Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Fără categorie

Fără categorie

Dumnezeiasca Liturghie este firul în care Îl cunoaştem pe Dumnezeu

„Noi, ortodocşii, Îl trăim pe Hristos în Dumnezeiasca Liturghie şi, mai ales, Hristos trăieşte în noi în timpul Liturghiei. Sfânta Liturghie este lucrarea lui Dumnezeu. Noi zicem: «Vremea este de a sluji Domnului.» Între altele, înseamnă că acum este vremea ca să lucreze Dumnezeu. Hristos slujeşte, noi trăim împreună cu Hristos slujirea Lui.”

Dumnezeiasca Liturghie este firul în care Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi felul în care ni Se face nouă cunoscut Dumnezeu.

Hristos a săvârşit o dată Sfânta Liturghie şi aceasta rămâne în veşnicie. Firea omenească îndumnezeită a Lui a trecut în Sfânta Liturghie veşnic, Îl cunoaştem în mod amănunţit pe Hristos în Dumnezeiasca Liturghie. Dumnezeiasca Liturghie pe care o săvârşim noi este aceeaşi Liturghie pe care a făcut-o Hristos în Joia Mare, la Cina cea de Taină.

(Părintele Sofronie de la Essex)

13 octombrie – Psalmul 118, v. 2: Să zică Israel!

Acel suflet şi acea lucrare cu care Dumnezeu a făcut minuni cu totul deosebite

şi care s-au bucurat de la Dumnezeu de un dar şi de o stare deosebită,

şi care se împărtăşesc din partea lui Dumnezeu de binecuvântări deosebite

– trebuie să aibă neîncetat în gura lor numai lauda lui Dumnezeu!…

Un popor cu care Dumnezeu a făcut minuni pentru a-l scăpa de năvălitorii săi, de asupritorii şi tiranii săi

– acela nu trebuie să-I fie niciodată necredincios lui Dumnezeu, Izbăvitorul său.

Ci să-I fie cu atât mai recunoscător cu cât robia din care l-a scăpat Dumnezeu a fost mai îndelungată şi libertatea pe care i-a redat-o este mai mare.

Un popor care a supravieţuit numai datorită ocrotirii şi ajutorului dumnezeiesc,

în mijlocul a mii de primejdii, de asupritori şi de năpăstuiri,

acela nu trebuie să uite niciodată pe Dumnezeu, ci, cu toată puterea lui, să strige slavă Binefăcătorului său şi să înalţe neîncetat Numele Lui, fiindu-I supus şi închinător.

 

O poporul meu, care mai trăieşti numai datorită milei şi izbăvirii minunate a lui Dumnezeu, iată datoria ta cea foarte mare!

Toată istoria ta, poporul meu, este plină de minuni.

Nu braţul conducătorilor şi vitejia luptătorilor tăi te-au izbăvit pe tine din mâinile unor vrăjmaşi de sute de ori mai numeroşi şi mai tari, ci numai puterea lui Dumnezeu, numai puterea Lui!

De aceea, tu niciodată n-ai voie să zici altceva decât că în veac ţine mila Lui. Şi în veac, slava Lui!

 

O suflete al meu, tu, cu care, la fel, Dumnezeu a făcut minuni nemaipomenite!…

Care ai fost în apă, dar valurile nu te-au înecat.

Care ai fost în foc, dar flăcările nu te-au mistuit.

Care ai fost în mâini ucigaşe, dar ai fost izbăvit neatins…

Care ai fost de atâtea ori în pragul morţii şi în locul morţilor, dar te-ai întors viu…

Care ar fi trebuit să fii de atâtea ori nimicit – şi totuşi n-ai fost!…

O, tu, suflete al meu, eşti şi mai dator până în veşnicie să nu spui altceva decât slavă, slavă şi recunoştinţă Domnului şi îndurării Lui care ţin veşnic şi prin Care ai fost izbăvit şi tu!

Căci dacă n-aţi face astfel,

neam al meu şi suflet al meu,

v-aţi face vinovate de un păcat veşnic

şi de o nerecunoştinţă prea de neiertat faţă de Dumnezeu!

 

De aceea, tu, neam al meu

şi tu, suflet al meu,

strigaţi neîncetat prin toate clopotele voastre şi prin toate buzele şi limbile voastre,

şi prin toate rugăciunile şi legiuirile voastre,

şi prin toate mădularele voastre, de sus şi până jos,

că Domnul este bun şi că în veac este mila Lui!

Căci, dacă nu strigaţi voi laudă Domnului, vor striga odată pietrele osândă împotriva voastră!

Vor striga dealurile voastre şi morţii voştri, fiindcă acestea n-au uitat ceea ce voi nu vreţi să vă mai aduceţi aminte! Dacă nu vreţi să vă aduceţi.

 

Dumnezeule Preaputernic,

Izbăvitorul şi Mântuitorul nostru din mâinile tuturor vrăjmaşilor noştri,

fii în veci binecuvântat, pentru că Tu eşti bun şi pentru că veşnică este mila Ta!

Îţi mulţumim neîncetat pentru toată mântuirea de care ne-ai făcut parte în viaţa noastră şi pentru toate izbăvirile minunate pe care ni le-ai dat.

Pentru toate strigătele pe care ni le-ai auzit şi pentru tot ajutorul Dreptei Tale puternice, prin care ai izgonit pe asupritorii noştri şi ne-ai izbăvit din nenorocirile noastre.

Te rugăm, Doamne, să pui în glasul nostru o neîncetată laudă şi mulţumire pentru Tine.

Să nu tăcem niciodată, nerecunoscători şi uituci, ci să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să lăudăm mărirea Ta, că ne-ai învrednicit pe noi să scăpăm din locuri în care alţii au pierit

şi să rămânem cu viaţă prin stări în care alţii s-au nimicit, pe totdeauna.

Doamne, numai Ţie Îţi datorăm libertatea noastră şi viaţa noastră,

mântuirea şi bucuria noastră.

Pentru toate, Doamne, numai Ţie toată lauda!

Amin.

 

 

 

 

 

18 septembrie – Psalmul 106, v. 47: Scapă-ne… şi strânge-ne!

Viaţa şi istoria poporului evreu, ales de Dumnezeu pentru o lucrare şi o mărturie deosebită, în timpul mărginit al Vechiului Legământ,

au o mare şi o adâncă asemănare cu viaţa şi cu lupta Bisericii lui Hristos, care a fost aleasă de Dumnezeu prin Noul Legământ, pentru o nespus mai strălucită lucrare şi o mai deosebită mărturie decât poporul evreu – şi pentru un Timp Nesfârşit.

Gândul cel scump al lui Dumnezeu cu care a ales pe acest popor încă din părintele lui, Avraam, era ca prin acest popor să-Şi facă vestit şi cunoscut între toate celelalte popoare Numele Său şi Cunoaşterea Sa (Fac. 17, 5; Rom. 4, 17).

Dorinţa cea mai mare a Tatălui tuturor oamenilor era ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoştinţa adevărului Său (1 Tim. 2, 3-4).

Iar pentru aceasta dorea să Se folosească de un popor, prin care să arate tuturor celorlalte nu numai frumuseţea unui adevăr, ci mai ales strălucirea trăirii fericite, la care poate înălţa acest adevăr pe oricine şi-l însuşeşte şi îl aplică în întreg felul său de viaţă.

 

Învăţătura cea desăvârşită are nevoie de o dovadă trăită, pentru ca cei care aud această învăţătură să o primească cu bucurie, văzând ce viaţă fericită dă ea celor care o îmbrăţişează…

Dar încercarea cea dintâi, a Vechiului Testament, cu vechiul popor evreu, a reuşit prea puţin.

Din cauza nesupunerii lor faţă de poruncile şi legile pe care trebuiau să le trăiască întocmai şi cu toţii, ei au zădărnicit frumoasele gânduri şi planuri ale lui Dumnezeu (Rom. 11).

Această neascultare a lor a dus la nespus mai strălucita arătare a dorinţei mântuitoare a lui Dumnezeu pentru lume, prin Noul Legământ.

La plinirea vremii rânduite mai dinainte, a venit Fiul şi Dumnezeul ascultării depline, din Coasta Căruia, o dată cu Sângele şi Apa, s-a născut neamul cel sfânt, poporul cel nou, moştenirea cea veşnică, adică Biserica lui Hristos.

Biserica Lui cea Una, curată şi binecuvântată, cea Vie şi lucrătoare,

împrăştiată peste tot pământul,

prigonită de toţi

şi străină pretutindeni.

Ea împlineşte strălucit şi cu scumpătate voia lui Dumnezeu din învăţătura Lui, pe care o păstrează neschimbată aceia care Îi sunt, din inimă, părtaşi cu fapta şi cu adevărul.

 

Noul Popor, prin care Hristos duce tuturor oamenilor din lume solia dragostei şi mântuirii Sale, Biserica, împlineşte astăzi, în lume, măreţul gând mântuitor al lui Dumnezeu!…

Şi după cum misiunea vechiului popor ales a avut o întindere în Timp, apoi s-a încheiat, tot aşa, în vremea care a mai rămas, Biserica Domnului Iisus Hristos îşi are Acum misiunea sa mântuitoare pentru toată Omenirea.

În multe din împrejurările sale, poporul evreu a avut parte de multă apăsare şi adeseori fiii lui au fost împrăştiaţi, trăind ca străini viaţa cea amară a depărtărilor…

Tot aşa, în viaţa sa de pe pământ, Biserica lui Hristos are mereu parte şi ea de apăsare şi de împrăştieri.

 

De atâtea ori s-au înălţat spre cer gemetele unora dintre cei mai aleşi credincioşi ai Domnului, chemându-L în ajutor şi rugându-L: «Scapă-ne, Doamne Dumnezeul nostru!…»

Şi din multe depărtări au suspinat cu dor şi au strigat cu durere fiii Domnului cei exilaţi: «Strânge-ne din mijlocul străinilor, Doamne, ca să lăudăm Numele Tău unde dorim!»

Şi după cum a venit o vreme când vechiul popor împrăştiat a fost strâns şi din toate robiile a fost scăpat,

tot aşa va veni foarte curând vremea când

– cu atât mai mult –

pe noul Său popor, Dumnezeul lui îl va scăpa şi-l va strânge în Patria Sa veşnică, la o veşnică slobozenie şi unitate (Gal. 4, 26; Apoc. 21).

Dumnezeu să ne facă, azi şi în veac, parte cu acest popor fericit!

 

Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru!

Din toată inima Te binecuvântăm şi Îţi mulţumim că n-ai renunţat la gândul Tău mântuitor pentru toţi oamenii

şi că nu ne-ai lepădat din pricina neascultării acelora de la care trebuia să aflăm adevărul şi nu l-am aflat!

Ci, în bunătatea Ta, ai lucrat ridicând pe alţii pe care i-ai trimis la noi, ca să aflăm adevărul Tău şi lumina Ta, nu numai din cuvântul lor grăit, ci şi din cuvântul lor trăit în mijlocul nostru.

Te rugăm, Doamne, ridică mereu cât mai mulţi astfel de fii ai Tăi

şi fă ca tot noul Tău popor să ajungă o luminoasă pildă de trăire a voii Tale ori pe unde este împrăştiat.

Ascultă-i gemetele în apăsarea lui şi-l scapă de asupritorii săi!

Iar la împlinirea vremii, vino şi strânge-i pe toţi ai Tăi lângă Tine, aşa cum le-ai făgăduit Tu! (Ioan 14, 1-3).

Amin.

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

«Dumnezeu nu-i lasă pe oameni pentru totdeauna nici în nenorocire, ca să slăbească, nici în bucurie, ca să se facă fără grijă, ci, prin multe mijloace, rânduieşte mântuirea lor…»

 

Sf. Ioan Gură de Aur

 

*

 

«Dacă olarul ştie cât timp trebuie să ţină oala în foc, ca să fie arsă fără să se spargă, cu atât mai mult va şti Dumnezeu măsura suferinţelor noastre!»

 

Sf. Nil Sinaitul

 

*

 

Toate vor lucra spre bine pentru cine-i credincios

tocmai cum făgăduieşte în Cuvântul Său Hristos!

– Ai deplină-ncredinţare de-acest veşnic adevăr:

fără ştirea Lui nu-ţi cade nici măcar un fir de păr!

Chiar şi dacă cel rău umblă

să-ţi urzească-un mare rău,

pân’ la urmă, Domnul scoate, chiar din el,

un bine-al tău!

 

 

DOMNUL SĂ VĂ RĂSPLĂTEASCĂ!

 

Domnul să vă răsplătească,

buni şi credincioşi părinţi,

toate ale voastre lacrimi,

osteneli şi suferinţi!

Câte nici un fiu pe lume

n-ar putea să spună-n grai,

să vă răsplătească Domnul

în al Lui preadulce Rai!…

 

Fie la Iisus – plata voastră, Sus,

Locul fericit – numele cinstit!

 

Domnul să vă răsplătească,

fraţi statornici şi smeriţi,

toate ale voastre jertfe

ce le ardeţi şi plătiţi!

Pentru câte sarcini duceţi,

pentru ce greu jug purtaţi

să vă răsplătească Domnul

şi fiţi binecuvântaţi!

 

Domnul să vă răsplătească,

binefăcători tăcuţi,

care sunteţi oricând gata

să daţi şi cei doi bănuţi!

Voi n-aveţi nimic al vostru,

ci-I daţi totul lui Hristos,

să vă răsplătească Domnul

cu tot ce-are mai frumos!…

 

 

 

Cântarea Psalmului 106

 

  1. Să-L lăudăm pe Domnul, toţi, pe Domnul nostru Mare,

căci El e bun şi ţine-n veci adânca-I îndurare!

 

  1. Cine-ar putea a Lui isprăvi măreţe a le spune

şi cine toată slava Lui o va vesti pe lume?

 

  1. Ferice de acei ce-n veci de-a Lui porunci s-or teme

şi de acei ce-nfăptuiesc dreptatea-n orice vreme!

 

  1. De mine, Doamne, aminte-adu-Ţi cu-a Ta bunăvoire

şi-ajută, Doamne la ai Tăi şi dă-le sprijinire,

 

  1. Să-Ţi văd aleşii fericiţi, s-am bucurii depline,

de bucuria alor Tăi să mă fălesc cu Tine!

 

  1. Noi, ca părinţii noştri,-avem păcate mari şi grele,

am săvârşit nelegiuiri, făcut-am multe rele…

 

  1. Părinţii noştri în Egipt minunile-Ţi uitară,

uitând a Tale îndurări, la mare n-ascultară.

 

  1. Dar El i-a izbăvit pe ei, pentru-al Său Mare Nume,

ca să-Şi arate-a Lui puteri şi slava Lui, în lume.

 

  1. El Marea Roşie-a mustrat, ea a secat pe dată

şi prin adâncuri i-a trecut ca pe-o cărare-uscată.

 

  1. Scăpatu-i-a din mâna rea a celor plini de ură,

din mâna celor mai vrăjmaşi scăpară şi trecură…

 

  1. Pe-ai Lui potrivnici i-au cuprins atunci a morţii ape,

nici măcar unul dintre ei n-a mai rămas să scape.

 

  1. Atunci crezură-al Lui Cuvânt şi laude-I cântară.
  2. Dar au uitat curând… şi-al Lui Cuvânt nu-L aşteptară,

 

  1. Ci-i prinse pofta iar, curând, în locurile-uscate

şi-au ispitit pe Dumnezeu cu gânduri necurate.

 

  1. El le-a dat ce-au cerut, dar toţi în molimă căzură,
  2. au fost spre Moise şi-Aaron cu gelozii şi ură.

 

  1. Atunci pământul s-a deschis, pe Datan îl cuprinse
  2. Şi s-a închis peste-Abiram cu flăcările-aprinse.

 

  1. Făcut-au în Horeb viţel şi lui i se-nchinară
  2. Şi astfel, Slava lor, în chip de bou ei şi-o schimbară.

 

  1. Şi L-au uitat pe Dumnezeu şi mântuirea-I mare,
  2. Minunile din ţara Ham şi semnul de la mare.

 

  1. El a voit a-i nimici dar Moise-a stat nainte

ca să-I abată de la ei mânia Lui fierbinte.

 

  1. Ei au nesocotit adânc a desfătării ţară

şi Sfântul Domnului Cuvânt în seamă nu-l luară,

 

  1. Ci au cârtit în cortul lor, de El n-au vrut să ştie.
  2. Atunci El a jurat că toţi cădea-vor în pustie,

 

  1. Că printre neamuri El a lor sămânţă-o s-o doboare,

ca să-i împrăştie prin ţări, departe,-ntre popoare.

 

  1. Ei s-au lipit de Baal-Peor, de jertfele-i spurcate,
  2. Iar Domnul, mâniat, le-a dat urgii înfricoşate.

 

  1. Dar Fineas s-a sculat atunci, făcând o judecată

şi-astfel mânia a-ncetat şi s-a sfârşit pe dată.

 

  1. Aceasta i s-a socotit lui ca neprihănire

din neam în neam, pe veci de veci, şi s-a lăsat spre ştire.

 

32.La apele Meriba iar pe Domnu-L mâniară

şi peste Moise a căzut pedeapsa lor amară.

 

  1. Că-n contra Duhului Cel Sfânt ei toţi se răzvrătiră

şi buzele lui Moise-atunci nepotrivit vorbiră…

 

  1. N-au nimicit pe-acei ce El le-a spus să-i nimicească
  2. Cu neamuri s-au amestecat, ca rău să-nfăptuiască.

 

  1. Slujit-au idolilor lor şi-n cursa lor sfârşiră,
  2. Pe fiicele şi fiii lor la idoli şi-i jertfiră.

 

  1. Vărsat-au sânge de copii ca jertfă necurată

şi ţara-ntreagă cu omor de ei a fost spurcată.

 

  1. Prin rele fapte s-au spurcat şi-au desfrânat prin ele.
  2. Atuncea Domnul S-a aprins spre-acest popor de rele

 

  1. Şi,-urându-Şi moştenirea Lui, pe-al Său popor îl dete

în stăpânirea celor răi care-l urau cu sete.

 

  1. Vrăjmaşii lor i-au asuprit, smerindu-i cu-apăsare.
  2. De multe-ori Domnul i-a scăpat din greu şi strâmtorare,

 

Dar ei I-au fost neascultători prin planuri necurate

şi au ajuns nenorociţi prin faptele stricate.

 

  1. Dar El, când i-a văzut gemând, le-a auzit strigarea
  2. Şi-a amintit de-al Său Cuvânt – şi le-a adus scăparea.

 

  1. Făcut-a pe vrăjmaşii lor de ei să aibă milă

şi milă a trezit la cei ce-i apăsau cu silă…

 

  1. … O Dumnezeul nostru Sfânt, ne scapă şi ne-adună

de printre neamuri, ca să fim toţi iarăşi împreună,

 

Ca să slăvim Numele Tău Înalt, Măreţ şi Tare,

să ne fălim cu slava Ta, cu lauda Ta mare!

 

  1. Să fie binecuvântat şi lăudat să fie

al lui Israel Dumnezeu pe veci de veşnicie!

 

Să fie Domnul lăudat de-ai Lui toţi împreună!

Slăvit să fie-n veci, amin, poporul tot să spună!

 

*

*   *

 

«O credinţă tare şi o viaţă trăită după voia lui Dumnezeu pot aduce suflete la picioarele Crucii şi pot face misionari, chiar dacă acea viaţă e trăită de un biet cerşetor…»

 

Preot Iosif Trifa

 

 

 

TE ROG, IISUSE DOAMNE

Te rog, Iisus Doamne, păzeşte-mă mereu
sub scutul Tău puternic când valul vieţii-i greu.

Ajută-mi totdeauna să-nving ispita rea
când caută să-mi arunce în foc viaţa mea.

Dac-am pornit pe calea Cuvântului Ceresc,
ajută-mă, Iisuse, cu bine s-o sfârşesc.

Din zorii tinereţii la Tine am venit
şi singura-mi scăpare eşti Tu, Iisus Iubit.

Tu ştii că vreau pe calea curată să păşesc,
ajută-mă ca-n luptă mereu să biruiesc.

Şi fă s-ajung cu bine la Tine, Domnul meu,
statornic pân’ la moarte, oricât ar fi de greu…

TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

TU EŞTI ACELA!

Tu eşti acela! – tu ai făcut
în viaţa asta atâta rău,
tu eşti acela, – deşi ai vrut
s-arunci pe altul păcatul tău.

Tu eşti acela! – de ce te-ascunzi,
de ce spui că eşti nevinovat,
tu eşti acela! – şi nu răspunzi,
ci-arunci pe altul al tău păcat.

Tu eşti acela! – un crud călău,
tu eşti acela, – un dezbinat,
tu eşti acela, – un suflet rău,
de ce faci pe-altul mai vinovat? (mai mult…)

CÂND VA FI

Când va fi să vină Mâna-Ţi să mă culce,
dă-mi, Iisus, un leagăn moale şi divin,
iar această harfă mi-o aşază dulce
lângă căpătâiul somnului meu lin.

Când şi când, în miezul nopţilor plăcute,
Duhul Sfânt s-adie corzile ei calm
şi, trezindu-mi cântul, blând să mi-o sărute
cu cereşti acorduri Noul Tainei Psalm. (mai mult…)

URMA TA-I LUMINA

Urma Ta-i lumina dulce,
ea ne luminează
şi spre slavă ne conduce
sub curata-i pază.

     Tu eşti, Scump Iisus,
     Soare fără-apus,
     în lumina Ta
     viaţa vom avea.

Harul Tău, Iisus, ne ţine
tineri totdeauna,
drumului sfârşit cu Tine
Tu-i găteşti cununa.

Inimii crezând fierbinte
Tu-i ajuţi în luptă,
rugăciunii-i faci ’nainte
punte ne-ntreruptă…

Dulce Faţă păzitoare,
fă-mi-te şi mie
caldă şi răcoritoare
până-n veşnicie.

De aici să trec odată
în lumina-Ţi dulce
care arde-ncununată
dincolo de Cruce.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

ÎŢI PARE-ACUM

Îţi pare-acum că veşnic vor ţine anii buni
şi râzi ca un netrebnic, şi mergi cu cei nebuni,
şi nu gândeşti ce iute trec anii tăi uşori
şi-n căile pierdute ce orb te-arunci, ce orb te-arunci şi mori…

      Nu te-nşela, nu te-nşela,
      un vis e viaţa ta,
      trezeşte-te cât nu s-a dus
      şi vino la Iisus.

Îţi pare-acum că veşnic vei sta pe scaunul tău
şi-njuri ca un netrebnic, şi baţi ca un călău,
şi nu vezi în ce flăcări te prăbuşeşti curând
şi căile pierdute la iad te duc, la iad te duc curând.

Îţi pare-acum că veşnic vor ţine banii tăi
şi-i cheltuieşti nevrednic cu cei nebuni şi răi,
şi nici gândeşti cum vine sfârşitul fioros
– şi totuşi pentru tine S-a răstignit, S-a răstignit Hristos.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

TEOLOGIA ȘI EXEGEZA EPISODULUI „SCHIMBAREA LA FAȚĂ” (VARIANTA LUCANICĂ). Tὴνβασιλείαντοῦθεοῦ sau ANTICIPAREA ESHATONULUI

Textul pe care Sfântul Evanghelist Luca îl propune (9, 27-36) nu este deloc unul uşor de interpretat tocmai datorită implicaţiilor sale metafizice. Însă este unul foarte gustat de spiritualitatea Răsăriteană, respirând aerul acestei primăveri taborice în progresia îndumnezeirii ei. Pentru că atât Origen, Clement Alexandrinul, Metodiu de Olimp, Dionisie Areopagitul, Grigorie Teologul sau Maxim Mărturisitorul; văd în procesul îndumnezeirii noastre, lucrarea eminamente a harului sfinţitor.[1] Evenimentul „Schimbarea la Faţă” ne propune modul transformării fiecăruia dintre noi – de la slăvita cale a Crucii (Luca 9, 31) la Învierea (ἀναγεγεννημένοι) cea întru Hristos Cel Transfigurat, precum Isac – „fiul cel iubit” (τὸν υἱόν σου τὸν ἀγαπητόν)din Facerea 22, 2 care la indemnul tatalui sau a fost dispus sa-si sacrifice viata pentru a o recupera mai apoi printr-o „înviere” mijlocită. Citește în continuare