Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Meditaţii

Meditaţii

Pentru multe trebuie să-I mulţumim noi lui Dumnezeu!

Adăugaţi la ostenelile, la jertfele făcute şi la truda anilor trecuţi partea Mariei. Hotărâţi-vă pentru Domnul, predaţi-vă Domnului cei care nu v-aţi predat şi începeţi o viaţă nouă cu El, unind şi partea Mariei şi partea Martei, pentru ca la capăt să fiţi binecuvântaţi cu toţii şi să puteţi deveni nişte elemente de valoare şi de folos Domnului în această Lucrare sfântă. Iar la capătul ostenelilor noastre, când Domnul va veni sau când noi toţi vom merge la El, să putem avea parte frumoasă, ca astăzi aici, de răsplata cerească şi fericită, făgăduită celor care vor fi credincioşi până la sfârşit. Amin.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Cu acest semn sfânt şi cu acest cuvânt sfânt, desprins din adevărul lui Dumnezeu şi din Cuvântul Său cel Sfânt, şi din paginile Sfintei Evanghelii, din ultimele cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus lăsate ucenicilor Săi, cu acestea vrem şi să începem, şi să sfârşim toate cuvintele noastre, toate lucrările noastre, toate începuturile noastre şi sfârşiturile noastre.

S-au vărsat lacrimi aici. Nu vă ruşinaţi de lacrimi. Ele sunt semnul celei mai înalte nobleţe sufleteşti. Nu pot plânge decât oamenii nobili la suflet, curaţi şi sfinţi, cum a plâns Mântuitorul nostru. Lui nu I-a fost ruşine de lacrimi. (mai mult…)

Să mulţumiţi lui Dumnezeu!

   Oastea Domnului se vrea a fi lucrarea minunată a lui Hristos prin care ajungem să ne vedem, în lumina Evangheliei, „lepra” în toată îngrozitoarea-i desfășurare și urâciune și să aflăm calea spre Doctorul Cel mare și adevărat. Iar primind vindecarea, să nu ne mai întoarcem la vechile păcate, ci să venim și să rămânem, împreună și smeriți, la picioarele Domnului și Mântuitorului nostru Hristos. Ea există prin voința Domnului de a face pe creștini să-și merite și să-și onoreze numele; ea există pentru ca credincioșii parohiilor noastre să nu mai fie din cei pentru care păcatul, ba chiar păcatul de moarte, a devenit o stare „normală”.

Duminica a XXIX-a după Rusalii

(a celor zece leproşi)

Evanghelia de la Luca 17,12-19

12 Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, 13 şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! 14 Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. 15 Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. 16 Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. 17 Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? 18 Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? 19 Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.

      Lecția principală a acestei pericope evanghelice are în vedere datoria de a mulțumi Domnului pentru toate marile și negrăitele Sale daruri și binefaceri. Dar și alte câteva aspecte, legate de acesta și tot atât de importante, se cuvin a fi subliniate (mai mult…)

Fraţilor, şi Duhul, şi Mireasa zic: „Vino!”.

Când Adevărul ne descoperă, mustrându-ne starea noastră, pentru ca să ne facă să-i înţelegem rostul şi menirea, noi ar trebui să spunem: „Mulţu­mesc”, cum spune Sfântul Apostol Pavel, scriind: „Fraţilor, mulţumesc pentru toată partea pe care o luaţi în Evanghelie de atunci de când aţi auzit Cuvântul!”.

Şi Duhul şi mireasa zic: «Vino!». Şi cine aude să zică: «Vino!». Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia Apa Vieţii fără plată! (…) Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: «Da, Eu vin curând». Amin! Vino, Doamne Iisuse!”

Fraţilor, acestea sunt cuvintele care au rămas de peste veacuri. În ce măsură ele au fost primite, crezute, trăite?

Pentru aceea, în fiecare generaţie, celor care L-au iubit, L-au aflat, L‑au ascultat, L-au slujit şi L-au urmat, El le-a descoperit Lumina, prin Duhul Lui, Care încredinţează pe oricare vine la El de Adevărul pe care trebuie să-L primească, să-L creadă şi să-L urmeze… Care este Lumină şi descoperă în inima şi în sufletul fiecăruia adevărul, adică ceea ce este cu adevărat în om. (mai mult…)

O, lumina aceea a luminat aşa de frumos!

 Amintiţi-vă de cei zece leproşi care au venit la Mântuitorul. Dumnezeu Şi‑a făcut lucrarea cu toţi cei zece, pe toţi i-a vindecat trupeşte. Pe când le poruncea să meargă să se arate preoţilor, privirea Mântuitorului le-a mai spus: „Şi nici să nu vă mai întoarceţi pe drumul pe care aţi venit”.

Acest lucru de mare importanţă, nouă dintre ei nici nu l-au băgat de seamă. S-au întors ei pe alt drum, adică vindecaţi trupeşte, dar, vai, numai trupeşte, pentru că ei suflet nu aveau ca să şi-l mântuiască.

Cel de-al zecelea însă a citit ceva, a simţit ceva în privirea Mântuitorului. Şi, pentru că a citit, şi, pentru că a simţit, chemarea lui Dumnezeu a ajuns la inima lui şi i-a şoptit: „Tu să nu te mai întorci pe drumul pe care-ai venit”. Şi cel de-al zecelea s-a întors şi I-a mulţumit Domnului Iisus. Pentru că el a schimbat drumul, nu a făcut ca cei nouă – drumul de la Dumnezeu la lume. El, cel de-al zecelea, a făcut drumul de la lume la Dumnezeu. Pentru că s-a întors pe alt drum, a primit mântuirea.

Numai cine îşi schimbă drumul cel rău, cel greşit, cel vechi, cel neascultător, cel trufaş… numai cine se întoarce pe alt drum – spre Dumnezeu… numai aceia află mântuirea lui Dumnezeu, mântuirea pe care Mântuitorul nostru Scump o dă cu mână largă.

Dar cui nu-şi schimbă drumul, cui nu-şi schimbă viaţa, cui nu-şi schimbă inima… cui nu se întoarce pe alt drum la Dumnezeu, ce mântuire să-i dea Domnul?

„Şi să nu te întorci pe drumul pe care ai venit”!

Ce frumos răsuna cuvântul acesta şi pentru Saul, acela care era prigonitorul fraţilor, al creştinilor! Dar Saul nu voia să asculte de acest cuvânt; el asculta doar de cuvântul care-l împingea să facă rău. Orbia îl împingea. Mulţi creştini au fost chinuiţi de Saul. Până ce a venit lumina aceea şi peste el. Lumina aceea de care s-a vorbit aşa de mult, lumina de pe câmpiile Betleemului… Lumina de pe câmpiile ţării noastre… O, lumina aceea a luminat aşa de frumos! Lumina aceea a venit şi la inima, şi la sufletul lui Saul. Lumina aceea care a ars, a orbit ochii ce vedeau greşit ai lui Saul: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”.

Abia atunci a înţeles Saul ce însemna pentru el „şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce”. Abia atunci când alţii îl duceau de mâini, pentru că era orb, nu vedea cu ochii lui. Abia atunci a înţeles că venea pe un drum greşit, că trebuia să schimbe drumul.

O, Milă a lui Dumnezeu, cum să-ţi mulţumim şi noi că de atâtea ori faci şi cu noi la fel ca şi cu Saul! Chiar fără voia noastră, chiar şi împotriva voii noastre, prin orbirea ochilor rătăciţi, Tu, Doamne Iisuse, ne deschizi iar ochii, la noua Ta viaţă.

Saul a fost cununat cu Domnul Iisus atunci când i s-a arătat lumina cea strălucitoare. Saul a păşit pe alt drum, dezbrăcat, golit, orbit – dar plin de Dumnezeu.

Fraţii mei scumpi, să ne rugăm şi noi de Domnul Iisus ca să nu ne lase să păşim în noul an cu ochii cei vechi, cu inima cea veche, cu faptele cele vechi, cu viaţa cea veche.

Fraţii mei dragi, să nu îndrăznim să păşim în noul an tot oamenii cei vechi înlăuntrul nostru. Iar dacă totuşi mai îndrăznim unii, să-L rugăm pe Domnul să ne oprească El din drumul spre pierzare şi spre moarte…

Chiar dacă fraţii ne vor duce de mâini – dacă lumina lui Dumnezeu ne-a orbit cu totul, căci nimic bun nu mai locuia în noi – chiar dacă multe săptămâni vom zăcea… să ne punem toată nădejdea mântuirii noastre în Dumnezeu, Care lucrează prin omul cel nou, prin omul cununat cu Fiul Său Scump. Să ne punem nădejdea doar în Acel Dumnezeu care lucrează prin acele suflete ce şi-au schimbat drumul greşit, ce şi-au înnoit ochii, inimile, vieţile şi hainele lor.

Odată au ajuns în faţa lui Dumnezeu doi oameni. Unul era slab, cu hainele zdrenţe, desculţ, că părea un cerşetor. Celălalt, sănătos, voinic şi frumos îmbrăcat, că străluceau hainele de pe el, inelele şi pietrele scumpe. Când Dumnezeu le-a spus să îşi arunce hainele lor de pe pământ, pentru a primi hainele cele albite, unul într-o clipă îşi aruncă în foc zdrenţele, dar celălalt le strângea la piept, căci nu le putea arunca, fiindcă erau de preţ.

Domnul, căutând în Cartea Vieţii, găseşte în dreptul numelui săracului o haină aşa de frumoasă şi de strălucitoare, pe care El, Mielul lui Dumnezeu, i-o întinde îmbrăţişându-l:

– Vino, binecuvântatul Tatălui Meu, căci tu ţi-ai oprit pentru tine numai zdrenţele şi sărăcia, iar pe celelalte Mie Mi le-ai dat şi săracilor Mei!…

Dar când Domnul privi în Cartea Vieţii în dreptul numelui celui bogat, nu găsi nici o haină strălucitoare, nu găsi o haină îmbrăcată în soare…

– Dragul Meu, tu nu ai nici o haină… Tu nu ai nimic în Împărăţia lui Dumnezeu… Tu nu ţi-ai adunat nimic pentru ceruri… Tu nu Mi-ai dat nimic nici Mie, nici săracilor, cât ai fost pe pământ…

Săracul umbla în zdrenţe pe pământ ca să-şi facă o haină pentru sufletul său în ceruri. El şi-a făcut haina de pe pământ.

Bogatul umbla în aur pe pământ şi, de griji şi lăcomii, a uitat de ceruri. Pentru cer nu şi-a făcut nimic.

Iubiţii mei fraţi şi surori, priviţi două căi, două vieţi la apusul lor, la sfârşitul lor. Unul se gândea şi avea pe inimă o singură grijă: cerul şi Împărăţia lui Dumnezeu; celălalt, şi el, avea o grijă: să-i meargă bine pe pământ şi să aibă de toate.

Ei, ajunşi în faţa lui Dumnezeu, nu mai putea alege, căci faptele îi urmau. Viaţa lor era pecetluită. Unul cerul, altul iadul.

Noi acum mai putem să alegem, cât încă nu a venit cumpăna lui Dumnezeu să se vadă de vom fi găsiţi uşori sau grei. Acum mai putem alege binele, pe Domnul.

„Şi nici să nu te întorci pe drumul pe care ai venit”.

Să ne ajute Domnul pe toţi!

Slăvit să fie Domnul!

 

din vorbirea fratelui Martin Bugărin
la adunarea de la Beiuş – Anul Nou 1982

76. ŞI SĂ TE ÎNTORCI PE ALT DRUM
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol.2

Minunea curăţirii de lepra păcatului

Prin lacrimile care ne umezesc ochii noi dovedim că această minune s-a făcut în viaţa noastră şi că am trecut prin această minune a naşterii din nou, care ne-a deschis ochii să vedem o altă realitate: lumea cea nouă şi minunată a Împărăţiei lui Dumnezeu, care îl transformă pe om şi îl face un om nou, un om vrednic, un om destoinic, un om harnic, un om cinstit, un om respectuos, un om demn, un om superior, un om vrednic de cinste, de respect, de demnitate în faţa tuturor, care prin viaţa lui dovedeşte că este cu adevărat nou şi cu adevărat superior.

Vrei să facă Dumnezeu o minune? Ai credinţă de valoarea minunii pe care o ceri; Dumnezeu face minunea. N-ai credinţă de acelaşi preţ pe care-l cere minunea pe care o ceri de la Dumnezeu? Nu se întâmplă minunea.

Pe vremea Mântuitorului erau mulţi orbi în Israel; au fost mulţi leproşi; au fost mulţi slăbănogi nenorociţi, dar nu s-au vindecat decât acei care au avut credinţă. Domnul i-a întrebat în primul rând: „Crezi tu că Eu pot să fac lucrul acesta?”. Şi dacă omul a spus: „Cred, Doamne, din toată inima mea” şi Domnul a văzut că în inima lui era cu adevărat această credinţă, minunea s-a produs. (mai mult…)

Sunt atât de mulţi care nu-I mulţumesc niciodată lui Dumnezeu!

De atâtea ori ne punem ceasul să sune noaptea, când trebuie să mergem la serviciu! Dar de câte ori am pus noi ceasul să ne trezească noaptea pentru rugăciune? Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că am plecat şi am venit în pace… Că am mers cu temere şi ne-am întors cu bine! Că am semănat cu îngrijorare şi am cules cu prisosinţă!

Ne aducem aminte de cei zece leproşi pe care, la fel, Domnul i-a vindecat din una dintre cele mai cumplite şi mai cutremurătoare boli care pot exista pe lumea aceasta… (când carnea omului putrezeşte stând [el] în picioare şi umblând pe picioare). Şi când Dumnezeu i-a vindecat pe toţi zece şi numai unul s‑a întors să‑I mulţumească.

Ce mult dorea Domnul să-i vadă pe toţi! (mai mult…)

În casa lui Simon leprosul Domnul Iisus a ridicat un steag al biruinţelor Sale

 

Dacă în casa lui Simon leprosul – unde nu era un templu, unde nu era o sinagogă de rugăciune – în mijlocul împotrivirilor, în mijlocul celor ce cârteau pe faţă şi în ascuns… în mijlocul duşmanilor Săi, Domnul Iisus a ridicat un steag al biruinţelor Sale, vindecând femeia de boala grozavă în care trăia… atunci, fraţilor dragi, cum ar putea să fie Biserica un „Babilon”? Vedem că Hristos a făcut şi face minuni mari prin această Lucrare din această Biserică; şi oricum ar numi-o cineva, Biserica aceasta este locul în care noi ne‑am născut. Şi aici vom rămâne.

Fraţilor dragi, Îi mulţumim lui Dumnezeu că şi noi am primit Cuvântul lui Dumnezeu – şi azi ne sunt aşa de frumoase roadele! Sute de mii de oameni au venit la mărturisirea Evangheliei curate. Sute de mii de oameni s-au întors în bisericile noastre, deşi suntem mereu acuzaţi – cum îmi zicea cineva zilele trecute:

– Voi n-aţi ieşit nici acum din „Babilon”. Şi l-am întrebat:

– Dar ce înţelegi tu prin „Babilon”? Biserica?

Noi înţelegem prin „Babilon” altceva… Noi înţelegem lumea. Şi fraţii au fugit din lume şi vor fugi până la capăt. Şi am primit îndemnurile acestea sfinte să fugim din lume şi să ne adăpostim la umbra Crucii Domnului Iisus Hristos.

Ne doare, fraţilor, că sunt atâţia propovăduitori ai Evangheliei care au vederi atât de înguste, încât ei văd Biserica templu de idoli… Şi atunci ne întrebăm un lucru: când adunările lor au fost împodobite cu cântările acestei Lucrări… cum? Cu cântările celor care nu au ieşit încă din „Babilon”, cu cântările celor care nu au ieşit încă din lume?… Se poate asta oare? Oare Duhul lui Dumnezeu ar fi revărsat atâta har peste aceste cântări minunate care se cântă pentru slava lui Dumnezeu? Oare Duhul lui Dumnezeu s-ar fi putut revărsa peste această Lucrare dacă ea nu ar fi fost o lucrare curată, aşa cum ne arată Cuvântul lui Dumnezeu, bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu?

Noi vă îndemnăm, fraţilor, rămâneţi tari şi credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu. Ţineţi minte una dintre învăţăturile Sfântului Apostol Pavel: „Cu iudeii m-am făcut iudeu, cu grecii m-am făcut grec, să-i pot câştiga pe toţi pentru Dumnezeu”.

Noi am rămas în această Biserică şi vom rămâne până la capăt. Ne doare că de multe ori nu suntem înţeleşi de cei care trebuia să ne înţeleagă… Însă, fraţilor dragi, pe care dintre oamenii lui Dumnezeu i-a înţeles lumea? Dar ei nu s-au clintit de pe Stânca-Hristos. Ei au rămas în Hristos, murind alături de El şi suferind alături de El. Aceasta e soarta Lucrării lui Dumnezeu. Am plătit preţ mare şi vom mai plăti; dar lăudat să fie Dumnezeu că am primit Împărăţia lui Dumnezeu în inimile noastre şi aceasta este o arvună în inimile noastre şi ne bucurăm nespus de mult. Şi, după cuvântul Sfântului Pavel: „Facă Dumnezeu ca nimic să nu fie care să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu: nici moartea, nici viaţa, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, ci să rămânem întemeiaţi în Hristos.”

Să avem vederi mai largi, fraţilor, ca să ne asemănăm cu Mântuitorul nostru. Să nu vedem numai înaintea ochilor noştri, căci Sfântul Apostol Pavel se ruga lui Dumnezeu ca să le deschidă ochii credincioşilor, să cunoască lungimea, lărgimea, adâncimea şi înălţimea tainelor lui Dumnezeu. Noi aşa am înţeles Cuvântul lui Dumnezeu, căci Domnul Iisus a coborât şi în „Babilon” pentru ei. Ce era pământul acesta pe care S-a coborât Hristos? S-a coborât acolo în adânc, unde erau duhurile celor care erau morţi; S-a coborât în mijlocul celor păcătoşi, ca să-i scoată şi să-i ridice pe toţi după voia lui Dumnezeu.

S-a dus Domnul Iisus cu ucenicii Săi în casa lui Simon leprosul. Nu S-a bucurat Domnul de mâncările alese, de casa frumoasă, de primirea ce I S-a făcut. Nu S-a bucurat Domnul în casa acestui fariseu de masa ce I S-a pregătit alături, de alţi farisei. Merge şi Domnul, dar nu pentru ei. Ci merge pentru că El ştia (şi aici e o învăţătură pentru noi, pentru toţi) că acolo vine o femeie păcătoasă din popor, care va cădea la picioarele Lui, spălându-le cu lacrimile ei şi ştergându-le cu părul capului ei, şi ungându-le cu mir.

Fraţilor dragi, iată de ce S-a dus Mântuitorul în casa lui Simon leprosul. În casa aceasta a făcut această minune, iertând păcatele femeii. Prin aceasta, arăta Hristos că-i iartă păcatele şi celui mai mare păcătos care se apleacă la picioarele Lui recunoscându-şi păcatele şi plângând pentru ele.

Dacă în casa lui Simon leprosul – unde nu era un templu, unde nu era o sinagogă de rugăciune – în mijlocul împotrivirilor, în mijlocul celor ce cârteau pe faţă şi în ascuns… în mijlocul duşmanilor Săi, Domnul Iisus a ridicat un steag al biruinţelor Sale, vindecând femeia de boala grozavă în care trăia… atunci, fraţilor dragi, cum ar putea să fie Biserica un „Babilon”? Vedem că Hristos a făcut şi face minuni mari prin această Lucrare din această Biserică; şi oricum ar numi-o cineva, Biserica aceasta este locul în care noi ne‑am născut. Şi aici vom rămâne.

Să căutăm, fraţilor dragi, să rămânem statornici. Nu forma de credinţă ne va mântui pe noi, ci felul de credinţă în Acela care a murit pentru păcatele noastre. Să nu credeţi că e un loc mai sfânt pe pământul acesta, pentru că nu locul sfinţeşte pe om, ci omul sfinţeşte locul. Noi nu putem sfinţi Biserica noastră pe care ne-o socotesc ei templu de idoli? Putem să o sfinţim, pentru că ne-o sfinţeşte prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru. Căci avem dovada vie şi plină de putere a sfinţirii atâtor suflete moarte în păcate, dar înviate la o viaţă nouă prin această Lucrare, în această Biserică. Au fost chemate şi puse deoparte multe suflete pentru Hristos şi pentru Lucrarea Lui.

din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz)
la nunta de la Ceişoara – sâmbătă, 29 iunie 1974

6. PILDA SFINŢILOR APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol.1

CALEA MANTUIRII ESTE CALEA LUPTEI, A SERIOZITATII SI A DISCIPLINEI

Pr. Prof. Dr. Vasile MIHOC

„Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean.” (I Sf. Ap. Ioan, 5,13)

Biruinţa presupune luptă. Nu există biruinţă fără luptă. Trăim într-o lume în care ai impresia că se vrea ca oamenii, iar în special tinerii și copiii, să fie nişte înfrânți de la bun început, niște predați de bună voie în mâna vrăjmașului.

Dacă sunteţi atenți la lucrarea demonică care se petrece în jurul nostru, vedem lucrarea de înșelare prin care vrea să se lase impresia că, de fapt, nu există luptă și că nu este necesară o luptă. Patimile sunt proclamate normalitate și nici nu se pune problema ca cineva să lupte împotriva patimilor! În patimi e ascuns cel viclean. „Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean.”, spune Ioan, Apostolul iubirii. E viclean vrăjmaşul, pentru că, iată, lasă impresia – şi are multe mijloace s-o facă – că nu e nevoie de luptă. (mai mult…)

Cine stă în credinţă este plin de dorinţa ca şi alţii să fie mântuiţi.

Adevăratul creştin este plin de dorinţa arzătoare de a slăvi pe Dumnezeul lui. Şi când este Dumnezeu slăvit? Când păcătoşii se întorc la El, se supun Lui şi primesc harul care este în Hristos. Acest lucru îl ştie bine cel credincios, şi de aceea zi şi noapte arde în el un foc care nu-l lasă să stea locului. Este focul iubirii şi al milei de păcătoşi. El vrea să-i vadă mântuiţi, pentru ca, prin ei, Dumnezeu să fie slăvit.

Ca să-şi ajungă acest gând, lucrează cu stăruinţă pentru mântuirea păcătoşilor. Pentru aceasta, foloseşte orice prilej, ca să stea de vorbă cu ei, să-i înştiinţeze, să-i aducă la o judecată mai dreaptă, să-i încredinţeze şi să le arate pedeapsa care-i aşteaptă, dar şi mântuirea în Domnul Iisus Hristos. Pretutindeni, în casă, pe stradă, în tren, pe vapor, în atelier, în birou, oriunde ar fi, cine stă în credinţă caută să mântuiască suflete. Împarte pliante, pofteşte pe păcătoşi să vină acolo unde se vesteşte Cuvântul, se duce la ei acasă ca să-i ia la adunare, vorbeşte cu ei despre Domnul Iisus; şi dacă a adus pe cineva la adunare, ia loc lângă el şi strigă către Dumnezeu ca să trimită o săgeată în inima păcătosului şi astfel să fie mântuit. Când s-a sfârşit adunarea, vorbeşte prieteneşte cu el despre cele auzite în legătură cu mântuirea sufletului lui. Zi şi noapte lucrează ca să aducă roadă pentru Dumnezeu. (mai mult…)

WhatsApp chat