Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Fără categorie

Fără categorie

ABIA MAI VĂD

Abia mai văd cărarea pe urma Ta să merg,
mereu mai des de lacrimi stau ochii să mi-i şterg,
mereu mai des genunchii şi fruntea stau să-mi plec
prin strâmtele suişuri pe unde încă trec;
Iisuse Bun, Iisus Iubit, pe unde încă trec, mai trec.

Abia mai sui povara acestei dragi solii,
cu armele şi Steagul atâtor bătălii,
dar ochii-mi ţin mai ţintă  la Ţelul strălucit
spre care mai o treaptă am încă de suit;
Iisuse Bun, Iisus Iubit, am încă, încă de suit.

Abia aştept clipita în care-am să sosesc,
să-mi ia din mâini solia Stăpânul meu Ceresc;
şi sabia, şi harfa să I le-nchin frumos
şi-apoi să-mi simt pe lacrimi sărutul Lui duios;
Iisuse Bun, Iisus Iubit, sărutul Tău duios, duios.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

TU GEMI, DAR IATĂ-N LUME

Tu gemi? – dar iată-n lume câţi sufăr şi mai rău;
pe lâng-al lor, priveşte-ţi nimic necazul tău.

Tu plângi? – dar mergi la alţii şi vezi ce-ndură ei,
şi îţi va fi ruşine c-ai plâns fără temei.

Eşti trist? – dar ia aminte al altora amar
şi-ţi vei vedea povara, pe lâng-a lor, un har.

Cârteşti? – dar mai degrabă nu tremuri ce-ar putea
să vină peste tine din chiar cârtirea ta?

Ci nalţă mulţumire spre ceruri ne-ncetat
că nu ţi-a dat mai grabnic precum ai meritat.

Şi laudă-L pe Domnul  de toate-a Lui lucrări,
c-atuncea vezi în toate doar binecuvântări.

TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

EU SUNT UN STROP DIN UNDA TA

Eu sunt un strop din unda Ta,
Izvor desăvârşit de Viaţă,
şi toată strălucirea mea
mi-e revărsată de-a Ta Faţă.

Şi sunt un psalm din corul Tău
de negrăită armonie,
tot ce-i dumnezeiesc al său
se datorează numai Ţie.

Şi-o iotă din Cuvântul Sfânt
suit cu trudnică trăire
spre slava unui legământ
dus doar cu moartea la-mplinire. (mai mult…)

Memoria vie și memoria comunicațională a evenimentul Marii Uniri de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918)

Lansarea cărţii „Omilii pe timp de război” – Pr. Drd. Cătălin Varga

Pr.drd. Cătălin Varga

            Recursul la memorie, este o întâlnire cu istoria, este o pulsație plină de carne a veșniciei neamului nostru. Rememorarea evenimentelor Primului Război Mondial, a fost dintotdeauna un act ce înobilează dar și condamnă în același timp: istoria înobilează pe cel ce își asumă paradigma eroului ce stă de veghe la trăinicia neamului său, mai ales pe timp de război, dovedind prin probitate, că este vrednic de memoria înaintașilor săi; dar tot istoria îl condamnă pe acel ins, care a îngropat pe sub straturi de uitare și nepăsare, jertfa părinților lui. A scoate de la sertar, această pagină de istorie românească pură, doar cu ocazia momentelor de Centenar sau Jubileu, ca mai apoi să o îndeși printre alte pagini prăfuite, nu este altceva, decât apanajul spiritelor mediocre. Starea de 1 decembrie, starea de verticalitate românească, se cere nu doar rememorată, ci asimilată într-o continuitate de spirit, născătoare de preafrumos mântuitor. (mai mult…)

15 decembrie – Psalmul 144, v. 1: … Îmi deprinde mâinile… şi degetele

Din firea noastră veche şi pământească, toţi am deprins obiceiurile rele, căile şi faptele cele rele, laolaltă cu lumea rea.

Toate mădularele noastre se deprind repede cu păcatul şi îl ştiu sluji cu îndemânare.

Ce repede ni se deprinde gura cu vorbele urâte

şi ochii, cu privirile ruşinoase,

şi picioarele, cu căile stricate,

şi mâinile, cu gesturile nevrednice,

şi degetele, cu apucăturile vinovate!…

Şi apoi ce greu ne mai putem scăpa – şi câtă luptă ne trebuie pentru a ajunge să mai scăpăm de sub stăpânirea tiranică a deprinderilor rele pe care le-am învăţat!

Toată viaţa celui credincios este o luptă continuă spre a birui şi înlătura din firea sa aceste deprinderi rele,

dar adesea reuşeşte prea puţin

şi prea târziu.

 

Numai cine are de la Dumnezeu harul – şi din sine însuşi o voinţă puternică, să asculte de Cuvântul lui Hristos, acela iese de sub robia blestemată a relelor deprinderi,

învăţându-şi mădularele sale cu deprinderile mântuitoare.

Căci numai Dumnezeu îl poate dezvăţa pe om de unele şi-l poate învăţa cu celelalte.

Obişnuinţa este a doua natură a omului – spune o vorbă înţeleaptă. Căci deprinderile rele îl strică chiar şi pe un om bun,

iar deprinderile bune îl schimbă chiar şi pe unul pornit rău.

De aceea este foarte însemnat lucru cu ce deprinderi ne obişnuim. Şi ce deprinderi au aceia cu care ne însoţim de obicei.

Fiindcă oamenii se înrâuresc repede unii pe alţii. Ce uşor ajungi să faci sau să vorbeşti la fel cu cei între care stai!

Cu deprinderile unora, ce uşor se molipsesc şi aceia care sunt cu ei.

 

Cei răi au, de obicei, un caracter slab.

Oricât de mulţi răi ar fi undeva, ei nu-l pot schimba pe cel bun, care are un caracter puternic.

Dar cel bun poate influenţa puternic tot mediul lui, pe toţi cei din jurul său, dacă este în adevăr bun.

Deprinderile lui bune, dacă sunt practicate mereu, chiar fără nici un cuvânt, vor avea o foarte mare înrâurire asupra celor care sunt cu el.

Purtarea sa demnă şi serioasă se impune pretutindeni.

Munca sa cinstită şi vrednică este admirată de toţi.

Atitudinea sa dreaptă şi curajoasă îi aduce respect.

Gesturile sale măsurate şi cu bun-simţ îi fac numai cinste,

iar bunăvoinţa sa, inima sa gata de ajutor, de iertare, de pace, de orice lucru bun, întâi îi miră pe ceilalţi, dar în curând îi determină pe mulţi să facă şi ei la fel.

 

Dragă suflete, iată ce mare lucru este deprinderea!

Pentru ca să înveţi deprinderi bune, vino la Domnul Iisus Hristos şi ascultă Cuvântul Lui!

Învaţă de la El mai întâi blândeţea şi smerenia inimii (Mat. 11, 29)

şi toate deprinderile mădularelor tale formează-ţi-le după ale Lui şi după alor Lui.

Apoi, oriunde vei sta, sau vei munci, sau vei petrece, caută să practici cu regularitate deprinderea rugăciunii, a cântării, a dărniciei, a înfrânării, a cinstei, a într-ajutorării,

a bunei-cuviinţe şi a evlaviei.

Cu ele să-ţi deschizi gura, cu ele, ochii, cu ele, urechile,

cu ele mâinile şi picioarele, şi toate mădularele tale.

Şi cu ele caută să deprinzi şi pe alţii, spre a forma în jurul tău caractere sănătoase şi fiinţe vrednice,

suflete credincioase şi trăiri folositoare.

 

Aşa au lucrat toţi credincioşii Domnului nostru Iisus Hristos, căci cea mai puternică predică a lor n-a fost făcută cu vorba, ci cu fapta.

Oamenii mai întâi L-au văzut la ai Domnului pe El, pe Hristos, făcând binele, apoi L-au auzit.

Biserica Creştină, sute şi sute de ani, mai întâi le-a arătat păgânilor trăirea, apoi învăţătura.

De aceea i-a cucerit!

Fratele meu, tot aşa să facem şi noi! Deprinderile noastre bune să-i biruiască pe cei din jurul nostru. Pe ei şi deprinderile lor. Aceasta este adevărata cale a Evangheliei şi a mântuirii!

 

Slavă Ţie, Iisuse Doamne, Învăţătorul şi Modelul nostru Desăvârşit!

Te binecuvântăm pentru tot ce ne-ai arătat Tu, mai îna-inte de a auzi ce ne înveţi.

În Tine putem avea fiecare dintre noi,

de orice vârstă şi de orice sex, de orice neam şi din orice stare, şi din orice loc,

singura pildă vrednică de urmat: mai întâi prin trăire, apoi şi prin vorbirea noastră.

Toţi cei care au reuşit să Te imite pe Tine mai bine, au ajuns cei mai buni dintre noi, oamenii.

Toţi cei care s-au deprins să urmeze mai îndeaproape paşii Tăi, au ajuns cei mai sfinţi.

Lumina deprinderilor Tale i-a făcut luminoşi şi ascultarea de Tine i-a făcut vrednici de ascultarea noastră a tuturor (Filip. 3, 17; Evrei 13, 7).

Te rugăm dăruieşte-ne o minte trează şi o voinţă puternică, pentru a cunoaşte şi a practica în toate zilele vieţii noastre deprinderile cele bune şi vrednice de urmat (Filip. 2, 1-8; 1 Tes. 4, 1),

învăţate de la Tine şi de la ai Tăi.

Şi să stăruim necurmat în desăvârşirea lor.

Ca să putem vedea cu bucurie Faţa Ta

şi feţele tuturor semenilor noştri.

Amin.

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

De evlavie-i nevoie în oricare fapte bune,

dar nevoia cea mai mare ai de ea-n înţelepciune,

căci când faci o faptă bună şi evlavia lipseşte

faci o muncă fără noimă, răsplătirea nu-şi primeşte

– tu, dar, fiul meu, învaţă a evlaviei purtare

şi-o să ai pe orice cale bucuria cea mai mare!

AICI VOM RĂMÂNEA MEREU

Aici vom rămânea mereu,
oricât de-nţelenită-i glia,
cu-atât cu cât arăm mai greu,
va fi mai sfântă bucuria.

Aici vom rămânea, crezând
în biruinţa pentru care
ne-au ars strămoşii rând pe rând,
s-o ’nalţe mai strălucitoare.

Aici vom suferi mereu,
în locul unde-avem poruncă,
să-I dăruim lui Dumnezeu
slujirea-n cea mai aspră muncă. (mai mult…)

Marea Unire – începutul înrolării în lupta cu păcatul

Marea Unire – începutul înrolării în lupta cu păcatul

Biografia unui ostaș biruitor: Fratele Pavel Malița  

 

  1. Copilăria și școala

Pavel Maliţa s-a născut pe data de 9 ianuarie 1895, în comuna Săcădat, judeţul Bihor, în familia ţăranului Vasile Maliţa.

Și-a trăit copilăria pe meleagurile Săcădatului, alături de o ceată de copii, urcându-se în pomii vecinilor, scăldându-se în apele Crișului Repede sau „grijind” de gâştele familiei.

Familia Maliţa nu era una înstărită, astfel că un frate mai mare, Vasile, era „neliniștit că pământul puţin trebuia împărțit cu fratele lui”.

I-a venit ideea să-l convingă să plece la o școală la oraș. «Am să-l țin eu acolo, își zicea el. Mai duc gazdei fasole, cartofi și câte o găină și o să se descurce el cu învățarea, și o să-i treacă dorul de sat»

Pavel, a acceptat propunerea fratelui său și s-a instalat într-o cameră cu mai mulți copii.

Mircea Maliţa, fiul fratelui Pavel Malița, în cartea sa de memorii, aminteşte printre poveştile tatălui său, Pavelea [cum îi spuneau cei din familie], chiar şi o întâmplare hazlie din acei grei ani de şcoală:

Nemulțumiți că nu li se făcea foc și că e frig în camera lor, copiii găsesc o cale să-i trimită gazdei un ultimatum. Se adună și cu voce tare, ca să audă ea, vorbesc în latinește despre complotul lor: ”Și gazdina nostra non facit focum, ardemus totum, gardum et cotețum”. Se pare că gazda s-a speriat și a venit cu butucii

Anii de liceu se vor scurge la Beiuş, la Liceul „Samuil Vulcan”, unde, conform conscripţiilor şcolii, a fost bursier.

  1. Razboiul si Marea Unire

De pe băncile şcolii, odată cu începerea Primului Război Mondial, tânărul Pavel Maliţa este recrutat în grabă, trimis la o școală rapidă de ofițeri și apoi pleacă pe front ca sublocotenent.  Era o tragedie pentru toţi soldaţii transilvăneni să lupte sub steagul Imperiului Austro-Ungar, în timp ce România se afla de partea cealaltă a baricadei.

A fost trimis pe frontul italian și a luptat în Alpii Tirolezi.  Visul lui era să ajungă prizonierul italienilor și apoi să vadă Roma, vechea mamă a românilor. Adesea îi povestea fiului lui: „De câte ori ajungeam față în față cu soldații italieni, credeam că a sosit clipa cea mare. Dar ei ridicau mâinile înaintea mea și eram obligat să îi iau eu pe ei prizonieri.

Ca şef de pluton, după mai multe încercări, va reuşi să convingă ofiţerii austrieci ca şi românii să lupte sub propriul drapel. Acest steag a fost mulţi ani păstrat într-un geamantan în podul casei familiei Maliţa.

Viaţa pe câmpul de luptă a fost pentru Pavel Maliţa extrem de dificilă:

Într-o zi mizerabilă, pe front, s-a petrecut un eveniment miraculos pentru tata. Începuse bombardamentul și n-a mai avut timp să se ascundă. Stătea în tranșee, asurzit de zgomotul exploziilor, sub o bară din beton care lega marginile tranșeei. Un șrapnel șuieră ascuțit și căzu drept pe bară deasupra locului unde se afla capul lui Pavel. Puterea exploziei îl trânti pe tata în noroi. Zăcu acolo în nesimțire, apoi se ridică și se pipăi peste tot. Era nevătămat. „O minune”, și-a spus el…  „Domnul m-a salvat”, a spus el atunci, iar propoziția o va repeta în tot restul vieții”, menţionează Mircea Maliţa.

Internat în spital, fiind bănuit şi de tuberculoză, Pavel Maliţa nu se mai întoarce pe frontul Italian.

De la Viena, în toamna lui 1918, se reîntoarce în Bihor. Aici îl aşteaptă una dintre cele mai importante misiuni ale sale. Se alătură luptei naţionale care i-a animat timp de secole pe românii din Transilvania. Se apropie de avocatul Aurel Lazăr şi se încadrează ca ofiţer în Garda Naţională, cu grad de sublocotenent.

«Lazăr m-a întrebat dacă am studiat Dreptul și i-am răsuns că nu. N-aveam când, dar doream să-l urmez», îmi povestea tata. «Apoi m-a numit ofițer al Gărzii, cu grad de locotenent. Evident că nu existau pe atunci uniforme sau instructaje speciale și într-o zi, înainte de [Marea Unire de la] Alba Iulia, mi-a dat o misiune importantă: «Iei teancul acesta de hârtii. Sunt semnăturile românilor de pe Criș, prin care susțin adunarea și hotărârile ei. Le duci cu prudență și atenție la Alba Iulia, ferindu-te de furturi sau de provocări». Zis și făcut. În fine, ajunsesem să contribui la lupta cauzei mele»

Pavel Maliţa ia trenul şi ajunge în gara Arad, unde pe parcursul nopţii a trebuit să aştepte trenul spre Deva. Aici „și-au făcut apariția niște figuri din bandele lui Bela Kun care terorizau populația românească din Transilvania”. Pericolul să fie împuşcat era mare. Doar prezenţa de spirit a fostului combatant îl va salva de la moarte.

Va preda în siguranţă preţioasele semnături ale bihorenilor care îşi exprimau dorinţa de a se uni cu România. Despre atmosfera de la Alba Iulia, Pavel Maliţa va scrie peste ani:

Nu pot uita [la 84 de ani] – caracterul acesta de masă al participanților, înfruntarea oricăror primejdii, a frigului, a oboselii și a oricăror griji materiale. Toate acestea parcă ne-au întărit mai mult vrerea și entuziasmul. Parcă aud și văd și astăzi cum mulțimea ordonată, în tactul de marș al imnurilor „Pe-al nostru steag e scris Unire” și „Deșteaptă-te române”, străbăteau stăzile spre inima orașului, care răsuna de cântece naționale… Atunci, în focul tinereții, în vâltoarea miilor de participanți, stăpânit de acea psihoză colectivă, credeam – alături de toți acei semeni ai mei, cu flăcări în priviri – că suntem capabili să mutăm [munții] din loc, nu numai hotarele nedrepte și asupritoare”.

Cuprinși de o însuflețire generală, înfrățiți în hotărârea de a face totul pentru a trece din faza așteptărilor și a dorințelor în faza înfăptuirilor, acei care n-am fost aleși delegați oficiali să participăm la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ne-am gândit că locul nostru este acolo pentru a da o expresie și mai puternică, unanimă, spontană și directă voinței poporului român. Zeci de mii de oameni am simțit această nevoie, această poruncă a instinctului. […] ne-am îndreptat de la Oradea – într-un tren neîncălzit și cu geamuri sparte la vagon – spre Alba Iulia.”

Odată cu integrarea administrativă a Transilvaniei în Vechiul Regat, Pavel Maliţa îşi va relua preocupările educative şi se va înscrie la Facultatea de Drept din Cluj.  

Se va căsători cu Veturia Chirilă, fiică de preot. In 1927 se naște unicul lor copil, un baiețel pe care îl vor numi Mircea.

Pavel Maliţa, se va încadra pe postul de jurist al Prefecturii, post în care a funcționat până la pensionarea sa, în 1965.

  1. Activitatea misionara in cadrul miscarii Oastei Domnului

Prin anul 1930, când Oastea Domnului era în plin avânt, fratele Pavel Maliţa a fost printre primii intelectuali din Oradea care s-au predat Domnului, înscriin­du‑se în Lucrarea Oastei împreună cu un grup frumos de preoţi şi laici înflăcăraţi de minunatul ideal duhovnicesc şi misionar al acestei sfinte mişcări.

A participat activ la împlinirea misiunii Oastei Domnului din Oradea, care în acea perioadă ajunsese să aibă șase adunări în cele șase cartiere ale orașului, la care participau sute de frați și de surori.

În Oradea funcţiona, în anii aceia, şase luni pe an, o cantină a săracilor înfiinţată şi susţinută de Oastea Domnului. La această cantină luau masă caldă, de două ori pe zi, 150 de săraci, din octombrie până în martie. La susţinerea acestei cantine contribuiau toţi fraţii şi surorile, fiecare cu cât putea.

Frăţietatea din Oradea mai avea atunci şi alte frumoase acţiuni umanitare şi anume: angajarea de serbări religioase, chiar şi la Teatrul Municipal, cu taxe benevole în folosul săracilor; aranjarea de vizite cu daruri de hrană sufletească şi trupească la închisori şi la spitale, precum şi vizite acasă pe la cei bătrâni, bolnavi şi săraci, cu daruri de îmbrăcăminte, de hrană ori de încălzit, mai ales iarna.

În fruntea celor ce se ocupau cu însufleţire de toate aceste binefaceri, era fratele avocat Pavel Maliţa.

În ce mă priveşte pe mine, scria fratele Traian Dorz, eu nu voi fi în stare niciodată să-mi arăt toată recunoştinţa câtă o datorez acestui smerit, dar foarte mare om al lui Dumnezeu. Când eram numai un copil atât în vârstă, cât şi în credinţă, el m-a ajutat peste măsură de mult. Când a văzut el primele mele poezioare publicate prin foile de la Sibiu, mi-a votat cu Oastea din Oradea un premiu în bani şi cărţi, precum şi o bicicletă şi o vioară cu care să alerg în slujba Domnului şi să cânt pentru El. Aceasta a fost o mare încurajare pentru mine. Şi totul se datora iniţiativei fratelui Pavel care a înţeles ceva de pe atunci cu privire la viitorul meu. Mai târziu, când a trebuit să plec de acasă pe totdeauna din cauza dragostei mele pentru Domnul, tot fratele Pavel m-a ocrotit la Oradea, ajutându-mă să intru în cele două şcoli: Gimnaziul «Alexandru Roman» şi Şcoala de cântăreţi bisericeşti… Acolo, în timpul acesta îmbolnăvindu-mă, tot el a avut grijă de internarea mea în spital. Apoi, la chemarea Părintelui Iosif, tot el m-a ajutat să ajung la Centrul de Redacţie şi Editură al Părintelui Iosif. La încorporarea mea pentru serviciul militar activ la Oradea, părăsind pentru o vreme Sibiul, tot fratele Pavel Maliţa a fost acela care, la rugămintea Părintelui Iosif, m-a cercetat şi ajutat şi în timpul armatei, în multe rânduri.”

Faptele pline de omenie ale fratelui Pavel Maliţa sunt rememorate şi de către fiul acestuia, Mircea, care aminteşte despre felul în care tatăl său i-a sprijinit şi protejat pe evreii persecutaţi de trupele horthyste intrate în Transilvania: „Ducea într-un sacou alimente diverse, zahăr, ulei, pâine… Priveam cu adevărată oroare programul antisemitism…”, scrie peste ani Mircea Maliţa, care adaugă în cartea sa de memorii: „De la tatăl meu înţelesesem că esenţa creştinismului este iubirea aproapelui”.

La toate marile evenimente privitoare la Oastea Domnului, el a luat, cu toată dragostea şi credincioşia inimii lui smerite şi sincere, o parte activă şi frumoasă. Astfel, el a fost prezent la Marea Consfătuire din 12 septembrie 1937, făcând parte din delegaţia frăţească ce a dus Moţiunea Sfatului Frăţesc pentru a fi prezentată mitropolitului Bălan. A luat parte la înmormântarea Părintelui Iosif şi la legământul frăţesc de lângă sicriul acestuia.

Despre dragostea fratelui Pavel pentru adunările Oastei și pentru lucrul Domnului, fratele Traian povestește următoarele: „La căderea Ardealului de Nord, când Prefectura de la Oradea se mutase la Beiuş, fratele Pavel a venit şi mai aproape de lumea satelor noastre. Atunci, amestecat în mulţimea fraţilor, mergea şi el pe jos cu noi zeci de kilometri, prin ploaie, prin zăpadă, prin căldură ori frig, fără să arate niciodată nici cea mai mică oboseală ori supărare. Eu, cel puţin, am despre anii aceia unele dintre cele mai neuitate amintiri ale mele. Cu o felie de pâine în buzunar, singura noastră merinde, porneam adeseori duminica dis-de-dimineaţă, de pe la ora 2, pe jos, câte 15-20 de kilometri, până la vreo adunare de la Vălani ori Pietroasa… adeseori pe ploaie, pe inundaţii, pe zăpadă ori noroaie. Ajungeam pe la orele 9-10 la biserică în satul cu adunarea. Dar de la intrarea în sat şi până la biserică, pe câţi copii îi întâlnea pe drum, îi chema la el şi, din buzunarele pline cu bomboane, le împărţea, spunându-le: „Să veniţi la biserică cu părinţii voştri, acolo se ţine adunarea Oastei Domnului şi veţi auzi lucruri minunate”. În felul acesta, prin copii, se umpleau bisericile de oameni care apoi ascultau Cuvântul Evangheliei. Fratele Pavel a umplut astfel cu cărţi aduse de la Părintele Iosif din Sibiu toate satele Bihorului şi altele, până departe, fără să primească de la nimeni, niciodată, nici un ban pentru tot ce dăruia sau făcea în Numele Domnului.”

            Fratele Pavel a îmbătrânit și s-a stins frumos, ca o lumânare care și-a ars flacăra dragostei sale pentru Domnul și pentru ai Lui până la ultima suflare, rămânând statornic Lucrării Oastei până la capătul călătoriei sale pe acest pământ. Despre această perioadă ne povestește tot fratele Traian, următoarele:

„În ultimii ani era slab şi bolnav, dar n-avea o mai mare altă bucurie decât când mergeau fraţii la el. Cu toate împotrivirile unora din familia sa, el a rămas mereu răbdător, smerit şi plin de dragostea dintâi până la sfârşitul vieţii sale.

Cu puţin înainte de moartea sa, am fost la el. Nu ne văzuserăm de mulţi ani, prin care eu fusesem departe şi chinuit. Ce mare bucurie a avut văzându-mă! Ce bucuros îmi povestea despre drumurile lui misionare cu tatăl meu, Constantin, cu care a mers, în lipsa mea, adeseori împreună pe unde fusese şi cu mine. Ce întâmplări minunate şi fericite au trăit ei în slujba şi în drumurile Domnului Iisus! Erau amândoi născuţi în acelaşi an şi făcuseră armata, în Primul Război Mondial, la acelaşi regiment în Ungaria. Acum ajunseseră iarăşi împreună, la aceeaşi „unitate” a Oastei Domnului. Amintirile lor se împleteau atât de frumos şi dintr-o oaste, şi din cealaltă.

Când i-am arătat noile cărţi ale Oastei, le-a strâns la inimă şi le-a sărutat, fericit că nu s-a înşelat în tot ce a luptat şi a nădăjduit.    

A trecut la Domnul într-o zi din luna august 1981.”

Mircea Malița, unicul copil al fratelui Pavel, primind o educație aleasă, alege să îmbrățișeze cariera politică, ajungând să ocupe funcții importante în aparatul de stat al Romaniei, printre care cea de consilier la Misiunea Permanentă a ONU la New York, ministru adjunct la Ministerul de Externe, pe probleme ONU, titularul portofoliului la Ministerul Învăţământului, ambasador al României în Elveţia și mai apoi la Washington în SUA.

Bibliografie

  1. Traian Dorz, Fericitii noștri înaintași
  2. https://urmasiimariiuniri.ro/delegati/pavel-malita/
  3. Mircea Maliţa, Secolul meu scurt, Editura Rao, Bucureşti, 2015
  4. Ion Isaiu, „Unirea Transilvaniei cu țara”, în Crișana, 1979, nr. 10.183

ADUNAREA ANUALĂ – ZONA GALAȚI

” Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine,

aşa şi aceştia în Noi să fie una,  ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. ” Ioan 17, 21

Slăvit să fie Domnul!

Cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire, 130 de ani de la nașterea Părintelui Iosif Trifa și 80 de ani de la trecerea sa la Domnul, a Sărbătorilor oraşului nostru, închinate Sfâtului Apostol Andrei, patronul spiritual al întregii Românii şi al Galaţiului, vă invităm  să petrecem în părtăşie frăţească la Adunarea Anuală a Oastei Domnului din zona Galaţi, ce va avea ca şi temă –Chemarea celor dintâi creştini – Chemarea Oastei Domnului și „Unitatea de credință și de neam”.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, sărbătorile vor avea următorul program:

Vineri 30 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Casa Oastei Domnului Galați, str. Nufărului, nr. 32, va avea loc Seara duhovnicească a tinerilor, ce va  avea ca temă: ” Tânărul în fața deosebirii gândurilor „ care se va încheia printr-un concurs de întrebări cu premii surpriză.

Sâmbătă 01 decembrie 2018, începând cu ora 14.00, la Liceul ,,Radu Negru”,Galati, Strada Știintei, nr. 119, va avea loc Adunarea Anuală a Oastei Domnului  ce se va încheia în jurul orei 19.00. După o scurtă pauză, va urma un Program de creație ce va cuprinde cântare, poezie, eseu, scenete religioase, unde tinerii sunt îndemnați să participe cu creații în prima audiție și nu numai.

Duminică 02 decembrie 2018,  ne vom reîntâlni la Biserica Sf. Pantelimon (lângă Piața Centrală) la Sfânta Liturghie, după care va urma programul Adunării Oastei Domnului.

Invităm părinţi, fraţi şi surori din toată țara, să participe alături de noi la aceasă bucurie duhovnicească!

Vă aşteptăm cu drag!

Slăvit să fie Domnul!

Important: Tinerii care vor dori să sosească de vineri seară și au nevoie de cazare,  să ne contacteze cu cel putin 7 zile înainte. ( Tel contact: 0740.146.519; 0745.323.204 )

Cu ajutorul Domnului vom transmite această adunare prin intermediul www.OasteaDomnului.TV

Sfatul Zonal Galați

7 noiembrie – Psalmul 120, v. 7: Eu sunt pentru pace!

Dacă Dumnezeul şi Tatăl nostru este Dumnezeul Păcii (1 Tes. 5, 23)

şi dacă Domnul nostru Iisus Hristos este Împăratul Păcii (Evrei 7, 2),

dacă Ierusalimul de Sus, care este mama noastră, este Casa Păcii (Gal. 4, 26; Isaia 2, 2-4),

iar noi suntem fiii păcii (Luca 10, 6),

atunci în toate căile noastre şi în toate gândurile, faptele şi dorinţele noastre, noi vom avea cel mai înalt preţ pentru pace şi pentru alergarea după ea (Ps. 34, 14; 2 Tim. 2, 22).

 

Nu este pentru adevăratul credincios pe lumea asta nimic mai vrednic de dorit şi de căutat, de urmărit şi de atins, decât pacea.

Pacea în conştiinţa sa.

Pacea în familia sa.

Pacea între fraţii săi.

Pacea în viaţa poporului său şi a lumii întregi.

Niciodată şi în nici o împrejurare omul cel cu adevărat din Hristos nu se va putea aşeza pe altă poziţie decât acea a păcii şi a împăcării, în tot ce atârnă de Hristos şi de dânsul.

Căci îndată ce se va lăsa stăpânit de gânduri care nu vin pentru pace şi iertare, ci pentru dezbinări şi răzbunare,

atunci, omul s-a despărţit de Hristos,

a căzut din Har,

s-a robit lui satana

şi va fi folosit de duhul răutăţii pentru răutăţi.

 

Nici un adevărat credincios şi sub nici un motiv nu va provoca tulburări în sânul familiei sale trupeşti sau sufleteşti.

Iar dacă din pricini străine de el aceste tulburări au venit, fiul păcii va căuta pacea, va alerga după ea şi se va ruga mereu numai pentru ea.

Va plânge pentru ea şi va face totul pentru ea, până va reuşi s-o aibă.

Pentru că oricât de credincios ar vrea să se arate cineva, dacă el poate trăi ani de zile în stare de ceartă sau de dezbinare cu ai săi, el este un făţarnic şi un netrebnic.

Oricine poate trăi în neînţelegere şi în ruptură, cu fraţii şi cu Lucrarea Domnului, dă o dovadă puternică şi tristă despre starea lui rea şi nici o dovadă despre starea lui bună.

Nici un adevărat credincios nu poate trăi – nu un timp îndelungat, dar nici măcar până la un apus de soare, nici până la apusul aceleiaşi zile – în ceartă sau duşmănie cu nimeni.

Ci dacă s-a întâmplat nenorocirea izbucnirii unei certe,

din orice cauză ar fi izbucnit această ceartă, omul păcii va face totul şi din tot sufletul său,

– chiar lăsându-se pe el păgubaş

şi chiar lăsându-se pe el de ruşine şi de vină – numai să se poată restabili iarăşi pacea, în măsura în care se mai poate. Şi în măsura în care depinde de el.

Niciodată n-ar trebui, de fapt, să se ajungă nici până la ceartă, căci cel înţelept şi răbdător se fereşte cu grijă să nu ajungă acolo.

Dar dacă totuşi nu din vina lui s-a ajuns, atunci el este de o mie de ori mai dator pentru pace, decât cel vinovat.

 

Sufletul meu şi fiul meu iubit, tu să fii totdeauna numai pentru pacea cu toţi semenii tăi, după porunca Stăpânului tău!

Pentru că numai aşa vei avea pace cu Cuvântul Domnului, cu care călătoreşti pe drumul vieţii şi care, ori de câte ori nu-l asculţi, este învinuitorul tău şi pârâşul tău la Domnul.

Dacă te-ar învinui toţi, însă nu te învinuieşte Cuvântul Domnului, sau conştiinţa ta curată, sau duhul părtăşiei curate, atunci niciodată tu nu te nelinişti!

Domnul Însuşi îţi va face dreptate, arătând că cel mai vrednic, cel mai bun şi cel mai credincios este acela care este totdeauna pentru pace, în orice vreme şi în orice cauză, din toată inima sa. Numai nu cu preţul păcii lui Hristos!

 

Slavă veşnică Ţie, Împăratul Păcii,

Care ai venit să aduci Vestea Bună, Evanghelia Păcii, tuturor celor de aproape şi de departe!

Slavă Ţie, Iisuse, Mântuitorul nostru Preaiubit, Care, prin Trupul Tău, ai înlăturat vrăjmăşia dintre noi şi Dumnezeu, Părintele şi Stăpânul nostru,

şi ai acoperit cu Preţul Sângelui Tău strigătul Legii şi al poruncilor care ne învinuiau înaintea Dreptăţii!

Tu ne-ai cuprins în Tine, îmbrăcându-ne în răscumpărarea Ta, spre a ne înfăţişa astfel vrednici să fim iertaţi, să fim primiţi,

să fim înfiaţi şi să fim iubiţi pe vecii vecilor, de Dumnezeu, pe Care Îl jignisem.

 

Slavă Ţie, prin Care am ajuns la această dumnezeiască şi fericită pace! (Efes. 2, 13-18).

Te rog, ajută-ne pe toţi şi ajută-mă şi pe mine să mă port toată viaţa mea în aşa fel, încât duhul curat al păcii să se bucure totdeauna de mine şi să lucreze prin mine.

Nu mă lăsa, Doamne, nici o clipă stăpânit de un alt duh decât de Duhul Sfânt, de duhul păcii, de duhul iertării şi al iubirii.

Fă-mă gata să sufăr totul,

să nădăjduiesc totul,

să acopăr totul,

să uit totul

şi să fac totul pentru pace!

Amin.

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

«Făcătorul de pace devine cel mai apropiat colaborator al lui Dumnezeu şi cel mai activ mădular al Bisericii.»

 

Sf. Vasile cel Mare

 

*

 

«Pacea cea adevărată este pacea sufletului, este pacea cea dinlăuntrul nostru! Sufletul îşi are şi el lipsurile lui şi cerinţele lui pe care trebuie să le ascultăm. O pace adevărată fără această ascultare a sufletului nu putem avea!»

 

Preot Iosif Trifa

 

*

 

Fiul meu, tu orişiunde şi oricând putea-vei face

fă de-a pururi ca să fie numai pace, numai pace,

căci pe-aceia care pace şi-mpăcare vor căuta

Dumnezeu întotdeauna fiii Lui îi va chema!

 

 

 

Cântarea Psalmului 120

 

O cântare a treptelor.

 

  1. Către Domnul strig de-a pururi

eu în strâmtorarea mea,

El mi-ascultă rugăciunea

şi-mi dă izbăvirea Sa.

 

  1. Doamne, sufletul meu scapă-l

de-orice buze care mint,

de-orice limbă-nşelătoare

iubitoare de argint.

 

  1. Ce-ţi dă El, ce-ţi dă El ţie,

limbă-nşelătoare? – fier

  1. de săgeţi străpungătoare,

jar aprins de ienuper!

 

  1. Vai, căci locuiesc la Meşec,

stau în corturi la Chedar,

  1. Lângă cei ce urăsc pacea

stat-am timp prelung şi-amar.

 

  1. Eu sunt numai pentru pace,

dar, de-ndată ce vorbesc,

ei sunt gata doar de luptă,

de război se pregătesc.

6 noiembrie – Psalmul 119, v. 169: … Până la Tine, Doamne!

Urmând astfel tot cursul gândurilor dumnezeieşti spre care ne-a călăuzit acest lung şi binecuvântat psalm, iată-ne ajunşi acum la încheierea lui, cu unul dintre cele mai însemnate îndemnuri, care îl arată cu adevărat înţelept pe acela care îl urmează!

Îndemnul acesta este de a duce orice lucru până la Dumnezeu.

Cu orice lucru să cauţi, să lupţi şi să stăruieşti să ajungi până la Dumnezeu!

Cu rugăciunea ta să nu te mulţumeşti şi să nu încetezi, până vei simţi că ai învins toate piedicile (Dan. 10, 12-13) şi ai ajuns până la El.

Cu sfaturile tale să ajungi până la El.

Cu îndemnurile şi cu mărturisirea ta,

cu îndrumarea copiilor tăi sau a celor de care te ocupi, nu înceta până când vei vedea că i-ai adus până la Dumnezeu.

Cu vorbirea ta, cu înşiruirea ideilor tale

sau cu expunerea ta, de la orice problemă ai fi pornit tu şi pe orice temă ai discuta,

niciodată nu te opri şi nu te abate, ci îndrumă totul înţelept şi atent, până vei ajunge cu concluziile tale la Dumnezeu (Ecles. 12, 13-14).

 

Cu legământul tău şi cu lupta ta să ajungi până la Dumnezeu.

Cu alergările şi cu solia vieţii tale nu te opri şi nu te abate, nu te mulţumi, nici nu-ţi îngădui odihnă, până când vei ajunge la Dumnezeu.

În lucrarea în care eşti chemat de Dumnezeu…,

în familia ta trupească sau duhovnicească,

fă-ţi cu toată conştiinţa datoria pe care o ai, potrivit răspunderii şi locului pe care le ai, căutând în fiecare zi şi cu fiecare lucru să ajungi până la Dumnezeu.

Caută cu orice jertfe şi cu orice preţ, până când vei vedea că totul a ajuns în lumina lui Dumnezeu, în ordinea şi în unitatea dorite de El şi aşezate în trăirea din Hristos.

Nu te mulţumi, niciodată, numai cu începutul bun, ci stăruieşte până la încheierea fericită, până la sfârşitul bun. Până când ajungi la Dumnezeu.

Pentru că numai atunci se vede valoarea unui început bun

şi numai atunci se arată frumuseţea unui rod care, până nu-i copt, nu are preţ, oricât de promiţător ar fi fost la început.

 

Sufletul meu şi fiul meu, ia seama la marea însemnătate a sfârşitului tuturor lucrurilor tale! (Ecles. 7, 8).

Ia seama la sfârşitul înaintaşilor tăi şi urmează numai credinţa acelora al căror sfârşit a fost vrednic şi frumos. Ca să fii şi tu un vrednic înaintaş pentru urmaşii tăi.

Ia seama şi tu cu înţelepciune nu numai la fiecare pas al vieţii tale, ci mai ales la grija unui sfârşit credincios.

Nu te mulţumi nici tu cu nimic, până când vei vedea sfârşitul lucrului tău, lăudat de Domnul şi plăcut Lui.

Nu te mulţumi decât cu ceea ce e dus până la Dumnezeu.

Şi cu ceea ce a ajuns până la Hristos.

Şi cu ceea ce se încheie fericit şi binecuvântat în lumina Duhului Sfânt.

 

O Binecuvântat Început al tuturor binecuvântărilor, Iisuse Doamne, Tu eşti şi binecuvântatul Sfârşit al tuturor, slavă Ţie!

Slavă Ţie, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, din Care suntem toţi!

Prin Care trăim toţi.

Şi în Care vom sfârşi toţi (Rom. 11, 36).

Slavă Ţie pentru fiecare început bun!

Şi pentru fiecare bună înfăptuire adăugată acestui început…

Pentru fiecare sfârşit luminos şi fericit, în clipa de capăt.

Slavă Ţie pentru fiecare nou-născut curat şi sănătos, vrednic şi credincios!

Slavă Ţie pentru toată creşterea, înţelepciunea, orientarea, ajutorul, condiţiile şi posibilităţile pe care ni le dai pentru încheierea fericită a unei vieţi rodnice!

Slavă Ţie, Celui în Care toate vor avea un sfârşit, după cum toate au avut un început!

 

Te rog, fă-mi şi viaţa mea vrednică de cinste, prin cinstirea Ta,

şi vrednică de urmat, prin urmarea Ta.

Fă-mi cuvântul meu vrednic de primit, prin ascultarea mea neclintită de cuvintele Tale

şi fă-mi sfârşitul meu vrednic de începutul veşniciei în Tine (1 Cor. 15, 28).

Pentru ca toată desfăşurarea vieţii mele de aici şi din veşnicie să slujească de laudă slavei Tale.

Amin.

 

*

 

Oamenii sunt prea puternic copleşiţi de orice fleac

şi n-au timp pentru-Adevărul cel fără de moarte-n veac,

şi-astfel, bieţii, pierd şi timpul, şi prilejul mântuirii,

iar când văd, ei plâng zadarnic plânsul groaznic al pieirii…

 

 

IISUS HRISTOS VĂ CHEAMĂ

 

Iisus Hristos vă cheamă

cu dragoste la El

pe toţi pierduţii lumii

ce n-aveţi nici un ţel,

pe toţi cei ce pe marea

vieţii rătăciţi

– să nu pieriţi în valuri,

pe Stânca Lui veniţi!

 

Hristos vă dă o ţintă

şi-un viitor frumos;

cea mai frumoasă viaţă

e viaţa cu Hristos!

Hristos vă dă o Stâncă

şi-un Reazem neclintit,

viaţa fericită

la El e de găsit.

 

Răspundeţi fiecare

chemării Lui acum,

din mii de căi pierdute

veniţi pe-al Vieţii drum!

Nu este fericire

decât numai la El,

luaţi pe Domnul Stâncă,

primiţi pe Domnul – Ţel!

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

«Apropie-te tot mai mult de Domnul! Cu cât te vei apropia mai mult de El şi te vei alipi mai tare de El, viaţa ta şi casa ta se vor preface mai uşoare, mai liniştite, mai pline de pace, de putere, de bucurie şi de mântuire sufletească.»

 

Preot Iosif Trifa

 

 

Cântarea Psalmului 119

 

partea I

 

  1. Ferice-acei fără prihană

în calea lor pe-acest pământ

şi care umblă totdeauna

pe calea Domnului Cel Sfânt!

 

  1. Ferice-aceia care-n viaţă

poruncile-I păzesc şi-I ţin

şi care-L caută pe Domnul

din toată inima, deplin,

 

  1. De-acei ce nu fac fărdelege,

ci umblă-n sfintele Lui căi!

  1. … Tu, Doamne,-ai dat a Ta poruncă

s-o ţină sfântă toţi ai Tăi.

 

  1. O, de-ar ţinti căile mele

să-Ţi ţină-orânduirea Ta!

  1. Atunci n-aş mai roşi-n ruşine

poruncile când Ţi-aş vedea!

 

  1. Cu inimă neprihănită

eu, Doamne, Te voi preamări

când legile dreptăţii Tale

voi învăţa şi voi păzi.

 

  1. Vreau să-Ţi păzesc orânduirea

– vreau, Doamne, şi doresc să pot –

dar sunt aşa de slab, ajută-mi

şi nu mă părăsi de tot!

 

 

partea a II-a

 

  1. Cum va ţinea un tânăr

curată calea sa?

– dacă după Cuvântul

Tău sfânt se va-ndrepta.

 

  1. Te caut mereu, o Doamne,

din inimă Te cat,

să nu mă laşi din sfânta-Ţi

poruncă să m-abat!

 

  1. Îţi strâng cu drag Cuvântul

în inima mea, tot,

ca a greşi-mpotrivă-Ţi

în veac să nu mai pot!

 

  1. Slăvit să fii Tu, Doamne,

mă-nvaţă legea Ta,

  1. Căci hotărârea-Ţi sfântă

Ţi-o spune gura mea!

 

  1. Când ţin a Ta povaţă

sunt bucuros şi cânt,

de parcă am comoara

întregului pământ.

 

  1. Adânc gândesc la toate

poruncile ce-ai dat

şi-a Tale legi le-am, Doamne,

sub ochii-mi ne-ncetat.

 

  1. Mă desfătez în toate

a Tale-orânduiri,

Cuvântul Tău nu-l uită

a inimii-mi gândiri.

 

 

partea a III-a

 

  1. Fă-i bine robului Tău, fă-i,

ca să trăiesc, fă-mi bine,

să pot păzi Cuvântul Tău

şi să ascult de Tine!

 

  1. Deschide-mi ochii, legea Ta

adânc s-o pot pătrunde.

  1. Sunt un străin pe-acest pământ

porunca-Ţi nu-mi ascunde!

 

  1. Întruna sufletul, de dor,

în mine se topeşte,

dup’ ale Tale sfinte legi

ce-atâta le iubeşte.

 

  1. Tu mustri pe-acei blestemaţi

ce se despart de Tine.

  1. Ridică, Doamne,-ocara mea,

căci eu ascult de Tine!

 

  1. Să tot stea cei mari a vorbi

în contră-mi, cu pornire,

adânc gândeşte robul Tău

la-a Ta orânduire.

 

  1. A Tale-nvăţături îmi sunt

întreaga desfătare

şi bunii mei sfătuitori

pe buna Ta cărare.

 

 

partea a IV-a

 

  1. Mi-e sufletul lipit de ţărnă-n jale,

înviorează-mă, precum ai spus,

  1. Tu mă asculţi când spun eu a mea cale,

învaţă-mă-ndreptarul Tău de Sus!

 

  1. Fă să-Ţi pricep a Legilor cărare

şi eu voi cugeta la lucru-Ţi sfânt,

  1. Îmi plânge sufletul de-ndurerare,

ridică-mă după al Tău Cuvânt!

 

  1. Departă-mă de necredincioşie,

dă-mi mila Ta, ca legea-Ţi s-o urmez

  1. Aleg cărarea-Ţi dreaptă, pe vecie,

şi-a Tale legi sub ochii mei le-aşez.

 

  1. Mă ţin de calea-nvăţăturii Tale,

Tu, Doamne, ruşinat nu mă lăsa!

  1. Alerg pe-a voii Tale sfântă cale,

căci Tu la larg îmi scoţi inima mea.

 

 

partea a V-a

 

  1. Învaţă-mă, Doamne,

calea voii Tale,

să merg pân’ la moarte

pe această cale,

pân’ la moarte să pot merge

doar pe-această cale!

 

  1. Dă-mi înţelepciune

să-Ţi ţin sfânta lege

şi s-o pot cu toată

inima-nţelege,

s-o pot ţine şi cu toată

inima-nţelege!

 

  1. Mă povăţuieşte

pe-a Ta cale-n pace

şi-n a Ta poruncă,

fiindc-aceasta-mi place,

de cărarea voii Tale,

Doamne, mie-mi place.

 

  1. Inima mi-o pleacă

pururea-n viaţă

spre-ale Tale-ndemnuri

şi spre-a Ta povaţă,

nu înspre câştiguri, Doamne,

ci spre-a Ta povaţă!

 

  1. Spre deşarte lucruri

ochii să nu-mi cază,

ci-n cărarea-Ţi sfântă

Tu mă-nviorează,

în cărarea Ta să umblu

Tu mă-nviorează.

 

  1. Ce-ai promis Tu, Doamne,

să-mplineşti spre mine,

ce-ai promis Tu celor

ce se tem de Tine,

fă-mi ce-ai spus că faci acelor

ce se tem de Tine!

 

  1. Departă-mi ocara

de care m-aş teme,

c-a Ta judecată-i

bună-n orice vreme,

plină Ţi-e de bunătate,

Doamne,-n orice vreme!

 

  1. Să-Ţi plinesc porunca

iată-a mea dorire,

fă-mă să-mi duc viaţa

în neprihănire,

precum ceri şi-aştepţi Tu, Doamne,

în neprihănire!…

 

*

*   *

 

«Unde este sfinţenie, acolo este putere mare.»

 

Sf. Ioan Gură de Aur

 

partea a VI-a

 

  1. Să vină, Doamne,-asupră-mi a Tale îndurări

şi sfânta-Ţi mântuire, precum ai fost promis,

  1. Şi-atuncea voi răspunde la orişice ocări,

căci eu mă-ncred în totul Cuvântului Tău zis!

 

  1. O, nu-mi lua din gură cuvântu-adevărat,

că-n sfânta-Ţi judecată îmi pun nădejdea mea!

  1. Păzi-voi sfânta-Ţi lege, cu grijă, necurmat

şi-o voi ţinea de-a pururi, cât viaţa-mi va ţinea.

 

  1. Umbla-voi totdeauna în locul larg şi bun,

căci caut în curăţie poruncile-a-Ţi păzi,

  1. De-a Ta învăţătură la cei mari am să spun

şi-obrazul de ruşine nicicând nu-mi va roşi.

 

  1. Mă desfătează-a Tale porunci, când le păzesc,

căci le păzesc cu toate a inimii-mi simţiri,

  1. A mele mâini spre ele întind, căci le iubesc,

şi-adânc gândesc la toate a Tale-orânduiri!

 

partea a VII-a

 

  1. Aminteşte-Ţi promisiunea

ce la robul Tău ai spus,

căci Tu m-ai făcut de-ntr-însa

toată-ncrederea mi-am pus!

 

  1. Doamne,-aceasta-i mângâierea

în necazul meu amar:

că a Ta făgăduinţă

îmi va da viaţa iar.

 

  1. Nişte îngâmfaţi mi-aruncă

multe-ocări, c-o gură rea,

dar eu nu mă voi abate,

Doamne, de la legea Ta.

 

  1. La-alte judecăţi de-a Tale,

mai demult, eu mă gândesc

şi, gândindu-mă, mă mângâi,

Doamne, şi mă întăresc!

 

  1. O mânie-aprinsă-mi vine

la vederea celor răi

care legea Ta o calcă

şi se fac vrăjmaşi ai Tăi.

 

  1. Doamne,-a Ta orânduire

mi-e prilej de noi cântări

în a pribegiei casă

prin străine depărtări.

 

  1. Noaptea eu mi-aduc aminte,

Doamne, de-al Tău Nume Sfânt

  1. Şi-Ţi ţin legea, c-aşa-i bine

să-Ţi păzesc al Tău Cuvânt.

 

 

partea a VIII-a

 

  1. Doamne, partea mea, o spun,

e să-Ţi ţin Cuvântul bun,

da, Cuvântul Tău cel bun!

 

  1. Te rog, din inima mea,

Doamne,-arată-mi mila Ta,

după promisiunea Ta!

 

  1. Mă gândesc la-ntreaga-mi viaţă

şi mă-ndrept spre-a Ta povaţă,

Doamne, dup’ a Ta povaţă.

 

  1. Mă gândesc şi mă silesc

ca porunca-Ţi s-o păzesc,

să nu preget s-o păzesc.

 

  1. Curse sunt pe calea mea,

dar eu nu uit legea Ta,

nu uit, Doamne, legea Ta.

 

  1. Stau şi-n miezul nopţii-Ţi cânt,

căci Tu judeci drept şi sfânt,

Doamne, numai drept şi sfânt.

 

  1. Prieten sunt cu toţi acei

care-au frica Ta în ei

şi porunca Ta în ei.

 

  1. Tot pământu-l va umplea,

Doamne, bunătatea Ta,

Tu mă-nvaţă voia Ta!

 

*

*   *

 

«Deplina sfinţire a celor desăvârşiţi este nesfârşită…»

 

Sf. Ioan Scărarul

 

partea a IX-a

 

  1. Doamne, Tu-mi faci bine,

cum ai spus, aşa,

  1. Dă-mi Tu-nţelepciune,

căci cred Legea Ta.

 

  1. Mult am rătăcit, dar

azi Cuvântu-Ţi ţin,

  1. Tu eşti bun, mă-nvaţă

voia Ta deplin!


  1. Nişte trufaşi contra

mea minciuni urzesc,

însă eu, din suflet,

voia Ta păzesc.

 

  1. Inima lor este

fără simţ şi rea,

dar eu desfătarea

am în Legea Ta.

 

  1. Este spre-al meu bine

că Tu m-ai smerit,

să-nvăţ ce orândui

Tu a fi păzit.

 

  1. Mai mult preţuiesc eu

Legea ce mă-nveţi

decât mii de lucruri

de-aur şi de preţ.

 

partea a X-a

 

  1. Mâinile Tale m-au făcut

şi mi-au dat întocmire,

dă-mi Tu pricepere să-nvăţ

a Ta orânduire,

a Tale legi, al Tău Cuvânt,

a Ta orânduire!

 

  1. Cei ce se tem de Tine, toţi,

mă văd şi-au bucurie,

căci eu nădăjduiesc mereu

spre-a Ta credincioşie,

spre-al Tău Cuvânt şi promisiuni,

spre-a Ta credincioşie.

 

  1. Ştiu c-ale Tale judecăţi

sunt drepte, Doamne, toate,

Şi m-ai smerit, căci ai avut

spre mine bunătate,

credincioşie şi-ndurări,

şi-adâncă bunătate.

 

  1. Fă, Doamne, bunătatea Ta

să-mi fie mângâiere,

cum ai promis la robul Tău,

în orişice durere,

în orice-amaruri şi-ncercări,

şi-n orişice durere!

 

  1. Să vină-a Tale îndurări

şi mila-Ţi peste mine,

ca să trăiesc, căci Legea Ta

de desfătare-mi ţine,

înviorări şi bucurii,

şi desfătare-mi ţine.

 

  1. Să fie înfruntaţi cei răi

ce-mi fac rău, fără vină,

căci eu gândesc adânc şi ţin

porunca Ta divină,

Cuvântul Tău, povaţa Ta,

porunca Ta divină.

 

  1. La mine să se-ntoarcă iar

cei ce se tem de Tine,

cei ce-Ţi cunosc Cuvântul Tău

şi-nvăţătura, bine,

povaţa Ta, îndemnul Tău

şi-nvăţătura, bine.

 

  1. Fă-mi ne-mpărţită inima

pe calea voii Tale,

să nu fiu ruşinat nicicând

pe-a vieţii mele cale,

în vorba mea şi-n fapta mea

pe-a vieţii mele cale!

 

partea a XI-a

 

  1. Tânjeşte sufletul în mine

de dor de mântuirea Ta

şi-n sfânta Ta făgăduinţă

îmi pun deplin nădejdea mea.

 

  1. Mi se topesc în lacrimi ochii

făgăduinţa-Ţi aşteptând

şi zic: «Când vei veni la mine,

ca să mă mângâi, Doamne, când?»

 

  1. Căci am ajuns cum e burduful

când e uscat şi stă la fum,

dar sfânta Ta orânduire

eu n-o uit, Doamne, nicidecum!

 

  1. O, care-i numărul de zile

ce mi le-ai dat să le trăiesc,

când oare pedepsi-vei, Doamne,

pe-aceia ce mă prigonesc?

 

  1. Nişte-ngâmfaţi, cu răutate,

îmi sapă gropi naintea mea,

ei nu lucrează după legea

şi după-orânduirea Ta.

 

  1. A Tale-adânci porunci sunt toate

credincioşie necurmat;

de câţi m-apasă fără vină

ajută-mi ca să fiu scăpat!

 

  1. Ei gata-gata-s să mă-nvingă,

eu gata-s să mă prăpădesc

şi totuşi ale Tale sfinte

porunci eu nu le părăsesc.

 

  1. Înviorează-mă Tu, Doamne,

cu-a Tale multe bunătăţi,

ca să-Ţi păzesc învăţătura

ce mi-o spui Tu şi mi-o arăţi!

 

 

partea a XII-a

 

  1. Cuvântul Tău, o Doamne,

prin vecii toţi îl treci,

El dăinuieşte-n ceruri

din veci şi până-n veci.

 

  1. A Ta credincioşie

din neam în neam va sta,

Tu ai zidit pământul

şi tare va ţinea.

 

  1. Şi totul stă-n picioare

dup’ ale Tale legi,

căci Ţie-Ţi sunt supuse

cuprinsurile-ntregi.

 

  1. De n-ar fi fost ca-n Legea-Ţi

viaţa să-mi desfat,

aş fi pierit în multul

şi-adâncul meu păcat.

 

  1. Poruncile-Ţi alese

nicicând nu voi uita,

căci Tu mereu prin ele

îmi bucuri inima.

 

  1. Al Tău sunt: mântuieşte-mi

viaţa din păcat,

căci doar a Ta poruncă

o caut ne-ncetat!

 

  1. Azi, nişte răi aşteaptă

să-mi piardă viaţa mea,

eu însă iau aminte

la-nvăţătura Ta.

 

  1. În lume are margini

tot ce-i desăvârşit,

Cuvântul Tău Sfânt n-are

nici margini, nici sfârşit!

 

 

partea a XIII-a

 

  1. Ce mult iubesc eu Legea Ta,

întreaga zi mi-e-n minte!

  1. Poruncile-Ţi mă-nţelepţesc,

că-mi stau mereu nainte.

 

  1. Mai învăţat sunt decât toţi

cei care mă învaţă,

căci eu la-nvăţătura Ta

gândesc mereu în viaţă.

 

  1. Mai multă-nţelepciune am

ca mulţi bărbaţi din lume,

căci eu poruncile-Ţi păzesc

şi ţin la Sfântu-Ţi Nume.

 

  1. Îmi ţin piciorul depărtat

de orice drumuri rele,

ca să păzesc Cuvântul Tău

toţi anii vieţii mele.

 

  1. Eu, Doamne, nu mă depărtez

de Legea-Ţi niciodată,

căci din Cuvântul Tău mă-nveţi

cărarea Ta curată.

 

  1. Ce dulci cuvintele Îţi sunt

la cerul gurii mele,

mai dulci ca mierea-n gura mea

eu mă-ndulcesc cu ele.

 

  1. Mai priceput mă fac, ţinând

porunca voii Tale,

de-aceea eu urăsc adânc

minciuna, pe-orice cale.

 

*

 

«Scrie-ţi în cuget poruncile Evangheliei şi legile ei!»

 

Sf. Ioan Gură de Aur

 

partea a XIV-a

 

  1. Cuvântul Tău e-o candelă aprinsă

pentru picioarele şi paşii mei,

e o lumină pururea nestinsă

pe calea mea, oricând sunt norii grei.

 

  1. Jur şi de jurământ eu mă voi ţine

că legea Ta cea dreaptă voi urma!

  1. Sunt amărât, dă-mi bucurii din Tine

după Cuvântul spus de gura Ta!

 

  1. Primeşte-mi, Doamne,-a mele simţăminte

şi-a Tale legi învaţă-mă deplin.

  1. Primejdii grele-mi stau mereu nainte

şi totuşi nu uit legea Ta s-o ţin.

 

  1. Cei răi mi-aşază curse-n cale mie,

dar nu m-abat de la porunca Ta,

  1. Porunca Ta-i averea mea-n vecie,

căci ea e toată bucuria mea.

 

  1. Eu inima mi-o plec s-asculte-ntruna

şi să-mplinească-a Tale-orânduiri,

pân’ la sfârşitul vieţii-ntotdeauna

îmi ţin la ele-a inimii-mi priviri.

 

*

*   *

 

„Cel din urmă cuvânt al vieţii mele aş dori să fie: «Citiţi Biblia!»“

 

Preot Iosif Trifa

 

 

 

partea a XV-a

 

  1. Urăsc pe-acei oameni

fără hotărâre,

dar iubesc a Tale

legi şi-orânduire,

legea Ta şi-a Ta plăcută, sfântă-orânduire.

 

  1. Tu-mi eşti Adăpostul,

Scut şi Apărare,

în făgăduinţa-Ţi

pun nădejdea tare,

în a Ta făgăduinţă pun nădejdea tare.

 

  1. Mergeţi de la mine

voi, cei răi, departe,

vreau s-ascult de Domnul

meu până la moarte,

vreau să ţin a Lui poruncă sfântă, pân’ la moarte!

 

  1. După promisiunea-Ţi

Tu mă sprijineşte,

să nu fiu de-ocară

în a mea nădejde,

Tu să nu mă laşi de-ocară în a mea nădejde!

 

  1. Fii-mi, Doamne, sprijin

ca să am scăpare

să mă bucur pururi

de a Ta lucrare,

de a Ta orânduire şi de-a Ta lucrare!

 

  1. Tu-i urăşti pe-aceia

ce se-ndepărtează

de orânduirea-Ţi

şi n-o mai veghează,

că amarnic ei se-nşală dacă n-o veghează!

 

  1. Pe cei răi, ca spuma,

Doamne,-i iei din lume,

de-aceea iubesc eu

Marele Tău Nume,

sfânta Ta învăţătură, Doamne, şi-al Tău Nume.

 

  1. De-a Ta frică sfântă

carnea-mi se-nfioară,

gândul Judecăţii

Tale mă doboară,

teama Judecăţii Tale, Doamne, mă doboară!

 

partea a XVI-a

 

  1. Dreptatea Ta şi Legea, o Doamne, le păzesc,

nu mă lăsa în voie la cel asupritor!

  1. Ia-mi binele meu, Doamne, sub scutul Tău ceresc

şi nu-mi lăsa viaţa sub apăsarea lor!

 

  1. De dorul mântuirii ai mei ochi se topesc

şi după-a Tale drepte şi dulci făgăduinţi,

  1. Cu mila Ta Te poartă cu mine, căci doresc

să-nvăţ orânduirea cărărilor cuminţi!

 

  1. Eu robul Tău sunt, Doamne, fă să-nţeleg a Ta

curată-nvăţătură şi-al Tău slăvit Cuvânt.

  1. E vremea pentru mine să-ncepi Tu a lucra,

căci răii-Ţi calcă Legea şi-o uită pe pământ.

 

  1. De-aceea eu întruna poruncile-Ţi păzesc

mai mult decât mult aur curat şi preţios,

  1. De-aceea drepte toate poruncile-Ţi găsesc

şi-urăsc minciuna toată, cu omul mincinos.

 

partea a XVII-a

 

  1. Sfintele-Ţi învăţăminte

minunate le socot,

de aceea le păzesc eu

cu tot sufletul…, cu tot!

 

  1. Când al Tău Cuvânt descoperi

Tu lumină nouă scoţi,

dăruind înţelepciunea

la toţi cei smeriţi, la toţi.

 

  1. Cu oftare-mi deschid gura,

căci sunt lacom tot mai mult,

sfânta Ta poruncă, Doamne,

s-o ascult şi-ascult, şi-ascult!

 

  1. Faţa-ntoarce-Ţi-o spre mine

şi de mine milă ai,

cum la câţi Te-ascultă, Doamne,

le dai mila Ta, le dai!

 

  1. Întăreşte-mi, Doamne, paşii

în Cuvântul Sfânt al Tău,

nu lăsa să mă robească

nici un rău, o, nici un rău!

 

  1. Scapă-mă de asuprirea

celor răi cu gând hain,

ca porunca Ta cea sfântă

s-o ţin pururea, s-o ţin.

 

  1. Fă să-Ţi strălucească Faţa

peste robul Tău în veac

şi mă-nvaţă orânduirea-Ţi,

ca să-Ţi plac mereu, să-Ţi plac!

 

  1. Ochii-mi plâng şiroi de lacrimi

cu adânc şi greu suspin,

pentru c-a Ta lege, Doamne,

n-o ţin oamenii, n-o ţin.

 

partea a XVIII-a

 

  1. Doamne, pururi drept Te-arăţi,

fără vină-n judecăţi,

în a Tale judecăţi.

 

  1. Tot ce Tu ne-ai învăţat

pe dreptate-ai aşezat,

cu credinţă-ai aşezat.

 

  1. Râvna mea-i că omul rău

uită de Cuvântul Tău,

Doamne, de Cuvântul Tău.

 

  1. Mult-cercat e-al Tău Cuvânt

şi-l iubesc, căci este sfânt,

Doamne, întru totul sfânt.

 

  1. Mic sunt şi dispreţuit,

dar nu uit ce-ai poruncit,

Doamne, tot ce-ai poruncit.

 

  1. Veşnică-i dreptatea Ta

şi-Adevărul, legea Ta,

Adevăru-i legea Ta.

 

  1. Am necazuri şi-ntristări,

dar caut sfinte desfătări,

a Scripturii desfătări.

 

  1. Sfatul Tău e sfânt în veac,

dă-mi pricepere să-l fac,

să-l păzesc, să-l ţin, să-l fac!

 

partea a XIX-a

 

  1. Eu Te chem din suflet, Doamne,-aminte ia,

ca să pot păzi orânduirea Ta!

 

  1. Eu Te chem, dă-mi darul sfintei mântuiri,

să păzesc a Tale-adânci orânduiri.

 

  1. O iau înaintea zorilor şi spun:

în făgăduinţa Ta nădejdea-mi pun.

 

  1. Înaintea străjii nopţii mă trezesc

ca-n al Tău Cuvânt adânc să m-adâncesc.

 

  1. După bunătatea-Ţi ruga să mi-o vezi,

după judecata-Ţi să mă-nviorezi!

 

  1. 1 Doamne,-aproape-s cei ce mişelia cat’,

de-a Ta lege viaţa lor s-a depărtat.

 

  1. Însă mai aproape eşti Tu, Doamne Sfânt,

a Tale porunci tot adevărul sunt.

 

  1. Ştiu de mult că toate câte-ai învăţat

pentru totdeauna, Doamne,-ai aşezat.

 

partea a XX-a

 

  1. O, vezi ticăloşia-mi, Doamne,

şi izbăveşte-mă din ea,

că legea Ta o am în cuget

şi nu uit, Doamne, Legea Ta.

 

  1. A mea dreptate să mi-o aperi,

răscumpără-mă din păcat

şi după-a Ta făgăduinţă

fă-mi sufletul înviorat.

 

  1. Departe-i mântuirea, Doamne,

de toţi aceia ce fac rău,

că ei nu caută-orânduirea-Ţi,

porunca Ta şi sfatul Tău.

 

  1. A Tale-orânduiri sunt, Doamne,

nespus de mari, când Tu le-arăţi,

înviorează-mi al meu suflet

după-ale Tale judecăţi.

 

  1. Mulţi, Doamne,-mi sunt prigonitorii

şi mulţi, vrăjmaşii mei Tu-i vezi,

dar eu de-a Ta învăţătură

de-a pururi nu mă depărtez.

 

  1. Cu scârbă eu privesc, o Doamne,

pe câţi necredincioşi Îţi sunt,

pe cei ce nu-Ţi păzesc Cuvântul

şi-s călcători de legământ.

 

  1. Vezi cât de mult iubesc eu, Doamne,

Cuvântul Tău şi voia Ta,

în bunătatea Ta cea mare

înviorează-mi inima!

 

  1. Întemeiat Îţi e Cuvântul

pe Adevărul cel curat,

a Tale drepte legi ţin veşnic

ca tronul Tău neclătinat.

 

partea a XXI-a

 

  1. Mă prigonesc fără temei

nişte voievozi de seamă,

dar numai de Cuvântul Tău

eu tremur şi am teamă,

da, numai de Cuvântul Tău

cel Sfânt am, Doamne, teamă!

 

  1. Mă bucur de Cuvântul Tău

ca de-o comoară-ntreagă.

  1. Minciuna o urăsc adânc,

dar Legea Ta mi-e dragă,

minciuna n-o pot suferi,

dar Legea Ta mi-e dragă.

 

  1. De şapte ori pe zi Te cânt,

căci Legea Ta e dreaptă.

  1. Au pace multă-acei ce-o ţin,

necazuri nu-i aşteaptă,

nenorociri nu-i vor lovi,

necazuri nu-i aşteaptă.

 

  1. Eu cred în mântuirea Ta

şi-n legile-Ţi curate.

  1. Din suflet ţin ce Tu mă-nveţi,

căci le iubesc pe toate,

păzesc a Tale-nvăţături

şi le iubesc pe toate.

 

  1. Păzesc poruncile-Ţi şi ţin

tot ce mă-nveţi prin ele,

căci toate căile-mi cunoşti,

ştii drumurile mele,

de-a pururi înaintea Ta

sunt drumurile mele.

 

partea a XXII-a

 

  1. O, pân’ la Tine, Doamne,

s-ajungă ruga mea

şi dă-mi înţelepciune

precum Tu spui, aşa!

 

  1. S-ajungă-a mele cereri

la Tine,-acolo, Sus

şi-mi adă izbăvirea,

căci Tu aşa ai spus.

 

  1. A mele buze, Doamne,

vestescă-Ţi slava Ta,

căci Tu orânduirea-Ţi

mă-nveţi a Ţi-o urma.

 

  1. Să cânte a mea limbă

Cuvântul Tău cel Sfânt,

c-a Tale legi curate

şi drepte veşnic sunt.

 

  1. Să-mi fie sfânta-Ţi Mână

într-ajutor deplin,

căci am ales a Tale

porunci ca să le ţin.

 

  1. Suspin după-ajutorul

şi mântuirea Ta,

căci Legea Ta-i plăcerea

şi desfătarea mea.

 

  1. Trăiască al meu suflet,

să-Ţi cânte pe-al Tău plac

şi sfânta-Ţi judecată

mă sprijinească-n veac!

 

  1. Pierdut sunt ca şi-o oaie,

ridică-mă din rău,

că eu nu-Ţi uit porunca

şi-ascult Cuvântul Tău.