Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Mai lângă Domnul meu

Mai lângă Domnul meu

„Fericiţi veţi fi“… când?

„Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte; şi aşe­zându-Se, ucenicii Lui au venit la El. Şi deschizându-Şi gura, îi învăţa, zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi înse­tează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri“ (Mt. 5, 1-12).

Evanghelia de mai sus e cunoscută în Noul Testament sub numirea „Predica de pe munte”, pentru că Mântuitorul a rostit-o stând sus pe o colină. Mulţime de popor asculta această predică. Din această predică sunt luate fericirile care se cântă în strană în fiecare duminică şi sărbătoare. (mai mult…)

Ţi-a plăcut această carte?

Dar numai cu plăcerea nu te poţi mântui… Plăcerea trebuie să treacă într-o schimbare din temelie a vieţii tale… într-o viaţă nouă cu Domnul

Dragă cititorule! Poate că ţi-a plăcut această carte. Pe unele locuri poate că ai şi lăcrimat citind-o. Dar mă grăbesc să-ţi spun că numai cu plăcerea nu te poţi mântui.

Diavolul nu se teme de plăcerea ta. De ce? Pentru că ştie că plăcerea ta şi fiorul tău sufletesc e numai ceva trecător. Ai tresărit o clipă şi pe urmă iar ai adormit în patimi şi păcate. (mai mult…)

„Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu”

Dar tu, cititorule, în mâinile cui îţi vei încredinţa sufletul tău?

Iisus Mântuitorul a rostit şapte cuvinte pe crucea Golgotei. Al şap­telea – şi cel de pe urmă – a fost acesta: „Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu!“ Cu aceste cuvinte, Mân­tuitorul Îşi încheiase via­ţa şi lucrarea cea pă­mântească. Săvârşise lu­crarea ce I S-a încredin­ţat şi acum Se întoarce la Tatăl. „Părinte, a sosit ceasul… lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am făcut. Arătat-am Nume­le Tău oamenilor, spălat-am păcatele lor cu Sângele Meu; împăcatu-i-am cu Tine prin Jertfa Mea; acum Eu vin la Tine (In. 17).

Întreagă viaţa Mântuitorului a fost o viaţă de ascultare faţă de Tatăl Ceresc, a fost o viaţă de lucru şi de jertfă. Împlinindu-Şi chemarea, Mântuitorul Îşi apleacă, în semn de rugăciune, capul şi Îşi dă duhul în mâinile Tatălui Ceresc. Ce moarte liniştită şi măreaţă!

Ea este pusă în faţa noastră cu învăţătură. Este pusă în faţa noastră cu cea mai minunată învăţătură despre cum trebuie să se sfârşească şi viaţa noastră cea sufletească. (mai mult…)

„Adevărat zic vouă: de nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”…

„Şi chemând Iisus un prunc, l-a pus în mijlocul lor (apostolilor) şi a zis: «Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor»“ (Mt. 18, 2-4).

În trei locuri din Evanghelie zice Iisus că nu vom putea intra în împărăţia cerurilor de nu vom fi ca pruncii: (Mt. 18, 2-4; Mc. 9, 36-37; Lc. 18, 15-17).

Oare de ce? De aceea, pentru că copilul este chip de curăţie, de nevinovăţie şi inimă curată. Vicleşug nu este în inima lui şi nici alte răutăţi.

Aşa trebuie să fim şi noi. Cu mintea să fim oameni deplini, dar inima noastră să fie o inimă curată, de copil nevinovat (I Cor. 14, 20).

Dar copiii cei mici sunt nu numai o pildă de curăţie şi nevinovăţie sufletească, ci sunt şi o minunată pildă şi predică despre cum trebuie să fie legătura dintre noi şi Tatăl Ceresc. Copilul este predica cea mai vie şi cea mai grăitoare despre legătura ce trebuie să o aibă omul cu Dumnezeu şi cu Iisus Mântuitorul. Eu, cel care scriu aceste rânduri, am un singur copil (pe care mama lui l-a lăsat orfan la vârsta de doi ani). Suntem numai amândoi, eu şi copilul. Pentru mine, după Biblie, acest copil este cea mai vie predică despre legătura ce trebuie să fie între mine şi Dumnezeu. (mai mult…)

Eşti păcătos? Domnul te iartă! Vino la El!

„Şi au adus la Iisus fariseii şi cărturarii pe o femeie prinsă în adulter. Şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: «Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici?» Şi aceasta ziceau ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: «Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei». Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei, auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cei din urmă. Şi a rămas Iisus singur şi femeia stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: «Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul?» Iar ea a zis: «Nici unul, Doamne.» Şi Iisus i-a zis: «Nu te osândesc nici Eu; de acum să nu mai păcătuieşti»“ (In. 8, 3-11).

Grozave clipe trăia femeia cea desfrânată din evanghelie. Ea îşi aştepta moartea; o moarte fioroasă. Ea trebuia să moară în puterea Legii dată de Dumnezeu lui Moise (citiţi această lege în Levitic 20,10).

Domnul Iisus a sosit tocmai în clipa când femeia stătea între moarte şi viaţă. Domnul Iisus a scos-o de sub puterea Legii şi i-a dat iertare tocmai în clipa când trebuia să moară. (mai mult…)

Trei Marii au îngenuncheat la picioarele Domnului şi toate trei şi-au auzit vorbe de mustrare

În paginile de dinainte, am arătat trei evanghelii cu trei Marii îngenuncheate la picioarele Domnului. Şi, lucru ciudat: toate trei şi-au auzit cuvinte de mustrare, pentru că s-au apropiat de Domnul.

Pe Maria din Betania o mustra sora ei, Marta, că nu-i ajută la gătitul mâncărilor.

Pe Maria Magdalena o mustra Simon fariseul şi ceilalţi cărturari şi farisei, spunând că-i prea păcătoasă.

Şi iarăşi, pe Maria din Betania o mustra Iuda că „risipeşte“ mirul.

Aşa păţesc şi azi cei ce trăiesc cu adevărat o viaţă îngenuncheată la picioarele Domnului.

Oamenii cei lumeşti, oamenii cei orbiţi de patimi şi ispite nu înţeleg binecuvântarea şi pacea unui suflet îngenuncheat la picioarele Domnului. Pentru oamenii cei lumeşti este o nebunie viaţa trăită după Evanghelie. Ei râd de această viaţă, o batjocoresc şi o prigonesc. O via­ţă îngenuncheată la picioarele Domnului, la picioarele Crucii, a fost, este şi va fi totdeauna batjocorită, mustrată şi hulită de oamenii cei lumeşti.

Într-un sat din judeţul Sibiu, cunosc trei femei care citesc cu râvnă mare Psaltirea, «Lumina Satelor» şi alte cărţi religioase. De când au intrat în Oastea Domnului, s-au retras cu totul în rugăciune, într-o viaţă ferită de duhul şi modele acestei lumi. Se strâng toate la un loc, se roagă, citesc şi îşi petrec în cele duhovniceşti. Merg regulat şi la biserică. Au însă mare necaz cu lumea şi cu oamenii cei lumeşti. Lumea strigă după ele cu batjocuri şi hule. Strigă că „s-au pocăit“ şi stau oamenii să arunce cu pietre în casa lor.

O femeie dintr-o comună a judeţului Fălticeni îmi scrie: „De când m-am înscris în Oastea Domnului s-au înmulţit şi ispitele asupra mea. Bărbatul meu stă să-mi arunce cărţile în foc şi zice că sunt bună de dus în pustie, iar cei din Oastea Domnului ar trebui scoşi din sat şi duşi în pădure…“

Iisus Mântuitorul a spus răspicat că toţi cei ce vor crede în El şi vor trăi o viaţă cu El vor avea de suferit multe prigoane. „Dacă pe Mine M-au urât şi pe voi vă vor urî… şi veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu“ (Lc. 21, 17; Mt. 10, 22).

Acesta e lucrul diavolului. Până când trăieşte omul o viaţă creştinească searbădă…, până când se mişcă încoace şi încolo, suflat de vântul tuturor ispitelor, Satana nu se ocupă mai îndeaproape cu el. Dar îndată ce un suflet se apleacă şi îngenunchează la picioarele Domnului, Satana aleargă îngrozit în toate părţile şi mişcă toate meşteşugurile lui, să-l poată ridica şi depărta de lângă izvorul mântuirii. Satana se vede în primejdia de a-şi pierde un client, de aceea îi mişcă pe oamenii cei lumeşti contra lui.

Rugăciune

Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Îţi mulţumesc că m-ai atras şi pe mine la picioarele Tale. Îţi mulţumesc că m-ai scos din lume şi m-ai îngenuncheat la picioarele Crucii Tale. Îţi mulţumesc că m-ai adus în acest loc unde mi s-au deschis ochii cei sufleteşti, să mă văd pe mine însumi şi rosturile vieţii mele în lumina cea adevărată. În acest loc am aflat că Tu, Scumpul meu Mântuitor, ai murit pentru mine, pentru păcatele mele, pentru iertarea mea şi mântuirea mea. În acest loc am aflat că eu nu sunt în stare să mă iubesc pe mine însumi atât de mult cât mă iubeşti Tu.

Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Nicăieri în lume n‑am aflat un loc mai scump, mai dulce, mai plin de linişte şi de bucurie sufletească decât a sta la picioarele Tale. Ajută-mă, Iisuse bunule, să stau neîncetat îngenuncheat la picioarele Crucii Tale, ca să picure peste mine neîncetat Sângele iertării şi împăcării mele cu Dumnezeu.

Duhule Sfinte, de putere dătătorule! Lumea cu ispitele ei umblă neîncetat să mă ridice de la picioarele Domnului. Întăreşte-mă cu darul şi harul Tău, să pot birui aceste ispite. Întăreşte-mă cu darul şi harul Tău cel sfânt, să pot rămâne aplecat la picioarele Domnului până la sfârşitul vieţii mele. Amin.

Mai lângă Domnul meu / Preot Iosif Trifa –       Ed. a VI-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

Încă o Marie la picioarele Domnului – pe aceasta o mustra Iuda –

Iisus era în Betania, unde era Lazăr cel înviat din morţi. Şi I S-a făcut Lui cină acolo.

„Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: «Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?» Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea“ (In. 12, 3-8).

Iuda este pus aici în faţa noastră ca o pildă de beteşug sufletesc. Iuda era bolnav de lăcomia iubirii de argint.

Mântuitorul şi cei doisprezece apostoli trăiau în comun. Iuda era însărcinat cu cumpărăturile de lipsă. El era casierul şi financiarul acestei societăţi. Dar Iuda n-a băgat de seamă. Slujba aceasta i-a slăbit râvna apos­toliei. A strecurat în el încetul cu încetul ispita şi otrava lăcomiei de bani. Şi pe urmă, otrava l-a biruit. (mai mult…)

O altă Marie la picioarele Domnului – pe aceasta o mustră fariseii şi cărturarii –

„Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă. Şi iată, era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând fariseul care-L chemase, a zis în sine: «Acesta, de ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă». Şi răspunzând, Iisus a zis către el: «Simone, am să-ţi spun ceva». «Învăţătorule, spune», zise el. «Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult?» Simon, răspunzând, a zis: «Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult». Iar El i-a zis: «Drept ai judecat». Şi întorcân­du‑Se către femeie, i-a zis lui Simon: «Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu mi‑ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu undelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte». Şi a zis ei: «Iertate îţi sunt păcatele». (mai mult…)

Cele două surori: Maria şi Marta – Care este partea Martei şi care este partea Mariei din viaţa ta?

„Şi pe când mergeau ei, Iisus a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezân­du‑se la picioarele Domnului, a­sculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apro­piindu-se, a zis: «Doam­­ne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute.» Şi răspunzând, Domnul i-a zis: «Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru mul­te te sileşti; dar un lucru trebuie: căci Ma­ria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea»“ (Lc. 10, 38-42).

Cele două surori, Marta şi Maria, stau înaintea noastră cu o adâncă învăţătură sufletească. Marta şi Maria închipuie cele două părţi din viaţa noastră: grija de cele sufleteşti şi grija de cele trecătoare. În viaţa noastră, fiecare din noi avem o parte a Mariei şi o parte a Martei. Grija de cele sufleteşti este partea Mariei, iar grija de cele trecătoare este partea Martei. Aceste două „surori“ trebuie să trăiască în bună înţelegere. Evanghelia nu mustră munca şi alergarea după cele trecătoare şi de lipsă traiului vieţii. Iisus n-a mustrat-o pe Marta pentru că alerga în lucrul ei, ci a mustrat-o pentru că o chema pe Maria să se ridice de la picioarele Lui. Mântuitorul zicea: Mar­­to, Marto, spre mul­­te te sileşti… adică bine faci că eşti har­nică, dar îţi mai trebuie ceva; îţi trebuie şi ţie partea cea bună pe care şi-a ales-o Maria, alt­cum n-ajunge nimic toată hărnicia şi aler­garea ta… (mai mult…)

„Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii”…

Când se apropia ceasul cel mare al răscumpărării noastre prin Jertfa Crucii, Domnul Iisus i-a strâns pe învăţăceii Săi la Cina cea de Taină.

În foişorul Cinei celei de taină a rostit Mântuitorul testamentul tuturor creştinilor din toate vremile: „Po­runcă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unii pe alţii. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii“ (In. 13, 34-35).

Iisus Mântuitorul a adus în lume o învăţătură nouă: iubirea aproapelui. Evanghelia Mântuitorului este – mai presus de toate – evanghelia iubirii aproapelui. Mântuitorul a adus în lume porunca cea nouă a iubirii aproapelui, indiferent de neam, de limbă sau de religie. Mai mult decât atât: a adus porunca iubirii chiar şi a vrăjmaşilor. (mai mult…)

WhatsApp chat