Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Meditaţii

Meditaţii

CEVA DESPRE „APA CEA VIE”

În anul 1929 am început, prin foaia «Lumina Satelor», învăţăturile despre Duhul Sfânt. Am împărţit învăţăturile în patru părţi principale. În anul 1929 am dat învăţăturile generale despre Duhul Sfânt, despre lucrarea Sa, despre Duhul Sfânt în­văţătorul, Mângâietorul etc.

Am purces apoi la cele 3 simboluri (icoane) ale lucrării Duhului Sfânt: vântul, focul şi apa.

Despre vântul cel ceresc am vorbit pe larg în foaia «Oastea Domnului» anul I. Despre focul cel ceresc am vorbit anul trecut şi anul acesta. Mai avem două prelegeri despre focul cel ceresc şi apoi trecem la apa cea vie. Duhul Sfânt e şi apa cea vie, apa vieţii de care vorbesc Scripturile.

Începem aceste învăţături în le­gătură cu evanghelia de duminică, în care Domnul vorbeşte despre apa cea vie.

Samarineanca nu L-a înţeles pe Mântuitorul când îi vorbea despre apa cea vie. Şi nu e mirare. Nici apostolii nu L-ar fi înţeles. Apa cea vie de care vorbea Domnul erau darurile Duhului Sfânt. Apa cea vie era o învăţătură nouă. Era un dar nou. Era un dar închis încă în fântâna darurilor cereşti. Era un dar ce aştepta moartea Domnului, ca să se reverse în lume. (mai mult…)

Noi nu suntem aici singuratici, nici nu suntem veşnici.

Când i-a vorbit lui Iuda: „Ce ai de făcut, să faci mai repede”, au înţeles că Mântuitorul îi spune să ducă să cumpere de-ale mâncării pentru Paşti. N-au înţeles… Când a vorbit cu samariteanca, ea nu înţelegea. De-atâtea ori vorbim cu oamenii – şi chiar cu fraţii şi cu credincioşii – şi nu ne înţelegem deplin gândurile fie dintr-un motiv, fie dintr-altul: fie n-avem noi cuvinte de ajuns, fie n-au ei, ceilalţi, înţelegere de-ajuns. Şi-atunci spunem despre un lucru şi suntem înţeleşi despre altul. Şi această neînţelegere şi nepotrivire de gânduri creează apoi stări diferite şi împotriviri. Şi din cauza aceasta lucrurile nu merg, de multe ori, cum ar trebui să meargă. Însă dacă noi avem Duhul Domnului în noi şi ne străduim ca duhurile noastre să fie liniştite în faţa lui Dumnezeu şi gata să asculte Cuvântul Său, Dumnezeu ne dă înţelepciunea care vine de Sus şi care ne ajută apoi să ne pătrundem inima şi gândurile de acelaşi adevăr care să ne facă nu numai să nu ne despărţim unii de alţii, ci ne încheagă strâns, pentru că ne înţelegem cu inima, nu cu buzele şi cu cuvintele. Fiindcă o astfel de înţelegere este cea adevărată. Şi pe asta a dorit Domnul s-o stabilească şi între El şi noi, şi între noi şi noi, unii cu alţii. (mai mult…)

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a după Paști

Hristos cheamă la mântuire pe toți oamenii

Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii)

Ioan 4, 5-42

Sfânta Evanghelie din Duminica Femeii Samarinence este plină de înțelesuri duhovnicești, care arată de ce această Evanghelie se citește acum, în Duminica a V-a după Sfintele Paști, ce legătură are această Evanghelie cu taina Învierii Domnului, cu taina Înălțării Domnului la cer, și mai ales cu taina Pogorârii Duhului Sfânt, care încheie perioada pascală numită și a Penticostarului.

Iisus Hristos este izvorul harului

Iisus spune femeii din Samaria, la fântâna lui Iacov, aproape de cetatea Sichem sau orașul Sihar că: ‘Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu, și Cine este Cel ce-ți zice Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apă vie’ (Ioan 4, 10). Deci, în primul rând, Evanghelia de astăzi ne arată că Iisus Hristos nu este doar tămăduitor sau vindecător de boli, ci Iisus Hristos este și Izvorul harului și al adevărului (cf. Ioan 1, 17). Sfântul Apostol Pavel numește har lucrarea mântuitoare a lui Hristos. De aceea el salută pe creștinii din Corint cu această binecuvântare: ‘harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi’ (II Corinteni 13, 13), binecuvântare preluată de Biserică în Sfânta Liturghie. (mai mult…)

O vorbire între Dumnezeu, care are credinţă, şi sufletul care este fără credinţă

„În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (Psalm 41:1-2)

Acesta nu este strigătul omului sărac şi simplu, care nu are nici o cale ca să-şi curăţească sufletul cu înţelepciunea omenească, cunoaşterea şi îndemânările lumeşti, filozofia şi arta lumii: cunoaşterea firelor frumoase din care se ţes vieţile şi firea oamenilor. Nu este aşa; ci este strigătul trist şi curat al împăratului, bogat în bogăţii pământeşti, isteţ la minte, nobil în mişcările inimii şi puternic în tăria şi lucrările voii sale. Curăţind sufletul cu toate astea, pe care le râvneşte sufletul care nu este liber în această lume, Împăratul David a simţit îndată că setea sa duhovnicească nu era doar de nepotolit, ci sporise la asemenea măsură, că toată această lume materialnică nu era în stare cu nici un chip să pună stăpânire pe el. Atunci El S-a simţit în această lume, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă (Psalm 62:3), şi a strigat către Dumnezeu ca spre singurul Izvor de băutură nemuritoare, după care tânjeşte sufletul care are judecată şi s-a trezit. „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (mai mult…)

Închinarea în Duh şi în adevăr – Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei)

Evanghelia de la Ioan 4,5-42

1. Evanghelia mărturiilor despre Hristos. Evanghelia de astăzi ne dezvăluie taine adânci şi ne conduce în însuşi miezul vieţii duhovniceşti. Se ştie că Evanghelia de la Ioan îşi propune să ne ofere mărturii despre Hristos – de la cea din Prolog (1,1-18) și de la cea a Sf. Ioan Botezătorul (1,26-36; 3,27-30), la cea a lui Pilat, prin „titlul” pus pe Cruce (19,19-22) şi până la cea a evanghelistului însuşi (20,35; 21,24) – cu scopul, zice Sf. Evanghelist Ioan, „ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui” (20,31). În Evanghelia de astăzi ni se oferă noi astfel de mărturii: mai întâi femeia samarineancă (In 4,29) şi apoi „mulţi samarineni” (v. 39 şi 41) din acel oraş au crezut în Iisus şi au mărturisit că „Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii” (v. 42).

Pericopa însă are valenţe multiple. Ca mai peste tot în Evanghelia de la Ioan, şi în această pericopă ideile se desfăşoară pe planuri suprapuse, completându-se şi clarificându-se reciproc. Iisus, Care rămâne mereu personajul central, determină reacţiile celorlalte personaje sau grupuri de personaje – femeia samarineancă, ucenicii, locuitorii cetăţii –, astfel încât, atât prin faptele istorisite cât şi prin succesiunea ideilor enunţate, cititorul este condus la înţelegerea aspectelor celor mai importante ale credinţei şi ale vieţii creştine. (mai mult…)

În Samaria a trimis Dumnezeu o samariteancă.

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)
la nunta de la Ciula – mai 1981

Pe paginile Scripturii rămâne până la sfârşitul veacurilor capitolul 4 din Evanghelia de la Ioan, unde se vorbeşte despre o trezire în Samaria. În Samaria a trimis Dumnezeu o samariteancă. Nu ştiu dacă ne-am gândit noi vreodată ce loc era Samaria; ce oameni erau acolo. Nişte oameni străini, nişte oameni venetici, nişte oameni aduşi de departe… Şi venind ucenicii amărâţi, Îi spun Domnului:

– Doamne, nici pe bani, nimeni nu ne-a dat o bucată de pâine… Haidem să rugăm pe Tatăl Ceresc să trimită foc din cer şi să-i ardă! Dar Domnul Iisus le zice:

– O, dragii Mei copilaşi pentru care m-am rugat Eu o noapte întreagă… Voi de ce duh sunteţi însufleţiţi când doriţi să piară oameni? N-a venit Fiul Omului să piardă, ci să mântuiască ce era pierdut. (mai mult…)

Munca şi Oastea Domnului

Pogorârea Duhului Sfânt prilejuieşte şi anul acesta împlinirea bucuriei ostaşilor Domnului de a poposi la Sibiu în adunare „de Sărbătoare”, întâlnire ce se va desfăşura cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, Dr. La­u­renţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Adunarea de Tineret, intrată deja în tradiţia marilor adunări ce se desfăşoară la Sibiu, are ca temă „Munca şi lenea duhovnicească”

Bibliografie: „Munca și lenea” – autor: Preot Iosif Trifa, Editura Oastea Domnului, Sibiu. Cartea cuprinde meditaţii şi învăţături despre munca şi lenea duhovnicească dar şi despre munca şi lenea trupească. Cartea a fost tipărită pentru prima dată în anul 1936 în 10.000 exemplare.

Oastea Domnului are şi munca cea trupească şi cea duhovnicească.
Să ne ţinem pe linia învăţăturilor Sfântului Apostol Pavel

Arătam cum satan se amestecă şi acolo unde se vesteşte Evanghelia. Oriunde se vesteşte cu putere Evanghelia, satan ridică fel de fel de bănuieli: ba că predicatorul predică din interes, ba că e un leneş căruia nu-i place munca, ba că e din greu plătit etc. Şi arătam cum apăra Apostolul Pavel vestirea Evangheliei faţă de astfel de atacuri. Făcea totul – lucra din greu şi cu mâinile sale – numai să nu smintească cu ceva vestirea Evangheliei.

Pe linia aceasta, trasă de marele Apostol, ne-am ţinut şi ne ţinem şi noi cu vestirea de la Oastea Domnului.

De la început noi am ferit mişcarea aceasta de orice taxe şi contribuţii obligatorii. Oastea Domnului e doar singura societate care n-are taxe; n-a pornit la drum cu taxe şi n-are nici un fel de taxe şi greutăţi băneşti pentru membrii ei. Şi am făcut acest lucru anume ca să ferim vestirea Evangheliei şi vestirea mântuirii de orice fel de sarcini şi de orice fel de bănuială. Domnul singur ştie cât am răbdat, cât ne-am lipsit, cât am suferit, dar obligatoriu n-am cerut de la nimeni nimic; anume ca să ferim vestirea Evangheliei de sarcini şi bănuieli. (mai mult…)

Fraţii mei dragi, iubiţi munca. Nu iubiţi lenea.

Fraţilor tineri, când vă căutaţi un tovarăş de viaţă, căutaţi să semene cu voi, să aibă acelaşi caracter, să aibă aceeaşi credinţă, mai ales să aibă aceleaşi gânduri, căci numai în felul acesta voi veţi fi binecuvântaţi.

Apoi ne-am mai gândit, căci s-a spus aici despre cineva care şi-a căutat o mireasă care nu semăna cu el. S-a vorbit aseară puţin şi despre Naomi şi mult s-ar fi putut vorbi despre Rut, nora ei. Rut, cea care s-a căsătorit cu Boaz, care a cules spice de pe ogorul lui Boaz când era săracă şi când era orfană, şi când era nenorocită.

Acestei tinere nu i-a fost ruşine să se ducă pe ogorul unui om bogat, să culeagă spice de acolo. Nu i-a fost ruşine. Munca nu-i o ruşine pentru un credincios.

Un credincios munceşte cu drag şi cu bucurie în orişice loc. Munca îl ridică pe credincios, ea nu îl înjoseşte. Aşa a făcut Rut – şi pe urmă, lui Boaz nu i-a fost ruşine să se căsătorească cu sărmana aceasta moabită, tânără. Lui Boaz nu i-a fost ruşine. Boaz, omul acela bogat, trebuia să-şi caute o mireasă potrivită cu el, dar el nu face aşa. El se căsătoreşte cu o fată săracă, sărmană, nenorocită, orfană, cu aceea căreia i-a murit bărbatul, cu aceea care nu avea pe nimeni ca reazem. (mai mult…)

Munca este aceea care-l înnobilează pe om, care face om din tine. (Dar trândăvia te face neom.)

Frate dragă, care lucrezi în mină sau în câmp, sau într-un atelier oarecare, sau într-o fabrică de fire de mătase, oriunde lucrezi, sau poate undeva la mătură, cumva… nu interesează! Munca… chiar dacă e uneori grea munca noastră – totuşi munca este aceea care-l înnobilează pe om, care face om din tine. (Dar trândăvia te face neom.) Acolo unde te găseşti, frate dragă, oare semenul tău din dreapta sau colegul tău din stânga ştiu ei taina ta? Ştiu ei oare că tu eşti credincios? Văd ei ceva deosebit în tine? Sau încă nu văd nimic, încă n-au aflat nimica?

Un proverb călugăresc spune că orice ucenic, după ce a intrat în mănăstire, va sta un an sau doi până să-l călugărească. În timpul acesta, dacă arată vreodată plictiseală, oboseală, de parcă s-a dezgustat de viaţa asta austeră, strâmtă, ca într-o închisoare de bunăvoie, atunci i se spune aşa: „Dragul meu, nu uita că abia acum a aflat diavolul că te-ai făcut călugăr.” Aşa şi noi să ne punem întrebarea: Oare a aflat diavolul că suntem credincioşi în Oastea Domnului Iisus? Oare a aflat diavolul că tu eşti în Oastea Domnului? (mai mult…)

Munca fără rugăciune n-are spor şi nici binecuvântare, după cum nici rugăciunea fără muncă, la fel

Mulţumim din toată inima părinţilor iubiţi, trupeşti şi sufleteşti, care, prin munca lor şi prin osteneala lor, au pregătit cu răbdare, cu credinţă şi cu dragoste acest prilej, părinţilor care au crescut din dragoste pentru Dumnezeu nişte copii pentru Dumnezeu.

Aşa cum s-a mai amintit aici, nu trebuie să uităm în clipa bucuriei pe niciunii dintre cei care cu suferinţa, cu munca şi cu răbdarea lor au ajutat ca noi să ajungem o zi de astfel de bucurie. Mulţumim din toată inima conducătorilor poporului nostru care veghează asupra bunului mers al tuturor lucrurilor în ţara noastră. Şi datorită îngăduinţei şi grijii cărora noi putem să ne bucurăm slobozi de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Şi putem să ne adunăm aici şi putem să ne rugăm şi pentru patria noastră şi pentru cei care veghează la independenţa poporului nostru. Şi pentru cei care muncesc, şi pentru cei care petrec nopţi în frământare şi în griji pentru bunul mers al tuturor treburilor în ţara noastră. Pentru ca noi, la adăpostul grijilor, să putem sluji lui Dumnezeu fără piedici şi să ne putem bucura şi noi de tot rodul muncii noastre şi de tot rodul ostenelii muncii altora care, din dragoste, s-au gândit şi la noi şi se trudesc şi ostenesc pentru liniştea şi bucuria noastră. (mai mult…)