Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Cornel Rusu

Cornel Rusu

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT? ( V )

În adunarea lui Hristos, El este prezent totdeauna, precum S-a promis, oricât de puţini ar fi la număr (cf. Mt 18, 20). Noi am experimentat acest mare adevăr. Prin rugăciune, Îl atragem pe Domnul în câmpul nostru de lucru şi de luptă. El este Puterea Atotbiruitoare. De aceea diavolului nu-i place şi se războieşte împotriva adunărilor frăţeşti. El vrea adunări, dar fără Hristos, reci, lipsite de Harul Divin, lipsite de puterea creatoare.

Şi alte două lucruri demoniceşti care se nasc în mintea neînduhovnicită sunt:

– clătinare sau sminteală de pe linia adevărului, care duce la alunecarea în braţele unei lucrări de rătăcire şi să ţi se pară bine că ai ajuns acolo, sau să fii iarăşi dus în lume prin pofte. Şi a doua este

– spaima, frica, teama, care te face să te ascunzi, să te acomodezi timpului sau vremii, să chibzuieşti, să alegi altă cale sau stare în care să fii scutit de suferinţa pentru Domnul, de încercare, de lupte, de suferinţe. Amândouă acestea sunt produs al minţii neluminate de Hristos, lipsite sau prea puţin copleşite de dragostea lui Hristos-Domnul, crescute slab, nu îndeajuns. În împrejurarea aceasta, oamenii trec cu uşurinţă peste unica înştiinţare ce au primit-o hotărât din partea Duhului Sfânt şi fără cercetare minuţioasă a provenienţei acelei gândiri, nu ascultă de fraţii în a căror părtăşie L-au cunoscut pe Domnul, părăsesc adunarea, trec la alte adunări, se duc în lume, pentru libertăţi, promisiuni şi progrese omeneşti. Gândirea sa alterată îi zice să se ducă la o altă vestire, care nu se potriveşte deloc cu solia primită şi încredinţată lui. Şi, astfel, unindu-se cu ateii, cu alte adunări, solia încredinţată lui se pierde undeva. Care-i va fi răsplata, dacă nu a celor neascultători? Şi cât de mare va trebui să-i fie pocăinţa reîntoarcerii? Toată viaţa cu smerenie, rugăciune şi lacrimi. (mai mult…)

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT? ( IV )

În casa lui Zaheu, după ce acesta s-a pocăit, Mân-tuitorul, în predica sa, rosteşte pilda polilor, în greceşte mine, cerând să se negocieze cu aceste mine, sau cu aceşti poli. Deci fiecare creştin este chemat să fructifice în folosul altora polii încredinţaţi lui. Nu ca cel rău, leneş şi neroditor. Dacă ziua revenirii Sale cu slavă multă ne era descoperită, aceasta era spre pierzarea multora; căci parte dintre creştini se luau după lume, zicând că mai au vreme de pocăinţă, după demonul răului, şi multe suflete, necunoscând adevărul mântuitor, se pierdeau în necunoştinţă, iar Biserica nu-şi îndeplinea sfânta misiune ce i s-a încredinţat, amânând de la o zi la alta.

Obştea credincioşilor şi fiecare mădular viu să fie gata în orice clipă, gata în asemănarea celor cinci fecioare înţelepte, căci în ceasul şi clipa în care nu gândim va veni Fiul Omului (cf. Lc 12, 40). Binecuvântată este această hotărâre a lui Dumnezeu, şi în folosul mântuirii fiecruia care crede, dorinţă de aur, ca să nu se piardă nici unul. Taina tainelor, spre mântuirea tuturor. (mai mult…)

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT? ( III )

Falsele ideologii şi ştiinţe umane ce se desprind din concepţii îngâmfate, lipsite de sensibilitatea descoperirilor divine se vor arăta tot mai evident în cele trei falsităţi sau falsitate întreită a diavolului şi anume:

– gura balaurului

– gura fiarei

– gura proorocului mincinos, din care ies trei duhuri necurate ca nişte broaşte. Căci sunt duhuri demoniceşti, făcătoare de semne şi care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul (cf. Apoc 16, 13-14).

Duhurile acestea rele se află şi printre noi, oamenii simpli sau de rând, cum se mai spune. Ele ne îndeamnă la păcat şi la războiul cel dintre noi. Ne răscoală pe unii împotriva altora, să urâm ce este sfânt şi dumnezeiesc, ne îndeamnă la neascultare de voia lui Dumnezeu Care vrea sfinţirea noastră şi prin sfinţire, îndumnezeirea; ne îndeamnă să ne ridicăm la asuprirea celor ce stăruie în a face binele după voia lui Dumnezeu. Ne îndeamnă la învinuiri minci-noase, împotriva celor ce caută neprihănirea, pacea şi sfin-ţirea în Hristos, la necinstirea lor prin vorbe murdare, necinstite, neadevărate, mincinoase, ca să ne asemănăm diavolului şi să ni se răpească premiul ceresc. Astfel, ca de sus şi până jos, cei mari şi cei mici să fie una ca unul în duhul neascultării, al îngâmfării şi al minciunii. Aceste duhuri necurate, în vremea din urmă, vor avea influenţe tot mai mari asupra omenirii, după complexitatea modernizării, a creşterii ştiinţei, după ideologia modernă a vremii. (mai mult…)

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT? ( II )

În Noul Testament, Evanghelistul Matei ne prezintă pe Hristos-Domnul ca Mire, Iar Biserica fiind Mireasa sau Aleasa Lui. Evanghelistul Marcu ne înfăţişează o călătorie. Şi Stăpânul dă sarcini robilor până la întoarcerea sa. Evanghelistul Luca ne prezintă pe un om de viţă nobilă, care, plecând într-o călătorie, lasă toate bunurile în grija robilor săi.

Evanghelistul Ioan ne prezintă o făgăduinţă de mare însemnătate. Zice Domnul Iisus: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă pregătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca unde sunt Eu să fiţi şi voi” (In 14, 2-3).

În Epistola către Romani se spune că toate lucrurile vor fi sub picioarele Sale. În Epistola I către Corinteni: Să învie morţii. În a II-a Epistolă, noua casă. În Epistola către Coloseni: „Iar când Hristos, Care este viaţa voastră Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru mărire” (cap. 3, 4). În Epistola I către Tesaloniceni, ni se spune, în esenţă, să aşteptăm promisiunea lui Dumnezeu care va veni din ceruri. În a II-a Epistolă către Tesaloniceni ni se spune că Hristos vine cu Sfinţii Săi. În Epistola către Timotei: Domnul va răsplăti pe toţi cei ce vor fi iubit venirea Lui. În Epistola către Tit: Preafericita speranţă… În Epistola către Evrei: „Tot aşa şi Hristos, după ce a fost o dată adus jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară, fără de păcat Se va arăta celor care cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire” (cap. 9, 28). (mai mult…)

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT?

O întrebare pe care fiecare în taină şi-o pune. Sunt două lucruri de mare însemnătate, lucruri de care depinde mântuirea sau pierzarea omului, şi anume: ascultarea şi împlinirea Cuvântului. Mântuitorul ne va spune: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care ascultă Cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi la Judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (In 5, 24). „Şi Iisus i-a zis: Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu” (In 11, 25. Şi Apostolul dragostei ne va spune: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I In 3, 14). Toate poruncile sunt cuprinse în acest cuvânt: „Să iubeşti!” (Rom 13, 9; Mt 5, 43-45). (mai mult…)

HRISTOS ESTE CAPUL BISERICII ( II )

Dragostea Bisericii, a fiecărui mădular, faţă de Cel ce este Capul, Hristos, să fie cu aceeaşi valoare cu a Lui: „…Şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin Cuvânt, şi s-o înfăţişeze sieşi Biserică mărită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (Ef 5, 25-27).

Noi Îl sfinţim, Îl preamărim şi-L recunoaştem ca Domn şi Mântuitor prin înnoirea vieţii; căci Biserica se supune lui Hristos şi unul altuia în dragostea Lui (Ef 5, 24-25). Sfântul Ciprian ne spune că „Nu poate avea pe Dumnezeu ca Tată cine nu are Biserica de mamă”. Cum am văzut mai sus, Biserica este sfinţită de Însuşi Domnul Iisus Hristos, I se supune Lui în dragoste, ea este vie, lucrătoare, mărturisitoare, şi, în afara ei, alt îndrumător spre cer nu este. De aceea, în afara ei, nici mântuire nu-i. Sf. Ap. Pavel o numeşte „Mama noastră cea duhovnicească” (Gal 4, 26). Prin ea ne naştem, creştem în duhul învăţăturii Mântuitorului nostru, ne îngrijim în ea şi ne pregătim pentru viaţa cea de Sus. (mai mult…)

Ne vorbeşte fr. Cornel Rusu – 2 Aprilie – 24 de ani de la trecerea în veșnicie.

Cuvinte de învăţătră – Simeria – 1978

S-a născut în Petrila, în anul 1924, într-o familie cu părinţi baptişti, dar Domnul l-a chemat la El prin Oastea Domnului, astfel că a fost botezat la vârsta de 20 de ani, când s-a predat Domnului, de către credinciosul preot Fa­nu din Petrila. După predarea sa în Oastea Domnului a avut de îndurat multe lupte şi mari necazuri în familia sa, până când a fost silit să plece de la casa părintească… A urmat o şcoală de specialitate şi a ajuns maistru miner; după aceea, îmbolnăvindu-se şi nemaiputând lucra subteran, a ocupat pe rând alte func­­ţii administrative. La câţiva după intrarea sa în Oastea Domnului, luând parte la multe adunări frăţeşti împreună cu fratele Ioan Marini, cu fratele Ioan Capătă, cu fratele Popa Pe­tru – şi alţii, până departe spre Valea Arieşului, acolo, la Corna, a cunoscut-o pe sora Maria cu care Domnul l‑a unit prin căsătorie.

S-au stabilit apoi la Hunedoara, iar mai târziu la Simeria; dar în tot timpul de la căsătoria lor, pe oriunde au fost, ei au lucrat împreună, cu tot sufletul, lor pentru Domnul, cutreierând ani de zile împreună multe adunări frăţeşti şi primind în casa lor cu dragoste pe toţi fraţii. În casa lor a poposit prima dată la sosirea în Hunedoara fratele Traian Dorz, bolnav, până ce s-a putut angaja, în 1951, într-un serviciu la Simeria.

După aceea, în 1952, când a fost arestat împreună cu fratele Traian Dorz şi fratele Ioan Opriş, a fost luat şi dus şi fratele Cornel, doi ani de zile, în lagăr şi colonii de muncă.

În 1959, când au fost marile încercări, a fost, de asemenea, luat şi el împreună cu fratele Irinca Valer şi cu alţi fraţi, fiind judecat la Cluj şi condamnat la 12 ani muncă silnică. S-a eliberat şi el în 1964. Înzestrat de la Dumnezeu în chip deosebit cu darul cântării şi al muzicii, el a compus şi notat sute de melodii la cântările Oastei Domnului, a scris piese religioase şi multe alte meditaţii frumoase şi pline de adevăr e­vanghelic. A condus corul bisericii din Simeria mulţi ani de zile şi, împreună cu sora Maria, a dus mereu, cu statornicie şi mult rod binecuvântat, o mare lucrare în adunarea din Simeria, care creşte mereu în număr şi în roade pentru Hristos.

Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi

 

HRISTOS ESTE CAPUL BISERICII

Hristos este Capul Bisericii, trupul Său este Biserica, Mântuitorul ei este Hristos-Domnul (cf. Ef 5, 23). Ducerea la îndeplinire a sfintei Sale misiuni de propovăduire a Sfântului Cuvânt se face prin Biserică. El Şi-a făcut slujitor Biserica. Iată ce ne spune unul din cei mai de seamă slujitori ai Săi: „Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc în carnea mea lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Col 1, 24).

Smerenia nu se vede pe sine, nu vorbeşte despre sine decât de la cea mai josnică treaptă. Iată un slujitor al lui Hristos, model pentru toate veacurile creştine: „Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunias, rudele mele, şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos” (Rom 16, 7). Câtă smerenie cuprinde un astfel de slujitor al lui Hristos, care nu se arată pe sine, nu vorbeşte nimic despre sine şi nevoile sale, ci numai despre ale altora, ca şi cum el le-ar avea pe toate din belşug şi, nemaiavând trebuinţă de cele ale trupului, s-a spiritualizat, fără să facă din aceasta o pricină de laudă, se înjoseşte pe sine, vrea să-i vadă pe colaboratorii săi liniştiţi, odihniţi, având de toate, fără să ducă vreo lipsă, ca satana să nu aibă nici un câştig. Se înjoseşte pe sine, se neglijează în folosul altora. (mai mult…)

CE CÂŞTIGĂM DIN UNIREA CU DUMNEZEU ŞI CU FRAŢII

Părtăşia dragostei lui Dumnezeu creează în sufletele celor ce o au o lucrare şi o stare de unire, de sfinţenie, desăvârşire şi dăruire. Unire cu toţi cei ce sunt în adevăr şi iubesc venirea Domnului. Sfinţire şi desăvârşire întru viaţa cea plină de daruri dumnezeieşti; şi dăruire spre semeni în vederea răspândirii Evangheliei în lume, lărgirea Împărăţiei şi mărirea lui Dumnezeu.

Nu poate fi unire în Adevărul cel unic înaintea sfinţeniei şi înaintare spre culmile cele înalte, precum nici dăruire deplină şi reală. Înaintăm primii paşi spre sfinţenie când ştim că nimic nu avem prin noi înşine. Iar sfinţenia este starea înaltă în care credinciosul, copleşit de ea, trăieşte în cea mai strânsă relaţie de ascultare şi împlinire a voii lui Dumnezeu şi împreună cu fraţii formează un organ comun, duhovnicesc, toţi sunt mici şi se supun unul altuia în dragoste. În astfel de familie duhovnicească, Hristos-Domnul tronează prin Duhul Sfânt şi relaţia de culturalizare dintre om şi Dumnezeu este înaintarea în cunoaşterea Domnului Iisus, a drumului Golgotei şi păstrarea legăturilor vii şi reale cu Jertfa de pe Cruce prin credinţa Adevărului, rugăciunea prin Duhul şi Sfânta Euharistie. (mai mult…)

Cazul acesta al orbului din Ierihon

CHEMAŢI-L!…

„Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus” (Mc 10, 49-50).

Cazul acesta al orbului din Ierihon ne oglindeşte dorinţa arzătoare a sufletului care-L caută pe Hristos-Domnul. Adâncit în singurătate, sărăcie, întuneric şi mizerie, cugetând, conştiinţa l-a convins că Iisus Hristos este Fiul marelui prooroc şi împărat David, că din neamul lui va veni Mesia. Nu putea să-L vadă, dar s-a folosit de auzul său, ceea ce ne-ndeamnă şi pe noi, chiar dacă nu avem toate darurile duhovniceşti, să ne folosim de cele puţine ce le avem, pentru a-L găsi şi avea pe Cel dăruit nouă pentru mântuire. (mai mult…)

WhatsApp chat