNI DE MULŢUMITĂ LUI DUMNEZEU

Cel dintâi lucru ce l-a făcut Noe după ce a ieşit din corabie a fost să dea mulţumire lui Dumnezeu. „Şi a zidit Noe altar Domnului şi a luat din toate dobitoacele cele curate şi din toate păsările cele curate şi a adus ardere de tot pe altar. Şi a mirosit Domnului Dumnezeu miros cu bună mireasmă şi Domnul a zis în inima Lui: «Nu voi mai blestema pământul pentru faptele oamenilor, pentru că se pleacă cugetul omului cu dinadinsul spre cele rele, din tinereţile lui… În toate zilele pământului, semănătura şi secerişul, frigul şi căldura, vara şi primăvara, ziua şi noaptea, nu vor înceta»“ (Fac. 8, 19-21).

Ce minunată şi ce caldă trebuie să fi fost rugăciunea lui Noe! Ea nu izvora atât din „datoria“ lui Noe de a mulţumi pentru scăpare, ci izvora mai ales din gândul cât de mari au fost bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu faţă de el. (mai mult…)

TAINA CEA MARE A NAŞTERII DIN NOU

NOE IESE DIN CORABIE   ÎNTR-O LUME NOUĂ ŞI O VIAŢĂ NOUĂ
TAINA CEA MARE A NAŞTERII DIN NOU
 

„În anul şase sute unu, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei; s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase. Şi a grăit Domnul Dumnezeu către Noe, zicând: «Ieşi din corabie tu şi femeia ta, feciorii tăi şi femeile lor. Şi toate vieţuitoarele câte sunt cu tine, scoate-le afară şi creşteţi şi vă înmulţiţi pe pământ“. Şi a ieşit Noe şi femeia lui şi feciorii lui şi femeile feciorilor lui şi toate fiarele şi toate dobitoacele – toată vietatea ce mişcă pe pământ după felul său, au ieşit din corabie“ (Fac. 8, 13–19).

Ieşirea lui Noe din corabia izbăvirii închipuie clipa cea sfântă când vom ajunge şi noi, cei care trăim o viaţă cu Domnul, la ţărmul dorit. Când se va sfârşi călătoria vieţii noastre celei pământeşti, când valurile lumii şi ale ispitelor vor înceta să mai bată în corabia mântuirii noastre sufleteşti, vom scăpa şi noi cu totul într-o lume nouă unde ne aşteaptă un „cer nou şi pământ nou“.

Ieşirea lui Noe din corabie închipuie apoi taina cea mare a naşterii din nou. (mai mult…)

CEI DOI SOLI: PORUMBELUL ŞI CORBUL

Urgia potopului a ţinut cu totul 150 de zile, timp în care „a pierit tot ce era viu pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc”… şi a rămas singur Noe şi cei ce erau cu el în corabie (Fac. 7, 23).

După patruzeci de zile „Dumnezeu a făcut să sufle vânt pe pământ şi a încetat apa. Izvoarele adâncului şi stăvilarele cerului s-au încuiat şi ploaia din cer s-a oprit”. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat (Fac. 8, 1–3).

Razele soarelui au început să învioreze din nou o lume ce fusese botezată cu un botez de judecată. Corabia s-a oprit pe muntele Ararat. „În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat. Iar apa a scăzut până în luna a zecea; iar în luna a zecea, în ziua cea dintâi a lunii, s-au ivit vârfurile munţilor” (Fac. 8, 4–5). (mai mult…)

Corabia plutea cu mântuire peste apele morţii.

După ce Noe a intrat în corabie şi Dumnezeu a încuiat uşa în urma lui, el era într-o siguranţă deplină. Afară vuiau potopul şi prăpădul, afară era plângere şi moarte, dar înăuntru, în corabie, era viaţă, linişte şi mântuire. Valuri uriaşe acopereau munţii; valuri furioase izbeau şi corabia, dar Noe avea o siguranţă deplină. Corabia plutea cu mântuire peste apele morţii.

Siguranţa lui Noe era o siguranţă deplină. El avea o izbăvire deplină, căci Dumnezeu îi dăduse această corabie şi El încuiase uşa ei. Dacă valurile sau oamenii ar fi putut deschide uşa corăbi­ei, Noe ar fi fost pierdut. Dar el nu purta nici o grijă şi nici o frică din partea aceasta, pentru că Dumnezeu încuiase uşa şi El o păzea.

Nici o putere lumească sau diavolească n-ar fi putut deschide uşa, căci Dumnezeu o încuiase şi El o păzea.

Noe avea siguranţa mântuirii. Dumnezeu Însuşi era siguranţa lui. Corabia era sub scutul şi apărarea lui Dumnezeu. Potopul era urgia şi mânia lui Dumnezeu, dar corabia – ea singură – era scoasă de sub această urgie. Ea era sub dragostea, sub iertarea şi apărarea lui Dumnezeu. Noe avea siguranţa deplină a mântuirii lui de urgia şi prăpădul potopului. Această siguranţă este o minunată icoană sufletească. Ea închipuie siguranţa credincioşilor… siguranţa celor mântuiţi prin scump Sângele Mântuitorului. Corabia lui Noe – precum am spus la vremea sa – închipuia Jertfa Mântuitorului, închipuia moartea Sa cea scumpă prin care ne-a scăpat de urgia morţii. (mai mult…)

Cei care s-au căţărat pe corabia lui Noe

Când apele potopului au început a creşte şi corabia a început a pluti, mulţi dintre oameni se vor fi căţărat pe corabie, în nădejdea că vor scăpa cu viaţă. La început ei vor fi stat liniştiţi. Corabia plutea lin peste întinsul apelor. Ei se credeau mântuiţi. Însă pe urmă a venit urgia valurilor. Apele şi valurile s-au înfuriat şi pe toţi i-au măturat în adâncul pierzării.

Cei care s-au căţărat pe corabia lui Noe sunt icoana celor mulţi-mulţi, care cred că se pot mântui ţinându-se şi de cele  sufleteşti şi de cele lumeşti… încercând să slugărească şi Domnului şi diavolului. Ah! Lumea e plină de oameni care se ţin de corabie, sunt aproape de corabia mântuirii, dar nu intră în ea. Sunt atâţia creştini, evlavioşi la vedere, cucernici la înfăţişare; ei fac regulat anumite rugăciuni, ţin anumite posturi şi datini, dar de răutăţi nu se lasă şi în corabie nu intră. Viaţa lor se scurge în pizme, în duşmănii, în clevetiri, în minciuni, înşelăciuni şi alte răutăţi mai mari sau mai mărunte. Ei sunt aproape de corabie, se ţin de corabie, dar nu sunt înăuntru. (mai mult…)

WhatsApp chat