Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Noutăți editoriale

Noutăți editoriale

Cântări, poezii și povestiri pentru copii – CD audio

Preaiubiți părinți și copii! La sugestia unor frați și surori de a înregistra o nouă serie de albume audio și pentru cei mici, ținându-se cont de această idee, cu ajutorul Domnului, după un timp de lucru în studio, s-a finalizat primul CD cu titlul de mai sus.

O parte din cântările acestui prim album, sunt compoziții noi, iar cele două povestiri; ”O bucățică de zahăr și ”Rândunel, înregistrate cu vocea plină de farmec a fratelui nostru înaintaș Ghiță Precupescu, conturează frumos întregul CD.

Sunt și poezii printre toate celelalte noutăți, pe care practic, le veți descoperi și asculta frățiile voastre.

Dragi părinți!.. Dacă doriți acest album audio și altele, pentru copii voștri și nu numai, dorințele se pot transforma în realitate dacă veți procura din timp toate acestea, de la Centrul Oastei Domnului – Sibiu, ”Librăria Cartea de Aur și de la toate centrele de colportaj din țară și străinătate.

CD-ul prezentat, sperăm să fie și la adunarea Oastei Domnului pe Țară de la Comănești din data de 14 aprilie 2018. E bine ca fiecare să ne gândim la un dar pentru cei iubiți și micuți ai noștri, oferindu-le o mică atenție, pentru că și ei ne dăruiesc un zâmbet din zâmbetul lor, bucurie din bucuria lor, iar noi să le fim mereu alături! 

Hristos a Înviat!

                                                                                                                      Sava  Constandache

Noutăţi Editoriale: Îndrumător de program pentru adunările cercurilor misionare pe anul 1958

Al doilea volum din seria „Cuvinte confiscate”, intitulat Îndrumător de program pentru adunările cercurilor misionare pe anul 1958, aduce la lumina tiparului, după mai bine de 60 de ani din momentul confiscării sale de către organele de Securitate, un document de o însemnătate deosebită. De multe ori, se poate întâmpla să citim un text şi să nu îl înţelegem cu adevărat, dintr-o mulţime de motive (grabă, necunoaşterea contextului în care a apărut etc.). Pentru a surprinde multiplele valenţe ale acestui document, în special, importanţa lui istorică pentru dovedirea felului în care fratele Traian, sacrificând totul pentru Hristos, a condus Oastea Domnului în perioada persecuţiei comuniste, considerăm că este nevoie de o introducere amplă, pentru că opera trebuie înţeleasă în contextul în care a fost scrisă.

Noutăţi Editoriale: Almanahul Iisus Biruitorul 2018

Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2017

În doinirea colindului Naşterii dătătoare de sfântă bucurie, şi din­spre Sibiu porneşte, spre a po­posi în casele Frăţietăţii Oastei, ca încă o binecuvântare, Almanahul Iisus Biruitorul 2018. Proaspăt ieşit de sub tipar, această carte tradiţională a Lucrării Oastei vine şi de data aceasta cu un bogat conţinut duhovnicesc. Pe lângă partea introductivă, cu calendarul ortodox, Meniul duhovnicesc şi cuvinte de învăţătură ale înaintaşilor pentru fiecare lună, Almanahul vine cu rubrici dedicate iniţiatorului pământesc al Oastei Domnului („Mărturii la 80 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Iosif Trifa”), cu „Cuvintele alese ale fericiţilor noştri înaintaşi”, „Poves­tirile pentru copii” sau articolele cu conţinut divers. Un element de noutate îl reprezintă rubrica „Mărturii de la nunţile mirilor din începutul Oastei Domnului”. De asemenea, avem alte câteva rubrici de un real interes, cum ar fi „Avortul, tutunul şi alcoolul ucid!”, „Leacuri şi reţete culinare din grădina Domnului”, „De la lume adunate şi-napoi la lume date” sau „Despre îngeri şi Naşterea Domnului”.

Almanahul poate fi comandat la Librăria Oastei Domnului, la preţul de 18 RON.

Noutăţi Editoriale: Grupaje tematice din învăţăturile Părintelui Iosif Trifa

Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2017, 352 p.

Seria Scrisul cel dintâi din cadrul Editurii noastre s-a îmbogăţit cu un nou titlu, Grupaje tematice din învă­ţăturile Părintelui Iosif Trifa. Volumul, apărut de curând sub îngrijirea lui Ovidiu Rus, este articulat pe 12 teme distinctive, originând din articolele Părintelui Iosif publicate – în special, în Lumina Satelor şi Isus Biruitorul – între anii 1922-1937. Ajunsă la cea de-a 9-a apariţie a seriei, cartea aceasta e o versiune fluidă, cu ample virtuozităţi de accesibilitate atât pentru cititorii fami­liarizaţi cu opera Gornistului Oas­tei Domnului, cât şi pentru cei care se intersectează insular, la un moment dat, cu această scriitură. Validate experimental în epoca în care au fost publicate, temele acestea nu sunt doar simple exerciţii de strategie editorială, ci mai degrabă punţi de refacere în Duh a acelei perioade, extrem de fertilă duhovniceşte, cu cea de azi, abandonată barbariei concretului, relativismului găunos şi cinic. (mai mult…)

În dragostea lui Dumnezeu – Un nou CD de cântări

Slăvit să fie Domnul!

Spre finalul acestui an cu ajutorul Domnului pe lângă albumul nou de colinde, Clopțel din turlă veche,  dorim să prezentăm un alt CD nou de cântări, deosebit prin interpretarea și aranjamentul acestuia.

Cele mai multe cântări din acest album sunt  noi, pe melodiile fratelui Petru Vrabie, iar celelalte sunt mai cunoscute. Au cântat surorile; Cristina Dudan, Mihaela Munteanu și frații; Petru Vrabie, Vasilică Cristea și George Năstase. Librăria Cartea de Aur – Sibiu, este la dispoziția oricui dorește aceste noutăți!

Sava Constandache

Noutăţi editoriale – De la Păresimi la Cincizecime. Omilii şi poeme – de Pr. Petru Roncea

De la ParesimiPr. Petru Roncea
De la Păresimi la Cincizecime. Omilii şi poeme
(Ed. Filocalia, Bacău, 2016, 174 p.)

Ineditul acestui volum propus spre lectură de Părintele Petru Roncea constă – pe lângă abordarea unui plurivalent semantism liturgic – în forţa de a concentra imagistic liniile convergente ale unor înţelesuri profund evanghelice. E, dacă vreţi, un fragment de pictură murală pe care autorul o făptuieşte pe pagină de carte. Pentru că toate aceste izbutite intervenţii ale autorului în textele normative ale Postului Mare, prelungite spre Cincizecime, vin să reaşeze parte din cuminţenia durută a acestei perioade, fără a eluda însă niciodată nădejdea statornică şi tacită a Învierii. Sunt pagini captivante, pline de sens şi nemărginire, care stârnesc în cititor acel neastâmpăr roditor, care cheamă la intrarea în stare de graţie a pocăinţei pe această binecuvântată poartă a Postului Mare, spre a învia, apoi, în Cincizecime. Pentru cine nu e foarte familiarizat şi cu dimensiunea poetică a autorului, cartea aceasta surprinde plăcut şi din această perspectivă. Fiecare capitol e întregit de câte o poezie personală, relevantă pentru problematica abordată. „Remarcăm în mod deosebit prezenţa în textul volumului – ne spune ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, prefaţatorul acestei apariţii – a imaginilor simbol, a mărturiilor scripturistice şi permanenta raportare la vocea autorizată a Sfinţilor Părinţi. De asemenea, numeroasele cugetări, interogaţii introspective, abordări hermeneutice ale pericopelor, aşezarea în paralel a textelor şi evenimentelor evanghelice denotă o profundă preocupare de a cunoaşte complexitatea Scripturilor.”
Cartea poate fi comandată la Librăria Oastea Domnului

Romeo PETRAŞCIUC

Noutăţi editoriale – Crucea misiunii – de Pr. Petru Roncea

Crucea misiuniiPr. Petru Roncea
Crucea misiunii
(Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2016, 368 p.)

 

Crucea misiunii poate fi o sintagma simptomatică pentru oricine doreşte să se salveze din starea aceea abominabilă de căldicel (pe care o amendează Scriptura) sau din ignoranţa activă în care ne abandonăm adesea, cei mai mulţi dintre noi. La Părintele Petru Roncea ea devine un ţel conductor, o direcţie de fidelitate hristică. Pentru că volumul cu acest titlu, pe care ni-l dăruieşte, nu este decât o constantă preocupare a autorului pentru o împreună lucrare în slujba lui Dumnezeu, un stăruitor apel la responsabilizare. Şi spunem aceasta motivaţi de coerenţa unui demers exersat pe parcursul a zece ani în rubrica editorială a foii Iisus Biruitorul, în care Părintele Petru nu doar că îşi revendică o identitate distinctă, dar se şi înscrie în tradiţia de legitimitate a unui traiect gazetăresc început de înaintaşi şi rămas ca matrice izvoditoare de adevăr pentru continuatori. (mai mult…)

WhatsApp chat