Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Din pildele Mântuitorului

Din pildele Mântuitorului

Rugăciune

Iisuse, bunule Doamne! Eu sunt drahma cea pierdută, din evanghelie. Ah, în ce stare grozava şi nenorocită am ajuns! M-a acoperit întunericul păcatelor şi gunoiul fărăde­legilor. M-au biruit patimile şi zac doborât la pământ. N-am nici o putere, nu pot face nimic. Ca şi drahma, zac şi eu aco­perit de întuneric şi ros de rugină. Chipul Împăratului-Dum­nezeu s-a şters cu totul de pe drahma sufletului meu. Am risipit darurile sufleteşti pe care mi le-a dat Tatăl Ceresc. Totul am pierdut, totul am risipit. (mai mult…)

Rugăciune

Iisuse, Preabunul meu Păstor! Eu sunt oaia cea pierdută, din pilda Evangheliei. Eu sunt oaia cea nebună care am fugit din turma Ta. Ah, în ce stare grozavă mă aflu! M-am agăţat cu totul în spinii păcatelor şi nu mă pot elibera. Am căzut într-o prăpastie fioroasă din care nu pot ieşi… Aud lupii urlând şi tremur de frică… Sunt plină de răni şi n-are cine mă lega… Sunt bolnavă şi n-are cine mă tămădui… Fie-Ţi milă de mine, Doamne, căci mă prăpă­desc. Leagă-mi rănile cele sufleteşti şi mă ridică în braţele Tale. Ridică-mă din pierzare şi mă du iarăşi în turma Ta cea scumpă. Scoate-mă din gălbează şi mă du iarăşi la păşunea vieţii. (mai mult…)

Rugăciune

Preabunule Părinte şi Tată Ceresc! O dulce chemare mă cheamă şi pe mine la nunta Fiului Tău… Mă cheamă să intru şi eu la „ospăţul“ mântuirii mele sufleteşti. Însă eu, nebunul, nu mă pot dezlipi de ispitele şi plăcerile acestei lumi păcă­toase. Aud chemarea Ta cea dulce, dar ispitele lumii nu mă lasă să intru. Sufletul meu mă îndeamnă să intru, însă, vai, haina mă vădeşte că nu sunt gata de nuntă. Haina cea mân­dră pe care mi-ai dat-o (botezul), am rupt-o, am zdrenţuit-o de mult în păcate şi fărădelegi. Totul am rupt, totul am zdrenţuit. Ca şi fiul cel pierdut din Evanghelie, am ajuns un biet suflet gol şi zdrenţăros. Păcatul m‑a dezbrăcat şi nu m-a lăsat să mă îmbrac. (mai mult…)

PILDA CU SEMĂNĂTORUL

Tâlcuirea acestei Evanghelii a spus-o însuşi Mântuitorul. Să mergem dar, pe urmele tâlcuirii Domnului.
„Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu“, a zis Iisus. Minunată şi potrivită asemănare, căci într-un grăunte de sămânţă este o putere uriaşă – puterea de rodire.
Toate maşinăriile şi iscodirile veacurilor, strânse la un loc, n-ar putea fabrica un singur grăunte de grâu cu putere de rodire. Aceeaşi minunată putere o are şi cuvântul lui Dumnezeu. El are puterea să rodească şi să crească roade minunate într-o inimă de om. Toţi filosofii din lume n-ar putea scrie o carte cum este Evanghelia şi Biblia. De ce? Pentru că Evanghelia şi Biblia cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, prin ea vorbeşte Însuşi Dumnezeu.

Cuvintele şi învăţăturile Scripturilor vor trăi peste toate veacurile şi timpurile. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu“ – a zis Iisus Mântuitorul. Cuvântul lui Dumnezeu este o putere „vie care lucrează“; „cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător“ (Evrei 4, 12); este o sămânţă minunată din care încolţeşte rodul vieţii veşnice. „Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce până nu adapă pământul şi îl face de răsare şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, aşa va fi cuvântul Meu“ (Isaia 55, 10-11). (mai mult…)

Cei trei pierduţi şi aflaţi: fiul, oaia şi drahma

Să vedem acum în ce se aseamănă şi în ce se deosebesc aceste trei pilde.

Toate aceste pilde se aseamănă una cu alta într-un punct: cei pierduţi sunt căutaţi şi mare bucurie se face pentru aflarea lor. Fiul e primit cu braţele deschise şi cu ospăţ de bucurie, ca unul ce „mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat“. Păstorul ridică pe umerii săi oaia cea pierdută, bucurându-se, şi cheamă prietenii săi, zicându-le: Bucura­ţi‑vă că am aflat oaia cea pierdută! Aşişderea, şi femeia se bucură cu vecinele sale de aflarea drahmei. Adică la toţi cei trei pierduţi se potriveşte un lucru: ei sunt în pierzare, ei sunt căutaţi şi bucurie mare se face pentru aflarea şi mântuirea lor.

Este însă o deosebire între felul cum sunt aflaţi cei trei pierduţi. Fiul s-a întors el singur din calea pierzării, oaia a strigat după ajutor, pe când drahma… ea n-a făcut şi n-a putut face nimic pentru a­flarea ei. (mai mult…)

Un răspuns potrivit

Un pustnic întreba odată într-un târg după un cal care să aibă coadă de oaie.

Târgoveţii începură a râde; ziceau că-i nebun. Atunci pustnicul astfel grăi: Voi sunteţi nebuni, dragii mei, că vă petreceţi viaţa în fărădelegi şi totuşi, la capătul vieţii, vreţi să muriţi ca nişte oi din turma lui Hristos… Vă numiţi oi din staulul lui Hristos, dar alergaţi în galop pe toate drumurile fărădelegilor…

Târgoveţii înţeleseră predica şi se depărtară ruşinaţi.

Preot Iosif Trifa, din ”Din pildele Mântuitorului”
– Ed. a 5-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2000

PILDA CU FIUL CEL PIERDUT

Zis-a Domnul pilda aceasta:
„Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea.
Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel tânăr s-a dus într-o ţară departe şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări.
Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă.
Şi ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii.
Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.
Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!
Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta.
Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.
Şi a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui.
Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim.
Căci acest fiul al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat… (Luca 15, 11-24). (mai mult…)

PILDA CU DRAHMA CEA PIERDUTĂ

Iisus HristosŞi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte.

Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.

Şi a zis către ei pilda aceasta, spunând:

…Care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drah­mă, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte?

Şi, găsind-o, cheamă prietenele şi vecinele sale, spu­nându-le: Bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem.

Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos ce se pocăieşte (Luca 15, 1-3 şi  8-11).

 Pilda cu drahma cea pierdută închipuie şi ea mân­tuirea păcătoşilor; închipuie dragostea şi iubirea ce o are Dumnezeu faţă de noi, oamenii, şi faţă de mân­tuirea sufle­tului nostru (banii greceşti se numesc drahme; drahma este deci un ban, un leu). (mai mult…)

PILDA CU OAIA CEA PIERDUTĂ

Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte.
Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.
Şi a zis către ei pilda aceasta, spunând:
Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte?
Şi găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se.
Şi sosind acasă, cheamă prietenii şi vecinii, zicând le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută.
Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât de nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au nevoie de pocăinţă (Luca 15, 1-7).

O,ce pildă de iubire cerească este şi aceasta, cu oaia cea pierdută! Cei mai mulţi creştini au o credinţă plină de frică şi de teamă, pentru un Dumnezeu ce pedepseşte păcatul; dar miezul creştinismului nu e acesta, ci e un Mântuitor Care Se apropie cu milă şi iubire de cei păcătoşi şi umblă să-i scoată din pieire. (mai mult…)

Vremile noastre sunt un mare fiu rătăcit

Vremile noastre sunt pilda fiului rătăcit arătată în chip mare. Pe fiul cel pierdut l-au întors acasă lipsa, foamea şi necazul.

Necazurile şi suferinţele vin din îndepărtarea de Dumnezeu, ca o chemare cerească să ne oprim din calea morţii şi să ne întoarcem „acasă“, la cele sufleteşti. Necazurile, greutăţile şi lipsurile vremurilor noastre sunt strigarea şi chemarea Tatălui Ceresc să ne oprim din calea răutăţilor şi să ne întoarcem „acasă“ la El. Însă lumea, oamenii de azi, aleargă înainte pe căile pierzării. Necazurile şi greutăţile nu i-au putut opri în loc.

Vremile noastre sunt un mare fiu rătăcit ce a ajuns să mănânce „roşcovele“… a ajuns să îndure cumplite lipsuri şi greutăţi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă“ la Tatăl Ceresc… Chefuieşte, rabdă şi stă slugă la diavoleştile patimi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă“ la mântuire.

De greutăţi şi necazuri nu vom scăpa până ce nu vom apuca înapoi pe calea întoarcerii la Tatăl Ceresc. Lumea de azi e plină de fii rătăciţi şi nepăsători, de aceea nu mai sosesc binele şi uşurarea.

Ca să scăpăm la bine şi uşurare, ne trebuie şi nouă lacrimile fiului pierdut şi hotărârea lui: Scula-ne-vom – din răutăţi – şi ne vom întoarce la Tatăl nostru cel Ceresc…

Fără această hotărâre, nu vom avea uşurare.

Preot Iosif Trifa, din ”Din pildele Mântuitorului”
– Ed. a 5-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2000

WhatsApp chat