Părintele Iosif Trifa
Prin darul Botezului din râul Iordan, Mântuitorul Hristos a spălat păcatul strămoşesc şi a înnoit omenirea prin apă şi prin Duh. Acest dar al înnoirii şi naşterii din nou prin apa şi Duhul Botezului a trecut apoi asupra fiecărui om. Prin darul Botezului, fiecare om se spală de păcatul strămoşesc şi se naşte a doua oară pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Trei lucruri ne spune Evanghelia că s-au arătat la Botezul Domnului în Iordan. (mai mult…)
Ce grele şi apăsătoare au fost pentru noi acele luni de ianuarie şi februarie ale anului 1935!…
În acest răstimp, avusese loc între Părintele Iosif şi mitropolitul Bălan următorul schimb de scrisori. Le redăm mai jos, spre a se vedea cum au izbucnit dintr-o dată, la suprafaţă, cele ce se pregătiseră în ascuns şi cum se deformează faptele, spre a-l scoate vinovat tot pe cel lovit pe nedrept:
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,
Faţă de felul cum s-a desfăşurat consfătuirea noastră de ieri, 30 dec. (unde i se comunicaseră măsurile de constrângere), cu regret Vă aduc la cunoştinţă că – pentru moment – am încetat redactarea şi tipărirea foii «Oastea Domnului» a cărei proprietate îmi aparţine, fiind fondatorul şi creatorul ei.
O dată cu aceasta, Vă rog a dispune să nu mai figurez pe frontispiciul foii «Lumina Satelor» ca redactor.
Mi-am înaintat şi demisia din postul ce l-am avut, după ce, din cauza bolii, nu mai sunt capabil de serviciu… (mai mult…)
Am ajuns iarăşi în pragul Anului Nou, când oamenii îşi doresc „an nou fericit”. Dar din această urare parcă lipseşte Evanghelia, pentru că oamenii îşi poftesc mai ales bunuri trecătoare: spor la avere, la bani, la vite, la sănătate etc. Iisus Mântuitorul însă a zis: „Fericiţi sunt cei curaţi la inimă”… Adică Mântuitorul a spus că fericirea stă acolo în lăuntrul omului, în inimă; şi iarăşi altă dată a spus că toate relele ies din inima oamenilor (Mc 7, 22). Aşa e şi azi. Fără o inimă curată şi curăţită de păcate, fericire adevărată nu este şi nu poate fi. (mai mult…)
Eu socot că diavolul a scornit cu mare vicleşug această datină între creştini. Diavolul vrea cu orice preţ să tulbure mintea şi judecata omului în noaptea Anului Nou şi în ziua de Anul Nou, ca nu cumva omul să-şi poată da seama cum stă cu afacerile sale sufleteşti şi să bage cumva de seamă că el merge înainte pe calea pieirii. În pragul Anului Nou tot creştinul ar trebui să-şi facă socoată cu sufletul său şi cu afacerile sale sufleteşti, dar în loc de această socoată diavolul a învăţat pe oameni să se îmbete când trec pragul anului. Cu orice preţ şi cu orice cheltuială, oamenii ţin la datina năroadă şi diavolească să-i afle anul cel nou beţi şi să se îmbete în ziua de Anul Nou. Şi asta e una din pricinile că oamenii trec dintr-un an într-altul fără de nici o schimbare sufletească. Cu păcatele cu care ies din anul cel vechi, cu acelea intră în anul cel nou şi tot cu acelea se apropie şi de capătul anului şi de… groapa din cimitir. «Lumina Satelor» nr. 1 / 13 ian. 1924, p. 1
Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare Editura Oastea Domnului,Sibiu, 2016
Părintele Iosif Trifa
Evanghelia de Duminecă cuprinde minunea tamăduirii unei femei ce purta o boală cumplită de 18 ani. Boala și tămădulrea acestei femei este cu multă învățătură pentru noi și de aceea vom cerceta cu deamăruntul să vedem cum s-a întâmplat minunea.
Prin 3 stări a trecut boala și tămăduirea femeii. Întâia dată ne spune evanghelia că ,,avea duhul neputinții de 18 ani,, și ,,nu putea să se ridice sus nici cum,,. A doua oară ne spune evanghelia că Iisus a văzut-o și s-a apropiat de ea. Îndată după această apropiere și întâlnire a femeii cu Iisus a urmat a treia stare: scăparea și tămăduirea femeii din cunplita boală.
Să luăm aminte că prin aceste 3 stări trebuie să treacă și mântuirea noastră sufletească Întiadată trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătosă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din evanghelie. (mai mult…)
Lumina satelor, nr. 51, 15 decembrie 1929
„Fiecare om are în viaţa lui un ideal: unul să-şi ridice o casă frumoasă, altul să-şi lărgească moşia, altul să-şi facă cele mai mari comodităţi de trai tihnit etc.
În anii din urmă, am avut şi eu un ideal evanghelic: să am tipografie proprie pe care să o pun cu totul în slujba Domnului.
Puteam şi eu să am idealul unei case, căci, iată, ajuns acuma la bătrâneţe, sunt ca un om fără casă şi fără masă. Eu însă mi-am ales idealul unei tipografii.
Încălzit de acest ideal, mi-am cumpărat o tipografie din Germania, o tipografie modernă, cu un milion şi jumătate.
Adevărat că fusesem puţin prea răpit de aripile dragostei pentru lucrul Domnului. În cea mai mare parte, tipografia urma s-o plătesc cu cambii grele de câte 40.000 lei lunar. Dar mi-am zis: fie! Voi pune în cumpănă tot ce am şi Domnul nu mă va lăsa.
Şi au urmat zile grele: am căzut pe front. A trebuit să plec la Geoagiu. Părea totul pierdut. Dar Domnul nu m-a lăsat. Fiul meu, Tit, mai avea de vândut o bucată de pământ din averea mamei sale. Şi am pus-o la cumpănă şi pe aceasta pentru salvarea Tipografiei. Au mai strigat fraţii: „ajutor pentru Tunul cel mare!“ şi astfel ne-am putut târî mai departe, dibuind între a birui şi a cădea.
Ani de zile am luptat cu greutăţi, cu mizerii şi jertfe, pe care singur Domnul de Sus le cunoaşte, pentru a salva această Tipografie. Cu pieptul zdrobit am scris mereu, de pe pat, cărţi şi foi pentru a putea alimenta fronturile şi Tipografia. ..
De ce ţin eu la o tipografie proprie?
Pentru că am văzut cât de greu se mişcă oficialitatea în lucrurile privitoare la evanghelizare prin puterea scrisului tipărit. Am văzut cât de greu se poate tipări o carte, o foaie. Şi asta m-a îndemnat să am o tipografie proprie, în care să pot lucra nestingherit.
Din dorul şi dragostea mea pentru lucrul Domnului, îmi trebuia o ieşire, o revărsare.
Şi asta a fost şi este Tipografia «Oastea Domnului»: revărsare de viaţă duhovnicească.
O dovadă: în decurs de cinci ani, această Tipografie a răspândit 372.400 cărţi şi 2.305.000 foi religioase.”
Părintele Iosif Trifa
din ”PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
Cinci ani ( astăzi 100 )de la măreaţa adunare din Alba – Iulia
Acum sâmbătă (1 Decembrie) se împlinesc 5 ani (100 ani ) de când măreaţa adunare de la Alba-Iulia a hotărât alipirea noastră de ţara-mamă. Din acest prilej, se vor şinea serbări în toate şcolile şi prin biserici se vor face slujbe de mulţumire lui Dumnezeu.
Ziua de 1 Decembrie 1918 va rămâne deapururi zi de praznic în Calendarul neamului nostru. N-a sosit aşa pe neaşteptate această zi, ci ea a răsărit din frământările, din luptele, din suferinţele şi aşteptările de veacuri ale unui neam întreg. Înapoia zilei de 1 Decembrie stă toată Golgota neamului nostru, stă câmpia de la Turda cu jerfa lui Mihai, stă „loagărul” şi mucenicia lui Avram Iancu, stă roata ce l-a tăiat bucăţi pe Horia la Alba-Iulia, stă jertfa celor 800 de mii de căzuţi în război, stă toată istoria trecutului nostru… (mai mult…)
(Lc 12, 16-21)
Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.
Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător. (mai mult…)
”Mai curând ori mai târziu, bunul Dumnezeu se va îndura și ne va ajuta să fim iarăși așa cum am fost înainte de 1700: un neam, o credință, o singură biserică. Atunci vom avea o bucurie deplină și vom tăia ”vițelul cel gras” ” ( Părintele Iosif Trifa, din foaia ”Lumina Satelor”, anul VIII, nr. 21, Sibiu, 19 mai, 1929)
Acum duminică avem la rând pilda cu samarineanul cel milostiv care l-a ridicat pe cel căzut între tâlhari şi l-a dus la o casă de oaspeţi, purtând grijă de el până s-a tămăduit. Pe lângă cel rănit trecuseră „alături un preot şi un levit”, dar singur samarineanul s-a apropiat de el şi l-a ridicat (citiţi această evanghelie pe larg la Luca 10, 24-38).
Evanghelia de duminică ne aduce din nou aminte de marea poruncă şi virtute a milostivirii şi iubirii de-aproapelui. Ah, ce larg ogor de muncă i se deschide unui creştin adevărat şi în latura aceasta! E plină lumea de răni trupeşti şi sufleteşti. E plină lumea de cei răniţi cu sufletul şi cu trupul. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie – să se facă – un samarinean milostiv. (mai mult…)
