Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Maica Domnului

Maica Domnului

Predica Sfântului Grigorie Palama la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

OMILIA 52 Predică la Intrarea în Sfânta Sfintelor a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu.

Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume?

Căci puterea care a preaînfrumseţat toate, veşnica şi fără de schimbare icoană a bunătăţii, Cuvântul cel mai presus de toată bunătatea şi mai presus de fiinţă, mai dinainte de veci, Fiul Tatălui Celui Preaînalt, fiindu-i voia să-şi asume chipul nostru din negrăită iubirea Lui de oameni şi din milă faţă de noi, ca să cheme firea noastră din adâncurile iadului în care a fost trasă şi să o înnoiască fiindcă îmbătrânise şi să o ridice la înălţimea cea supracerească a Împărăţiei şi Dumnezeirii Sale, fiind unit cu ea după ipostas, a trebuit să-şi asume trupul, trup nou, dar în acelaşi timp şi [asemenea] cu al nostru. (mai mult…)

Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

Peste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu-şi are temeiul în Sfânta Scriptură.

Dar greşesc, de altă parte, şi cei care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti – care nu-şi pot avea temeiul lor sprijinit de Biblie.

Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Sfânta Scriptură în multe locuri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, şi se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arată acest cult prin cuvintele ei din Evanghelia de la Luca 1, 48, când spune: „Iată că de acum mă vor ferici toate neamurile…“

Ce păcat neiertat vor avea acei nesocotiţi (sectari) care n-au decât cuvinte de hulă pentru cel mai curat şi mai desăvârşit vas din lume, pe care cerul l-a ales şi l-a folosit în lucrarea cea mare a mântuirii neamului omenesc, adică Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. (mai mult…)

Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului).

Străluceşte astăzi în inimile noastre zi de bucurie şi praznic sfânt. Prin hotărârea Atotputernicului Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria a fost rânduită să fie Maica cea după trup a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

În Biserica noastră Ortodoxă, nimbul de sfinţenie al Sfintei Fecioare Maria străluceşte mai presus decât nimbul tuturor Sfinţilor, căci ea este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fară de asemănare decât Serafimii. Pentru această înaltă şi negrăită vred­nicie arătată de Dumnezeu Sfintei Fecioare Maria, Biserica Orto­doxă a rânduit în cinstea ei patru mari sărbători peste an. Sărbă­toarea de astăzi o cunoaştem sub numele de „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Se numeşte aşa pentru faptul că aceea care este mai înainte de naştere Fecioară şi după naştere Fecioară, în Biserica cea Sfântă se aduce. (mai mult…)

Înainte să te rogi Maicii Domnului crede că-ţi va ajuta!

Atunci când vii să te rogi împărătesei, Maicii lui Dumnezeu, crede cu tărie, înainte de rugăciune, că nu te vei întoarce de la ea fără a primi milostivire. Aşa este şi aşa se cuvine să gândeşti şi să crezi despre Dânsa. Fiindcă este Maica Atotmilostivă a Atotmilostivului Dumnezeu-Cuvantul şi despre milele sale nemăsurate şi fără de număr mărturisesc toate veacurile şi toate Bisericile creştine.

Ea este, cu adevărat, „noian de milostivire şi de bine­faceri”, aşa cum aflăm spus în Canonul Odighitriei (Canon, cântarea 5, vers 1). De aceea, a nu veni cu încredere când te rogi către Dânsa ar fi o sminteai Îşi o necuviinţă, neîncrederea i-ar defăima bunătatea, aşa cum este defăimată bunătatea lui Dumnezeu când nu nădăjduieşti că vei obţine ceea ce ceri atunci când I te rogi. Oare cum alergi să ceri mila unei persoane sus-puse şi bogate, milă pe care toţi i-o cunosc şi pe care şi-a arătat-o în nenumărate rânduri? De obicei, fiind ferm con visă şi cu speranţă vie că vei obţine de la ea ceea ce vrei. Aşa se cuvine să fii şi când te rogi: să nu te îndoieşti şi să nu şovăi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

24 septembrie – FAPTELE EI S-O LAUDE

Proverbele 31, 31

Sfântă şi binecuvântată Mamă, laudă veşnică îţi vor aduce faptele tale, jertfa ta, dragostea şi smerenia ta pentru Fiul tău, Domnul nostru, fiindcă tu singură din neamul omenesc ai avut desăvârşite toate virtuţile sfinte, de la început şi până la sfârşit.

Prin suferinţele tale S-a născut Alinul multora. (mai mult…)

23 septembrie -MAMA FIULUI JURUINŢELOR SFINTE

Proverbele 31, 2

Binecuvântată fii tu, Mamă, care nu-ţi uiţi juruinţele sfinte ce ţi-au adus un Fiu sfânt ca să-L creşti pentru slava lui Dumnezeu. Ferice de tine că ai crezut puternic şi ai împlinit frumos legământul tău sfânt!

Plecăciune ţie!

Binecuvântată eşti tu între femei. (mai mult…)

Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Biblie şi el se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul lui Dumnezeu.

În vedeniile sale, Evanghelistul Ioan a văzut pe Preacurata în slăvile vieţii cereşti: „Şi semn mare s-a arătat pe cer: femeie învăluită în soare şi luna sub picioarele ei şi pe capul ei cunună cu doisprezece stele” (Apoc 12, 1). Iar Psalmistul David, aşişderea, chipul Preacuratei l-a văzut în Psalmul 44: „Înainte a stătut Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată împodobită” (Ps 44, 11).

Peste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie; îşi are temeiul lui biblic. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu îşi are temeiul în Biblie. (mai mult…)

Dumnezeu, face aşa minuni prin aleşii Lui

Era o soră în satul nostru care a născut un copil ce avea o mână bol­navă, ca paralizată. Putea să-şi mişte o singură mână; cealaltă, cum o aşeza, aşa rămânea. Mare le-a fost durerea părinţilor că copilul lor va fi fără o mână.

Fratele Petre hotărî ca, într-o sea­ră, să se facă adunarea la sora respec­tivă. A fost o adunare minunată, spu­nea sora, care şi ea mi-a povestit cele întâmplate. După plecarea fraţilor, sora avu o vedenie. În casa ei a apărut Maica Domnului şi stătea exact în locul de unde vorbise mai înainte, din Cu­vân­tul Domnului, fratele Petre. (mai mult…)

Sfântul Ioan Gură de Aur şi învăţătura sa despre Maica Domnului

Pr. Lect. Dr. Adrian Dinu

Preliminarii. Sfântul Ioan Gură de Aur (†407)[1] este unul din marii teologi şi oratori ai Bisericii, care va rămâne peste veacuri în conştiinţa creştinilor alături de alţi Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti precum: cei capadocieni ca Sfântul Vasile cel Mare (†379), Sfântul Grigorie de Nazianz (†390), Sfântul Grigorie de Nyssa (†394), Amfilohie de Iconium (†403) şi Proclu al Constantinopolului (†446); cei din Egipt ca Sfântul Chiril al Alexandriei (†444); cei din Palestina şi Cipru ca Sfântul Chiril al Ierusalimului (†386) şi Sfântul Epifaniu (†403) sau scriitori de limbă latină ca Sfântul Ambrozie (†397), Fericitul Ieronim (†420), Fericitul Augustin (†430) şi Petru Hrisologul (†450). Contemporanii lui, ca şi mulţi alţi autori pe care nu i-am mai enumerat aici, sunt uniţi, mai întâi de toate, prin mărturisirea dreptei credinţe în Dumnezeu vădită în viaţa şi faptele lor, credinţă care înseamnă şi faptul că ceea ce au gândit, ceea au scris şi au predicat a fost făcut temeinic, dar şi cu multă căldură sufletească şi bucurie sfântă în ceea ce priveşte viaţa şi lucrarea Maicii Domnului. Învăţătura despre Maica Domnului reprezintă o preocupare de căpetenie a activităţii Părinţilor şi scriitorilor bisericeşti ai veacurilor al III-lea şi al IV-lea[2]. (mai mult…)

Cuvînt la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului

Veniți toate neamurile, tot neamul omenesc și toata limba, toată vîrsta și toată vrednicia, cu veselie, să prăznuim Nașterea bucuriei cea a toată lumea. Că dacă elinii, cu minciuna dracească și cu basme, care fură mintea și întunecă adevărul și vatămă, pe toata viața, cinsteau nașterea împăraților, jertfe aducînd fiecare după putere, cu atît mai vîrtos noi se cuvine să cinstim Nașterea Născătoarei de Dumnezeu, prin care s-a înnoit tot neamul omenesc și amărăciunea Evei în bucurie a schimbat-o. Că Eva a auzit: „Întru dureri vei naște copii”, cu dumnezeiască hotărîre, iar Maria: „Bucură-te, cea plina de har”. Eva: „Atrasă vei fi către bărbatul tău”, iar Maria: „Domnul este cu tine”. Deci, ce vom aduce Maicii Cuvîntului, în afară de acest de lauda cuvînt?

Toată făptura să se ospăteze și să laude preasfințită naștere a sfintei Ana, că a născut lumii comoară de bunatăți nejefuită, fiindcă printr-însa Ziditorul a prefăcut, înomenindu-Se toata firea într-o mai buna stare. Ca omul, avînd suflet și trup, este o legătură a toată zidirea cea văzută și cea nevăzută, că S-a unit Cuvîntul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea oamenilor și, prin aceasta, cu toata zidirea S-a unit. Deci, să prăznuim și dezlegarea neputințelor omenești, că s-a dezlegat mulțimea darurilor dumnezeiești.

Sursa: din cuvîntul Sfîntului Ioan Damaschin la Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria.

WhatsApp chat