Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Fiul cel pierdut

Fiul cel pierdut

În braţele tatălui…

„Se bucură şi îngerii din cer pentru un păcătos ce se pocăieşte” (Lc 15, 10)

Despre ce a făcut tatăl în timpul când fiul său era prin lume, evanghelia nu ne spune nimic. Desigur însă, nici tatăl n-a mai avut zile bune. Va fi suspinat de atâtea şi atâtea ori. Fără voia lui şi peste voia lui plecase fiul în lume, dar cel plecat era fiul lui. Îi va fi prădat ave­rea, dar era fiul lui. De se va reîntoarce cândva, îl va re­primi, căci e fiul lui, e sânge din sângele lui. Sărmanul tată! Au trecut atâţia şi atâţia ani de când nu şi-a văzut fiul. În fiecare zi se uită lung în zare, nu cumva îl vede întorcân­du-se; îl are neîncetat în gândul lui. Îl doreşte neîncetat şi îl aşteaptă. ­

O, fratele meu, aşa e Tatăl ceresc faţă de noi păcătoşii. Oricât de păcătoşi am fi, oricât de departe am fi în căile pierzării, Tatăl ceresc ne urmăreşte cu dragostea Lui. Ne urmăreşte cu bunătatea Lui, ne urmăreşte cu durerea Lui. Ticăloşia ta Îl doare pe Tatăl ceresc, dar El nu se leapădă de tine, pentru că, oricum ai fi, eşti fiul Lui, eşti făptura Lui. (mai mult…)

Tatăl te cheamă…

fiulVino acasă, suflet pierdut!…

Tatăl ceresc ne cheamă neîncetat să ne întoarcem „acasă”. Şi în câte chipuri şi feluri ne cheamă!

În ziare am citit o ştire despre cum s-a prăpădit, la Bucureşti, un tânăr apucat cu patima beţiei. A fost aflat dimineaţa mort în faţa unei cârciumi. Percheziţia poliţiei a aflat la el cincizeci de scrisori pe care i le scria tatăl lui de la ţară. Tatăl înţelesese despre căderea lui şi îl ruga să se întoarcă acasă. Dar tânărul n-a ascultat chemarea. S-a pră­pădit, purtând scrisorile în buzunar. (mai mult…)

Tatăl te aşteaptă…

tatalVino acasă, suflet pierdut!…

De câte ori va fi suspinat tatăl din pilda evangheliei, gândindu-se la fiul său şi în­trebându-se: „Oare se va mai întoarce scumpul meu copil acasă?… Oare îl voi mai vedea vreodată?” Fără voia lui plecase fiul în lume, dar cel plecat era copilul lui, era sânge din sângele lui.

Sărmanul tată! Au trecut atâţia şi atâţia ani de când nu şi-a văzut fiul. În fiecare zi se uită lung în zare, nu cumva îl vede întor­cându-se? Îl doreşte neîncetat şi îl aş­teaptă neîncetat.

Aşa e şi Tatăl ceresc faţă de noi. Oricât de păcătoşi am fi, Tatăl ceresc ne urmăreşte cu dragostea Lui şi cu durerea Lui. Ticăloşia ta Îl doare pe Tatăl ceresc, dar El nu Se leapădă de tine, pentru că, ori cum ai fi, eşti fiul Lui, eşti făptura Lui. Oricât de păcătos ai fi, Tatăl te aşteaptă, Tatăl ceresc aşteaptă întoarcerea ta. (mai mult…)

Tatăl te iartă!…

tatalVino acasă, suflet pierdut!…

Miezul pildei cu fiul cel pierdut este dragostea şi iertarea tatălui. Pe fiul cel pierdut nu l-au mântuit numai lacrimile lui şi întoarcerea lui, ci l-au mântuit mai ales dragostea şi iertarea tatălui. El n-avea nici un merit şi nici un drept să mai fie primit acasă… El n‑avea nici măcar dreptul de slugă… El pierduse totul. Dar tatăl l-a iertat şi i-a redat starea ce o avusese mai înainte.

O, ce veste scumpă şi dulce ne aduce această pildă! Tatăl ceresc stă gata să ne ierte şi pe noi şi să ne primească, oricât de păcătoşi am fi. Oricât de păcătos ai fi, dragă cititorule, află că Tatăl ceresc întreabă de tine, te doreşte şi te aşteaptă cu braţele deschise. (mai mult…)

Fiul se întoarce acasă

fiulÎntoarcerea noastră la Dumnezeu

După trezirea din pierzare, fiul cel pierdut a luat hotărârea de a se întoarce acasă. Putea însă foarte bine să moară în ticăloşie şi cu această hotărâre. El n-a rămas însă numai cu hotărârea, ci a şi ţinut hotărârea: s-a scu­lat şi a plecat spre casă.

Căinţa şi hotărârea noastră contra păcatelor trebuie să fie însoţite şi de întoarcerea la Dumnezeu; altcum mântuirea sufletului nu câştigă nimic. Atâţia şi atâţia oameni îşi plâng păcatele, dar nu se lasă de ele. Atâţia şi atâţia oameni „îşi pun în gând” să se lase de răutăţi, dar nu se lasă. Atâţia şi atâţia cititori ai cărţilor noastre îşi vor fi pus în gând să intre în Oastea Domnului, numai cât nu intră. (mai mult…)

Ruperea legăturii noastre cu Tatăl Ceresc

Să cercetăm cu de-amănuntul pilda cu fiul cel pierdut.

Evanghelia începe prin a ne spune că:

„Un om avea doi feciori. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: „Tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie”. Şi  le-a  împărţit  lor averea. Şi, nu după multe zile, adunând toate, feciorul cel tânăr s-a dus într-o ţară departe”.

Ce i-a venit feciorului cel mai tânăr să facă acest lucru? (mai mult…)

Îndată ce rupem legătura cu Tatăl ceresc, apucăm în galop pe calea pierzării.

Vai,  ce  alunecoasă  a  fost  calea  fiului pierdut, după ce a rupt legătura cu Tatăl său!A mers din rău  în mai rău, până ce a ajuns slugă la porci.

Aşa e şi cu noi. Îndată ce rupem legătura cu  Tatăl  ceresc,  apucăm  în  galop  pe  calea pierzării. Când apuci pe calea cea  rea a păcatelor, te duci pe ea ca pe gheaţă. Haina curăţeniei sufleteşti ţi se rupe zi de zi, până ce, pe  urmă,  ajungi  un  biet  suflet  chinuit  şi zdrenţăros, ajungi slugă la „porcii” diavolului, la dobitoceştile patimi şi năravuri urâte. (mai mult…)

„Şi şi-a risipit toată averea sa în dezmierdări…”

10Despre risipa şi risipirea averii celei sufleteşti

Pilda Evangheliei ne spune că fiul a cerut, iar tatăl său i-a dat „partea lui de avere”. Dar răul şi pierzarea fiului încă nu stăteau aici. El putea să apuce pe un drum bun, după ce şi-a luat partea sa de avere. Putea să-şi întocmească o gospodărie, să-şi facă o căsnicie şi să trăiască fericit. Dar el n-a făcut aşa. El a ales calea cea rea.

„Şi s-a dus feciorul cel tânăr într-o ţară departe şi acolo a risipit toată averea sa, vieţuind întru dezmierdări (destrăbălări).”

O, ce înţeles adânc este şi pentru noi în această istorie! Fiul din pilda Evangheliei a plecat în lume cu „partea lui de avere”. Întocmai aşa suntem şi noi. Tatăl ceresc ne-a trimis în lume, dându-ne „partea noastră de avere”, dându-ne o zestre sufletească cu care să putem trăi în această „ţară străină”, până ne vom întoarce iarăşi la El. Ştii tu, dragă cititorule, care este „partea noastră de avere” pe care o avem de la Tatăl ceresc? Este averea noastră cea trupească şi sufletească: este mintea, priceperea, cunoştinţa, sănătatea şi alte multe daruri, ­– aici pomenind şi darurile mântuirii sufleteşti. (mai mult…)

Despre risipa şi risipirea averii celei sufleteşti

10Pilda Evangheliei ne  spune  că  fiul  a  cerut, iar tatăl său i-a dat „partea lui de avere”. Dar  răul  şi  pierzarea  fiului  încă nu  stăteau aici. El putea să apuce pe un drum bun, după ce şi-a luat partea sa de avere. Putea să-şi întocmească o gospodărie, să-şi facă o căsnicie şi să trăiască fericit. Dar el n-a făcut aşa. El a ales calea cea rea.

„Şi s-a dus feciorul cel tânăr într-o țară departe şi acolo a risipit toată averea sa, viețuind întru dezmierdări (destrăbălări).”

O, ce  înțeles adânc este şi pentru noi  în această  istorie!  Fiul  din  pilda Evangheliei  aplecat  în  lume  cu  „partea  lui  de  avere”.  Întocmai aşa  suntem  şi noi. Tatăl  ceresc ne-a trimis  în  lume, dându-ne  „partea noastră de avere”, dându-ne o zestre sufletească cu care să putem trăi în această „țară străină”, până ne vom întoarce iarăşi la El. Ştii tu, dragă cititorule,  care  este  „partea  noastră  de  avere” pe care o avem de  la Tatăl ceresc? Este averea noastră cea trupească şi sufletească: este mintea,  priceperea,  cunoştința,  sănătatea  şi alte multe daruri, – aici pomenind şi darurile mântuirii sufleteşti. (mai mult…)

Oriunde se face o întoarcere la Dumnezeu, acolo se supără cineva

10Pilda cu fiul cel pierdut spune că feciorul cel mai mare era la câmp când a sosit acasă fratele său.

„Şi, când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri”; şi înţelegând despre ce este vorba, „s-a mâniat şi nu voia să intre, iar Tatăl lui, ieşind, îl ruga pe el…”

Plină de un adânc înţeles este şi partea aceasta din pildă. Întâi să luăm ospăţul ce se făcuse:

„Iar feciorul cel mai mare, când s-a a­propiat de casă, a auzit cântece şi jocuri”. Foarte bine – va zice la asta atare necredincios – iată, evanghelia însăşi spune că s-a făcut o petrecere mare, cu cântece şi jocuri… Evanghelia nu poate fi, aşadar, contra petrecerilor… Evanghelia ne lasă să jucăm şi să ne petrecem. (mai mult…)

WhatsApp chat