Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home La Învierea Domnului

La Învierea Domnului

LA ÎNVIERE, PRIN MOARTEA ŞI ÎNGROPAREA NOASTRĂ ÎN HRISTOS

„Amin, amin zic vouă, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă“ (Ioan 12, 24-25).

 Cât de simplu şi cât de adânc a lămurit Mântuitorul moartea şi învierea Sa prin asemănarea grăuntelui de grâu! Cât de simplu şi cât de adânc le-a arătat Apostolilor şi lumii întregi pentru ce a trebuit să moară! Întocmai ca grăuntele de grâu, El a trebuit să moară ca să dea altora viaţă.

Moartea, Jertfa Mântuitorului, este miezul creştinismului. Moartea lui Hristos – zicea un vestit predicator – este viaţa învăţăturii Sale. (mai mult…)

Praznicul Învierii este praznicul Mielului

Paştile – anafora – pe care le mâncăm în Ziua Învierii închipuie pe Mielul Cel ce S-a jertfit pentru noi şi învierea noastră la o via­ţă nouă.

Praznicul Învierii es­te praznicul Mielului, praz­nicul adu­cerii-amin­te că Mielul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre şi prin moar­tea Lui am scăpat din robie la libertate şi din moarte la viaţă.

Alături de „Hris­tos a înviat!“, în Ziua Învierii ar trebui să răsune şi cântarea „Slă­vit să fie Mielul!“, căci prin El şi jertfa Lui am scăpat din moarte şi osândă.

Noi suntem în chipul muncitorului din Ruhr. Toţi suntem într-o neîncetată alunecare şi prăbuşire în moar­te şi păcat. Ce s-ar alege de noi dacă dedesubtul căderii noastre n-ar fi Mielul lui Dumnezeu, Cel care moare pentru noi şi ne scapă prin moartea Lui? (mai mult…)

Mie­­lul de Paşti nu lipseşte nici din căsuţa celui mai umil creştin. Câţi însă înţeleg însemnătatea acestui miel?

În Praznicul Sf. Învieri e şi mieluţul de Paşti. Mie­­lul de Paşti nu lipseşte nici din căsuţa celui mai umil creştin. Câţi însă înţeleg însemnătatea acestui miel? Sunt atât de puţini creştinii care îţi pot răspunde în toate corect ce înseamnă mielul ce-l mâncăm de Paşti (un creştin îmi spunea că fără friptură de miel nu „alu­necă“ vinul).

Sunt atât de puţini creştinii care vor putea îndată răspunde corect ce înseamnă „paştile“ pe care le mâncăm la Paşti! Despre Praznicul Paştilor, creştinii, de regulă, ştiu numai atât că a înviat Domnul, dar în acest praznic mare şi sfânt sunt puse toate învăţăturile şi tainele mântuirii sufleteşti. În el se află şi jertfa Mielului. Praznicul Învierii este şi praznicul Mielului, praznicul aducerii-aminte că Mielul lui Dumnezeu a suferit pentru păcatele noastre şi prin sângele Lui am scăpat din robie la libertate şi din moarte la viaţă. (mai mult…)

TOŢI VOM ÎNVIA, DAR ÎN DOUĂ TABERE

Cei ce au făcut cele bune vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată (Ioan 5, 29).

Ziua Învierii este ziua bucuriei. Prin învierea Dom­nului, prin moartea şi învierea Lui, toţi am primit făgăduinţa şi darul de a învia şi noi din morţi. Moartea nu ne va mai putea ţine în mormânt. Scrie aşa de frumos despre aceasta Apostolul Pavel la I Corin­teni, capitolul 15! Toţi vom învia – aceasta e parola de bucurie a Paştilor. Numai că parola aceasta aduce şi un cuvânt greu. Toţi vom învia – dar în două tabere. Iar aceste două tabere le-a arătat Însuşi Mântuitorul: „Amin, amin zic vouă că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu… şi cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată (Ioan 5, 25-29). În una din aceste două tabere vom fi şi noi – aşa după cum trăim în viaţa aceasta.

Pentru cei ce trăiesc o viaţă fără Dumnezeu în lume, pentru cei ce trăiesc în lume şi în desfătările ei, ziua Învierii ce le-ar putea altceva aduce decât sinistra aducere-aminte că vor învia pentru judecată? Clopotele Învierii la unii le cântă de viaţă, la alţii de moarte.

Ferice de cel care trăieşte o viaţă cu Domnul. El va muri în Domnul, va învia în Domnul şi va trăi cu El în vecii vecilor. Amin.

Părintele Iosif Trifa, din „La Învierea Domnului”
Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2002

Psaltirea mamei

E timpul Postului Învierii, când tot creştinul adevărat îşi vede de cele sufleteşti. Acum este în special vremea „cesurilor” şi „Psaltirii”. Ce carte minunată este Psaltirea! Cea mai minunată carte de rugăciuni, pentru toţi oamenii şi pentru toate vremile. În foaia «Oastea Domnului» am început o şcoală nouă, cu învăţături pentru înţelegerea grea şi adâncirea Psalmilor.

Eu am şi o datorie să fac acest lucru!

Mama mea a murit, când aveam doar şapte anişori. Parcă şi acum o văd cum, în ziua din urmă a vieţii sale, m-a chemat la pieptul ei de mamă şi, sărutându-mă pentru cea din urma oară, mi-a dat şi mi-a lăsat ca moştenire o carte veche, legată în table de lemn. Mai târziu, am aflat că mama mi-a lăsat Psaltirea ei. Multă vreme n-am înţeles darul şi moştenirea mamei. Ba, după ce m-am dus la şcoală şi m-am făcut domnişor, îmi era şi ruşine de această carte veche şi am aşezat-o dedesubtul cărţilor mele, ca să n-o vadă nimeni.

Astăzi însă înţeleg pe mama şi darul ei. Scumpa mea mamă era frământată de grija sufletului meu. Simţea că are să-şi închidă aripile ei sufleteşti de mama şi mult se va fi frământat până-şi vas fi zis: „Să-i las Psaltirea mea, micuţului meu,ca să-l îndrepte, când va fi mare, pe căile Domnului”. Astăzi înţeleg deplin ce moştenire scumpă mi-a lăsat mama: „credinţa”.

Psaltirea mamei am scos-o acum dedesubtul cărţilor mele şi am pus-o deasupra, în fruntea lor, dându-mi seama că toate cărţile şi toată învăţătura mea n-ajungeau nimic, dacă, pe lângă ele, n-aş fi avut şi n-aş avea credinţă în Dumnezeu.

În ceara moale a inimii mele, mama a apăsat slovele credinţei. Acum, tu, mamă dragă şi scumpă, dormi în pace! Psaltirea ta m-a îndreptat pe căile Domnului şi slovele credinţei s-au întipărit pentru totdeuna în inima mea.

Dar, faţă de darul mamei, eu am şi o datorie. Să-l vestesc şi eu altora. Înainte de a închide ochii, trebuie să fac şi eu ceea ce a făcut mama mea faţă de mine. Să spun şi eu altora ce dar scump este Psaltirea şi să ajut aflarea comorilor sufleteşti din ea.

Ajută-mi, Tu, Doamne, în lucrul acesta! Amin.

 

Părintele Iosif Trifa

(Articol scris şi publicat pentru Postul Învierii din anul 1930)

PAŞTILE „CREŞTINILOR“ DE AZI

Pr.-Iosif-Trifa-1504-502x1024Un „Hristos a înviat!“ din fereastra unei bodegi

 

Imaginea de mai jos am văzut-o în fereastra unei bodegi, a unei cârciumi în care se vinde şi de-ale mâncării. Şi cum am văzut-o, îndată mi-am zis: Iată, aceasta este învierea creştinilor de azi… Iată o icoană adevărată a praznicelor de azi.

Mâncare şi băutură; petrecere şi chef – ăsta e praznicul creştinilor de azi. Asta e bucuria Învierii.

Bodegarul cu fereastra încărcată a fost foarte sincer când a aranjat un „Hristos a înviat!“ cu mâncare şi băutură. Căci bucuria Învierii, ca şi a celorlalte praznice, răsună pe la cârciumi, pe la chefuri şi beţii. (mai mult…)

Ogorul din cimitir

Ceea ce semeni, aceea vei secera la Învierea de Apoi (Gal. 6, 7)

Acum primăvara, toată firea ne predică taina cea mare a Învierii. Ce predică minunată răsună acum şi pe urma plugului! „Amin, amin zic vouă – zicea Iisus – dacă grăuntele de grâu nu moare, rămâne singur; dar dacă moare aduce multă roadă“ (Ioan 12, 24). „Ce semeni tu – zice Ap. Pavel – nu învie, dacă mai întâi nu moare“ (I Cor. 15, 36).

Aşa e şi cu învierea noastră. Cum învie grăuntele de grâu într-o formă schimbată, aşa vom învia şi noi. „Trupul este semănat în putrezire şi învie în neputre­zire“ (I Cor. 15, 42).

Marea întrebare este însă: vom învia noi oare spre viaţa de veci, ori tot spre osânda de veci? Vom învia noi întru învierea vieţii, ori întru învierea judecăţii?“ (Ioan 5, 29) (mai mult…)

I-au mântuit clopotele Învierii

Istoria a păstrat o întâmplare cu mult înţeles pentru Praznicul Paştilor.

Era în timpul când armatele lui Napoleon cucereau Europa. În dimineaţa Învierii din anul 1799, un general al lui Napoleon, Massena, apăru cu armata pe un munte din apropierea orăşelului Feldkirch din Austria.

Oraşul se umplu de spaimă. Consilierii oraşului fură de părere că oraşul trebuie imediat predat vrăjmaşului.

Dar un bătrân preot din oraş fu contra, astfel grăind: Iubiţii mei, astăzi este Ziua Învierii. Să lăsăm clopotele tuturor bisericilor să răsune. Să ne strângem cu toţii la rugăciune, iar grija oraşului să o lăsăm în seama Domnului. Noi trebuie să cunoaştem nu numai slăbiciunile noastre, ci şi puterea lui Dumnezeu.

Propunerea fu primită, clopotele începură să vuiască cu glas mare. Străzile se umplură de credincioşi care se strângeau la biserică.

Şi ce s-a întâmplat? Un lucru minunat. Auzind răsunetul clopotelor şi văzând mulţimea furnicând prin oraş, francezii îşi ziseră: Aici trebuie că s-a petrecut ceva… Desigur, astă noapte a sosit în oraş armata austriacă; de aceea răsună clopotele de bucurie… Trebuie să plecăm de aici.

Şi, strângând tabăra cu grăbire, armata se depărtă. Când ieşiră oamenii de la biserică, duşmanul dispăruse.

Ce icoană minunată pentru Ziua Învierii! Clopotele Învierii – puterea ce ne-o dă nouă darul învierii – trebuie să-l alunge pe vrăjmaşul diavol. Clopotele învierii noastre sufleteşti trebuie să răsune neîncetat. Oriunde răsună aceste „clopote“, vrăjmaşul diavol îşi strânge tabăra şi fuge.

O înviere fără biruinţă sufletească nu valorează nimic.

Părintele Iosif Trifa, din „La Învierea Domnului”, Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2002.

HRISTOS A ÎNVIAT! – UN CÂNTEC DE BUCURIE ŞI DE BIRUINŢĂ

3Ziua Învierii este, înainte de toate, un praznic de bucurie. Strămoşescul salut „Hristos a înviat!“ răsună ca un cântec de bucurie. El ne aduce vestea cea scumpă că puterea morţii a fost înfrântă. Învierea Mântuitorului ne-a trecut „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer“.

Praznicul Învierii este apoi un praznic de biruinţă.

Învierea Domnului este biruinţă deplină şi desăvârşită asupra întunericului, asupra păcatului, asupra vrăjmaşului diavol. Praznicul Învierii cuprinde în sine toate biruinţele pe care scumpul nostru Mântuitor le-a adus şi ni le-a lăsat în lume. (mai mult…)

CÂTEVA ÎNVĂŢĂTURI DIN EVANGHELIA DIN ZIUA DE PAŞTI

3Iar câţi L-au primit pe El, le-a dat lor dreptul să se facă fiii lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 12).

 Cât de măreaţă este Evanghelia din ziua de Paşti! „La început era Cuvântul“… Dar cât de puţini sunt acei care pricep înţelesul ei cel adânc!

Evanghelia din ziua de Paşti stă alături de evanghelia facerii lumii, din capul Bibliei: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul“. Căci în ambele este vorba despre facerea lumii. În cea dintâi este vorba despre facerea lumii celei văzute. Iar în a doua, în evanghelia din ziua de Paşti, este vorba despre facerea din nou a lumii, a celei sufleteşti, pe care o stricase păcatul lui Adam.

Pentru omenirea cea căzută în păcat şi pierire, „S‑a făcut trup Cuvântul lui Dumnezeu“, adică a luat chip de om Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Şi S-a coborât la noi, a suferit pentru noi, S-a răstignit şi a murit pentru noi şi – prin jertfa aceasta – ne-a redat iarăşi lui Dumnezeu, dându-ne iarăşi dreptul de a fi şi a ne numi copiii Lui. Coborându-Se la noi, Fiul lui Dumnezeu ne-a lăsat lumina, ne-a lăsat darul, ne-a lăsat adevărul, ne-a lăsat via­ţa. (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat