Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Oastea Domnului

Oastea Domnului

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (IV)

Adunarea Oastei Domnului din Teţcani

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Voi, iubiţilor, nu v-aţi adunat aici numai ca să nu faceţi ce fac alţii, adică cei mânaţi de poftele lumii, ci să faceţi altele, faptele Duhului lui Dumnezeu. Voi aţi fost destul de tari şi n-aţi căzut nici în ispitele altora, nici într-ale voastre. V-am spus că prin asta voi v-aţi luptat, aţi stat împotriva altora, împotriva gustului lor, a poftirilor lor, împotriva râsu­lui lor. Nu v-aţi potrivit acelora, ci aţi urmat calea voastră, la care vă îmbiau alte privelişti, mai curate, la care vă îndemna întreaga învăţătură sfântă pe care voi cu drag o ascul­taţi.

Şi doar aţi văzut înaintea voastră destulă veselie a altora. Aţi văzut cum oamenii se pregătesc pentru pe­trecerea lor de duminică, cum se gândesc la ea de mai înainte, cum se desfătează numai gândindu-se la ea, cum îşi mărturisesc unii altora: „Numai să vină ziua aceea!… Are să fie lată!… Să facem un chef să se ducă pomina!…”. Şi într-adevăr, de multe ori se duce pomina mai mult decât se gândesc, pentru că ajung la bătăi, se aleg cu capetele sparte, unii ajung la spital, iar alţii la morgă şi apoi la mormânt. (mai mult…)

Postul, armă împotriva poftelor

 

„Prin post – zice părintele Ieronim – ne putem întoarce din nou în raiul din care am fost scoşi pentru plăcerea mâncării. Cea dintâi poruncă, pe care Dumnezeu a dat-o omului a fost postul. Cât timp el a păzit-o, a fost fericit; când a nesocotit-o, a ajuns un nenorocit.“

„Deci, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, de-a fost postul de treabă în rai, cu cât este mai de treabă afară din rai! De a fost de treabă iarba (leacul) mai înainte de rană, cu atât mai vârtos după ce s-a făcut rana! Şi de-a fost bună arma aceasta a postului mai înainte de războiul poftelor, cu cât mai bună este după atâta război ce avem de la poftele trupeşti şi de la diavolul. (mai mult…)

ZI DE TOAMNĂ DUREROASĂ… (I)

Zi de toamnă dureroasă, zi de stare mohorâtă,
înapoi mă duce gândul iar spre viaţa amărâtă…
Şi te văd torcând, măicuţă, în căsuţa noastră goală,
când udată ţi-e de lacrimi feleguţa cea din poală.

Prin frăgarii din fereastră, vântul cerne stropi de bură,
iar în soba rece nu e nici un vreasc să dea căldură,
tata-i cine ştie unde, dus la muncă prin noroaie,
chinuindu-se-n povoară, el şi boii uzi de ploaie…
Casa-i umedă şi tristă şi-i atâta jale-n aer,
când tu torci şezând tăcută, mai mult lacrimi decât caier,
căci atâta depărtare şi durere te apasă
după fiul tău departe şi de mult plecat de-acasă.

Zi de primăvară dulce, zi de primăvară sfântă,
la bisericuţa noastră toate clopotele cântă
şi aşa te văd, măicuţă, suind dealul cuvioasă,
ca durerea ta din suflet s-o alini în Sfânta Casă. (mai mult…)

„NOE, NOE, SLOBOZI-NE ŞI PE NOI ÎN CORABIE!“…

Când s-au ivit norii vestitori de primejdie „Noe a intrat în corabie cu familia lui şi două câte două din orice făptură care are suflare de viaţă, precum îi poruncise lui Domnul Dumnezeu. Apoi Domnul a închis uşa după El… a încuiat Domnul Dumnezeu uşa pe dinafară“ (Fac. 7, 15-16).

După ce a intrat Noe în corabie, au început ploile şi potopul. „Şi a căzut ploaie pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi creştea apa şi se înmulţea foarte pe pământ“ (Fac. 7, 17-18).

Ce vor fi făcut păcătoşii în timpul acesta? Ne putem închipui. La început nu vor fi dat însemnătate ploilor. Vor fi crezut că sunt nişte ploi ca altele. Dar când au început a veni valurile şi ploaia se revărsa înainte, o spaimă mare i-a cuprins. Abia atunci şi-au adus aminte de vorbele lui Noe, că va fi potop. „Oameni buni, – vor fi strigat bătrânii – se plineşte ceea ce a spus moş Noe… vine potopul… vine prăpădul“. Spaima începu să alerge de la om la om, din sat în sat… Apele începură a îneca locurile mai joase. O spaimă mare cuprinse pe tot omul. Toată lumea alerga acum spre corabia lui Noe şi cerea intrare, dar acum era prea târziu. Corabia era încuiată. Însuşi „Domnul Dumnezeu o încuiase pe dinafară“ (Fac. 7, 16). (mai mult…)

CE FRUMOS EŞTI, PREAIUBITULE…

Cântarea Cântărilor 1, 16

Aceste cuvinte dulci le spui şi tu dragului tău Iisus. Dar ţi le spune şi El ţie, fiindcă în dragoste totul este frumos şi când spui, şi când asculţi.

Suflete drag… Tu ai fost zămislit de dragoste.

O rază a Soarelui din Cer – şi un mugur al pământului, în unirea unei clipe de dragoste, te-au zămislit şi te-au făcut o floare.

Acelaşi Soare, Hristos, acum te îmbrăţişează cu dragostea Crucii Lui…

Te sărută cu cuvintele gurii Lui, care sunt mai bune decât orice vin.

Adică decât tot ce este inspiraţie omenească, desfătare pământească, îmbătare lumească…

Şi vrea să te înveşmânteze în miresmele Lui cereşti, de la viaţă spre viaţă (II Cor. 2, 16). (mai mult…)

CU CINE ŞEZI?

Cu cine şezi alături – întreabă-te oricând,
că cel de lângă tine nu ştii ce are-n gând:
el poate fi un frate ori poate-un ucigaş;
– în mia de prieteni, să nu uiţi de-un vrăjmaş.

Cu cine mergi pe cale alăturea ades,
cu cel ce te respinge ori cel ce te-a ales?
Oricât ţi-ar fi cu toate hotarul vieţii plin
– în mia de petreceri, să nu uiţi de-un suspin. (mai mult…)

TRAGE-MĂ DUPĂ TINE

Cântarea Cântărilor 1, 4

Pentru ca Hristos să te poată trage după El, trebuie ca şi tu să te lepezi de tot ce este lumesc şi firesc în tine, să te înnoieşti în fiinţa ta prin naşterea din nou, să dobândeşti auzul cel nou.

Altfel nu vei desluşi nimic.

Leapădă-ţi înţelegerea veche… o altă înţelegere să ai pentru cele ce ţi se vor dezvălui. Altfel totul ţi se va părea nebunie (I Cor. 1, 23). Şi cine nu înţelege aşa mai bine să nu înţeleagă nimic.

Leapădă-ţi inima cea de carne… şi ia-ţi-o pe cea de duh. Căci lucrurile de care te apropii sunt numai ale Duhului.

De aici încolo nu mai suntem pe pământ.

Am păşit în primul cer.

Oricine poate înţelege şi primi, acela să se bucure.

Cine nu poate încă, să tacă. Şi să se roage să poată. Fiindcă în cer nu se intră decât pe poarta aceasta (Apoc. 21, 27; II Petru 1, 5-11).

Aceasta este Poarta Sărutului dumnezeiesc. (mai mult…)

18 noiembrie -TRAGE-MĂ DUPĂ TINE

Cântarea Cântărilor 1, 4

Pentru ca Hristos să te poată trage după El, trebuie ca şi tu să te lepezi de tot ce este lumesc şi firesc în tine, să te înnoieşti în fiinţa ta prin naşterea din nou, să dobândeşti auzul cel nou.

Altfel nu vei desluşi nimic.

Leapădă-ţi înţelegerea veche… o altă înţelegere să ai pentru cele ce ţi se vor dezvălui. Altfel totul ţi se va părea nebunie (I Cor. 1, 23). Şi cine nu înţelege aşa mai bine să nu înţeleagă nimic.

Leapădă-ţi inima cea de carne… şi ia-ţi-o pe cea de duh. Căci lucrurile de care te apropii sunt numai ale Duhului. (mai mult…)

PILDA CU BOGATUL CEL NEBUN

(Lc 12, 16-21)

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător. (mai mult…)

WhatsApp chat