Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Istorioare

Istorioare

CEI TREI PRIETENI

Era odată un om care avea mulţi prieteni, şi chiar se şi lăuda de multe ori cu ei şi cu prieteniile lui.
– Cheltuiesc mult cu prietenii mei, zicea omul, dar nu-mi pare rău căci, la vreme de necaz, prietenii ar sări şi în foc pentru mine.
O dată, se întâmplă că îi veni o aspră citaţie de la o judecătorie. Era învinuit cu lucruri atât de grele, încât putea să primească temniţă pe viaţă sau chiar şi moarte. Omul se înfioră şi, alergând la cel mai bun prieten ce-l avea, îl rugă să meargă cu el să-l ajute să scape.
– Aş merge cu drag, răspunse prietenul, dar nicidecum nu pot să mă depărtez de acasă.
Omul plecă suspinând la un alt prieten şi îi ceru ajutorul.
– Cum să nu merg pentru tine? zise prietenul, şi pleacă şi el.
Dar, când ajunse la uşa judecătoriei, i se făcu frică şi se întoarse înapoi, lăsându-l pe om singur.
– Săracul de mine, zise omul, şi plecă să intre singur.

Însă, în clipa asta, iacă soseşte un alt prieten pe care nu-l prea băgase în seamă şi nu cheltuise aproape nimic pentru el. Acest prieten intră cu el în judecătorie şi, căzând în genunchi în faţa judecătorului, zise:
– Preaînălţate domnule judecător! Omul acesta e învinuit cu mari lucruri şi călcări de lege… Eu am venit să mă rog pentru iertarea lui… Eu îl cunosc pe omul acesta; va fi având el multe greşeli, dar mila şi iubirea ta sunt mai mari decât greşeala lui…
Judecătorul primi apărarea şi cel acuzat scăpă de osândă…

*

Aceasta e povestea, dar să băgăm de seamă că în această poveste este pusă şi   viaţa noastră. Moartea este o citaţie ce ne cheamă înaintea Dreptului Judecător să ne dăm seama de viaţa şi faptele noastre. Prietenul nostru cel mai bun – lumea, averile şi plăcerile – ne lasă mai întâi când murim. Prietenii şi rudeniile merg cu noi până la uşa mormântului şi apoi se întorc acasă. Dincolo de mormânt merge cu noi numai un Prieten pe Care foarte puţin Îl preţuim în această lume. Acest Prieten e Iisus Mântuitorul şi  viaţa cea sufletească trăită cu El şi cu Evanghelia Lui. Pentru acest Prieten „cheltuieşte“ omul mai puţin în această viaţă. Ferice de cine va avea de Apărător şi Mijlocitor pe acest „Prieten“ în Ziua Judecăţii. Ca şi în povestea aceasta. Aşa va mijloci Mântuitorul pentru el, zicând:

– Eu cunosc pe omul acesta; mari călcări de lege a făcut; dar mila şi dragostea Ta, Dreptule Judecător, sunt mai mari decât greşeala lui… Te rog, iartă-l…
Vei avea tu, cititorule, pe acest Mijlocitor şi Apărător în Ziua Judecăţii?

Preot Iosif TRIFA, POVESTIRI RELIGIOASE

(mai mult…)

“Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe”.

Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei creştini. Pătrunşi de frumuseţea cărţilor pe care le citeau, nici nu au observat când s-a făcut seară. Când doar ei mai rămăseseră în bibliotecă, au început să discute aprins despre ceea ce citiseră peste zi.

Deodată, lumina s-a stins şi au rămas cufundaţi în întuneric. Unul dintre ei zise:

– Hai să ne rugăm. Să spunem fiecare “Tatăl nostru” şi poate Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos şi lumina se va aprinde. Ceilalţi doi au fost imediat de acord.

Primul a început să se roage. Ruga sa a fost atât de frumos spusă, dar camera a rămas în continuare în întuneric. Atunci, s-a rugat şi al doilea. Rugăciunea lui nu putea să nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multă evlavie, dar lumina a rămas tot stinsă, în sfârşit, a început şi cel de-al treilea să-şi spună rugăciunea.

Doar că, în timp ce rostea cuvintele cu smerenie, liniştit şi cu grijă, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu toţii, a plecat încet, pe bâjbâite spre intrare, a găsit tabloul electric, a schimbat siguranţa şi s-a întors, în timp ce el îşi încheia rugăciunea, spunând “Amin!”, întreaga încăpere fu inundată de lumină. Apropiindu-se de prietenii săi, nedumeriţi, le spuse, arătându-le Biblia de pe masă:

– Mai devreme, citeam din Sfânta Scriptură. Când s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: “Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe”.

Barca ce stătea pe loc

DUPĂ UN CHEF, doi pescari se suiră în bărcile lor, să plece în largul mării. Începură a vâsli cu lopețile, dar barca stătea pe loc. Cum erau beți, uitaseră să ridice ancora. Ei dădeau din lopeți si li se părea ca înaintează, dar barca stătea priponită pe loc. Abia după o bucată de vreme, unul strigă: „Stai, frate, că n-am ridicat ancora!” (mai mult…)

Oglinda

-De ce săracii sunt mai prietenoși și mai sinceri decât bogații?

–Privește pe geam, ce vezi?

–Văd niște copii cum se joacă.

–Iar acum privește în oglidă și spune ce vezi?

–Mă văd numai pe mine..

–Ei vezi, că și fereastra și oglinda sint de sticlă, dar dacă adaugi puțin argint – deja te vezi numai pe tine.

COŞUL CU STRUGURI…

O femeie săracă, trecea odată pe lângă o vie plină de struguri.
– Cât mi-aş dori, zise femeia, să am un ciorchine din aceştia!
În acea clipă, stăpânul viei trecea pe acolo. După ce o salută, îi spune:
– Doamnă, ai dori cumva un ciorchine?
Şi la răspunsul ei afirmativ, s-a afundat în vie ca să taie ciorchini. Şi femeia aşteptă cinci minute, zece; un sfert de ceas a trecut, fără ca stăpânul viei să se întoarcă. În cele din urmă, i-a fost greu să mai aştepte, gândindu-se că acela o uitase şi a dat să plece…
Dar, iată, că în aceeaşi clipă, încărcat cu un paner plin cu struguri aleşi, i-a ieşit înainte stăpânul şi i-a spus zâmbind:
– Iartă-mă că am întârziat!
Dar am vrut să îţi aleg nişte struguri buni…. (mai mult…)

Pilda șoimului și a ciorii

Un pustnic văzu odată într-o pădure un șoim.
Pasărea ducea spre cuibul său o bucată de carne: sfâșie carnea în multe bucățele și începu să hrănească cu ea un pui de cioară rănit.
Pustnicul se minună de faptul că un șoim hrănea un pui de cioară și se gândi:
„Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uită nici măcar un pui de cioară rănit. Dumnezeu a făcut ca acel șoim înspăimântător să hrănească o pasăre lipsită de ocrotire dintr-o altă specie.
Înțeleg de aici cum Dumnezeu dă tuturor ființelor cele de care au trebuință; și noi ne preocupăm într-atât de noi înșine…
De acum încolo voi înceta să mai am grijă de mine!
Dumnezeu m-a făcut să pricep ce am de făcut.
Nu am să-mi mai caut de mâncare!
Dumnezeu nu lasă în părăsire pe niciuna dintre creaturile sale: nu mă va abandona nici pe mine.”
Zis și făcut: se așeză acolo în pădure și nu se mai clinti din loc: se ruga și iar se ruga; nu făcea nimic altceva. Rămase astfel timp de trei zile și trei nopți, fără a bea vreun strop de apă sau să ia vreo îmbucătură de mâncare. După aceste zile, pustnicul era atât de slăbit încât nu mai era în stare nici să ridice mâna. Cum era așa lipit de putere, adormi. Și iată că în vis i se arată un înger. Îngerul îl privi cu tristețe și grăi:
„Este adevărat că semnul era pentru tine. Dar tu trebuia să înveți a urma pilda șoimului, nu pe cea a ciorii!”.

WhatsApp chat