Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Libraria Cartea de Aur

Libraria Cartea de Aur

ŢI-AU PLĂCUT ÎNVĂŢĂTURILE DIN CARTEA ACEASTA?

Dragă cititorule! Eu ştiu că ţi-au plăcut învăţă­turile din cartea aceasta. Pe unele locuri, te-ai înfi­orat cu sufletul, citindu-le.

Mă grăbesc însă, acum la încheiere, să spun că singură numai plăcerea acestor învăţături nu fo­loseşte nimic, n-ajută cu nimic lucrarea mântuirii sufleteşti.

Diavolul râ-de de plăcerea sufletească cu care cineva citeşte Biblia şi alte cărţi religioase, câtă vre-­me cititorul se tăvăleşte mai departe în păcate, şi de răutăţi nu se lasă. Din această plăcere, omul nu câştigă nimic, şi diavolul, aşijderea, nu pierde ni­mic. Ba încă diavolul câştigă din acest lucru.În chipul de mai jos, se vede un om citind cu interes şi plăcere învăţăturile despre corabia lui Noe. Nu e de ajuns însă numai plăcerea de a citi cărţi religioase. Această plăcere trebuie să treacă la o hotărâre contra păcatelor. (mai mult…)

2 decembrie 1929, Tipografia «Oastea Domnului» a intrat în lucrare.

Maşina de tipar a Părintelui Iosif Trifa, aşa numita "Mireasa Vântului"

Lumina satelor, nr. 51, 15 decembrie 1929

„Fiecare om are în viaţa lui un ideal: unul să-şi ridice o casă frumoasă, altul să-şi lărgească moşia, altul să-şi facă cele mai mari comodităţi de trai tihnit etc.

În anii din urmă, am avut şi eu un ideal evanghelic: să am tipografie proprie pe care să o pun cu totul în slujba Domnului.

Puteam şi eu să am idealul unei case, căci, iată, ajuns acuma la bătrâneţe, sunt ca un om fără casă şi fără masă. Eu însă mi-am ales idealul unei tipografii.

Încălzit de acest ideal, mi-am cumpărat o tipografie din Germania, o tipografie modernă, cu un milion şi jumătate.

Adevărat că fusesem puţin prea răpit de aripile dragostei pentru lucrul Domnului. În cea mai mare parte, tipografia urma s-o plătesc cu cambii grele de câte 40.000 lei lunar. Dar mi-am zis: fie! Voi pune în cumpănă tot ce am şi Domnul nu mă va lăsa.

Şi au urmat zile grele: am căzut pe front. A trebuit să plec la Geoagiu. Părea totul pierdut. Dar Domnul nu m-a lăsat. Fiul meu, Tit, mai avea de vândut o bucată de pământ din averea mamei sale. Şi am pus-o la cumpănă şi pe aceasta pentru salvarea Tipografiei. Au mai strigat fraţii: „ajutor pentru Tunul cel mare!“ şi astfel ne-am putut târî mai departe, dibuind între a birui şi a cădea.

Ani de zile am luptat cu greutăţi, cu mizerii şi jertfe, pe care singur Domnul de Sus le cunoaşte, pentru a salva această Tipografie. Cu pieptul zdrobit am scris mereu, de pe pat, cărţi şi foi pentru a putea alimenta fronturile şi Tipografia. ..

De ce ţin eu la o tipografie proprie?

 Pentru că am văzut cât de greu se mişcă oficialitatea în lucrurile privitoare la evanghelizare prin puterea scrisului tipărit. Am văzut cât de greu se poate tipări o carte, o foaie. Şi asta m-a îndemnat să am o tipografie proprie, în care să pot lucra nestingherit.

Din dorul şi dragostea mea pentru lucrul Domnului, îmi trebuia o ieşire, o revărsare.

Şi asta a fost şi este Tipografia «Oastea Domnului»: revărsare de viaţă duhovnicească.

O dovadă: în decurs de cinci ani, această Tipografie a răspândit 372.400 cărţi şi 2.305.000 foi religioase.”

Părintele Iosif Trifa

din ”PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998

Jertfa de pe Golgota

Centrul, miezul învăţăturii Bisericii noastre Ortodoxe, este Jertfa cea mare de pe Golgota a scumpului nostru Mântuitor. Prin Jertfa Sa de pe Golgota, Domnul Iisus Hristos ne-a împăcat cu Tatăl Ceresc (Col. 1, 19-21; Efes. 2, 13-16; II Cor. 5, 18-21), plătind în locul nostru preţul cel mare al răscumpărării şi mântuirii noastre. Noi eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre (Efes. 2, 1); El însă a luat asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor (Isaia 53, 6). El a fost „străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi“ (Isaia 53, 5).
O, slăvită să fie în veci marea şi nespusa iubire a Tatălui Ceresc Care ne-a iubit atât de mult, „încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“. (mai mult…)

Noutăți – CD audio – Tinerețe, tinerețe…

Preaiubiți frați și surori! Cu ajutorul Dmnului, s-a finalizat încă un nou CD audio, cu titlul de mai sus, fiind pentru prima dată integral, cu vocea caldă și duioasă a fratelui Vasile Pohrib.

Cântările din întreg albumul, au fost selectate de pe carnete vechi, scrise de mână, texte cu bogat înțeles duhovnicesc. De altfel și interpretările acestor melodii sunt frumoase, având în profunzimea lor ceva, fără cuvinte, pline de viață și dăruire. La fratele nostru bine cunoscut Vasile Pohrib, nu vedem alt stil s-au alt mod de a cânta, decât cel al inimii, și curat al Oastei Domnului. În albumul acesta se vede clar specificul nostru ostășesc și cântări cum se cântau odată!.. Așa ar trebui continuat și din punct de vedere vocal dar și instrumental. Să fie cu folos duhovnicesc pentru toți ascultătorii. Slăvit să fie Domnul!…

                                                                                                         Sava Constandache

 

Eu și casa tatălui meu

Rugăciunea lui Neemia – Neem.1, 6

Sunt uneori vremuri de mari ispitiri și de mari căderi între credincioșii Domnului. Vin uneori valuri de ispite și de întunecime duhovnicească peste toată fața unor luminători ai adunării Domnului, cum vin eclipsările peste fața strălucită a soarelui și a luminii. În mod normal, acești luminători trebuie să strălucească totdeauna. Dar câteodată și ei se umbresc. Umbrirea trecătoare nu-i anulează, dar îi întunecă. Cel mai greu lucru este atunci nu că cineva sau ceva este umbrit, ci că acel cineva și acel ceva nu vrea să se recunoască umbrit. Fiindcă el în sine se crede că tot nu este așa. (mai mult…)

Când cerul va fi închis

II Cronici 6, 26

Vremurile deosebite sunt totdeauna semne deosebite și cercetări deosebite din partea lui Dumnezeu. Cât de limpede înțelegeau înaintașii noștri graiul vremurilor! Lor le vorbea totdeauna din partea lui Dumnezeu orice vreme. Iar ei cunoșteau totdeauna voia lui Dumnezeu privind la vremuri. Când nu aveau Cartea scrisă, Sfânta Scriptură, și nu aveau cunoașterea cititului, atunci aveau Cartea Vremii, în care ei se deprinseseră așa de bine să citească voia lui Dumnezeu. (mai mult…)

Tu Ții legământul

Rugăciunea lui Solomon – II Cronici 6, 14

Cât de puțin te poți bizui pe oameni și pe legămintele lor! Aproape n-a fost inimă omenească să nu și le calce. Nu numai că atât de puțini sunt în stare să facă legăminte pline de gânduri bune și cu o inimă iubitoare, dar chiar și acei puțini și le țin foarte rar. Unii pentru că nu-i ajută puterea, alții pentru că nu-i ajută împrejurările. Dar Dumnezeul nostru are și Cuvânt, are și Voință, are și Putere, are și împrejurări să-Și țină legământul pe care ni l-a făcut. (mai mult…)

Cuvântul Tău să rămână

Rugăciunea lui David – I Cronici 17, 24

Parcă nimeni nu și-a mai iubit poporul său și casa sa atât de mult ca David, omul după inima lui Dumnezeu. Nimeni parcă nu s-a rugat atât de mult pentru poporul său și pentru casa lui ca el. Nimeni parcă n-a suferit și n-a luptat atât de mult pentru ca poporul său să fie fericit și casa lui binecuvântată. Dar, tot la fel, nimeni parcă, așa ca David, n-a înțeles atât de clar că, spre a fi binecuvântat de Dumnezeu, apărat și ajutat de Domnul, poporul său și casa lui trebuie să asculte și să urmeze Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie ca Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu să rămână viu și lucrător, trăit și iubit, cunoscut și ascultat în mijlocul întregului său popor și al casei sale. (mai mult…)

Psaltirea mamei

E timpul Postului Învierii, când tot creştinul adevărat îşi vede de cele sufleteşti. Acum este în special vremea „cesurilor” şi „Psaltirii”. Ce carte minunată este Psaltirea! Cea mai minunată carte de rugăciuni, pentru toţi oamenii şi pentru toate vremile. În foaia «Oastea Domnului» am început o şcoală nouă, cu învăţături pentru înţelegerea grea şi adâncirea Psalmilor.

Eu am şi o datorie să fac acest lucru!

Mama mea a murit, când aveam doar şapte anişori. Parcă şi acum o văd cum, în ziua din urmă a vieţii sale, m-a chemat la pieptul ei de mamă şi, sărutându-mă pentru cea din urma oară, mi-a dat şi mi-a lăsat ca moştenire o carte veche, legată în table de lemn. Mai târziu, am aflat că mama mi-a lăsat Psaltirea ei. Multă vreme n-am înţeles darul şi moştenirea mamei. Ba, după ce m-am dus la şcoală şi m-am făcut domnişor, îmi era şi ruşine de această carte veche şi am aşezat-o dedesubtul cărţilor mele, ca să n-o vadă nimeni.

Astăzi însă înţeleg pe mama şi darul ei. Scumpa mea mamă era frământată de grija sufletului meu. Simţea că are să-şi închidă aripile ei sufleteşti de mama şi mult se va fi frământat până-şi vas fi zis: „Să-i las Psaltirea mea, micuţului meu,ca să-l îndrepte, când va fi mare, pe căile Domnului”. Astăzi înţeleg deplin ce moştenire scumpă mi-a lăsat mama: „credinţa”.

Psaltirea mamei am scos-o acum dedesubtul cărţilor mele şi am pus-o deasupra, în fruntea lor, dându-mi seama că toate cărţile şi toată învăţătura mea n-ajungeau nimic, dacă, pe lângă ele, n-aş fi avut şi n-aş avea credinţă în Dumnezeu.

În ceara moale a inimii mele, mama a apăsat slovele credinţei. Acum, tu, mamă dragă şi scumpă, dormi în pace! Psaltirea ta m-a îndreptat pe căile Domnului şi slovele credinţei s-au întipărit pentru totdeuna în inima mea.

Dar, faţă de darul mamei, eu am şi o datorie. Să-l vestesc şi eu altora. Înainte de a închide ochii, trebuie să fac şi eu ceea ce a făcut mama mea faţă de mine. Să spun şi eu altora ce dar scump este Psaltirea şi să ajut aflarea comorilor sufleteşti din ea.

Ajută-mi, Tu, Doamne, în lucrul acesta! Amin.

 

Părintele Iosif Trifa

(Articol scris şi publicat pentru Postul Învierii din anul 1930)

Noutăţi Editoriale: Îndrumător de program pentru adunările cercurilor misionare pe anul 1958

Al doilea volum din seria „Cuvinte confiscate”, intitulat Îndrumător de program pentru adunările cercurilor misionare pe anul 1958, aduce la lumina tiparului, după mai bine de 60 de ani din momentul confiscării sale de către organele de Securitate, un document de o însemnătate deosebită. De multe ori, se poate întâmpla să citim un text şi să nu îl înţelegem cu adevărat, dintr-o mulţime de motive (grabă, necunoaşterea contextului în care a apărut etc.). Pentru a surprinde multiplele valenţe ale acestui document, în special, importanţa lui istorică pentru dovedirea felului în care fratele Traian, sacrificând totul pentru Hristos, a condus Oastea Domnului în perioada persecuţiei comuniste, considerăm că este nevoie de o introducere amplă, pentru că opera trebuie înţeleasă în contextul în care a fost scrisă.

WhatsApp chat