Marea greşeală a omului a fost că s-a rupt de puterea lui Dumnezeu. A făcut aceasta pentru ca să fie mai slobod în păcatele lui. A iubit păcatul şi de aceea s-a simţit stingherit de fiinţa lui Dumnezeu. Din pricina aceasta, i-a fost ca mare bucurie vorba bârfitorilor că nu este Dumnezeu. Dar, lepădând pe Dumnezeu, a rămas în prada lui, a rămas în voia păcatului, a rămas o biată fiinţă neputincioasă. Nu mai avea cu el izvorul puterii şi s-a prăbuşit întru neputinţă. Dumnezeu îi era spre ferire şi tărie. A crezut că prin aceasta i se răpeşte dulceaţa vieţii, dar a căzut în robia pe care n-o bănuia.
În viaţa omului vin dureri şi amaruri aşa de grele, că-i este peste putinţă să le înghită. Da, omul poate răbda foarte mult. Nu degeaba zice românul: „Să nu dea Dumnezeu omului cât poate să rabde!”, cu toate că nu poate răbda chiar peste măsură, dacă nu are şi anumite proptele care-l feresc de prăbuşire. Prin singurele lui puteri nu poate răbda prea mult. De la o vreme se prăbuşeşte. Dovadă sunt multele sinucideri din ziua de azi. Ce sunt toate acestea? Numai dovezi că omul n-a mai putut răbda. Vine o clipă când i se pare peste putinţă să mai înghită amarul şi atunci îşi taie singur firul zilelor lui. (mai mult…)
Ne spune această evanghelie cum va fi ziua Judecăţii. Mergeţi cu toţii la sfânta biserică şi ascultaţi cât de măreaţă şi cât de înfricoşată va fi ziua aceea. „Fiul omului”, adică Iisus, va veni atunci şi va şedea pe scaunul măririi, înconjurat de toţi îngerii cerului. Toate neamurile şi toate sufletele se vor aduna şi vor sta atunci înaintea judecăţii şi a dreptului Judecător.
Părintele Iosif Trifa
Am ajuns iarăşi în pragul Anului Nou, când oamenii îşi doresc „an nou fericit”. Dar din această urare parcă lipseşte Evanghelia, pentru că oamenii îşi poftesc mai ales bunuri trecătoare: spor la avere, la bani, la vite, la sănătate etc. Iisus Mântuitorul însă a zis: „Fericiţi sunt cei curaţi la inimă”… Adică Mântuitorul a spus că fericirea stă acolo în lăuntrul omului, în inimă; şi iarăşi altă dată a spus că toate relele ies din inima oamenilor (Mc 7, 22). Aşa e şi azi. Fără o inimă curată şi curăţită de păcate, fericire adevărată nu este şi nu poate fi. 
Eu socot că diavolul a scornit cu mare vicleşug această datină între creştini. Diavolul vrea cu orice preţ să tulbure mintea şi judecata omului în noaptea Anului Nou şi în ziua de Anul Nou, ca nu cumva omul să-şi poată da seama cum stă cu afacerile sale sufleteşti şi să bage cumva de seamă că el merge înainte pe calea pieirii. În pragul Anului Nou tot creştinul ar trebui să-şi facă socoată cu sufletul său şi cu afacerile sale sufleteşti, dar în loc de această socoată diavolul a învăţat pe oameni să se îmbete când trec pragul anului. Cu orice preţ şi cu orice cheltuială, oamenii ţin la datina năroadă şi diavolească să-i afle anul cel nou beţi şi să se îmbete în ziua de Anul Nou. Şi asta e una din pricinile că oamenii trec dintr-un an într-altul fără de nici o schimbare sufletească. Cu păcatele cu care ies din anul cel vechi, cu acelea intră în anul cel nou şi tot cu acelea se apropie şi de capătul anului şi de… groapa din cimitir. «Lumina Satelor» nr. 1 / 13 ian. 1924, p. 1