Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Eseuri

Eseuri

Asceza limbajului

Un proverb din Israel spune aşa:

“Dacă-n douăzeci de vorbe ai ceva să ne spui nouă şi poţi spune-n două vorbe, – află-le pe-acestea două” Asta trebuie să ne înveţe şi pe noi cată grijă trebuie să avem cănd spunem fiecare vorbă, fiindcă fiecare cuvant ne este un legămant de un fel. Iar după ce am spus cuvantul, şi mai multă grijă trebuie să avem, spre a împlini ceea ce am spus”.

Citesc acest proverb simplu şi profund, urmat de cele câteva îndemnuri la responsabilitate ale fralelui Traian Dorz, răsfoind paginile cărţii “ Mărturisirea Strălucită”. Rândurile acestea sunt un apel la sinteză, la a vorbi mai puţin şi a asculta mai mult, sunt un apel la o adevărată asceză a limbajului. Mulţi oameni consideră că la asceză sunt chemaţi doar călugării care şi-au impus pentru a ajunge la sfinţire, să ducă o viaţă aspră şi retrasă de restul lumii. Însă nu este aşa. Prin extensia sensului, prin asceză se poate înţelege şi orice exerciţu care pune la încercare perseverenţa şi voinţa. Iată deci că la acest exerciţiu numit asceză, suntem chemaţi toţi indiferent că suntem călugări, preoţi sau mireni, important este să ne dorim sfinţirea vieţii. (mai mult…)

La nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

„Nu te teme Zaharia că rugăciunea ta a fost ascultată”

Zaharia şi Elisabeta au cerut vreme îndelungată de la Dumnezeu darul naşterii de prunci. Acum ei erau înaintaţi în vârstă şi nu mai nădăjduiau în împlinirea rugăciunilor lor. Perioada fertilităţii naturale a Elisabetei era apusă, iar acum potrivit legilor biologice ea nu mai putea să zămislească, de aceea era numită „stearpă”. La vârsta lor înaintată cei doi soţi nici nu mai cereu prunc, erau resemnaţi: Dumnezeu nu a vrut să le asculta rugăciunea, din motive numai de El ştiute. Ei „umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului” s-au lăsat în grija lui Dumnezeu. Dar este vreun gând al celui drept care să nu ajungă la cel Prea Înalt? Este vreo rugăciune rostită în zadar? Bate cineva la porţile milei divine fără să fie auzit? Răspunsul este hotărât: Nu! Dar Dumnezeu nu răspunde ca oamenii. Oamenii, ori răspund cu prea mare grabă făţă de cei care au slăbiciune, şi astfel poate nu le fac un bine real, ori rămân cu totul împietriţi faţă cei ce au nevoie de ajutorul lor.  (mai mult…)

Epectaza în poezia lui Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914 – d. 20 iunie 1989)

Motto :„Spre lumile Luminii aripile-am întins
Îndrăgostit de-al slavei nemărginit Cuprins.
M-am ridicat pe scara nălţimilor de har
Spre taina fără moarte şi fără de hotar…
…Ce-s valurile care mă ţin şi mă atrag
Cu teamă şi iubire, cu tremur şi cu drag?”

Numai trăirea şi poezia au dreptul şi şansa de a spune ceva despre Dumnezeu.

Oricine se apropie cu onestitate, profunzime şi simţire de tezaurul poeziei dorziene este silit să recunoască noutatea fenomenului din cadrul poeziei creştine româneşti. Cititorul atent recunoaşte în versurile lui taine ale inimii care se lasă experimentate şi cucerite de cuvinte numai de marii sfinţi. (mai mult…)

Cel dintâi sunt eu

În gândirea şi umblarea lumească, totul se zice şi se face potrivit ordinii acesteia: eu, tu, el. Adică:
1. Întâi eu. Eu sunt persoana întâi.
2. Apoi tu. Tu eşti persoana a doua.
3. Şi în urmă el. El este persoana a treia, persoana ultimă dintre toate şi în toate.
În practica vieţii şi în ordinea obişnuită în lume, asta înseamnă că interesul meu, pofta mea, avantajul meu trebuie să fie primele.
După aceea ale tale.
Şi dacă mai rămâne ceva apoi vine şi rândul lui. Adică de-aproapelui şi semenului nostru. Sau Domnului nostru, Care nu este – sau pare că nu este – de faţă. (mai mult…)

Cum luptăm şi ce câştigăm

Principalele influenţe sau factori principali care prin acţiuni fermecătoare zădărnicesc desfăşurarea bunei orânduiri în alegeri, sunt:

Diavolul şi lumea prin înfluenţe din afara celor ce se unesc
– prin oameni lumeşti, colegi, prieteni, prin rude
– prin rudele nepocăite
– prin părinţii necredincioşi
– prin părinţii şi fraţi neduhovniceşti, interesaşi şi clevetitori

Diavolul şi lumea prin care dorinţi şi influenţe din lăuntrul celor ce se unesc
– prin cei plecaţi în alte adunări
– prin împlinirea dorinţelor firii lor pământeşti
– prin împlinirea dorinţelor păcatului (ispite neânfrânate)
– prin împlinirea ispitei, săvârşirea păcatului
– prin ispita frumuseţii de afară, fără a se cerceta frumuseţea sufletului
– prin nepotriviri de caractere
– prin poziţia socială, rangul
– prin bogăţia pământească
– prin calităţi prezentative dar, făţarnice
– prin învăţături străine de Adevăr

Dumnezeu ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dumnezeu nu vrea ca omenirea să se piardă, ci cu toţii să se mântuiască. (mai mult…)

Epectaza în poezia lui Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914 – d. 20 iunie 1989)

Motto :„Spre lumile Luminii aripile-am întins
Îndrăgostit de-al slavei nemărginit Cuprins.
M-am ridicat pe scara nălţimilor de har
Spre taina fără moarte şi fără de hotar…
…Ce-s valurile care mă ţin şi mă atrag
Cu teamă şi iubire, cu tremur şi cu drag?”

Numai trăirea şi poezia au dreptul şi şansa de a spune ceva despre Dumnezeu.

Oricine se apropie cu onestitate, profunzime şi simţire de tezaurul poeziei dorziene este silit să recunoască noutatea fenomenului din cadrul poeziei creştine româneşti. Cititorul atent recunoaşte în versurile lui taine ale inimii care se lasă experimentate şi cucerite de cuvinte numai de marii sfinţi.
Poetul Traian Dorz împlineşte o vocaţie spicială şi rară. Rigoarea precizării teologice el o îmbracă în turnură poetică, în poezia sa cognitivul este străbătut de afectiv, iar înţelegerea se îmbrăţişează cu simţirea. Simţămintele şi pasiunle din lirismul său acoperă ca o boltă uriaşă scheletul dogmatic sau moral şi-l fereşte de rigiditate, intelectualism şi stereotipie. Limbajul ştiinţific, logic şi raţionalist nu are acces la Dumnezeu. Numai trăirea şi poezia au dreptul şi şansa de a spune ceva despre Dumnezeu. (mai mult…)

Cum luptăm şi ce câştigăm

Principalele influenţe sau factori principali care prin acţiuni fermecătoare zădărnicesc desfăşurarea bunei orânduiri în alegeri, sunt:

Diavolul şi lumea prin înfluenţe din afara celor ce se unesc
– prin oameni lumeşti, colegi, prieteni, prin rude
– prin rudele nepocăite
– prin părinţii necredincioşi
– prin părinţii şi fraţi neduhovniceşti, interesaşi şi clevetitori

Diavolul şi lumea prin care dorinţi şi influenţe din lăuntrul celor ce se unesc
– prin cei plecaţi în alte adunări
– prin împlinirea dorinţelor firii lor pământeşti
– prin împlinirea dorinţelor păcatului (ispite neânfrânate)
– prin împlinirea ispitei, săvârşirea păcatului
– prin ispita frumuseţii de afară, fără a se cerceta frumuseţea sufletului
– prin nepotriviri de caractere
– prin poziţia socială, rangul
– prin bogăţia pământească
– prin calităţi prezentative dar, făţarnice
– prin învăţături străine de Adevăr

Dumnezeu ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dumnezeu nu vrea ca omenirea să se piardă, ci cu toţii să se mântuiască. (mai mult…)

Mulţumirea către Dumnezeu

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1980

Slăvit să fie Domnul!

Din toată inima dorim să-I mulţumim lui Dumnezeu şi pentru această întâlnire frăţească în care cu bucurie ne privim feţele unii altora şi slăvim pe Dumnezeu în ceasul acestei bucurii. Am înţeles de la început că seara aceasta trebuie să fie o seară de mulţumire…

Am fost martori aşa de rar la zile şi la clipe de mulţumire către Dumnezeu! Ştim toţi că primăvara se fac rugăciuni pentru holde, ieşim să cerem îndurarea lui Dumnezeu peste câmpurile noastre, peste holdele noastre, peste locul în care am aruncat sămânţa şi privim în sus…

Dacă Dumnezeu dă soare, dacă Dumnezeu dă ploaie, dacă Dumnezeu dă vânt la vreme potrivită… noi, în urma muncii noastre, vom putea strânge vara, vom putea strânge toamna ceea ce, cu nădejde şi cu rugăciune, am cerut primăvara de la Dumnezeu.
Dar toamna n-am mai văzut rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu, Care a făcut să rodească sămânţa pe care am pus-o noi. E adevărat că noi muncim, arăm şi săpăm, şi punem acolo sămânţa. Dar numai atât putem face. Şi-apoi ne uităm în sus. Dacă dă Dumnezeu, avem şi noi. Dacă nu dă Dumnezeu, ce putem face? Cu cine ne putem judeca? (mai mult…)

Mai multă comunicare

„Tăcem când suntem împreună
Şi singuri când suntem ni-e dor”
(Traian Dorz)

Limbajul tăcerii este rezervat pentru veacul ce va să vină, până atunci avem la îndemână şi cuvintele.

Adeseori se vorbeşte despre riscurile legate de cuvânt, dar foarte rar se aminteşte de riscurile legate de tăcere. Calea către inima celuilalt se află încifrată în inima mea. Chiar dacă nu toţi sociabilizează cu aceeşi dexteritate şi uşurinţă, fiecare are datoria să-şi cultive continuu puterea de a acorda verbalizarea cu adevărul firii sale. (mai mult…)

WhatsApp chat