Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home ÎPS Andrei Andreicuţ

ÎPS Andrei Andreicuţ

Rugăciunea

† Andrei Andreicuţ
Arhiepiscopul Alba Iuliei

1. Bătrânul Iacob zicea: “Nici o rugăciune nu-i pierdută, copiii mei! În ce mă priveşte, rugăciunea mă ţine de ani de zile”.

2. Adresându-se maicilor din mănăstirea sa Antim, Bătrânul din Chios, sublinia: “Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri şi-i dăruieşte harisme dumnezeieşti”. (mai mult…)

Dragostea

† Andrei Andreicuţ
Arhiepiscopul Alba Iuliei

1. Bătrânul Amfilohie dădea acest sfat: “Iubeşte-L pe Unicul ca toţi să te iubească. Nu numai oamenii te vor iubi, ci şi vieţuitoarele fără raţiune, căci, atunci când harul divin se manifestă, el atrage ca un iubitor tot ce este înaintea lui. Şi nu numai că te vor iubi, ci te vor şi respecta, căci pe chipul tău va străluci faţa curată şi feciorelnică a Celui pe care tu-L iubeşti şi adori”.

2. Bătrânul Iosif Isihastrul le zicea călugărilor săi: “Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc, nici odihnă pentru a locui în noi”. (mai mult…)

Hristos este totul

† Andrei Andreicuţ
Arhiepiscopul Alba Iuliei

1. Bătrânul Porfirie zicea: “Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele şi gândurile tale, tu trăieşti fără Hristos”.

2. Acelaşi Bătrân adăuga: “Hristos este prietenul nostru, fratele nostru El este tot binele şi toată frumuseţea. El este Totul. În Hristos nu este nici tristeţe, nici melancolie, nici introvertire, atunci când omul este copleşit de gândurile şi împrejurările care l-au apăsat şi l-au rănit. Hristos este Bucurie, Viaţă, Lumină, Lumină adevărată, care-l îmbucură pe om, îi dă aripi, îi descoperă toate lucrurile, îl fac să vadă toate creaturile, să sufere dimpreună cu toţi şi să le dorească tuturor să fie cu Hristos şi aproape de El.” (mai mult…)

Trăsăturile fiilor Împărăţiei

Înaltpreasfințitul Părinte † Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

Am început să batem la porţile “Paradisului cel prea frumos al Scripturilor”, tâlcuind Evanghelia după Matei. De data aceasta ne oprim la prima parte a discursului evanghelic al Predicii de pe Munte, care cuprinde, de fapt, o adevărată „constituţie” a Împărăţiei Cerurilor. Dăm citire textului din capitolul cinci al Evangheliei după Matei: „Văzând mulţimile, Iisus s-a suit în munte şi aşezându-Se, ucenicii Lui au venit la El. Şi deschizându-Şi gura îi învăţa zicând:

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor.

Feriţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. (mai mult…)

Împărăţia Cerurilor se întemeiază

Înaltpreasfințitul Părinte † Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

Odată diavolul înfrânt, Domnul Hristos îşi începe activitatea mesianică: „Şi Iisus auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare în hotarele lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a scris prin Isaia prorocul care zice: «Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor, poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi-n umbra morţii lumină le-a răsărit». De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”! Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi: pe Simon, ce se numeşte Petru, şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi: pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele; şi i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia şi pe tatăl lor şi au mers după El. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa din popor. Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria, şi aduceau la El pe cei ce se aflau în suferinţe, fiind cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi, iar El îi vindeca. Şi mulţimi multe mergeau după El din Galileea, din Decalole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan”.[1] (mai mult…)

Confruntarea între cele două Împărăţii

Înaltpreasfințitul Părinte † Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

De la intrarea Sa în istorie, între Hristos, Împăratul Împărăţiei Cerurilor, şi diavolul, împăratul întunecatului veac trecător, se duce o luptă totală.

          Sfântul Matei ne spune că după botez: Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: „De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zii ca pietrele acestea să se facă pâini”. Iar El, răspunzând, a zis: „Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului, şi I-a zis: „Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”. Iisus i-a răspuns: „Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”. Şi din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: „Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie”. Atunci Iisus i-a zis: „Piei, Satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau”.[1] (mai mult…)

Proclamarea „Împărăţiei Cerurilor”

Înaltpreasfințitul Părinte † Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

Prima parte a „Predicii de pe Munte” o putem intitula Proclamarea împărăţiei Cerurilor, şi aceasta are două subdiviziuni: partea narativă, cuprinsă în capitolele 3 şi 4 şi discursul evanghelic, cuprins în capitolele de la 5 până la 7. Adică prima parte istoriseşte ce s-a întâmplat, ce-a făcut Domnul Iisus Hristos, iar a doua parte expune învăţătura Domnului Iisus Hristos, doctrina cea nouă, vestea cea bună, Evanghelia „Împărăţiei Cerurilor”.

E importantă Proclamarea Împărăţiei Cerurilor pentru că, la urma urmelor, tot creştinul preocupat de cele sfinte doreşte să ajungă în „Împărăţia Cerurilor”. Or, în Evanghelia de la Matei, în capitolul 3, se proclamă tocmai „Împărăţia Cerurilor”. Iată textul: În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii spunând: „Pocăiţi-vă căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. El este acela despre care a zis prorocul Isaia: Glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă şi cingătoare de piele în jurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcuste şi miere sălbatică. Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: „Pui de vipere, cine va arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Părinte avem pe Avraam”, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fiii lui Avraam. Iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, Lui nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea. Acesta vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţi aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins”. În acest timp a venit Iisus din Galileea la Iordan la Ioan ca să se boteze de către El. Ioan însă îl oprea zicând: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” Şi răspunzând Iisus i-a zis: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”. Atunci l-a lăsat, iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit”.[1] (mai mult…)

„Paradisul preafrumos al Scripturilor”

Înaltpreasfințitul Părinte † Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

Sfântul Ioan Damaschinul ne îndeamnă să batem la poarta „Paradisului preafrumos al Scripturilor”.

Ce legătură are această sintagmă cu omul duhovnicesc vom vedea imediat. Omul duhovnicesc, aşa cum am mai amintit, este în stare să pătrundă Sfintele Scripturi, în înţelesul lor tainic.

Ne aducem aminte că în perioada creştinismului primar unul dintre cei mai vestiţi părinţi nevoitori era Sfântul Antonie cel Mare. Cu nedumeririle, cu întrebările, cu neliniştile lor îl abordau atât ucenicii, cât şi credincioşii veniţi de departe. Într-o bună zi, cineva i-a pus o întrebare din cartea Leviticului. O întrebare grea, legată de un text, text pe care nu-l înţelegea nici Sfântul Antonie cel Mare. Şi atunci ce a făcut? Ne relatează ucenicul său, Ava Ammona, că a ieşit Sfântul Antonie în pustie. Şi Ava Ammona a mers tiptil pe urmele lui. Sfântul Antonie, când s-a văzut singur, a întins mâinile la cer şi a zis: „Doamne, trimite-l pe Moise să-mi tâlcuiască acest verset, pentru că el l-a scris prin inspiraţie de la Tine. Trimite-l pe Moise!” Şi Ava Ammona a auzit glasul, nu l-a înţeles, dar a auzit glasul lui Moise care îi tâlcuia Sfântului Antonie cel Mare Scripturile.[1] (mai mult…)

Hristos este totul

  1. Bătrânul Porfirie zicea: “Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele şi gândurile tale, tu trăieşti fără Hristos”.
  1. Acelaşi Bătrân adăuga: “Hristos este prietenul nostru, fratele nostru El este tot binele şi toată frumuseţea. El este Totul. În Hristos nu este nici tristeţe, nici melancolie, nici introvertire, atunci când omul este copleşit de gândurile şi împrejurările care l-au apăsat şi l-au rănit. Hristos este Bucurie, Viaţă, Lumină, Lumină adevărată, care-l îmbucură pe om, îi dă aripi, îi descoperă toate lucrurile, îl fac să vadă toate creaturile, să sufere dimpreună cu toţi şi să le dorească tuturor să fie cu Hristos şi aproape de El.”
  1. Amfilohie, Bătrânul din Patmos, zicea despre omul care-L uită pe Hristos din pricina numeroaselor sale ocupaţii: “Adesea Hristos vine şi bate la poarta ta. Tu-L faci să se aşeze în anticamera sufletului tău şi, absorbit de ocupaţiile tale, uiţi de Dumnezeiescul vizitator. El aşteaptă ca tu să trândăveşti, aşteaptă… şi apoi, dacă tu întârzii prea mult, El se ridică şi pleacă. Uneori încă, eşti atât de ocupat că-I răspunzi de la fereastră: n-ai nici atâta timp încât să-i deschizi uşa!”

(mai mult…)