Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Lupta cea bună

Lupta cea bună

Verificarea statorniciei noastre faţă de Dumnezeu

1. Lupta cea bună a credinţei începe, în viaţa celui credincios, din chiar clipa predării în slujba lui Hristos. Din clipa intrării lui în Oastea Domnului cea vie şi sfân-tă. Sufletul care s-a încredinţat el însuşi, cu ochii lui, de adevărul mântuirii vesteşte cu putere acest adevăr şi luptă pentru el cu toată inima lui.
Dacă a încercat pe viu, el însuşi în viaţa sa, harul acesta, el îl mărturiseşte apoi cu toată îndrăzneala, la toţi semenii lui.

2. O, dacă ai frică de Dumnezeu
şi dacă ai respect faţă de Adevăr,
şi dacă ai conştiinţa marii tale răspunderi,
– atunci vei căuta să vezi tu însuţi mai întâi ce dulce-i viaţa cu Iisus
şi apoi vei spune tuturora despre fericirea în Hristos
şi vei fi binecuvântat atunci – căci vei spune cu putere, cu convingere, cu lacrimi şi cu jertfă, până la sfârşitul vieţii tale. (mai mult…)

UNITATEA ŞI ÎNŢELEPCIUNEA DUHULUI

1. Dacă veţi avea între voi o adevărată unitate şi înţelepciune în Duhul Sfânt, nimic nu vă va putea nimici.
Dacă nu veţi avea aceasta, nimic nu vă va putea salva.
Vrăşmaşul nu vă poate niciodată nimici prin puterea lui, ci numai prin slăbiciunile care vin din dezbinările voastre.

2. Oriunde sunt fraţii strânşi întreolaltă, acolo Duhul Sfânt Se revarsă totdeauna şi rămâne permanent.
Acolo toate hotărârile frăţeşti se iau împreună cu Duhul Sfânt (Fapte 15, 28).
Acolo rugăciunile sunt cutremurătoare.
Acolo sunt totdeauna puteri şi rodiri (Gal 5, 22).
Acolo este dragoste, belşug, creştere, înmulţire, sfinţire şi pace.
Acolo este Hristos (Mt 28, 20).
Acolo nu se greşeşte niciodată. (mai mult…)

O, „fruntaşi“ ai Lucrării lui Dumnezeu…

9. O, „fruntaşi“ ai Lucrării lui Dumnezeu, care nu-L mai mărturisiţi pe Hristos acum din pricină că frica v-a cuprins inimile şi v-a împins în lepădări, – iar lepădarea v-a dus să părăsiţi de tot lupta Domnului –,
ce tristă este starea voastră acum!

10. Ce amăgitoare vă sunt gândurile şi ce zadarnică este „prudenţa“ voastră!
Credeţi voi că, dacă Domnul va vrea să vă pună în cuptor, ascunzişul vostru va fi scutit de flăcări? Sau că suferinţa pentru Hristos este o ruşine?

11. Credeţi voi că, dacă Domnul v-a chemat la o lucrare şi voi n-o faceţi, nu ştie El de asta?
Credeţi voi că – dacă El vă trimite la vreo Ninive, iar voi nu mergeţi,
sau dacă vă cere o jertfă, iar voi o refuzaţi,
– veţi scăpa? (mai mult…)

AJUTORAREA LUCRĂRII DOMNULUI

1. Câte drumuri sfinte s-ar fi putut face în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu!
La câte suflete s-ar fi putut duce lumina Lui!
Câte suflete unice s-ar fi putut salva numai cu o parte din banii celor nepăsători,
numai cu un strop din bunăvoinţa celor mari,
numai cu o fărâmă din cunoştinţa celor care erau datori să facă şi puteau face,
dar n-au vrut să facă nimic.
Iar când a trecut vremea păcii, cum a venit furtuna şi i-a luat pe toţi aceştia potopul şi i-a prăpădit! Focul trecător le-a ars avuţiile şi vremea lor, – iar focul veşnic îi arde pe ei, fiindcă n-au vrut să asculte şi să facă, atunci când puteau, voia lui Dumnezeu, cu nimic din avuţiile care nu erau ale lor, dar cu care puteau face mult bine în clipa când le aveau… (mai mult…)

CERCETAŢI DUHURILE

1. Semnele, minunile şi puterile erau dovezile date de Duhul Sfânt – şi care însoţeau, la începutul Bisericii, mărturisirea Evangheliei Sale – şi pe mărturisitorii ei adevăraţi.
Şi, după cum Evanghelia a rămas de atunci aceeaşi, fiindcă Hristos este Acelaşi Ieri, Azi şi în Veac, – tot aşa au rămas şi acestea, dovezile Duhului, acolo unde se mărturiseşte curat Adevărul
şi unde sunt curaţi mărturisitorii Lui.
Cercetaţi duhurile! Şi pe orice duh care nu are aceste dovezi să-l cunoaşteţi că nu este de la Dumnezeu.

2. Cu tot talentul său, satana n-a creat nimic original decât metodele sale de a-i înşela pe cei lesne-crezători.
El doar a spionat şi spionează mereu tot ce face Hristos,
– apoi Îl imită, strecurându-se frumuşel, pentru a se aşeza pe sine acolo unde este locul lui Dumnezeu din sufletele alor Lui. (mai mult…)

CUVÂNTUL ŞI PAZA DOMNULUI

1. Slăvit să fie Domnul, căci El a avut milă şi de mine – şi, în cele mai lungi vremuri din toată viaţa mea, Cuvântul sfânt mi-a fost un însoţitor nedespărţit şi îngerii Domnului mi-au fost nişte paznici bucuroşi. Ce fericite au fost pentru mine aceste vremuri! Şi ce binecuvântate au fost aceste drumuri, însoţit de El şi păzit de ei!

2. Ce bine a fost când, Cuvântul Domnului, cu dragoste l-am întrebat, l-am ascultat şi l-am urmat oriunde m-a chemat sau m-a trimis.
Când, dacă m-a mustrat, nu l-am îndepărtat, nici nu i-am pus pe gură palma vinovată.

3. Ce bine a fost când Cuvântul Domnului m-a lovit peste păcat, iar eu nu m-am ridicat împotriva lui!
Când mi-a străpuns adânc inima, pentru a îndepărta din ea microbul îndărătniciei, al nepăsării şi al trufiei, iar eu nu m-am ridicat cu vrăjmaşă împotrivire, să nu-L ascult.

4. Atunci şi el mi-a devenit tot mai bun prieten şi tot mai dulce mângâietor.
Prin flăcări a fost cu mine şi m-a scos din ele, având ochii inimii nespus mai pătrunzători decât îi aveam mai înainte.
Din valuri m-a scos cu o înţelegere mai limpede şi mai înaltă
şi nu mai doresc să se coboare el la mine, ci doresc să mă sui mereu eu spre el. (mai mult…)

Roadele păcatului sunt orbirea ochilor minţii

10. Lucrarea păcatului, urmarea sa şi roadele sale sunt orbirea ochilor minţii, nepăsarea simţirilor inimii şi neîntoarcerea vieţii, adică pierderea mântuirii şi prăbu-şirea în infernul veşnic.

11. Păcatul orbeşte ochii omului, îi întunecă raţiunea şi îi suceşte mintea
– la început ca o ceaţă, apoi ca o noapte din ce în ce tot mai neagră, până când îl orbeşte de tot,
ca să nu mai vadă prăpastia în care se aruncă pe el şi pe acela care îl urmează.

12. Ochii de care vorbeşte mai mult Domnul în-seamnă mintea, căci mintea omului este luminătorul şi îndrumătorul vieţii sale.
De aceea ispititorul luptă mai întâi ca să întunece mintea omului, abătând-o de la calea cea sănătoasă a voii lui Dumnezeu
spre ceea ce este rău şi necurat, adică spre voia sa. (mai mult…)

Ţinta poruncii este dragostea, unitatea, părtăşia (I Tim 1, 5).

 

Acesta este gândul lui Hristos: unitatea în învăţătură, în credinţă, în vorbire, în umblare,
unitate în răbdare, în blândeţe, în bunătate, în iertare, în dragoste a fiecăruia cu toţi.

6. Dacă este să luptăm împotriva cuiva, să vorbim împotriva cuiva, să ne împotrivim contra cuiva, – acela să fie păcatul, şi nu învăţătura.
Căci învăţătura n-a fost şi nu este rea. Rău a fost numai păcatul îngâmfării sau al neştiinţei celui ce s-a grăbit cu „zvonul”, cu interpretarea deosebită care a făcut ruperea credinţei fraţilor.

7. Iată dovada că au păcătuit împotriva Adevărului toţi cei care s-au ridicat contra învăţăturii: că fiecare dezbinător a fost pedepsit cu dezbinarea.
Primul care a dezbinat a fost dezbinat şi el curând. Alţi dezbinători s-au ridicat din sânul său, dezbinându-l şi pe el.
Aceştia, la rândul lor, au fost pedepsiţi prin alţii… Şi aşa mereu până azi, – fiecare ispăşind prin ceea ce a păcătuit.

8. Greu este până se despică tulpina în două, căci după aceea împărţirea ei se face din ce în ce mai uşor şi în fărâme tot mai mici.
Greu este până reuşeşte diavolul să facă o spărtură, căci după aceea lesne şi-o lărgeşte el.
9. Fiecare învăţătură nouă care susţine că ea este adevărul absolut, nu numai că a fost curând tăgăduită de altele, dar a şi căzut în păcatele acelea pentru care ea le condamnase pe cele vechi.
Ba uneori încă în păcate şi mai mari.
Astfel că, în afară de răul dezbinării şi de mulţimea urii dintre fraţi, n-a mai adus, până la urmă, nimic altceva nou, nici o învăţătură nouă, decât păcate noi.

10. Noii „credincioşi” nu se deosebesc de cei vechi decât prin noua ură confesională şi prin noile forme de cult care îi tot dezbină pe oameni.
Iată dovada că toate acestea nu pot fi de la Dumnezeu, ci, prin roadele lor, se dovedesc a fi de la vrăjmaşul lui Hristos, care a vrut nu unitatea alor Lui, ci a vrut dezbinarea lor.

11. O, încă o dată: nu vă încărcaţi conştiinţa în faţa lui Dumnezeu cu marea vină a răspândirii de „zvonuri”, de învăţături şi de interpretări noi printre fraţi, din Cuvântul Sfânt.
Căci acestea vor aduce întotdeauna mare rău, iar pentru acela veţi fi odată judecaţi şi pedepsiţi voi, care le-aţi scos!
Gândiţi-vă ce vor zice în Ziua Judecăţii cei care au făcut primele dezbinări în Biserica Creştină, când vor vedea cât rău a ieşit prin veacuri din acţiunea pornită de ei cândva, într-un moment nefericit, dar necugetat.

12. Nu este însemnat lucru numai cuvântul unui adevăr, ci este şi tot atât de însemnat şi cine spune acest cuvânt.
Căci cele mai frumoase cuvinte, dacă sunt rostite de gura unui nebun, arată ca nişte mărgăritare în râtul unui porc (Mt 7, 6).
Cele mai sfinte cântări, dacă se aud în loc murdar, sună ca nişte ocări pentru Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu.

13. Cele mai inspirate cărţi, dacă sunt scrise de un om cu un cuget stricat şi cu o mână vinovată, vor fi nişte urâciuni înaintea lui Dumnezeu.
Cele mai avântate rugăciuni şi mai lăudate jertfe, dacă sunt aduse lui Dumnezeu cu mâini pline de sânge şi de nelegiuire, vor fi o povară şi o scârbă înaintea lui Dumnezeu (Isaia 1, 13-15).

14. Dar ce dumnezeieşti apar cuvintele lui Hristos în gura unui om sfânt! Ce adânc conving ele! Şi cu ce aureolă sfântă se îmbracă, în faţa celor ce-l aud, ucenicul sfânt care le rosteşte aproape ca Însuşi Hristos (In 13, 20; Gal 4, 14; I Tes 2, 13).

15. Mărturia adevărului Biblic este cu atât mai vrednică de crezare cu cât ea a fost scrisă şi adeverită de către cele mai cinstite caractere, de către cele mai curate cugete, de către cele mai sfinte fiinţe care au putut trăi vreodată pe pământ.

16. După autoritatea lui Hristos, care s-a întemeiat pe cea mai cerească viaţă cu putinţă de văzut în această lume,
pe cea mai desăvârşită înţelepciune cu putinţă de auzit printre oameni
şi pe cea mai uimitoare putere care s-a arătat vreodată ochilor omeneşti,
– autoritatea sfinţilor martori ai Patimilor şi Învierii Sale este vrednicia de aceeaşi preţuire ca a lui Iisus, pentru că şi ei, printr-o ascultare asemenea ascultării Lui, au dobândit o viaţă atât de asemănătoare cu a lui Iisus, încât El S-a putut face una cu ei, zicând: „Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă.”

17. Dintre toţi aceşti martori dumnezeieşti, cel mai vrednic de crezare este acela care a fost cel mai aproape de Iisus, nu numai în toate stările şi în toate vremurile, ci şi în toate privinţele.
Iar acesta ni se pare că este ucenicul binecuvântat care adevereşte aceste lucruri, Sfântul Ioan.

18. Într-adevăr, cât de multe mai sunt cele care s-ar fi putut scrie şi spune, care ar fi trebuit să se mai spună şi să se mai scrie de către oricine are o gură şi un condei, despre ceea ce a văzut şi auzit [umblând] cu Iisus!
Dar fiecare dintre cei care s-au apucat vreodată să scrie şi să vorbească, oricât de sumar ori de general, despre Iisus, au văzut la sfârşit că, faţă de ceea ce ar fi trebuit să spună, ceea ce au putut spune este ca nimic.

19. Cu cât te sui mai sus pe un munte, cu atâta vezi mai larg. Dar ce munte ţi-ar trebui şi ce ochi ca să poţi vedea totul?
Şi chiar dacă ai vedea tot pământul făcut de El, spre a putea spune cât a făcut Iisus pe pământ,
ce este oare tot pământul acesta faţă de infinitul făcut de El? Şi cine este îndeajuns pentru toate lucrurile infinitului (II Cor 2, 16)?

20. Oricât de multe am fi cuprins despre Domnul, la urmă vedem cât mai sunt de multe acelea pe care nu le-am putut cuprinde.
Oricât de inspirat am fi scris multe adevăruri despre Hristos, la sfârşit vedem mereu că nespus de multe şi mai înalte sunt acelea ce ne-au scăpat, acelea care n-au să se spună.
Slavă veşnică Lui, Care Singurul este Nemărginit!
Amin.

Traian Dorz
din Cugetări nemuritoare, – „Lupta cea bună”

(mai mult…)

Ajutorarea Lucrãrii Domnului

1 – Câte drumuri sfinte s-ar fi putut face în rãspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, la câte suflete s-ar fi putut duce lumina Lui, – câte suflete unice s-ar fi putut salva numai cu o parte din banii celor nepãsãtori, numai cu un strop din bunãvoința celor mari, numai cu o fãrâmã din conștiința celor care erau datori sã facã și puteau face. (mai mult…)

Pentru acel cu inima sincerã, Domnul are totdeauna har.

5 – Pentru acel cu inima sincerã, Domnul are totdeauna har. Pentru acel care are lacrimi amare, Domnul are totdeauna milã, și pentru acel care dorește o împãcare cu Dumnezeu, El are totdeauna timp sã-l aștepte, sã-l primeascã, sã-l asculte… Vino și vei vedea.

6 – Iatã un lucru mai de preț ca orice altceva pentru orice ucenic care se știe cu un pãcat pe conștiința sa, cu o lepãdare de Domnul cunoscutã, sau necunoscutã, cu o rupturã în relațiile sale cu Hristos. Acum este momentul refacerii acestei rupturi. Acum trebuiește fãcutã neapãrat revenirea la starea de pãrtãșie întreruptã, la refacerea unitãții dezbinate la închegarea dragostei și încrederii zdruncinate. Acum este cea mai neapãratã trebuințã sã fie fãcutã aceasta. De asta are nevoie și ucenicul zdrobit – și Samariteanul milostiv. (mai mult…)

WhatsApp chat