Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Istoria unei jertfe

Istoria unei jertfe

6 decembrie 1952, de Sf. Nicolae

Fratele Moroz de la Volovăţ a fost luat de către miliţia din Calafindeşti fiindcă a fost găsit cercetând pe fraţi. Acolo a fost anchetat cu asprime şi supus la pedepse pentru această vină. În urmă i s-a dat drumul.

La puţin timp după aceasta, în 6 decembrie, de Sf. Nicolae, a fost găsit în adunarea fraţilor din Romaneşti, unde fusese chemat de nişte fraţi care îşi sărbătoreau ziua numelui lor.

Aproape de miezul nopţii a intrat în adunare un ofiţer de Securitate împreună cu un civil.

Civilul a arătat spre fratele Moroz şi i-a vorbit ceva în limba ucraineană.

După câteva cuvinte, ofiţerul i-a spus fratelui Moroz să se îmbrace şi să plece cu el. Fratele s-a îmbrăcat şi a plecat. Au ajuns în drum. Acolo era o sanie cu un cal, iar în sanie două femei. Era noapte. Ieşiră afară din sat. Acolo s‑au năpustit asupra fratelui, bătându-l atât ofiţerul, cât şi civilul. După aceea l‑au legat alăturea de cal, iar ei s-au suit în sanie şi au dat bici la cal, lovind când în animal, când în om. (mai mult…)

Părinţii pot ajuta la învierea cea sufletească a copiilor lor…

… La învierea celor trei morţi, din Evanghelie, Domnul a ţinut seama de lacrimile celor ce se rugau pentru ei… Mama Sf. Augustin, Monica, a fost aceea care, prin rugăciunile ei, a ajutat ca fiul ei să se facă, dintr-un păcătos, un sfânt… Mare lucru şi mare dar sunt lacrimile şi rugăciunile părinţilor pentru copiii lor căzuţi. Câţi însă dintre părinţii de azi se roagă cu lacrimi pentru copiii lor pierduţi? (mai mult…)

Calea Oastei a fost calea Crucii, calea jertfei

Şi calea aceasta nu s-a sfârşit. «Istoria» nu s-a sfârşit. În ea se scrie acum capitolul din urmă, capitolul cel mai greu: peste Golgota, la mântuire… Şi peste calvar, la biruinţă.

«Vă rog, iubiţii mei, să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele» (Efeseni 3, 13). Trebuia să se întâmple şi aceasta. Orice jertfă adevărată îşi are drumul crucii. Aceasta a fost şi este soarta de totdeauna a ucenicilor Domnului, care şi-au luat pe suflet misiunea şi s-au jertfit pentru Domnul.

Drept răsplată, li s-a întins pe urmă cununa de spini şi au fost târâţi, ca nişte făcători de rele, în faţa «dregătorilor» (Luca 21, 12). (mai mult…)

GRÂUL CEL CARE MOARE

Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur. Dar, dacă moare, aduce multă roadă…“ (Ioan 12, 24).

Astfel, „moartea“ grăuntelui de grâu începe chiar din clipa când primeşte să fie aruncat în brazdă.

El nu moare dintr-o dată, dar moare în fiecare zi câte puţin, prin munca şi lupta pe care le duce spre rodul pe care îl pregăteşte.

Rodul va apărea numai atunci când jertfa grăuntelui semănat va fi dăruită în întregime…

În vremea când la Mitropolia Sibiului se făceau astfel de planuri şi se întocmeau astfel de hotărâri, în comuna Vidra de Sus, din Munţii Apuseni, satul lui Avram Iancu, trăia „grăuntele de grâu“ şi vieţuia „jertfa“.

Grăuntele şi jertfa se numeau atunci tânărul preot Iosif Trifa. (mai mult…)

SCRIE – şi am scris. Mi-a zis: SPUNE – şi am spus

În fruntea acestei Oştiri biblice este Însăşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care Şi-a pus de la începutul ei peste ea Numele Său cel Sfânt. Şi din pricina acestui Nume al Lui, El o va apăra şi o va purta cu biruinţă până o va intra în Canaanul şi Ierusalimul Său cel Ceresc.

Să nu ne mai îndoim nici unii şi niciodată de izbânda şi viitorul acestei sfinte Lucrări!… Domnul a înfiinţat-o – şi nimeni n-o va mai putea desfiinţa. Domnul o conduce – şi nimeni nu o va mai putea opri. Domnul o apără – şi nimeni nu o va putea nimici. Despre noi ne vom putea îndoi, dar despre ea nu.

Se spune că la sfârşitul vieţii sale, Moise, profetul Domnului, a fost dus de Domnul pe muntele Nebo şi de acolo, Domnul, arătându-i de departe Canaanul, i-a zis: (mai mult…)

O chemare de ajutor la fel de actuală ca atunci în anul 1924

„O chemare de ajutor pentru strângerea spicelor sufleteşti din această gazetă

Învăţăturile sufleteşti care le seamănă această gazetă, acum trecută de doi ani, au rodit în multe suflete, şi mulţi s-au îndreptat prin citirea lor. Scrisorile ce le primesc zilnic din toate părţile sunt cea mai grăitoare dovadă că Cuvântul lui Dumnezeu lucrează şi astăzi în sufletul oamenilor.

O şcoală de învăţături sufleteşti am făcut din această gazetă şi cine a intrat de la început în această şcoală multe a putut învăţa. Dar acum, după doi ani, un neajuns începe a se ivi. În şcoala acestei gazete, mulţi au intrat numai acum, alţii după un an, şi, cu aceştia, ar trebui să încep şcoala iarăşi de la început, iar cu ceilalţi trebuie să înaintez mai departe în lucrul Domnului, şi prin asta şcoala sufere. (mai mult…)

Ce poate face o Oaste a Domnului

Un frumos exemplu de urmat, mulțumim frumos! Este și aceasta o ideea încălzitoare şi salvatoare a Oastei Domnului.

Ca un răspuns tuturor criticanţilor şi nedumeriţilor cu Oastea Domnului, dăm raportul de mai  jos, aşa cum ni s-a trimis:

«Iubite Părinte Trifa, pe Valea Cernei începuse, în ciuda noastră, a preoţilor şi a învăţătorilor, o puternică propagandă sectară care ne răpea ici-colo câte o victimă. Contra-propaganda noastră era asiduă, dar totuşi nu stăvilea pe deplin răul, căci exemplele vii ale faptelor, numai cu numele creştineşti ale multora, dintre drept-credincioşii noştri, săreau în sprijinul sectarilor. Simţeam că ne lipseşte ceva fără de care nu puteam învinge. Dumnezeu, Care în clipele grele ne-a trimis totdeauna scăpare, ne-a dăruit ideea încălzitoare şi salvatoare a Oastei Domnului. (mai mult…)

AŞEZAREA TEMELIILOR VEŞNICE

Erau anii începutului.

Minunata Lucrare a lui Dumnezeu propăşea fericit. Îndrumătorul ei văzut era îndrumat îndeaproape de Îndrumătorul ei cel Nevăzut, Care era Duhul Sfânt. Pas cu pas, în tot ce a urmat, în toate trebuinţele ce se iveau, gornistul, prin care se dăduse alarma împotriva păcatului şi a pierzării, era folosit de Domnul ca un vas sfânt prin care El Însuşi Îşi făcea puternica Sa lucrare în mijlocul poporului nostru.

Ce minunat se vede acum, de la depărtarea atâtor zeci de ani, frumuseţea cutremurătoare a acestei griji îndeaproape a Duhului Sfânt pentru toate trebuinţele Lucrării Sale! Ce duioasă şi scumpă era grija Mângâietorului trimis nouă de Preadulcele nostru Mântuitor şi Mijlocitor Iisus, de la Tatăl nostru cel Ceresc, după făgăduinţa Lui: Iată, vă voi trimite pe Mângâietorul (Ioan 16, 7)!

Încă de la început, Cuvântul Domnului, Care voia să mântuiască tot neamul nostru, a vorbit Lucrării Oastei, prin care voia să facă această mântuire, în felul cel mai apropiat, mai limpede şi mai cald cu putinţă: (mai mult…)

Cei mai minunaţi împreună-lucrători ai lui Dumnezeu

Biserica Domnului este acum în lume şi ca o clădire încă în lucru. Pe dinafară nu se văd acum decât schele şi moloz. Însă Marele Meşter şi Ziditor al ei, Care este Dumnezeu, lucrează înăuntrul acestor schelării, cu o mare putere, cu o mare dragoste şi cu o mare grabă pentru desăvârşirea Casei Lui; lucrează până la întregirea numărului celor aleşi şi până la finisarea acestei Construcţii Slăvite, în care toată Sfânta Treime este interesată. Şi în care toate puterile cereşti sunt angajate (Matei 16, 18; Efes. 2, 20-22; I Petru 2, 5).

Dar va veni o clipă când toată această Slăvită Construcţie va fi terminată. Când se va auzi încă o dată acel strigăt: „S-a sfârşit!” – ca o uşurare şi ca o sentinţă.

În clipa aceea, tot ce-o acopere acum, tot ce o împovărează şi o urâţeşte acum, va fi înlăturat pe totdeauna, prin lucrarea curăţitoare a focului (I Cor. 3, 10-15).

Atunci focul din Ziua Domnului va arde tot ce este în ea gunoi acum la vedere. Tot ce este acum pe dinafară întunecat, uşuratic şi stricător. Tot ce este lemn, fân şi trestie. Dar, va lămuri, dându-i o veşnică strălucire, tot ce este acum ascuns înăuntru, preţios, curat şi durabil. Tot ce este aur, argint şi mărgăritare… (mai mult…)

În staulul lui Hristos – prin uşa naşterii din nou

O TAINĂ A LUI DUMNEZEU 

„Rugaţi-vă… pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti tai­na lui Hristos, pentru care, ia­tă, mă găsesc în lanţuri.” (Col. 4, 3)

Lucrarea de vestire a Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos în lumea aceasta este o lucrare duhovnicească. Împărăţia Lui, fiind o împărăţie duhovnicească, Biserica Lui, Trupul Său Sfânt, este în primul rând o familie, o unitate şi o frăţietate duhovnicească. De aceea ea este ceva cu totul aparte şi cu totul altfel decât orice ar putea fi înţeles în mod firesc, lumesc, pământesc. Şi mult dincolo de toate aceste înţelesuri.

Cuvintele Mântuitorului sunt Duh şi Adevăr, fiindcă „Dumnezeu este Duh”. De aceea şi oricine vrea să înţeleagă aceasta, trebuie să fie duhovnicesc.

 

Împărăţia lui Hristos nu vine fireşte, izbind privirile fireşti, ca împărăţiile lumii acesteia. Ea, fiind, prin esenţa ei, de aceeaşi natură cu El, vine prin Duhul Sfânt. Astfel, oricine vrea să facă parte din acest Trup al Lui trebuie neapărat să se nască duhovniceşte. Să se transforme, prin lucrarea puterii Cuvântului şi a Duhului Sfânt, într-o fiinţă nouă, duhovnicească şi de natură divină. (mai mult…)

WhatsApp chat