Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Crucea mântuitoare

Crucea mântuitoare

Niciodatã când am ascultat de frați, n-am ajuns rãu și n-am regretat nici unii

AAA009A11 – Niciodatã când am ascultat de frați, n-am ajuns rãu și n-am regretat nici unii, dar când n-am ascultat, totdeauna am cules numai dureri și nenorociri, cãci neascultarea totdeauna duce la rãu.
Și pe cei mici și pe cei mari.
Mai ales pe cei mari, fiindcã aceștia își închipuie cã ei nu mai au datoria sã asculte. Așa ceva nu se mai potrivește cu ei.
Nu-i pierzarea mai sigurã pentru nimeni, ca pentru aceștia.
Și nici întoarcerea mai grea ca a lor. (mai mult…)

Bucuria pãcatului

1 – Bucuria nelegiuitã a celor ce atrag la ei pe un suflet dezbinat, va fi multã vreme un adãpost sub care dezbinatul va putea trãi acum pe fațã, ceea ce mai înainte trebuia sã ținã în ascuns.
Cãci toți amãgitorii lui, având și ei fiecare de ascuns câte ceva, pe care el trebuie sã-l acopere, vor acoperi și ei la rândul lor ceea ce vãd la noul lor frate cãzut.
Astfel o mânã va murdãri pe alta.
Un pãcat va acoperi pe altul.
Și o nelegiuire va justifica pe alta.
Așa ocolesc oamenii marea și pãmântul, ca sã ajungã la osânda veșnicã (Matei 23, 15). (mai mult…)

Pe urmele Domnului

Toţi apostolii Domnului după ce au călcat pe urmele Domnului Iisus Hristos au cerut şi ei înşişi de la ucenicii lor să calce şi ei, cu toţii, la fel pe urmele lor (I Cor 4, 16 şi 11, 1; Ef 5, 1; I Tes 1, 6; II Tes 3, 9). Căci fiecare adevărat urmaş al Domnului va avea şi el urmaşi adevăraţi. Şi fiecare este dator să ceară altora ceea ce el însuşi a dat lui Iisus.
Mărturisirea lui Hristos nu pretinde mai mult, dar nici nu se mulţumeşte cu mai puţin de la nimeni dintre cei care L au cunoscut vreodată pe Mântuitorul şi s au împărtăşit din harurile Lui, decât a se strădui să calce pe urmele Lui. El a zis: Cum am făcut Eu, aşa să faceţi şi voi. (mai mult…)

Binefacerea şi nerecunoştinţa

Nimic nu m-a amãrât mai mult decât când am vãzut pe unul care fusese cândva un bãiat sãrac ţi apoi crescut la mesele frãţeşti, îmbrãcat cu hainele dãruite de surorile evlavioase, adãpostit, miluit, crescut şi învãţat carte înaltã de cãtre dragostea fraţilor şi în Numele lui Hristos, – iar dupã ce a ajuns sã aibã avuţie, grãsime şi situaţie înaltã din coşurile lui pline nu s-a îndurat sã dea nici douã pere la un copil cãtre care nu-i era ruşine sã se laude arãtându-i perele lui, deşi vedea cum copilul se uita la grãmada lui de pere cu ochii umeziţi de dorinţe şi de ruşine…

Ce sã mai zici despre o fiinţã nerecunoscãtoare? Cã e om? – îţi vine aşa de greu sã zici cã e om! Cãci pânã şi un câine ţine minte un bine care i s-a fãcut. Şi cautã sã-şi întoarcã recunoştinţa într-un fel, fie şi numai printr-o prietenoasã clãtinare din coadã, cãtre cel care i-a dat o bucatã de pâine! Recunoscãtorul – om , este mai rãu decât recunoscãtorul animal.
Sufletele scumpe fac daruri scumpe. Sufletele mari nu fac daruri mici. (mai mult…)

  • 1
  • 2