Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Lumina Satelor

Lumina Satelor

,,Femee te-ai slobozit de boala ta,

Părintele Iosif Trifa

Evanghelia de Duminecă cuprinde minunea tamăduirii unei femei ce purta o boală cumplită de 18 ani. Boala și tămădulrea acestei femei este cu multă învățătură pentru noi și de aceea vom cerceta cu deamăruntul să vedem cum s-a întâmplat minunea.

Prin 3 stări a trecut boala și tămăduirea femeii. Întâia dată ne spune evanghelia că ,,avea duhul neputinții de 18 ani,, și ,,nu putea să se ridice sus nici cum,,. A doua oară ne spune evanghelia că Iisus a văzut-o și s-a apropiat de ea. Îndată după această apropiere și întâlnire a femeii cu Iisus a urmat a  treia stare: scăparea și tămăduirea femeii din cunplita boală.

Să luăm aminte că prin aceste 3 stări trebuie să treacă și mântuirea noastră sufletească Întiadată trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătosă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din evanghelie. (mai mult…)

2 decembrie 1929, Tipografia «Oastea Domnului» a intrat în lucrare.

Maşina de tipar a Părintelui Iosif Trifa, aşa numita "Mireasa Vântului"

Lumina satelor, nr. 51, 15 decembrie 1929

„Fiecare om are în viaţa lui un ideal: unul să-şi ridice o casă frumoasă, altul să-şi lărgească moşia, altul să-şi facă cele mai mari comodităţi de trai tihnit etc.

În anii din urmă, am avut şi eu un ideal evanghelic: să am tipografie proprie pe care să o pun cu totul în slujba Domnului.

Puteam şi eu să am idealul unei case, căci, iată, ajuns acuma la bătrâneţe, sunt ca un om fără casă şi fără masă. Eu însă mi-am ales idealul unei tipografii.

Încălzit de acest ideal, mi-am cumpărat o tipografie din Germania, o tipografie modernă, cu un milion şi jumătate.

Adevărat că fusesem puţin prea răpit de aripile dragostei pentru lucrul Domnului. În cea mai mare parte, tipografia urma s-o plătesc cu cambii grele de câte 40.000 lei lunar. Dar mi-am zis: fie! Voi pune în cumpănă tot ce am şi Domnul nu mă va lăsa.

Şi au urmat zile grele: am căzut pe front. A trebuit să plec la Geoagiu. Părea totul pierdut. Dar Domnul nu m-a lăsat. Fiul meu, Tit, mai avea de vândut o bucată de pământ din averea mamei sale. Şi am pus-o la cumpănă şi pe aceasta pentru salvarea Tipografiei. Au mai strigat fraţii: „ajutor pentru Tunul cel mare!“ şi astfel ne-am putut târî mai departe, dibuind între a birui şi a cădea.

Ani de zile am luptat cu greutăţi, cu mizerii şi jertfe, pe care singur Domnul de Sus le cunoaşte, pentru a salva această Tipografie. Cu pieptul zdrobit am scris mereu, de pe pat, cărţi şi foi pentru a putea alimenta fronturile şi Tipografia. ..

De ce ţin eu la o tipografie proprie?

 Pentru că am văzut cât de greu se mişcă oficialitatea în lucrurile privitoare la evanghelizare prin puterea scrisului tipărit. Am văzut cât de greu se poate tipări o carte, o foaie. Şi asta m-a îndemnat să am o tipografie proprie, în care să pot lucra nestingherit.

Din dorul şi dragostea mea pentru lucrul Domnului, îmi trebuia o ieşire, o revărsare.

Şi asta a fost şi este Tipografia «Oastea Domnului»: revărsare de viaţă duhovnicească.

O dovadă: în decurs de cinci ani, această Tipografie a răspândit 372.400 cărţi şi 2.305.000 foi religioase.”

Părintele Iosif Trifa

din ”PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998

1 Decembrie 1918

Cinci ani ( astăzi 100 )de la măreaţa adunare din Alba – Iulia

Acum sâmbătă (1 Decembrie) se împlinesc 5 ani (100 ani ) de când măreaţa adunare de la Alba-Iulia a hotărât alipirea noastră de ţara-mamă. Din acest prilej, se vor şinea serbări în toate şcolile şi prin biserici se vor face slujbe de mulţumire lui Dumnezeu.

Ziua de 1 Decembrie 1918 va rămâne deapururi zi de praznic în Calendarul neamului nostru. N-a sosit aşa pe neaşteptate această zi, ci ea a răsărit din frământările, din luptele, din suferinţele şi aşteptările de veacuri ale unui neam întreg. Înapoia zilei de 1 Decembrie stă toată Golgota neamului nostru, stă câmpia de la Turda cu jerfa lui Mihai, stă  „loagărul” şi mucenicia lui Avram Iancu, stă roata ce l-a tăiat bucăţi pe Horia la Alba-Iulia, stă jertfa celor 800 de mii de căzuţi în război, stă toată istoria trecutului nostru… (mai mult…)

PILDA CU BOGATUL CEL NEBUN

(Lc 12, 16-21)

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător. (mai mult…)

Un glas mai trebuia la 1 Decembrie 1918

”Mai curând ori mai târziu, bunul Dumnezeu se va îndura și ne va ajuta să fim iarăși așa cum am fost înainte de 1700: un neam, o credință, o singură biserică. Atunci vom avea o bucurie deplină și vom tăia ”vițelul cel gras” ” ( Părintele Iosif Trifa, din foaia ”Lumina Satelor”, anul VIII, nr. 21, Sibiu, 19 mai, 1929)

PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV

Acum duminică avem la rând pilda cu samarineanul cel milostiv care l-a ridicat pe cel căzut între tâlhari şi l-a dus la o casă de oaspeţi, purtând grijă de el până s-a tămăduit. Pe lângă cel rănit trecuseră „ală­turi un preot şi un levit”, dar singur samarineanul s-a apro­piat de el şi l-a ridicat (citiţi această evanghelie pe larg la Luca 10, 24-38).

Evanghelia de duminică ne aduce din nou aminte de ma­rea poruncă şi virtute a milo­stivirii şi iubirii de-aproapelui. Ah, ce larg ogor de muncă i se deschide unui creştin ade­vărat şi în latura aceasta! E plină lumea de răni trupeşti şi sufleteşti. E plină lumea de cei răniţi cu sufletul şi cu trupul. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie – să se facă – un samarinean milostiv. (mai mult…)

PILDA CU LAZĂR CEL SĂRAC ŞI BOGATUL

Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl între­ceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)

E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi cre­dincioşi, atâţia şi atâţia vor do­bândi raiul. (mai mult…)

Părinţii pot ajuta la învierea cea sufletească a copiilor lor…

… La învierea celor trei morţi, din Evanghelie, Domnul a ţinut seama de lacrimile celor ce se rugau pentru ei… Mama Sf. Augustin, Monica, a fost aceea care, prin rugăciunile ei, a ajutat ca fiul ei să se facă, dintr-un păcătos, un sfânt… Mare lucru şi mare dar sunt lacrimile şi rugăciunile părinţilor pentru copiii lor căzuţi. Câţi însă dintre părinţii de azi se roagă cu lacrimi pentru copiii lor pierduţi? (mai mult…)

NE POATE SILI SATANA SĂ PĂCĂTUIM?

În vremea aceea, trecând Iisus în latura Gherghesenilor, L-au întâmpinat pe Dânsul doi îndrăciţi, ieşind din mormânturi, foarte cumpliţi, încât nu putea nimenea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au strigai grăind: „Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi?”. Şi era departe de dânşii o turmă mare de porci, păscând. Iar dracii Îl rugau pe El, zicând: „De ce ne goneşti pe noi? Dă-ne voie să ne ducem în turma cea de porci”. Şi a zis lor: „Mergeţi”. Iar ei ieşind, au mers în turma cea de porci şi îndată a sărit toată turma de porci de pe ţărmuri în mare şi s-a înecat în apă. Iar păstorii au fugit şi, intrând în cetate, au spus de toate, şi cele de cei îndrăciţi. Şi iată, toată cetatea a ieşit întru întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L pe Dânsul, L-au rugat ca să treacă din hotarele lor. Şi intrând în corabie, a trecut în cetatea Sa. (Mt 8, 28-34)

Învăţătura evangheliei de duminică este aceasta: (mai mult…)

LIMANUL CREDINŢEI

Credinţa stă în mij­locul nostru ca un dar al lui Dum­nezeu. Atunci când toate ale noa­stre s-au prăbuşit şi omul se vede înconjurat din toate părţile numai de gurile căscate ale pieirii, se ri­dică înaintea lui chemarea din îm­părăţia nevăzută care-i spune: „Stai şi nu te pierde! Mai este ceva şi nu crede că totul este pierdut. Dacă crezi, nimic nu este pierdut”. Cum a spus Domnul Hristos către cel care cerea vindecare pentru fiul său şi era strivit de durere şi deznădejde: „Nu te teme, crede numai!”.

A merge în calea gusturilor noastre este a merge într-o cale potrivnică nouă. Deşi ni se pare că aceea este calea noastră, fiindcă ne place, dar dovada se face în­dată că este calea care nu se po­triveşte cu fiinţa noastră, fiindcă ne roade şi ne doboară. Într-ade­văr, care om ar putea spune că păcatul l-a dus la înălţare, la fe­ricire? Totdeauna gustarea păca­tului aduce o stare de dezgust. Trebuie să mai treacă apoi o vreme pentru ca omul din nou să poftească spre el. Păcatul nu este în firea noastră. Este boala care s-a furişat în trupul nostru şi ne‑a strâmbat şirul drept al faptelor noastre.

Dimpotrivă, aţi auzit vreo­dată că cel ce a gustat odată din grădina credinţei, omul care a pă­răsit calea păcatului şi a găsit ca­lea lui Dumnezeu să mai tân­jească după păcatul pe care l-a părăsit? Aşa de fericit se simte omul care vede îndărătul lui pu­stia din care a scăpat şi aşa se încântă de limanul la care a ajuns! (mai mult…)

WhatsApp chat