Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Fricoşii

Fricoşii

Şi s-a temut Adam (Facere 3, 9) – Izvorul fricii a fost şi este păcatul

Tot ce a creat bunul Dumnezeu a fost bun şi desăvârşit. Aşa a fost şi omul. Dumnezeu a creat un om desăvârşit; o creatură desăvârşită. Frica n-a fost nici ea în firea omului. Nici frica, nici alte scăderi n-au fost în firea omului.

Dar îndată ce ispita l-a biruit pe Adam, urmările păcatului au început a se arata în toată puterea lor. Păcătuind, Adam a simţit că a ieşit din ascultarea lui Dumnezeu, şi acest simţ a trezit în el frica. „Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i‑a zis: «Adame, unde eşti?» El a răspuns: «Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost fric㻓 (Facere 3, 9-10).

Frica este aşadar fiica păcatului; este urmarea firească a păcatului. Păcatul a născut frica şi păcatul o ţine în viaţă. Frica s-a născut în grădina Edenului şi o vedem călătorind împreună cu omul prin Vechiul Testament. O vedem mai ales în Vechiul Testament. De ce? Pentru că Vechiul Testament avea Legea, iar Legea avea în sine şi călcarea Legii şi păcatul. Iar frica se ţinea de păcat, pentru că unde este păcatul, acolo este şi frica. (mai mult…)

Din învăţăturile Sfinților Părinți – Despre legea duhovnicească (II)

A cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru, Marcu Ascetul – Despre legea duhovnicească, în 200 de capete

(Iau împărţirea capetelor după Filocalia greacă. În P. G. 65, 905A–930B variază puţin.)

51. Primeşte necazurile, că întru nimic nu te păgubesc în cele ce le ai de mai înainte; dar leapădă lăcomia, căci ai să dai socoteală.
52. După ce ai păcătuit în ascuns, nu încerca să uiţi. „Căci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii Domnului, înaintea Căruia avem să dăm socoteală“ (Evr. IV, 13). (mai mult…)

Fricoşii

Cuvânt înainte

 Mişcarea Oastei Domnului a deschis o şcoa­lă nouă în poporul nostru. A deschis o şcoală de cercetare şi de adâncire a Scripturilor.

De la Dumnezeu era şcoala aceasta, căci, în scurt timp, ea s-a umplut de „şcolari“, de cărţi, de predici, de cântări şi învăţături care au umplut toată ţara.

Şcoala Duhului Sfânt era şcoala aceasta, căci ea a început să nască oameni noi, făpturi noi.

Din această binecuvântată şcoală a Duhului Sfânt, au ieşit şi învăţăturile din cărticica de faţă. Sunt şi ele un rod al suflării Vântului Ceresc pes­te ţara aceasta.

Frica de la Apocalipsa 21, 8 este cercetată în această carte şi arătată în lumina ei cea adevărată.

Fie ca şi aceste învăţături să trezească în orice suflet curajul şi îndrăzneala pentru cauza Dom­nului şi pentru lupta Domnului în lume. Şi să omoare în orice suflet frica, clătinarea şi căderea.

Fă Tu, Doamne, ca şi citirea acestor învăţături să facă din toţi copiii Tăi nişte luptători neînfricaţi pentru cauza Ta şi pentru lucrul Tău în lume.

 

Sibiu, la 1 decembrie 1936

 IOSIF TRIFA – preot,

redactorul foii «Isus Biruitorul» (mai mult…)

Frica de Dumnezeu din Vechiul Testament este un pedagog spre Hristos

FRICOSII-500x500În Vechiul Testament se stăruie foarte mult asupra fricii de Dumnezeu. „Frica de Dumnezeu – zice înţeleptul Solomon – este începutul înţelepciunii“ (Prov. 1, 7).

Toată Biblia Vechiului Testament, şi îndeosebi Proverbele şi Psalmii, e plină cu lauda fricii de Dumnezeu şi cu îndemnul de a o avea. Însuşi Domnul Dumnezeu lăsase, prin Moise, porunca: „Să te temi de Dumnezeul tău! Eu sunt Domnul“ (Lev. 19, 32). „Temeţi-vă de Domnul şi Îi slujiţi Lui cu credincioşie“ (Isaia 24, 24). „Tot pământul să se teamă de Domnul“ (Ps. 38, 8). „Ferice de omul care se teme de Domnul“ (Ps. 112, 1). „Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie“ (Ps. 19, 9).

Precum spuneam, frica de Dumnezeu îşi are şi ea locul ei în lucrul mântuirii. Ea este începutul mântuirii. Frica de Dumnezeu este o frică mântuitoare, căci ea purcede din cunoaşterea şi recunoaşterea păcatului. Unde s-a trezit frica de Dumnezeu, acolo e semn că s-a trezit şi frica de păcat. Şi acolo s-a făcut şi începutul mântuirii. Acolo s-a deschis prima uşă a mântuirii. (mai mult…)

„Nu te teme!”

Acesta e cântecul cel dulce care trece prin toată Biblia

„Nu te teme!” trece ca un fir roşu prin întreaga Biblie. Pe acest „Nu te teme!” îl pune Domnul în  faţa  aleşilor  Lui  şi  copiilor  Lui,  pentru  că  în acest  „Nu  te  teme!”  este  începutul biruinţei  şi  al mântuirii, întocmai precum frica este începutul înfrângerii şi căderii.

Pe acest „Nu te teme!” îl îmbie Domnul, ca pe un dar scump, tuturor aleşilor Lui şi tuturor creştinilor luptători şi biruitori.

„Avrame, nu  te  teme! Eu  sunt  scutul  tău,  şi răsplata ta mare va fi” (Fac 15, 1).
„Agar, nu te teme!” (Fac 21, 17).
„Isac, nu te teme, căci Eu sunt cu tine” (Fac 26, 24).

„Nu  te  teme,  Iacobe,  să  te pogori  în Egipt” (Fac 46, 3).
„Nu te teme, Ghedeoane, căci nu vei muri!” (Jud 6, 23).
„Nu te teme, Israele, căci Eu sunt cu tine!… Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc, Eu te ajut, Eu te sprijin”… (Isaia 41, 10).

„Nu te teme, Ieremia, căci Eu sunt cu tine, să te scap!” (Ier 1, 8).
„Nu  te  teme, poporul Meu, de ocara oamenilor şi nu tremura de batjocurile lor!” (Isaia 51, 7).
„Nu  te  teme,  căci  nu  vei  rămâne  de  ruşine!”… (Isaia 54, 4).

Şi aşa mai departe, acest „Nu te teme!” trece prin toată Biblia ca un preadulce cântec ceresc. (mai mult…)

Ce păcat mare este frica!

„Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori,închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul ce arde cu foc şicu pucioasă, adică „moartea a doua”(Apoc. 21, 8).

În cartea Apocalipsa, la capitolul 21, versetul 8, sunt înşirate opt păcate şi opt feluri de păcătoşi despre care Cuvântul lui Dumnezeu spune lămurit că nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, ci „iazul” cel de foc.

„Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idolişi toţi mincinoşii, partea lor este în iadul ce arde cu foc şi cu pucioasă, adică „moartea a doua”… (mai mult…)

Frica în armata Domnului – scutirile de la Deut. cap. 20: „Fricoşii să plece acasă!“

FRICOSII-500x500Precum am arătat la începutul acestor învăţături, fricosul este o pacoste. O mare pacoste şi pentru el şi pentru alţii. La orice treabă, fricosul nu face nici o ispravă. Ci numai încurcă lumea şi lucrurile.

Dar, mai presus de toate, fricosul nu face nici o ispravă la armată. Un soldat, din firea lui, trebuie să fie un om viteaz, un om fără frică şi plin de curaj. Când zicem soldat, lângă el parcă vedem îndată curajul, vitejia. Un soldat fricos e ceva ridicol. E ceva de râs. Fricosul nu este pentru armată şi nici armata pentru el.

La oştire, totul se lucrează pentru a spori curajul şi vitejia soldaţilor; pentru a da patriei soldaţi gata să-şi dea oricând şi viaţa în lupta pentru patrie. Pentru că puterea unei armate o face curajul, îndrăzneala, vitejia şi jertfelnicia soldaţilor. Cu o armată de fricoşi, de când e lumea nu s-a câştigat vreo bătălie. Şi nici nu se va câştiga. (mai mult…)

Dumnezeiescul Apostol Pavel, un erou desăvârşit al lui „nu mă tem!“

Arătasem mai înainte cum Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt în lume, a adus şi moartea fricii. Creştinii cei trecuţi prin revărsarea Duhului Sfânt au fost şi sunt oameni fără frică. Cincizeci¬mea a dat eroi gata să-şi dea şi viaţa pentru Domnul Iisus Hristos.

Aici străluceşte îndeosebi viaţa şi icoana marelui Apostol Pavel. El este eroul desăvârşit al lui „nu mă tem!“. El este eroul lui Iisus, care, prin puterea Duhului Sfânt, a atins culmea îndrăznelii şi curajului pentru a-L vesti pe Iisus cel Răstignit. Citiţi viaţa acestui erou al Domnului în Faptele Apostolilor şi în Epistolele lui şi veţi rămâne uimiţi despre ce poate face curajul, îndrăzneala şi nebunia pentru Domnul.

La despărţirea din Milet, le spunea fraţilor: Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea… ştiţi că nu m-am temut să vă propovăduiesc pocăinţa şi credinţa în Domnul Iisus Hristos… şi, iată, acum mă duc la Ierusalim. Şi Duhul Sfânt mă înştiinţează că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri, dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bine calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Iisus (Fapte 20, 18-20). (mai mult…)

Hotarul cel mare unde a murit frica

FRICOSII-500x500Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt

Hotarul cel mare unde a murit frica

 

Spuneam mai înainte că în Noul Testament este un hotar unde a murit frica. Acest hotar mare se află în Faptele Apostolilor, capitolul 2. E Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt. Aici, la Faptele Apostolilor, capitolul 2, este mormântul fricii. Aici a murit frica.

Duhul Sfânt – aşa cum făgăduise Mântuitorul – a adus în lume desăvârşirea lucrării Lui. A adus desăvârşirea mântuirii. A adus moartea deplină a omului cel vechi şi învierea deplină a celui nou.

Duhul Sfânt a adus şi moartea fricii şi a tot ce mai trecuse în omul cel nou din firea cea veche. Citiţi în Faptele Apostolilor, de la capitolul 2 încolo, şi nu veţi mai afla urmele omului cel vechi. Şi nu veţi mai afla nici urmele fricii. Cincizeci­mea a dat oameni noi, oameni schimbaţi. Cincize­cimea i-a schimbat pe toţi; pe Apostoli, ca şi pe popor. Iar în schimbarea aceasta, în această minunată schimbare, se observă, înainte de toate, curajul, îndrăzneala. A murit frica, şi în locui a păşit curajul, îndrăzneala pentru Dumnezeu. (mai mult…)

Izvorul fricii a fost şi este păcatul

FRICOSII-500x500Şi s-a temut Adam (Facere 3, 9)

Tot ce a creat bunul Dumnezeu a fost bun şi desăvârşit. Aşa a fost şi omul. Dumnezeu a creat un om desăvârşit; o creatură desăvârşită. Frica n-a fost nici ea în firea omului. Nici frica, nici alte scăderi n-au fost în firea omului.

Dar îndată ce ispita l-a biruit pe Adam, urmările păcatului au început a se arata în toată puterea lor. Păcătuind, Adam a simţit că a ieşit din ascultarea lui Dumnezeu, şi acest simţ a trezit în el frica. „Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i‑a zis: «Adame, unde eşti?» El a răspuns: «Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost fric㻓 (Facere 3, 9-10).

Frica este aşadar fiica păcatului; este urmarea firească a păcatului. Păcatul a născut frica şi păcatul o ţine în viaţă. Frica s-a născut în grădina Edenului şi o vedem călătorind împreună cu omul prin VechiulTestament. Ovedem mai ales în Vechiul Testament. De ce? Pentru că Vechiul Testament avea Legea, iar Legea avea în sine şi călcarea Legii şi păcatul. Iar frica se ţinea de păcat, pentru că unde este păcatul, acolo este şi frica. (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat