Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Gânduri creştine

Gânduri creştine

Postul, o armă de luptă duhovnicească

Vorbind despre post, cititorul îşi poate rea­minti îndată de o mulţime de locuri şi cazuri din Sfânta Scriptură unde el a fost folosit, recomandat, iar practicarea lui chiar mustrată – ca în cazul israeliţilor şi fariseilor – atunci când, la aceştia, postul a devenit doar o formă goală şi fără duh.

Încă de când îi întâlnim pe cei dintâi postitori vedem că, alături de rugăciune şi ajunare,  postul (care înseamnă lipsirea de mâncare) este folosit ca o armă duhovnicească, pentru atingerea unei ţinte duhovniceşti însemnate sau ca un mijloc pentru apropierea de Dumnezeu, prin adevărata închinare plăcută Lui.

A postit Moise, care a petrecut în rugăciune şi post de două ori înainte de a primi tablele Legământului. A postit David, care prin căinţă, plângere, rugăciune şi post a primit din nou ha­rul ce s-a depărtat de la el după ce a păcătuit. (mai mult…)

Timpul postului, un timp de luptă

Ce spune Sf. Ioan Gură de Aur despre arma postului şi cum trebuie folosită pentru a ne aduce izbândă

Lupta mântuirii ţine cât ţine şi viaţa. Cât trăim în trup, vom avea ispite şi, cât timp diavolul este în lume, vom avea de luptat cu el (I Petru 5, 8-9).

Postind, dai în chip deosebit lupta cu cei doi vrăjmaşi – carnea şi ispititorul – pentru a ajunge biruitor împotriva lor.

Fără îndoială, în lupta aceasta, de multe ori ajungi să plângi îmbrăcat în sac şi cenuşă ca David sau strigând îndurerat ca Apostolul Pa­vel: „Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia? (Rom. 7, 24).

Sfinţii Părinţi au dat o mare însemnătate postului în lupta pentru desăvârşirea vieţii sufleteşti. Unii au postit o viaţă întreagă. Noi putem învăţa multe din ceea ce ne-a rămas scris în urma lor.

„De voieşti să birui, posteşte“, zice Sfântul Ambrozie. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune într-o predică: „Timpul postului este un timp de luptă; înarmează-te cu armele duhului, căci nouă ne stă înainte un greu război împotriva Satanei şi a puterii lui“.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

Postul, armă împotriva poftelor

 

„Prin post – zice părintele Ieronim – ne putem întoarce din nou în raiul din care am fost scoşi pentru plăcerea mâncării. Cea dintâi poruncă, pe care Dumnezeu a dat-o omului a fost postul. Cât timp el a păzit-o, a fost fericit; când a nesocotit-o, a ajuns un nenorocit.“

„Deci, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, de-a fost postul de treabă în rai, cu cât este mai de treabă afară din rai! De a fost de treabă iarba (leacul) mai înainte de rană, cu atât mai vârtos după ce s-a făcut rana! Şi de-a fost bună arma aceasta a postului mai înainte de războiul poftelor, cu cât mai bună este după atâta război ce avem de la poftele trupeşti şi de la diavolul. (mai mult…)

Postul şi sănătatea

Este sau nu un pericol postul pentru sănătate? Postul este mama sănătăţii, zice Sf. Ioan. Postul e folositor sănătăţii, spune Sf. Vasile cel Mare

Când e vorba de post, cei mai mulţi se tem să nu se îmbolnăvească. Aceasta este o teamă neîntemeiată, fiindcă şi medicina de azi a constatat că nu postul, ci îmbuibarea e pricina celor mai multe boli. Marea mulţime a bolilor de stomac, de intestine, de inimă şi chiar de cap vine mai ales din pricina îmbuibărilor şi a prea multelor cărnuri consumate.

Aţi băgat de seamă? Când un bolnav intră în spital, cel dintâi leac, pe care i-l dau de obicei doctorii, este postul. Şi omul bolnav e necăjit că suferă de foame din cauza prea puţinei şi slabei mâncări pe care o primeşte. El nu-şi dă seama că tocmai „dieta“, pe care acasă nu putea s-o ţină, îi aduce uşurare în trup. (mai mult…)

E vremea Postului

Ce spun Sfinţii Părinţi

 Dăm mai jos câteva din părerile şi cuvintele Sfinţilor Părinţi cu privire la post şi sănătate.

Postul e folositor sănătăţii

Să nu-mi pui înainte slăbiciunea sănătăţii tale, zice Sfântul Vasile cel Mare.

„Nu pot posti“, zici tu, dar să mănânci fără încetare şi să-ţi îndopi pântecele cu mâncăruri grele poţi şi nu-ţi vine greu. Eu ştiu că firilor slabe, şubrede, doctorii nu le poruncesc mare câtime de hrană, ci mai ales le recomandă înfrânarea. Deci tu, care eşti în stare să te îngreunezi cu atâta mâncare, de ce nu poţi s-o faci şi pe aceasta, să posteşti?

Ce este mai lesnicios pentru pântece: de-a trece noaptea după o hrănire uşoară sau de-a se odihni sub povara unei hrăniri îmbelşugate? (mai mult…)

În moarte – nădejde

Dacă moartea îi stă în faţă, copilul lui Dum­nezeu nu se înspăimântă de umbrele ei, fiindcă el a fost izbăvit de frica şi robia morţii, precum şi de acela care are puterea morţii (Evrei 2, 14-15), de către Mântuitorul său binecuvântat. El i-a spus încă de când a crezut: „Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine are viaţa veşnică“ (Ioan 6, 47). „Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele şi ele vin după Mine; şi Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri în veac şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi“ (Ioan 10, 27-28).

Cât de dulce este siguranţa făgăduinţelor nespus de mari şi scumpe pe care Duhul ni le‑a lăsat în epistola Sfântului Ioan cu privire la ceea ce avem în Mântuitorul nostru: „Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cel ce are pe Fiul are viaţă; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţă. Acestea am scris vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţa veşnică“ (I Ioan 5, 11-13).

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

Vorbim cum simţim. Mărturisim precum credem acolo în fundul inimii.

Când încercarea se apropie de noi, întrebăm: De ce? Când nuiaua ne loveşte, întrebăm: De ce? Fără îndoială: ca să ni se vadă inima. Ca să ni să audă glasul. În suferinţă suntem sinceri. Masca făţărniciei crapă sub lovitura nuielei şi atunci ne vedem aşa cum suntem. Vorbim cum simţim. Mărturisim precum credem acolo în fundul inimii. Cutare om bogat, care se lăuda mult cu credinţa lui, spunând că El cinsteşte şi iubeşte pe Dumnezeu, când apele i-au luat moara, a fost auzit blestemând şi înjurând pe Dumnezeu… Făcuse dovada. De la gură era credincios. Însă încercarea i-a arătat inima… necredincioasă.

Încercarea te sileşte să te decizi, să te hotărăşti, să te clarifici, să alegi.

Vai, câţi din noi, înainte de a intra în topitoare, nu arătau o credinţă înflăcărată şi plină de avânt, însă când au fost duşi în pustie, curajul li s-a veştejit ca şi curcubeta lui Iona (Iona 4, 7). Gura care în „vremuri liniştite“ rostea rugăciuni şi predici minunate, cârteşte acum pentru fiecare greutate ce întâlneşte, pentru fiecare lipsă ce trebuie să îndure. Suntem necăjiţi că lipseşte carnea, dar nu vedem mâna dragostei care ne hrăneşte cu mană. Ne întristăm că nu avem decât o pernă la cap, dar nu vedem pe Cel ce este Iehovah Şalom (Cel Veşnic pacea noastră) şi, nesocotiţi cum suntem, ne uităm înapoi spre Egipt şi întindem mâna – cerşetor nenorocit – spre ajutorul lui Faraon şi al slugilor lui… (mai mult…)

Să nu vi se tulbure inima… – Ioan 14, 27 –

Ca o călătorie pe o mare furtunoasă este via­ţa noastră pe acest pământ. Lovită de atâtea furtuni, sărmana inimă omenească se frânge şi cade, cea dintâi, biruită la pământ.

În Anglia au murit într-un an peste o sută de mii de bolnavi de inimă; şi numărul acesta creşte mereu, cum cresc şi îngrijorările şi neca­zurile. Un doctor din Cleveland (SUA) a spus că şaptezeci şi cinci la sută din toate bolile de care suferă oamenii vin tot din pricina îngrijorări­lor şi necazurilor de tot felul.

Cu adevărat, tristă este soarta omului pe pământ; dar e tristă numai atâta timp cât el nu L-a aflat pe Domnul Iisus, pacea şi odihna inimii sale, cum spunea fericitul Augustin: „Neli­niştit este sufletul meu, Dumnezeule, până nu îşi află odihna în Tine“. (mai mult…)

Cine stă în credinţă duce o viaţă ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Intrând cu Domnul Iisus Hristos într-o strânsă legătură de iubire, credinciosul a intrat ca într-o grădină plină de mireasma florilor şi se bucură cu o bucurie negrăită şi strălucită. Ce are el în Domnul Iisus, numai el ştie şi numai el preţuieşte. De aceea, duce o viaţă ascunsă în Dumnezeu, aşa de ascunsă cum era locul prea sfânt din cortul Vechiului Testament, loc în care nu intra nimeni decât marele preot o singură dată pe an. Ce este în ea însăşi această viaţă ascunsă, nu se arată nici pe faţa celui ce stă în credinţă, nici în vreun lucru din afară, nici în rugăciuni, nici în despărţirea de oameni (Is 65, 5); ea nu poate să fie văzută cu ochii trupeşti. Numai Prietenul inimii o vede şi o acopere cu umbra aripilor Lui, dând unui astfel de suflet asigurarea: ,,Mireasă, tu eşti o grădină închisă, un izvor închis, o fântână pecetluită“ (Cânt 4, 12). (mai mult…)

Cine stă în credinţă are faţă de Domnul Iisus adevărata stare de suflet pe care trebuie s-o aibă.

Pentru cel credincios, Domnul Iisus Hristos nu este o fiinţă cu care nu ştie ce să facă şi al cărei rost în lume să nu-l înţeleagă. Domnul Iisus nu este pentru el ceva de a doua mână, ci este soarele în jurul căruia se mişcă şi se învârt gândurile lui, simţirea lui, voinţa lui, tot ce este al lui. Numele Domnului Iisus nu este pentru el un sunet gol, care nu-i spune nimic, ci un nume plin de înţeles, de putere, de har, de viaţă şi de biruinţă. „Numele Tău este ca o mireasmă vărsată“ (Cânt 1, 3). Domnul Iisus este totul: „El este alfa şi omega, începutul şi sfârşitul“, ,,Dumnezeu binecuvântat în veci“ (Rom 9, 5). Fără de El, credinciosul nu poate să trăiască, aşa cum nu poate să trăiască peştele fără apă; cu El însă poate toate.

Domnul Iisus este lauda lui, bucuria lui, fântâna fericirii lui, steaua nădejdii lui, slava lucrării lui, coroana neprihănirii lui, izvorul sfinţirii lui, pe scurt, totul. Fără Domnul Iisus, el n-are nimic: nici pace, nici bucurie, nici nădejde, nici mângâiere în lumea aceasta, nici în cea viitoare. Inima celui ce stă în credinţă bate cu putere pentru iubitul său Stăpân. El este plin de dragostea Domnului Iisus. Un astfel de om poate să lase pentru Domnul Iisus: case, fraţi, surori, tată, mamă, soţie, copii (Mt 19, 29). Pentru Domnul lui, el poate să-şi jertfească patria (ca misionarul care merge în ţări depărtate de ţara lui), averea, ba chiar şi viaţa… Nimic nu este pentru el prea scump, prea mult, el se socoteşte aşa de neînsemnat, încât dacă Domnul Hristos vrea să se slujească de el, nici nu se gândeşte ce se va alege de el. Îşi dă bucuros orice picătură de sânge pentru slava Domnului Iisus. Chiar moartea nu poate să-l despartă de dragostea Domnului. (mai mult…)

WhatsApp chat