Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Hristos-Sfinţitorul nostru

Hristos-Sfinţitorul nostru

„Mama lui Iisus a zis slugilor: «Să faceţi orice vă va zice!»”

maica_domnului_06

– Ioan 2, 5 –

Fericita şi îndurerata Maică a Domnului nostru Iisus Hristos a fost o fiinţă sfântă, aleasă şi tăcută.

A avut o smerenie şi o tăcere atât de mare, cum numai înălţimile iubirii şi durerii le pot da sufletelor alese de Dumnezeu pentru tainele unice pe acest pământ.

Sfânta Maică a Domnului Iisus Hristos L-a urmat pe Iisus, Fiul ei şi Dumnezeul ei, până la sfârşitul vieţii Sale pe pământ cu o smerenie plină de măreţie şi cu o tăcere atât de adânc grăitoare, aducându-şi împreună cu El partea ei de jertfă, cu care aîntregit Lucrarea cea mare a mântuirii noastre prin Hristos (Col. 1, 24).

Suferinţa şi iubirea au arătat desăvârşirea ei, iar ascultarea şi smerenia au înălţat-o până la locul unic în faţa lui Dumnezeu, în preţuirea şi adoraţia îngerilor (Luca 1, 28) şi a tuturor credincioşilor Domnului, care o fericesc binecuvântând numele ei, care prin Hristos este şi Maica noastră a tuturora (Luca 1, 48).

În mila şi bunătatea ei, Maica Domnului a fost mereu rugătoare şi mijlocitoare pentru alţii. (mai mult…)

WhatsApp chat