Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Mărgăritarul ascuns

Mărgăritarul ascuns

Nu predicatorii, nici preoţii îi vor primi pe oameni în cer, ci săracii au acest dar de la Dumnezeu

săracul Lazăr în sânul lui Avraam

1. Pentru că Marea Minune a tuturor veacurilor s-a petrecut pe Golgota, Ea va străluci peste toate veacurile şi peste toată veşnicia, atât de aproape şi atât de departe, încât nimeni nu-i va putea nici cuprinde adevărata măreţie şi frumuseţe, nici socoti adevăratul ei preţ.
Toţi cei ce vor vrea să se mântuiască va trebui să privească spre Crucea ei şi toţi cei ce s-au mântuit o vor privi la fel, cu aceeaşi veşnică recunoştinţă.
Nimeni nu s-a putut, nici nu se va putea mântui vreo¬dată în alt fel decât prin răscumpărarea Ei.
Iisus Hristos, Domnul nostru, este singurul, unicul şi veşnicul Mântuitor.

2. Hristos face toate lucrurile noi.
El face oameni noi, opere noi, vremuri noi.
În curând El va veni din cea mai mare strălucire, făcând ceruri noi şi un pământ nou în care va locui neprihănirea. Atunci toate lumile înnoite Îl vor slăvi numai pe El. (mai mult…)

MARELE PREŢ AL ADEVĂRULUI

Bogatului nemilostiv i-a pierit numele, dar i-a rămas pomenit veşnic numai păcatul şi iadul.
Săracului Lazăr i-a pierit suferinţa, dar i-a rămas pe veşnicie numele şi raiul.
Gândeşte-te la aceasta şi tu, care ai acum prilejul să alegi ori una, ori cealaltă, făcând ca unul sau ca celălalt,
fiindcă amândouă sunt veşnice!

1. Ce minunate gânduri pot fi zădărnicite câteodată…
Ce nemuritoare opere pot fi arse…
Ce nemaiînlocuiţi oameni pot fi ucişi
şi ce unice momente şi prilejuri pot fi pierdute
de un singur om nebun sau de o singură clipă nebunească!
Dar şi câte frumuseţi pot fi salvate de un singur om înţelept sau de o singură clipă de primăvară!

2. Hristos n-a fost scriitor… Dar lumea întreagă e plină cu munţi de cărţi care au fost şi sunt scrise din ideile Lui.
Hristos n-a fost artist, dar El a făcut pe cei mai mari artişti ai lumii să creeze cele mai nemuritoare opere ale lor.
Hristos n-a fost un constructor, dar El a ridicat cele mai măreţe catedrale, cele mai multe spitale, cele mai înalte şcoli.
Hristos n-a fost cântăreţ, dar El a inspirat cele mai strălucite poeme, cele mai divine cântări, cele mai cereşti melodii.
Nu este oare şi aceasta o dovadă că El este Dumnezeu?

3. Dumnezeu a avut mulţi fii răbdători şi sfinţi, dar numai Unu1 a fost Fiul Său, fără păcat, care a fost Răbdarea şi Sfinţenia înseşi.
Pentru mulţi oameni Hristos este un subiect de predică, sau de cântare, sau de discuţie, sau de câştig…
Dar, dacă nu este Mântuitorul personal şi unic, Mărgăritarul Nepreţuit şi Dumnezeul viu şi veşnic,
în zadar!

4. Cu cât lumea se va scufunda mai adânc în păcatul ei, cu atât mărturisitorii neprihănirii se vor împuţina din ea tot mai mult.
Sfinţenia şi evlavia sunt condiţii ale mântuirii, dar ele sunt cunoscute şi împlinite tot mai puţin. Ele singure cunosc calea mântuirii şi ele singure ştiu să conducă sufletele spre ea. Dar azi aproape că nu mai au pe cine să mai conducă.
Când oamenii nu le vor mai avea pe astea printre ei, calea nebătătorită a mântuirii va fi năpădită de spini.
Şi nimeni n-o va mai afla.
Niciodată.

5. A face o slujbă omenească este un legământ cu răspunderi trecătoare.
A face o slujbă dumnezeiască este un legământ cu răspunderi veşnice.
Tot ce facem pentru oameni să ne facă cinste în faţa lor.
Tot ce facem pentru Dumnezeu, cu atât mai mult.

6. Cuvântul Domnului nostru trebuie să fie în gura noastră puternic, mlădios şi ascuţit, ca oţelul săbiei tăioase care taie şi străpunge până în străfund,
şi ca mierea cea dulce, ca picurul cel prelins din fagurii cei curaţi, care unge inima şi îndulceşte buzele
şi ca o piatră cioplită fin şi drept, aşezată pe o temelie de neclintit.
Numai atunci el va fi în gura noastră Cuvântul lui Hristos.

7. Roadele nu vin singure în sacul mulţumirii. Trebuie aduse de stăruinţa unei munci harnice, a unei ocrotiri călduroase, a unei griji iubitoare.
Aşa face un împreună-lucrător cu Dumnezeu, fi¬indcă, după cum prin mijlocirea sapei se arată valoarea săpătorului,
tot aşa prin mijlocirea roadelor duhovniceşti se arată aurul inimii unui slujitor al lui Dumnezeu.

8. Cine se adânceşte în cărţi află cunoştinţa,
cine se adânceşte în apă află peştii,
cine se adânceşte în pământ află aur,
cine se adânceşte în afaceri află câştig,
cine se adânceşte în păcate află iadul.
– Ci numai cine se adânceşte în Hristos
află viaţa veşnică.
9. Nici o vietate nu se rătăceşte aşa de uşor ca oaia. Păstorul trebuie să o caute, căci altfel ea nu ştie niciodată veni singură. Şi ce uşor cade oaia în orice rătăcire!
Dar nici nu este altă vietate aşa de ascultătoare ca ea.
Hristos îi aseamănă pe ai Săi cu oile.
O, cât de frumos, dar şi cât de trist adevăr este în aceasta!
10. Cum am ajuns noi nişte pierduţi? Fiecare mergând singur pe căile sale.
Cum ajungem mântuiţi? Mergând cu toţii împreună pe calea Domnului Iisus şi pe urmele Lui.

11. Copiii ţin minte numai bucuriile.
Oamenii mari ţin minte numai supărările.
Aceasta este deosebirea dintre cei care au o inimă curată ¬şi cei care nu o au.
Să fim toată viaţa copii, în privinţa asta.

12. Cărţile de astăzi sunt citite şi uitate tot aşa de repede cum de repede sunt şi scrise.
Fiindcă sunt tot aşa de uşoare şi de goale ca şi capetele şi inimile din care au ieşit.
Ceea ce se scrie greu se uită greu.

13. Copiii unei familii, care nu se hrănesc bine, se îmbolnăvesc şi mor, iar părinţii răspund de ei.
Sufletele unei biserici, care nu sunt hrănite cu Cuvântul lui Dumnezeu, tot aşa.
O, ce mare răspundere au înaintea lui Dumnezeu acei care au datoria de a-i hrăni pe alţii şi nu o fac!
14. Cât este cineva în unitatea frăţească, atâta vreme el este sub puterea şi paza Duhului Sfânt, iar lucrările sale, izvorâte din inspiraţia şi din lumina Duhului Sfânt, au viaţă şi putere.
Dar, când omul iese din unitatea frăţească, el iese de sub paza şi puterea Duhului Sfânt, iar lucrările sale mai izvorăsc doar din ambiţia şi din cunoştinţa sa, însă nu mai au nici viaţă şi nici putere.
Nimeni nu doreşte să le audă de două ori. Sunt ca ziarul care, după ce l-ai citit o dată, nu te mai interesează, îl arunci.
Aşa vor fi şi ei.

15. Noi suntem numai conducte, iar nu izvoare. Izvor e numai Hristos singur.
Trebuie să fim mereu curaţi, pentru ca Izvorul să poată curge mereu neîmpiedicat prin noi spre alţii.
Altfel suntem seci şi noi şi-i secătuim şi pe alţii.

16. La altoit, pomul este tăiat pe lângă pământ.
La naşterea din nou, firea noastră veche trebuie să fie tot aşa.
Pe dedesubt însă mai răsar mereu lăstari sălbatici care trebuie neîncetat rupţi şi îndepărtaţi.
Dumnezeu a îngăduit aşa, pentru ca să ne lase nouă mereu grija şi lupta de a îndepărta lăstarii sălbatici ai firii noastre vechi, care vin să sece viaţa firii noi.

17. Duhul Sfânt n-a venit doar o singură dată, ci de câte ori a fost nevoie.
Nu limbile şi minunile sunt dovada plinătăţii Duhului. Dovezile acestei plinătăţi sunt:
a – viata sfântă, asemeni vieţii Domnului Iisus;
b – puterea în lupta de aducere a sufletelor la Domnul;
c – mărturia lăuntrică nevăzută, dar simţită atât de cel care o are, cât şi de alţii, în duhul şi în lucrările lui.
Cine n-are aceste dovezi nu are Duhul Sfânt; şi acela se înşală singur, înşelând şi pe alţii.
Să nu ne amăgim: minuni face şi diavolul. Scriptura o cunoaşte şi el.
Numai viaţă, putere şi mărturie nu are mincinosul.

18. Unii te izbesc, alţii te ating.
Sunt ochi care te lovesc, sunt ochi care te mângâie. Sunt mâini care te mângâie, apropieri care te mângâie, cuvinte care te mângâie. Ca şi mâini care te sugrumă.
Suntem de multe ori loviţi, dar de puţine ori mângâiaţi.
O, câte în lumea asta ne izbesc şi ce puţine ne ating mângâietor!

19. Bogatului nemilostiv i-a pierit numele, dar i-a rămas pomenit veşnic numai păcatul şi iadul.
Săracului Lazăr i-a pierit suferinţa, dar i-a rămas pe veşnicie numele şi raiul.
Gândeşte-te la aceasta şi tu, care ai acum prilejul să alegi ori una, ori cealaltă, făcând ca unul sau ca celălalt,
fiindcă amândouă sunt veşnice!

20. Hristos, Conducătorul nostru, plecând să ne pregătească locul veşnic, nu a vrut ca pe pământ să lase un singur om care să conducă Lucrarea Lui, ci a lăsat-o la mai mulţi, dar ei să fie ca unul: una!
Oricine rămâne în unitatea frăţească este păzit de rugăciunea Mântuitorului Hristos, făcută pentru cei una.
Oricine părăseşte unitatea frăţească iese de sub rugăciunea Domnului, fiindcă El a zis: pentru ei Mă rog, pentru cei una, iar nu pentru lume.
Primul răzvrătit ieşit din unitatea sfântă a fost diavolul. Oricine iese din unitate ajunge cu el şi ca el.
Nu ne lăsa pe nici unul aşa, Doamne! Amin.

Traian Dorz
Mărgăritarul ascuns
Gânduri duhovniceşti şi împărtăşiri tainice în Hristos
– Scurte şi scumpe meditaţii –
Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2009

Crucea nu este chip cioplit

9. Nu-ţi face părerea înainte de a asculta, ci după! Ascultă mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi spune „da“. Nu spune „da“ sau nu spune „nu“ înainte de a asculta tu însuţi ce spune Hristos despre El sau despre tine. Ascultă mai întâi cuvântul fratelui tău şi apoi fă-ţi o părere despre el. Nu spune „ştiu“ înainte de a şti bine.

10. Crucea nu este chip cioplit. Nici icoanele sfinte nu sunt aşa. Nu crede şi nu spune rău înainte de a gândi bine. Iată, însuşi Moise, care a adus legea cu porunca împotriva chipurilor cioplite, cel dintâi el însuşi a făcut un chip cioplit şi l-a înălţat în faţa poporului, ca un simbol al lui Hristos. Şi totuşi nimeni nu l-a învinuit pentru asta.
Depinde cu ce scop faci aceasta. Depinde ce simţământ te îndeamnă să o faci. Şi cu ce scop spui. (mai mult…)

Omul cel mai fericit­

Dacă, având mâna pe cugetul tău smerit şi curat, poţi spune: Nu m-am purtat necinstit faţă de nimeni niciodată… nu cred că este nimeni care să poată spune pe dreptate: „M-ai înşelat“ şi dacă într-adevăr nu te-ai purtat niciodată nici în inima ta necinstit faţă de nimeni, – atunci într-adevăr poţi fi fericit.

Nimeni din cei ce dispreţuiesc familia noastră n-a fost în ea pe dinăuntru, ci numai pe dinafară. Familia noastră duhovnicească este o taină. Chiar din mijlocul ei, atât de mulţi nu o cunosc şi nu o înţeleg. De aceea n-o ştiu preţui cât se cuvine. De aceea o pot părăsi. Dar cei ce-o cunosc şi o înţeleg mor pentru ea. (mai mult…)

VIAŢĂ, MOARTE ŞI ÎNVIERE (III)

13. Când Dumnezeu a făcut legea şi a vrut s-o dea oamenilor, a încredinţat-o mai întâi femeilor, zicându-le: – Dacă femeia o primeşte şi vrea ca ea să fie ţinută în casă şi în popor, Legea Mea va fi ţinută, pentru că femeia face ce vrea din casa ei şi din poporul ei. Mult poate femeia, de aceea răspunderea ei este foarte mare – faţă de familia ei şi faţă de poporul ei. Dacă Dumnezeu ar fi înştiinţat-o pe Eva, poate că n ar fi păcătuit nici Adam.

14. Greu este începutul oricărui lucru… şi mai greu decât orice este ascultarea şi începutul ei. De aceea este scris: Dumnezeu iubeşte ascultarea mai mult decât jertfele. Fericit cine începe să asculte, căci cine ascultă în suferinţă va începe să asculte şi în bucurie. A asculta pe Dumnezeu este bucuria cea mai mare. În asta stă învierea, fiindcă este scris: Şi cei ce-L vor asculta vor învia. (mai mult…)

VIAŢĂ, MOARTE ŞI ÎNVIERE (II)

7. Dumnezeul şi Împăratul nostru cel nevăzut nu este ca împăraţii pământului cei văzuţi. El nu spune robilor Săi: Voi să-Mi daţi să mănânc, voi să-Mi daţi să beau, voi să munciţi pentru odihna Mea şi să muriţi pentru viaţa Mea. Ci El ne dă nouă să mâncăm şi El ne pregăteşte să bem. El lucrează pentru folosul nostru şi El a murit pe Cruce pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Cu cât mai mult ar trebui să avem dorinţa de a-L sluji şi de a trăi pentru El!

8. Moise lupta cu rugăciunea în timp ce poporul lupta cu armele. Cât timp era rugăciune, poporul biruia. Când înceta rugăciunea, înceta şi puterea. Ferice de poporul care, luptând, are pe cineva care se şi roagă. Muncind, are pe cineva care se şi roagă. Suferind, are pe cineva care se şi roagă. Poporul care nu mai are rugăciune este pierdut. (mai mult…)

VIAŢĂ, MOARTE ŞI ÎNVIERE

1. Există un loc al binecuvântării şi un loc al blestemului. Există un pământ al celor vii şi unul al celor morţi. Există fii ai învierii şi există fii ai morţii. Cine ascultă glasul lui Hristos şi vine la El trăieşte pentru viaţă şi moare pentru înviere. Va veni o zi în care toţi cei îngropaţi în pământul celor vii vor auzi glasul binecuvântat al Celui Veşnic Viu chemându-i la slavă şi ei vor învia, mergând la El. Aceştia sunt morţii care aud şi văd pe Dumnezeu. Alege-ţi astăzi partea să fii cu ei, venind la El.

2. Când un păcătos este chemat de nouă ori să se îndrepte, iar el de nouă ori se împotriveşte chemării şi refuză să-L asculte pe Dumnezeu, aceluia Dumnezeu îi ia pentru totdeauna dorinţa de a se mai îndrepta. Şi acest om devine un mort înainte de a muri. (mai mult…)

Despre Maica Domnului

”Preasfântã Maicã a Domnului nostru Iisus, – cât de bine se vede cã Tu nu L-ai avut decât pe El, fiindcã pe Cruce El Te-a încredințat Sfântului Ioan, ucenicul cel mai statornic și iubit, spre a-ți fi fiu și sprijinitor în locul Fiului și Dumnezeului Tãu, care mergea la Tatãl.
Rãmânând a nimãnui pe lume, ucenicul iubit Te-a luat la el acasã, ca pe mama fãrã nici un fiu.
Cât de vinovați sînt cei care vorbesc altfel, necunoscând Scripturile ți înjosind pe Dumnezeu.” (Traian Dorz, din ”Mãrgãritarul Ascuns”) (mai mult…)

ÎNGĂDUINŢA CU CEI CARE NE ÎNVAŢĂ (II)

11. Singurul timp când Domnul nu ne însoţeşte este acela în care noi pierdem urma paşilor Lui şi o luăm pe alte urme, înşelătoare, care ne duc spre căi ce nu sunt ale Lui.
Să ne trezim atunci când suntem fără El sau fără pacea inimii noastre şi să căutăm cât mai repede şi mai smeriţi calea Lui, pe care noi o pierdusem.
Atunci iarăşi Îl vom regăsi, aşteptându-ne acolo unde Îl lăsasem, spre a ne însoţi mai departe. (mai mult…)

ÎNGĂDUINŢA CU CEI CARE NE ÎNVAŢĂ

1. Să fim îngăduitori cu cei care ne învaţă pe noi şi pe mulţi umblarea în neprihănire;
şi ei sunt oameni!
Să ne rugăm stăruitor pentru cei care ne îndrumă în cunoaşterea lui Dumnezeu, fiindcă pe cele mai înalte culmi bat vânturile cele mai puternice.
Oamenii cei mai mari au şi ispitele cele mai mari.

2. Când păcătuieşti, nu păcătuieşti cu mâna altuia, ci cu a ta.
nici cu ochii altuia, ci cu ai tăi,
nici cu picioarele altuia, ci cu ale tale,
nici cu gura altuia, ci cu a ta,
nici cu inima, nici cu sufletul altuia, ci cu ale tale.
Cu toate acestea trebuie să te întorci la Dumnezeu, pentru ca El să ţi le sfinţească.
Altfel, cu ele, cu toate, ai să plăteşti totul. (mai mult…)

WhatsApp chat