Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Mărturii

Mărturii

ASCULTAREA DE DUMNEZEU

1. Nu este o stare mai după voia lui Dumnezeu decât starea unei sincere, a unei smerite şi evlavioase ascultări, în care credinciosul este una cu Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este una cu el.
Domnul Iisus, prin Jertfa Sa de pe Cruce, ne a dat tuturor dreptul şi puterea să devenim astfel.
Numai noi să avem dorinţa şi voinţa să devenim.

2. Îndată ce se săvârşeşte ascultarea noastră deplină de Dumnezeu, se săvârşeşte şi ascultarea Lui de noi (II Cor 10, 6).
Atunci nu este har de la El care să ne mai fie oprit nouă,
nici jertfă mai plăcută lui Dumnezeu decât ascultarea din care I le aducem noi toate Lui.

3. Când avem o deplină ascultare de Dumnezeu, a¬tunci cu fiecare nouă pornire bună din noi Îi aducem lui Dumnezeu o jertfă întreagă,
iar ascultarea iubitoare şi smerită le dă tuturor acestor fapte un gust dulce şi o formă frumoasă.
Când inima credincioasă are într adevăr harul as¬cultării în ea, tot ce va face din această ascultare va fi plin de frăgezime şi de curăţie.

4. O, ce frumoşi şi ce nevinovaţi sunt ochii ascultării,
ce pline de bun-simţ sunt toate purtările ei,
ce atente îi sunt totdeauna urechile,
ce moi şi harnice îi sunt mâinile ei,
ce iuţi îi sunt mereu picioarele sănătoase şi tinere,
ce respectuoase îi sunt cuvintele ei,
ce calde şi duioase, şi prietenoase îi sunt simţămintele
şi ce recunoscătoare îi este toată înfăţişarea ei!
De aceea este atât de plăcută ascultarea înaintea lui Dumnezeu.

5. Nici o lenevie, nici o rezervă, nici o îndoială nu mai există într o viaţă care are harul ascultării în ea.
Nici o pretenţie, nici o ambiţie, nici o prefăcătorie, nici o încăpăţânare, nici o mândrie nu va fi la ea niciodată.
Ca în viaţa Domnului Iisus.

6. Nici un lucru n a vrut Domnul Iisus să le arate şi să i înveţe pe ai Săi cu mai multă stăruinţă ca ascultarea.
De aceea este scris: Eu v am dat o pildă vouă. Cum am făcut Eu, vreau să faceţi şi voi. Numai aşa veţi putea fi cu adevărat ucenicii Mei.
7. Supunerea şi ascultarea desăvârşită de voia Tatălui, oricare ar fi fost preţul acestei supuneri şi ascultări, au fost totdeauna nu numai gândul, dar şi fapta Domnului nostru Preaiubit.
Dumnezeul nostru nu ne pretinde nouă mai mult.
Dar nici nu Se poate mulţumi cu mai puţin.

8. De aceea a şi fost Jertfa Domnului Iisus – şi va rămâne pe vecii vecilor – cea mai atotputernică Jertfă şi cea mai înaltă dovadă a Sfinţeniei şi Dragostei Lui faţă de Tatăl,
– căci tot ce aduce ascultarea este de cel mai mare preţ şi de cea mai strălucită curăţie.

9. Norodul este tot felul de oameni.
Norodul este mulţimea care ne înconjoară,
este neamul şi poporul nostru între care ne am născut şi am crescut,
între care trăim, umblăm şi muncim;
norodul este valul de oameni cu care călătorim la acelaşi pas,
cu care trecem în acelaşi timp
şi avem aceeaşi soartă peste faţa acestui pământ, mergând împreună spre veşnicie.
Acesta este pentru noi norodul: poporul nostru. De aceea trebuie să l iubim. Să ne rugăm pentru el. Şi să facem tot ce putem pentru mântuirea lui.

10. Toate cuvintele rostite de Mântuitorul Iisus erau la auzul întregului popor. Şi pentru credinţa tuturor celor ce L ascultau şi care priveau la El uimiţi şi nerăbdători.
Domnul a iubit cu toată puterea Sa norodul lui Israel la care fusese trimis.
Să ne iubim şi noi la fel ca El poporul nostru, du¬cându i cu evlavia şi dragostea faptei Cuvântul Sfânt.

11. Domnul Iisus fie că vorbea în faţa poporului cu Tatăl Dumnezeu,
fie că vorbea în faţa Tatălui Dumnezeu cu ei,
n a avut alt gând şi nici altă dorinţă decât să i facă pe toţi să creadă că El este Trimisul şi Mesia, Mântuitorul şi Hristosul lui Dumnezeu, Cel Aşteptat de veacuri ca să vină aducând mântuirea noastră.

12. Norodul acesta în mijlocul căruia ne am născut este şi pentru noi poporul la care ne a trimis Dumnezeu cu o solie sfântă spre mântuire.
Poporul acesta, a cărui limbă i o vorbim
şi în hotarele căruia trăim,
şi credinţa căruia am moştenit o,
– acesta este poporul nostru din care ne avem mama, soţia, sora, fratele, prietenul…
Şi căruia îi datorăm tot ce putem face pentru fericirea şi mântuirea lui.

13. Poporul acesta este poporul nostru!
El este, trupeşte, trunchiul din care am odrăslit!
Şi pe care trebuie să avem toate roadele noastre frumoase.

14. …Pământul poporului nostru este lutul pe care îl frământăm cu sudoare, spre a ne scoate din el pâinea cu care ne hrănim
şi casa în care ne adăpostim;
de aicea ne avem bucuriile rodurilor din care ne îndulcim
şi florile pe care le dăm sau le primim iubirii, prieteniei şi recunoştinţei, care ne fac să fim fericiţi.
Şi el este lutul în care ni se va coborî trupul spre odihnă – şi spre înviere!…
Totul totul ne avem în mijlocul acestui popor şi împreună cu el!
Să nu ni se rupă niciodată inima şi dragostea de către mântuirea lui.

15. Nu numai că nu trebuie să ne putem rupe nici¬odată de poporul nostru, dar nu trebuie nici să putem avea şi nici dori o altă soartă decât cea a lui.
Să nu ne vrem fericiţi fără el, – ci numai cu toţi ai noştri împreună.
Numai atunci vom fi şi noi cu adevărat fericiţi, când vor fi fericiţi toţi fiii poporului nostru.

16. Dacă peste poporul nostru vine o nenorocire, ea ne va lovi întâi pe noi;
dar dacă peste el vine o binecuvântare, de ea ne vom împărtăşi la fel.
Să facem totul ca Dumnezeu să l ferească de nenorociri. Şi să l învrednicească numai de binecuvântări.

17. Să ne rugăm neîncetat şi să facem din toată inima voia lui Dumnezeu,
căci dacă poporul nostru are pace
sau dacă are conducători buni,
sau pază bună,
sau îndrumători sănătoşi,
sau credinţă dreaptă,
– atunci de toate acestea şi noi ne bucurăm în cea mai mare măsură!

18. Dacă peste poporul nostru ar veni vremuri grele, toate acestea ne ar lovi pe noi întâi, –
pe noi, cei credincioşi, ne ar lovi şi ne ar împrăştia nenorocirea, în primul rând.
Pentru că noi n avem voie să ne salvăm întâi pe noi, ci pe alţii.
De aceea trebuie să ne rugăm neîncetat.

19. Suntem datori să ne iubim poporul nostru şi să facem totul pentru fericirea norodului acestuia în mijlocul căruia ne a născut Dumnezeu.
Să ne rugăm pentru el şi pentru conducătorii săi pe care Dumnezeu i a rânduit sau i a îngăduit spre împlinirea planurilor Lui (Rom 13, 1 7; I Tim 2, 1 4).

20. Să ne purtăm totdeauna în aşa fel, ca tot poporul nostru să ajungă să creadă puternic în Hristos,
– nu numai prin cuvintele pe care le rostim noi în auzul oamenilor, ci mai ales prin faptele şi prin trăirea noastră în văzul lor,
în toată curăţia şi evlavia,
cinstea şi hărnicia,
înfrânarea şi binefacerea.
O, Dumnezeul nostru, Tatăl tuturor popoarelor lumii, dăruieşte le tuturor mântuirea Ta minunată şi stră¬lucită.
Amin.

Crucea mântuitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

 

PILDA CU CEI CHEMAŢI LA CINĂ

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a fă-cut cină mare şi a chemat pe mulţi.
Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că, iată, toate sunt gata!
Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
Şi, întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa.
Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea (Lc 14, 16-24).

Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această cină au fost în primul rând evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor“, asupra popoarelor păgâne. (mai mult…)

Să nu ne plângem dacă Dumnezeu ne-a rânduit anumite suferinţe

Cum m-a „zidit” lectura de azi din Sf. Scriptură?

Întâia Epistolă Sobornicească a Sf. Ap. Petru

Să nu ne plângem dacă Dumnezeu ne-a rânduit anumite suferinţe în trup, ci să-i mulţumim Domnului pentru ele. Pentru că acestea ne pot fi de mare folos duhovnicesc pentru menţinerea în frâu a ispitelor. (v. 1-2)
Să facem şi noi ca Părintele Iosif, care mulţumea lui Dumnezeu pentru necazuri şi pentru operaţiile pe care le-a suferit.

Să fie întoarcerea noastră la Dumnezeu autentică. Să fie observată şi de cei din jurul nostru din felul nostru de a fi, nu doar la nivel declarativ, chiar dacă ar trebui să suferim hule de la ei. (v. 3-5)

Să ne păstrăm mintea întreagă, să priveghem în rugăciuni, dar mai presus de toate să ţinem de dragostea cea dintre noi. (v. 7-8)

Să fim iubitori de străini, fără cârtire, să slujim unii altora, vorbele noastre să fie ca ale lui Dumnezeu, pentru ca prin toate să fie slăvit Hristos. (v. 9-11)

Să nu ne mirăm de intensitatea ispitelor la care suntem supuşi ci să ne bucurăm pentru că, biruindu-le, aurul credinţei noastre va deveni şi mai curat.
Să fim fericiţi de ocările care ni se aduc pentru numele lui Hristos.
Dar să nu trebuiască să suferim ocări datorită păcatelor noastre. (v. 12-16)

Să ne străduim să devenim sfinţi (nu să ne numim sfinţi) pentru că „dreptul abia se mântuieşte”. (v. 18)

Slăvit să fie Domnul!

Nelu D.

Ce putere are citirea Psaltirii și care e baza teologică a citirii ei?

 Psaltirea este definită ca fiind o carte bisericească de ritual care cuprinde psalmi atribuiți lui David și care face parte din Vechiul Testament. Am întalnit ca definiție a Psaltirii : fiind firul aurit ce trece prin frumosul veșmânt care este Slujba divină a Bisericii Ortodoxe. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că oriunde s-ar uita în Biserică găsește Psaltirea ca fiind ; „prima , ultima și centrală”.Iată câteva exemple: La Sfânta Liturghie întâlnim foarte multe extrase din Psalmi, la Sluba Vecerniei, în Molitfelnic la fel întâlnim Psalmi. „Psalmul este liniștea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălăgiei și al valurilor gândurilor; el face să slăbească mânia sufletului și înfrânează pornirea către patimi; este tovarășul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care împacă pe cei ce-și poartă vrajmașie. Psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc, armă pentru teama de noapte, liniște pentru oboseala zilei, pavăză și mângaierea oamenilor credincioși, iar pentru femeile credincioase, una din cele mai potrivite podoabe. Psalmul face ca pustiurile să se arate locuite și patimile să fie înfrânate. Început pentru începători, el este creștere pentru cei care propășesc pe calea virtuții și sprijin pentru cei care merg pe calea desăvârșirii.” (mai mult…)

Zburați, cântări – Tinerii Oastei Domnului pelerini în Țara Sfântă

Zburați, cântări, în patru zări,
pe dragoste și unde,
pătrundeți voi pe unde noi
nu mai putem pătrunde!

Mărturisiți pentru Hristos,
convingeți conștiința
că totul este-n veci frumos
când biruie Credința!
Zburați, cântări! Zburați cântări!…

Zburati, cântari, spre zeci de tari,
chemând la rugaciune
un legamânt prin Duhul Sfânt
pe toti sa ne-mpreune!

Cutremurati pentru Hristos,
trezind trairea vie,
ca tot este-n veci frumos
în pace si-n fratie!
Zburati, cântari! Zburati cântari!…

Zburati, cântari, în departari,
spre-a lumii-ntregi popoare,
înflacarati pe mii de frati
spre-o unica lucrare!

Apropiati pentru Hristos
spre-o unica-nfratire,
caci tot ce-i vesnic si frumos
sta-n pace si-n iubire!
Zburati, cântari! Zburati cântari!…

Zburati, cântari, spre tari si mari,
pe dragoste si unde,
purtând cu drag al Crucii steag
cât veti putea patrunde!

Îngenunchiati pentru Hristos
întreaga omenire,
s-a ajungeti toti în Mai Frumos
o unica-nfratire!
Zburati, cântari! Zburati cântari!…

Traian Dorz

În Biserică Dudul lui Zaheu din Ierihon

Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan

Pe Muntele Fericirilor

Așezământul Românesc de la Ierihon

Pe Marea Galileii

 

Suntem pe stâncă sau suntem pe nisip?…

Am vrea cu durere, deşi suntem la o nuntă, să plângem pe acel frate care şi-a zidit casa pe nisip… Şi-a zidit şi el o casă, a depus şi el o muncă. Precum cel care şi-a zidit casa pe stâncă, aşa şi cel care a zidit-o pe nisip, a depus şi el o muncă destul de grea. Nopţi şi zile de sudoare, de alergare, de griji… Muncă s-a depus şi pentru această casă… Şi, la urma urmei, această casă să fie prăbuşită…

Ce dureros, ce dureros! Era şi el un frate, era şi el un om care dorea să aibă o casă a lui, dar se dovedeşte un chip de nechibzuinţă la el. Căci la începutul lucrării n-a controlat dacă temelia casei este pe nisip…

Ce este stânca? Stânca este o piatră puternică, cea care nu se mişcă. Oricâte vânturi ar veni peste ea, nu o mişcă pe o piatră puternică. Chiar dacă este în mijlocul mării, oricât ar lovi-o valurile, nu o pot clinti din loc. Are greutate şi toate se sparg, lovindu-se de stâncă. (mai mult…)

Cum ar trebui să cultivam răbdarea și smerenia?

Pentru a putea răspunde, trebuie să vedem definiția teologică celor doi termini. Răbdarea este definită în dicționar ca fiind capacitatea firească de a suporta greutăți fizice sau morale. Trecută la virtute răbdarea ne face să suportăm răstriștile cu bărbăție fără a cârti.

Smerenia este definită ca o atitudine umilă, supusă, respectoasă, comportare plină de bună cuviiță. Sfântul Ioan gură de Aur spune că smerenia este temelia pe care se pot înălța fără primejdie orice altceva. Smerenia este izvorul tuturor virtuților.

Cat de frumos se înțelege cum trebuie sa fie comportamentul unui om din cele spuse mai sus. Dumnezeu face din răbdare o condiție de mântuire, „așa a zis apostolului: ve-ți devei fii lui Dumnezeu , așa arăta El: ve-ți fi desăvârșiți și reînoiți prin naștere cerească, dacă Răbdarea Părintelui rămâne în voi, dacă asemenea cu Dumnezeu se manifestă în voi și strălucește în faptele voastre. Ce mare slavă este a fi asemănător lui Dumnezeu , ce fericice, cat de mare, să ai în virtuțile tale ceva care să poată egala cu lauda ce se aduce lui Dumnezeu”. (Sf.Ciprian) (mai mult…)

Vremile noastre sunt un mare fiu rătăcit

Vremile noastre sunt pilda fiului rătăcit arătată în chip mare. Pe fiul cel pierdut l-au întors acasă lipsa, foamea şi necazul.

Necazurile şi suferinţele vin din îndepărtarea de Dumnezeu, ca o chemare cerească să ne oprim din calea morţii şi să ne întoarcem „acasă“, la cele sufleteşti. Necazurile, greutăţile şi lipsurile vremurilor noastre sunt strigarea şi chemarea Tatălui Ceresc să ne oprim din calea răutăţilor şi să ne întoarcem „acasă“ la El. Însă lumea, oamenii de azi, aleargă înainte pe căile pierzării. Necazurile şi greutăţile nu i-au putut opri în loc.

Vremile noastre sunt un mare fiu rătăcit ce a ajuns să mănânce „roşcovele“… a ajuns să îndure cumplite lipsuri şi greutăţi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă“ la Tatăl Ceresc… Chefuieşte, rabdă şi stă slugă la diavoleştile patimi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă“ la mântuire.

De greutăţi şi necazuri nu vom scăpa până ce nu vom apuca înapoi pe calea întoarcerii la Tatăl Ceresc. Lumea de azi e plină de fii rătăciţi şi nepăsători, de aceea nu mai sosesc binele şi uşurarea.

Ca să scăpăm la bine şi uşurare, ne trebuie şi nouă lacrimile fiului pierdut şi hotărârea lui: Scula-ne-vom – din răutăţi – şi ne vom întoarce la Tatăl nostru cel Ceresc…

Fără această hotărâre, nu vom avea uşurare.

Din pildele Mântuitorului / preot Iosif Trifa. – Ed. a 6-a. – Sibiu : Oastea Domnului, 2015

BUCURIA PĂCATULUI

1. Bucuria nelegiuită a celor ce atrag la ei pe un suflet dezbinat va fi multă vreme un adăpost sub care dez¬binatul va putea trăi acum pe faţă ceea ce mai înainte trebuia să ţină în ascuns.
Căci toţi amăgitorii lui, având şi ei, fiecare, de ascuns câte ceva pe care el trebuie să l acopere, vor acoperi şi ei, la rândul lor, ceea ce văd la noul lor frate căzut.
Astfel o mână va murdări pe alta.
Un păcat va acoperi pe altul.
Şi o nelegiuire va justifica pe alta.
Aşa ocolesc oamenii marea şi pământul, ca să ajungă la osânda veşnică (Mt 23, 15).

2. Cine s a întinat o dată, cu mult mai lesne îi va fi s o facă a doua oară.
Cine s a rupt o dată din locul unde s a născut, puţin îi mai pasă unde se mai opreşte apoi. Şi cât stă.
Pentru că nici un hristos mincinos şi nici o credinţă falsă nu poate da pacea şi siguranţa sufletului.
De aceea cei răi n au pace. (mai mult…)

Adevărul lui Hristos se numeşte Ortodoxia!

Să ne păstrăm credinţa părinţilor şi strămoşilor noştri, fără să dispreţuim celelalte credinţe… Noi ne-am adunat de curând, noi, ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Transilvaniei şi am dezbătut şi această problemă: ce se întamplă cu ecumenismul? Mulţi cred că ecumenismul înseamnă pur şi simplu să ridici mâinile şi să te predai! Că este tot un Dumnezeu pentru toţi, că adevarul este parţial, că fiecare biserică are o parte din adevăr, dar nici una nu are adevărul întreg…

Nu, dragii mei! Noi, ortodocşii, fără să îi dispreţuim şi cu atât mai puţin să îi persecutăm pe ceilalţi, posedăm adevărul întreg! Ne mântuim în Adevărul Iisus Hristos, pentru o raţiune foarte simplă. Aţi rostit şi astăzi Crezul în Biserică. Reţineti vă rog: Crezul pe care l-aţi rostit voi la această biserică împreună cu noi este cel pe care Sfinţii Parinţi ai Bisericii l-au formulat în primele două Sinoade Ecumenice. Fără nici un adaos şi fără nicio ştirbire! (mai mult…)

WhatsApp chat